ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1501/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 25.11.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. Piatra Neamț a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor București, anularea informației tarifare obligatorii x emisă de Autoriatatea Națională a Vămilor la data de 14.03.2013, document prin care pârâta a stabilit că încadrarea tarifară vamală a aparatului cu denumirea "Mini PC cu sistem de operare Android Himedia Q5" este 852190.

A mai solicitat reclamanta să fie obligată pârâta să emită o nouă informație tarifară obligatorie prin care, pentru aparatul "Mini PC cu sistem de operare Android Himerdia Q5" să se stabilească că încadrarea tarifară vamală este 847150.

S-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 155 din 21 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor și a invalidat informația tarifară obligatorie x privind clasificarea nr. x, emisă de Autoritatea Națională a Vămilor la data de 14.03.2013.

A respins capătul de cerere privind emiterea unei noi informații tarifare obligatorii.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5900 RON, cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, iar, în subsidiar diminuarea acestora.

Recurenta-pârâtă critică soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând, în esență, că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 451- 453 din C. proc. civ., republicat.

Susține recurenta-pârâtă că, în mod eronat și fără a respecta condiția cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată, instanța de fond a obligat instituția la plata sumei de 5.900 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expertiză și onorariu avocat.

Mai afirmă recurenta că, în raport de obiectul dosarului și de complexitatea redusă a cauzei, având în vedere că nu se poate susține noutatea litigiului, iar ANAF a avut o atitudine procesuală corectă și pertinentă, în mod nejustificat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește solicitarea de diminuare a cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă susține că în raport de valoarea pricinii și a activității prestate de expert și avocat, instanța de fond trebuia să procedeze la reducerea onorariilor de expert și de avocat până la nivelul minim prevăzut de tabloul onorariilor minimale. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 401/2005.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat

Analizând recursul formulat în cauză, prin prisma criticilor formulate și prin raportare dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că scopul principal al demersului judiciar inițiat de societatea reclamantă l-a reprezentat anularea informației tarifare obligatorii x emisă de Autoritatea Națională a Vămilor la data de 14.03.2013, document prin care pârâta a stabilit că încadrarea tarifară vamală a aparatului cu denumirea "Mini PC cu sistem de operare Android Himedia Q5" este 852190.

A mai solicitat reclamanta să fie obligată pârâta să emită o nouă informație tarifară obligatorie prin care, pentru aparatul "Mini PC cu sistem de operare Android Himerdia Q5" să se stabilească că încadrarea tarifară vamală este 847150.

În fața primei instanțe, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, această poziție procesuală fiind menținută pe tot parcursul soluționării cauzei, atât prin răspunsurile formulate la interogatoriu, cât și în raport de expertiza efectuată în cauză, la care a formulat obiecțiuni.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Potrivit art. 452 din C. proc. civ., republicat:

"Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Având ca fundament aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că la baza acordării cheltuielilor de judecată stau cererea părții care a câștigat procesul, dovedită în condițiile legii și culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

Din actele dosarului rezultă că suma stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată în sarcina autorității pârâte este compusă din onorariu avocat în cuantum de 1000 de RON și onorariu expertiză tehnică în cuantum de 4.900 RON, sume pe care reclamanta le-a achitat, existând la dosar documente justificative în acest sens.

Prin urmare, alegațiile recurentei-pârâte cu privire la cuantumul excesiv al onorariului de avocat nu este susținută de documentele depuse la dosar, în sensul că suma de 1000 de RON încasată ca onorariu de avocat reprezintă o sumă modică în raport de obiectul și complexitatea cauzei, a cărei soluționare s-a întins pe parcursul a 7 termene de judecată, precum și de activitatea prestată de avocatul împuternicit al reclamantei, care s-a prezentat la toate termenele de judecată, deplasându-se de la Piatra-Neamț la Bacău, a formulat interogatoriu pentru autoritatea pârâtă și a depus toate diligențele pentru administrarea unui probatoriu adecvat și eficient în soluționarea cauzei.

În ceea ce privește cuantumul onorariului de expert, Înalta Curte reține că autoritatea recurentă nu a formulat obiecțiuni la stabilirea acestuia de către instanța de fond, reclamanta achitându-l integral, iar volumul de muncă al expertului a fost considerabil, având în vedere că a răspuns pe larg și la obiecțiunile formulate chiar de către autoritatea pârâtă.

Pe de altă parte, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii în contencios administrativ de către societatea reclamantă, având în vedere și faptul că s-a parcurs și procedura prealabilă care a vizat aceleași pretenții cu soluționarea cărora a fost învestită instanța de contencios administrativ.

Culpa procesuală a pârâtei rezultă implicit din soluția pronunțată de admitere a cererii de chemare în judecată, raportat și la atitudinea acesteia de a amâna soluționarea cauzei, în condițiile în care nu a fost reprezentată la niciun termen de judecată, optând pentru judecarea cauzei în lipsa.

Orice amânare în soluționarea cererii reclamantei a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a determinat-o să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu este întrunită în cauză nici ipoteza exonerării pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată, reglementată de art. 454 din C. proc. civ., republicat, având în vedere că pârâta nu a înțeles să recunoască pretențiile reclamantei la primul termen de judecată, formulând întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, iar prin formularea plângerii prealabile a fost pusă în întârziere.

În final, instanța de control judiciar reține că onorariul avocatului, în cuantum de 1000 de RON, precum și cel al expertului desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei judiciare sunt proporționale în raport cu valoarea și complexitatea cauzei și cu activitatea defășurată de avocat și expert, astfel încât nu se impune reducerea cuantumului acestora.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 155 din 21 noiembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2017.