ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1635/2018

Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRAP), Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 (AMPOR), Direcția de Gestionare Fonduri Comunitare Pentru Turism - Autoritatea Națională Pentru Turism, să se constate, în principal:

Prin cererea precizatoare, depusă la dosar pentru termenul de judecată din data de 08.06.2015, reclamanta a solicitat să se dispună:

acte aferente Contractului de finanțare având cod SMIS 19672:

acte aferente Contractului de finanțare având cod SMIS 19751:

acte aferente Contractului de finanțare având cod SMIS 16549:

acte aferente contractului de finanțare având cod SMIS 19751:

acte aferente contractului de finanțare având cod SMIS 19672:

Ulterior solicitării instanței, la termenul de judecată din data de 07.09.2015, ca reclamanta să precizeze dacă apreciază că există interes pentru contestarea notelor de informare nr. x, nr. x și a deciziei nr. 185 de revocare a acestora, reclamanta, la termenul de judecată din data de 05.10.2015, a depus cerere de renunțare la judecata capetelor de cerere privind anularea informărilor nr. x/15.04.2014 și nr. x/15.04.2014 și a deciziei nr. 185/29.05.2014, având în vedere că prin decizia nr. 185/29.05.2014 pârâtul a anulat informările nr. x/15.04.2014 și nr. x/15.04.2014.

Prin sentința nr. 3188 pronunțată în data de 27 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea reclamantei la capetele de cerere privind anularea informărilor nr. x/15.04.2014, nr. x/15.04.2014 și a deciziei nr. 185/29.05.2014, a respins acțiunea completată în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Turism ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a respins, în rest, acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 - prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, astfel cum a fost completată, ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5), 6) și 8) C. proc. civ., a solicitat în principal admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare, în subsidiar admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că în principal se impune admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare, conform prevederilor coroborate ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs, a arătat că instanța a calificat în mod greșit ca accesorie cererea privind obligarea la plata dobânzilor pe care a fost nevoită să le suporte ca urmare a nesoluționării la timp a solicitărilor de rambursare. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (4) C. proc. civ., analizând petitul și motivarea acestei cereri, rezultă că soluționarea acesteia nu depinde de soluția dată de instanță capătului de cerere principal privind anularea actelor menționate în cererea introductivă de instanță; solicitarea privind obligarea MDRAP la plata despăgubirilor pentru întârzierea soluționării cererilor reprezintă o cerere adițională (în sensul de completatoare), fiind formulată prin precizarea la acțiune depusă în cauză, această cerere are un veritabil caracter de cerere incidentală, putând face obiectul unui proces separat. Această cerere vizează repararea vătămării suferite în urma nesoluționării în termen a cererilor de rambursare, iar nu repararea daunei cauzate prin emiterea actului administrativ a cărui anulare o solicită prin capătul de cerere principal al cererii introductive de instanță. Cererea privind vătămarea pentru întârzierea emiterii actelor administrative are caracter independent și deci principal întrucât, așa cum s-a reținut în hotărârile pronunțate în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x, vătămarea s-a produs indiferent de soluția dată cererilor sale, în concret vătămarea s-a produs prin neemiterea în termen legal a actelor administrative solicitate, inclusiv a celor prin care MDRAP a decis refuzarea unora dintre cererile sale. Legalitatea actelor administrative este independentă de nesoluționarea în termen legal a unei cereri, neputând exista relație de accesorietate între două capete de cerere întemeiate pe cele două motive menționate, indiferent de contextul procesual.

Având în vedere cele expuse, sunt aplicabile mai multe motive de casare, motivul prevăzut de art. 488 pct. 5 noul C. proc. civ., întrucât instanța de fond a aplicat greșit normele de procedură ale art. 30 alin. (4) noul C. proc. civ. la stabilirea caracterului accesoriu al cererii adiționale, motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a motivat, nu a reținut în considerente susținerile părților, a motivat confuz și sumar situația de fapt și există contradicție între considerente, motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., întrucât instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material ale Legii nr. 554/2004, care în art. 8 permit solicitarea în mod independent atât a anulării unui act administrativ cât și a reparării vătămării suferite prin nesoluționarea în termen a cererii privind emiterea actului administrativ.

Prin al doilea motiv de recurs, a arătat că încheierea de ședință din data de 16.11.2015, prin care instanța se pronunță asupra probei cu expertiză, este nelegală. Motivarea soluției instanței cu privire la această cerere incidentală se rezumă la precizarea că se respinge cererea de administrare a expertizei ca "nefiind utilă cauzei". Motivarea dată de instanță încheierii atrage aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a motivat dezlegarea dată cu privire la soluția respingerii cererii de administrare a expertizei, a motivat confuz și sumar situația de fapt la care a aplicat prevederile art. 250 și 255 noul C. proc. civ. Acest motiv de recurs are caracter de sine stătător și independent în raport cu motivul privind greșita calificare a cererii incidentale pe care a formulat-o, în consecință, în baza prezentului motiv de recurs, se impune admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin al treilea motiv de recurs, recurenta a arătat faptul că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat, raportat la dosarul nr. x, astfel cum a arătat în cererea precizatoare, argument întărit de faptul că apărările formulate de intimatele pârâte în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x, avute în vedere de instanțele respective, au fost reluate cu ocazia emiterii actelor administrative în soluționarea cererilor de rambursare 1 și 2, motiv pentru care se impune casarea în parte a hotărârii atacate cu consecința admiterii așa cum a fost formulat a capătului de cerere A.I din cererea precizatoare formulată.

În continuare, recurenta a arătat, cu privire la capătul A din cererea precizatoare, că se impune casarea hotărârii, având în vedere că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale de drept material în soluționarea acestui capăt de cerere, fiind aplicabile motivele de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 și 8 noul C. proc. civ. de asemenea, instanța nu a motivat o parte dinte capetele de cerere formulate în cererea introductivă de instanță și nemodificate prin cererea precizatoare, urmând a se referi la soluțiile punctuale reținute de instanța de fond.

Referitor la nemotivarea actelor contestate, concluzia că a înțeles motivele emiterii actelor contestate pe care le-a și combătut și ca atare nu există vătămare procesuală reprezintă un motiv străin de prezenta cauză și o greșită aplicare a normelor procesuale privind nulitatea actelor de procedură, întrucât contestă acte administrative, iar nu acte de procedură, astfel că nu se justifică verificarea condiției vătămării. În cuprinsul actelor contestate, MDRAP nu indică motivele de fapt și nici care ar fi norma de drept substanțial încălcată. Or, obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate a acestuia, unanim acceptată atât pe plan intern cât și la nivel comunitar, o garanție împotriva arbitrariului și se impune mai ales în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective, reprezintă o condiție esențială pentru asigurarea efectivă a dreptului la apărare, numai cunoscând motivele pentru care autoritatea publică a dispus o anumită măsură, precum și temeiul legal al măsurii respective, destinatarul actului poate verifica legalitatea actului și contesta în mod real și eficient eventualele vicii ale acestuia. Pe lângă greșita aplicare a normelor de drept material și procedural, instanța nu a motivat soluția în fapt, astfel încât instanța de recurs nu poate verifica aplicarea prevederii legale.

S-a reținut în mod nelegal că nu ar fi putut plăti în avans o parte a prețului aferent unor contracte, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normei de drept material, care nu doar că justifică soluția instanței, ci o contrazice, există contradictorialitate între considerentul reținut și decizia de respingere a solicitării de anulare. După cum reține însăși instanța de fond, citând prevederile art. 134

S-a reținut în mod nelegal că ar fi constituit criteriu restrictiv impunerea condiției privind profitul din exploatare realizat în ultimul exercițiu financiar de furnizori. Profitul din exploatare se extrage din contul de profit și pierderi și fiecare dintre acestea reprezintă elemente concrete ale bilanțului, profitul din exploatare nu reflectă profitabilitatea generală a activității agentului economic, așa cum susține instanța, ci profitul obținut din activitatea acelui agent economic, prin opoziție cu profiturile indirecte sau excepționale. Prin acest criteriu s-a asigurat că agentul economic respectiv a efectuat activitatea economică pentru care este selecționat, că a efectuat această activitate în condiții eficiente (astfel încât a obținut și profit), astfel încât există un indiciu pozitiv al existenței unei baze economice și financiare suficiente pentru a finaliza executarea contractului.

Cu privire la cerința privind numărul de persoane nou angajate și dovada personalului nou angajat, instanța de fond pare să fi reținut că trebuia să execute contractul de achiziție cu personalul propriu. Această motivare este neclară, astfel încât atrage aplicarea motivului de recurs privind insuficienta motivare a soluției, nu se indică de unde rezultă obligația sa de a executa contractul de achiziție cu personal propriu, în realitate nu există o asemenea prevedere contractuală; în măsura în care instanța de fond a avut în vedere o obligație legală, este aplicabil și motivul privind greșită aplicare a prevederilor de drept material, întrucât nu există o prevedere legală care să o oblige la așa ceva.

Cu privire la presupusa obligație de a utiliza numai hârtie reciclată, instanța a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, întrucât nu și-a asumat niciodată obligația de a tipări cataloagele pe hârtie reciclată, intenția fiind de exemplificare a tipului de măsuri pe care intenționa să le adopte în vederea protecției mediului, fără să se oblige însă la utilizarea exclusivă a acestor măsuri. Contrar susținerilor MDRAP, nu au fost punctate printre criteriile de atribuire a contractelor de finanțare; a efectuat, în interesul proiectului, o reducere substanțială a cheltuielilor întrucât, întrucât, contrar aparențelor, hârtia reciclată este mult mai scumpă, iar pârâtul nu a contestat faptul că această cheltuială a fost efectuată în interesul proiectului (și ca atare eligibilă).

Instanța de fond nu a analizat și nu a motivat soluția cu privire la factorul de evaluare privind atingerea unui număr de vizitatori unici în fiecare zi, iar soluția de respingere a cererii în anulare este dată cu încălcarea legii materiale. S-a reținut în mod greșit că ar fi trebuit atins un număr minim de vizitatori unici, în realitate criteriul impus subcontractorilor se referea la capacitatea site-ului de a suporta un minim de încărcare/trafic pe zi, iar cifrele arată depășirea capacității de trafic asumate. Simpla garantare a acestui indicator era suficientă pentru a considera criteriul ca fiind îndeplinit, așa cum a fost considerat îndeplinit și în cazul altor oferte participante la aceeași procedură de cerere de ofertă.

Referitor la criteriul de calificare privind înscrierea în Registrul Național al Cinematografiei, instanța aplică greșit normele de drept procedural. Nu există nicio prevedere legală care să interzică formularea de motive privind nulitatea unui act administrativ pentru prima oară în înaintea instanței. Soluția nu poate fi conform legii un criteriu restrictiv, întrucât, potrivit art. 35 alin. (3) din Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2379/2006, înregistrarea în Registrul cinematografiei este obligatorie pentru persoanele fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul cinematografiei, codificate conform dispozițiilor legale în vigoare cu privire la clasificarea activităților din economia națională - CAEN.

Intimatul pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A prezentat situația de fapt și, față de criticile de nelegalitate, cu privire la calificarea în mod greșit ca accesorie a cererii privind plata dobânzilor pe care reclamanta a fost nevoită să le suporte ca urmare a nesoluționării la timp a solicitărilor de rambursare, a apreciat corectă calificarea dată de instanța de fond; prin critica formulată în cererea de recurs, reclamanta încearcă să dea o altă turnură solicitării acesteia privind dobânzile, în sensul că încearcă să arate că prejudiciul solicitat de aceasta este o consecință a tergiversării soluționării cererilor de rambursare, or, o atare cerere făcuse deja obiectul dosarului nr. x, prin urmare recurenta nu ar mai fi avut interes să formuleze în dosarul de față o altă cerere cu același conținut, pentru care obținuse un titlu executoriu. În ipoteza în care se apreciază că cererea nu are caracter accesoriu, a solicitat disjungerea acestui capăt de cerere principală și trimiterea acestuia spre rejudecare instanței de fond.

Cu privire la critica privind încălcarea autorității de lucru judecat, a arătat că prin sentința nr. 3901/06.12.2013 a Curții de Apel București instanța de judecată a reținut, în esență, că pârâta în mod nejustificat a lăsat nesoluționate cererile de rambursare ale intimatei pârâte, fapt ce a produs prejudicii materiale acesteia, pe cale de consecință, reținând această culpă, instanța de fond nu s-a mai aplecat asupra aspectelor de fond generate de derularea contractelor de finanțare, aspecte ce au obligat pârâta, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, să excludă de la rambursare acele cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari pentru care în procesul de verificare a cheltuielilor se constată nerespectarea regulilor de eligibilitate stabilite la nivel național și comunitar. Instanța de judecată a admis cererea reclamantei privitoare la plata sumei de 1.946.044,67 RON fără a face o cercetare asupra fondului cauzei, instanța de judecată nu se putea substitui atribuțiilor ce reveneau autorității de management și organismului intermediar în privința verificării eligibilității cheltuielilor, iar faptul că a procedat la verificarea pe fond a cererilor de rambursare depuse de reclamantă nu contravine hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x.

Referitor la nemotivarea actelor contestate, a arătat că notele de informare cuprind în mod detaliat descrierea situației de fapt ce au îndreptățit-o să considere că s-au încălcat dispoziții legale și contractuale ce au condus la aplicarea de corecții și la declararea ca neeligibile a unor cheltuieli, sunt corect și punctual motivate și în drept, arătându-se pentru fiecare abatere în parte care este textul legal încălcat și sancțiunea aplicată, reiese în mod clar și neechivoc raționamentul său și permite controlul jurisdicțional al instanței, deci în cele din urmă se atinge scopul urmărit, permiterea reconstituirii raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia.

Referitor la faptul că recurenta nu ar fi putut plăti în avans o parte a prețului aferent unor contracte, a arătat că s-a constatat faptul că avansul nu a fost acordat pentru prestarea vreunei activități, deoarece, cumulând costurile alocate fiecărei activități în parte, a rezultat suma de 163.800,00 RON împreună cu TVA aferent de 39.312,00 RON, această sumă fiind mai mică decât valoarea totală a contractului de 218.400,00 RON cu TVA aferent de 52.416,00 RON. Nu pot fi prezentate la rambursare cheltuieli neeligibile incluse pe facturi cum sunt, de pildă, penalități, accize, avansuri, donații etc., întrucât ele nu au vreo legătură cu vreo activitate prestată în concret.

Referitor la criteriul restrictiv constând în impunerea condiției privind profitul din exploatare realizat în ultimul exercițiu financiar de furnizorii acesteia, a invocat dispozițiile legale aplicabile, a arătat că pot fi solicitate anumite date din bilanț, dar care au legătură cu activitatea curentă și nu cu faptul că societatea trebuie să prezinte profit sau nu trebuie să prezinte pierdere, fiind prezentat ca un indicator radical în evaluarea situației economico-financiare a unei societăți; sunt suficiente elemente care pot indica starea situației economico-financiară a societății din prezentarea bilanțului contabil, conform prevederilor art. 185 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, și nu din faptul că societatea a înregistrat profit sau pierdere, care nu reprezintă un indicator primordial în acest sens, și care devine, astfel, o cerință restrictivă, încălcându-se dispozițiile art. 176, art. 178, alin. (2) și ale art. 185 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu prevederile art. 8 alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Referitor la criteriul privind numărul de persoane nou angajate și dovada personalului nou angajat, a arătat că prin impunerea factorului de evaluare "Număr de persoane nou angajate" recurenta a stabilit limite pentru posibilii ofertanți, instituind obligația acestora de a crea un număr de noi locuri de muncă în scopul dobândirii unui punctaj mai mare, fără a avea certitudinea că li se va atribui și contractul de prestări servicii; acest factor a fost preluat din contractul de finanțare, fiind o obligație asumată de recurentă în raport cu autoritatea de management, care este transferată în acest mod în sarcina contractantului; acest indicator trebuia îndeplinit la finalul perioadei de implementare și nu în faza de prestare a serviciilor, fiind unul din obiectivele urmărite prin contractul de finanțare; toate obligațiile și toți indicatorii menționați în cererea de rambursare și preluați în contractul de finanțare sunt "intuitu personae", A. fiind singura eligibilă pentru a le îndeplini, înainte de verificarea eligibilității proiectului se verifică și se stabilește eligibilitatea beneficiarului; factorul de evaluare "număr persoane nou angajate - 12 puncte" reprezintă un indicator asumat în calitate de beneficiar, indicator care este monitorizat.

Cu privire la obligația de a utiliza numai hârtie reciclată, a arătat că acest proiect a fost punctat în cadrul etapei de evaluare tehnică și financiară, unul dintre criterii făcând trimitere la dezvoltarea durabilă în cadrul proiectelor, acest criteriu fiind punctat de la 0 la 6 puncte; cele 7 metode inovative de protejare a mediului înconjurător au fost impuse contractual tuturor furnizorilor câștigători ai procedurilor de cerere de ofertă, aceștia semnând inclusiv declarații pe propria răspundere. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în cadrul bugetului proiectului nu se regăsește faptul că ar fi fost stabilit preț pentru subactivitatea de realizare a broșurilor și cataloagelor prezentate, drept urmare, nu rezultă care buget ar fi fost depășit, al proiectului pe linia bugetară aferentă sau al reclamantei personal. Modificarea punctajului acordat acestui criteriu conduce la majorarea sau diminuarea punctajului final acordat proiectului, lucru care ar fi putut conduce la respingerea proiectului.

Referitor la criteriul de calificare privind înscrierea în Registrul Național al Cinematografiei și atingerea unui număr de vizitatori unici, în cuprinsul informărilor completatoare nr. x/2014 și x/31.10.2014, a căror anulare s-a solicitat suplimentar, nu s-au reținut atare motive de neeligibilitate a cheltuielilor, ci s-au reținut în plus și au fost deja contestate în litigiu și analizate de instanță motivele de neeligibilitate privind cheltuielile de audit. Nici în deciziile emise în soluționarea contestațiilor aferente respectivelor note de informare nu s-au reținut ca fiind invocate și nu s-au analizat atare motive, care nu pot fi invocate pentru prima dată în fața instanței de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității recursului, prin care s-a constatat că cererea de recurs întrunește cerințele de admisibilitate. Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 6 noiembrie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea actului către părți, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 19 februarie 2018, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5), 6) și 8) C. proc. civ. Înalta Curte constată următoarele:

Între reclamanta A., în calitate de beneficiar, și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRAP), Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 (AMPOR) s-au încheiat, în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 Dezvoltarea Durabilă și Promovarea Turismului, Domeniul majoritar de intervenție Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică, trei contracte de finanțare: contractul de finanțare nr. x, cod SMIS 19627, contractul de finanțare nr. x, cod SMIS 16549, contractul de finanțare nr. x, cod SMIS 19751.

Ca urmare a cererilor de rambursare depuse de reclamantă, pârâtul a emis informări privind cheltuielile aprobate, prin care unele sume au fost constatate neeligibile și s-au aplicat reduceri procentuale.

Prin sentința recurată a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, având în vederea și renunțarea la judecata unora din capetele de cerere, în ceea ce privește anularea următoarelor acte emise de pârât:

Cu privire la motivul de recurs referitor la calificarea în mod greșit ca accesorie a cererii privind obligarea pârâtului la plata dobânzilor pe care reclamanta a le-a suportat ca urmare a nesoluționării la timp a solicitărilor de rambursare, Înalta Curte constată incidența motivului de casare cu trimitere spre rejudecare primei instanțe, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 497 C. proc. civ.

Prin cererea precizatoare a cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor pe care le suportă ca urmare a neachitării la timp a sumelor pe care pârâtul avea obligația să i le ramburseze, calculate până la data rambursării integrale a sumelor datorate, până la data cererii valoarea dobânzilor fiind de 490.840 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit la timp obligațiile de plată cu privire la sumele pe care trebuia să le ramburseze, astfel că a fost nevoită să se împrumute, la H. și la unul dintre asociați, trebuie să plătească băncii dobânzi în cuantum total de 573.554,47 RON, din care pârâtul a fost deja obligat irevocabil la plata sumei de 143.277,96 RON, prin sentința nr. 3901/06.12.2013 a Curții de Apel București, solicitând plata diferenței de dobândă de 430.276,51 RON, similar dobânzii aferente creditului luat de la H. fiindu-i datorate și dobânzile aferente împrumutului de la asociații, în sumă de 60.563,49 RON.

Prin sentința nr. 3901/06.12.2013 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x, definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 1225/18.03.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.946.044,67 RON, reprezentând valoarea celor 6 cereri de rambursare aferente celor 3 proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2007-2013, și suma de 143.277,96 RON, reprezentând dobânda aferentă creditului bancar solicitat băncii H.

Curtea de apel a constatat că cererea principală este neîntemeiată și, ca urmare, dobândește caracter neîntemeiat și cererea accesorie privind plata dobânzilor.

Calificarea juridică a cererii ca fiind accesorie este greșită. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal. Cererile pot fi principale, accesorii, adiționale și incidentale, potrivit art. 30 C. proc. civ. cererea principală este cererea introductivă de instanță, cererea incidentală este cea formulată în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare, iar cererea adițională este cea prin care se modifică pretențiile anterioare.

Pentru se califica o cerere ca fiind accesorie, este necesar ca soluția asupra acesteia să depindă și să se raporteze la rezolvarea dată unui capăt de cerere principal.

Soluționarea cererii de obligare la plata dobânzilor, astfel cum reclamanta a formulat-o, nu depinde și nu se raportează la soluția dată capătului de cerere privind anularea actelor administrative. Plata dobânzilor este solicitată de reclamantă ca urmare a faptului că nu i-au fost achitate la timp sumele pe care pârâtul avea obligația să i le ramburseze, calculate până la data rambursării integrale a sumelor ce îi sunt datorate.

Cererea de plată a dobânzilor nu este formulată de reclamantă ca efect al anulării actelor administrative, astfel că nu este o cerere accesorie, este o cerere distinctă a cărei soluționare nu depinde de soluția dată asupra cererii de anulare, calificarea juridică fiind efectuată greșit de instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor art. 30 C. proc. civ.

Admisibilitatea și temeinicia acestei cereri, însă, nu pot fi examinate în recurs, în condițiile în care a fost soluționată prin prisma calificării greșite ca fiind o cerere accesorie cererii principale. Soluționarea cererii ca urmare a calificării greșite ca fiind accesorie conduce la concluzia că cererea nu a fost soluționată, motiv de casare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 497 C. proc. civ., și trimitere spre rejudecare primei instanțe; față de motivele care conduc la casare și trimiterea spre rejudecare a acestei cereri, nu va mai fi analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. pct. 6) C. proc. civ., întrucât instanța a motivat soluția pe care a pronunțat-o din perspectiva reținerii greșite a caracterului accesoriu al cererii, și nici motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., întrucât aplicarea normelor de material nu a fost realizată de instanța de fond raportat la calificarea juridică corectă a cererii.

Motivul de casare referitor la nemotivarea respingerii cererii de administrare a probei cu expertiză, motiv cu privire la care recurenta a precizat că este independent în raport cu motivul privind greșita calificare a cererii privind plata dobânzilor și a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, este nefondat.

Încuviințarea probelor se realizează de instanța de fond cu ocazia cercetării procesului, în raport de dispozițiile art. 250 C. proc. civ., conform cărora dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, expertiză, mijloace materiale de probă, cercetare la fața locului sau orice alte mijloace prevăzute de lege, de dispozițiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255, care se referă la admisibilitatea probelor, în sensul că probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului; în ceea ce privește proba cu expertiză, potrivit art. 330 alin. (1), acesta se încuviințează când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști.

Raportat la aceste dispoziții, instanța a respins motivat proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamantă, pe care a apreciat-o ca nefiind utilă cauzei, așadar nefiind de natură să ducă la soluționarea cererii, raportat la obiectul acesteia, fiind încuviințată proba cu înscrisuri.

Motivul de recurs privind încălcarea autorității de lucru judecat, în ceea ce privește capătul de cerere A.I din cererea precizatoare, raportat la sentința nr. 3901/06.12.2013 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x, menționată anterior, este nefondat.

Reclamanta a invocat nulitatea actelor contestate la pct. A.I din cererea precizatoare întrucât contravin hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București în dosar nr. x, prin care instanța a stabilit cu autoritate de lucru judecat temeinicia pretențiilor sale și obligația pârâtului de a plăti sumele cuprinse în cererile de rambursare formulate. În mod corect instanța a apreciat că motivul de nelegalitate este nefondat.

Prin sentința civilă nr. 3901/06.12.2013 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x, s-a constatat că refuzul pârâtei de a soluționa în termenul legal cererile de rambursare formulate de reclamantă a produs prejudicii materiale acesteia: un prejudiciu material în valoare de 1.946.044,67 RON, reprezentând suma celor 6 cereri de rambursare, și un prejudiciu material în sumă de 143.277,96 RON, reprezentând penalitățile/dobânda penalizatoare aferentă creditului bancar solicitat băncii H., dobândă achitată de reclamantă ca urmare a comportamentului nelegal al pârâtei, care nu a rambursat la timp sumele solicitate de reclamantă prin cererile de rambursare aferente contractelor de finanțare.

Autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești, este reglementată