ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3120/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Sesizarea instanței de fond

Prin

cererea adresată Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanta G.J. a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și B.G. - președintele A.N.R.P. pentru ca, în baza

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să se dispună:

- aplicarea pârâtului B.G., președintele

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, unei amenzi de 20% din

salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de la data de 23 martie

2012 și până la data emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire în

Dosarul nr. 46090/CC.

În cadrul acestui litigiu a fost invocată de

către reclamantă excepția de neconstituționalitate a articolului unic din

O.U.G. nr. 62/2010 și art. 1 și 2 din Legea nr. 117/2012, solicitând sesizarea

Curții Constituționale în vederea constatării neconstituționalității textelor

de lege menționate, iar în vederea soluționării excepției invocate, în temeiul

art. 29 alin. (1) raportat la dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr.

47/1992, solicită constatarea neconstituționalității textelor de lege mai sus

amintite.

În motivarea excepției de

neconstituționalitate, reclamanta a arătat că deși se află în posesia unei

hotărâri judecătorești irevocabile de obligare la emiterea unei decizii

reprezentând titlu de despăgubire, din cauza unor acte emise în 2012, toate

procedurile de stabilire și acordarea despăgubirilor, sunt suspendate până în

luna mai 2013 și astfel este în imposibilitatea finalizării demersurilor

prevăzute de Legea nr. 247/2005.

A fost invocată neconstituționalitatea

dispozițiilor față de art. 15 alin. (2), art. 16, art. 21 și art. 44 din

Constituția României.

Prin Încheierea din 6 februarie 2013 a Curții

de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea

de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru a motiva această soluție, instanța de

fond a reținut că în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din

Legea nr. 47/1992, excepția este admisibilă pentru că a fost invocată de una

din părți, pentru că se referă la dispoziții din ordonanțe de urgență ale

Guvernului și că acestea nu au fost declarate neconstituționale prin vreo

decizie a Curții Constituționale.

Însă, s-a constatat că nu este îndeplinită

condiția ca prevederile din ordonanțele de urgență și lege, apreciate de

reclamantă ca fiind neconstituționale, să aibă legătură cu cauza și s-a

considerat că declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale menționate

nu ar avea nicio înrâurire asupra cauzei în raport de obiectul acesteia.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

reclamanta G.J. și a solicitat admiterea recursului și rejudecând cauza, să fie

admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată.

În motivele de recurs s-a arătat că aceste

dispoziții, a căror excepții de neconstituționalitate a fost invocată, au

legătură cu cauza dedusă judecății, fiind vorba de un litigiu prin care se

solicită aplicarea amenzii pentru nerespectarea unei sentințe ce obligă la

îndeplinirea unor condiții legale din cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.

247/2005, text modificat tocmai prin actele normative a căror

neconstituționalitate este invocată.

Faptul că deja Curtea Constituțională s-a mai

pronunțat asupra constituționalității unor articole în sensul respingerii

excepției de neconstituționalitate nu impietează asupra admisibilității cererii

de sesizare a Curții Constituționale.

Intimații Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și G.B. au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

După examinarea motivelor de recurs, a

dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul

declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de nelegalitate invocată arătând

că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, respectiv, nu s-a dovedit

legătura dintre cauză și excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) -

(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau,

din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De

asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată,

în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile

constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor

art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea

Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie

îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu

aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură

cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Așa cum s-a arătat, chiar și instanța de fond

a recunoscut admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale dar

nu a considerat că aceasta are relevanță în cauză, raportat la obiectul cauzei.

Condiția relevanței excepției, care impune ca

normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu

trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a

prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în

care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de

neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a

stadiului concret în care se află litigiul.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea

excepției de neconstituționalitate invocată o are în prezenta cauză, din

analiza textelor a căror neconstituționalitate a fost invocată și obiectul

cauzei în fața instanței de fond se constată că sunt fondate criticile

recurentei și există legătură între soluționarea ce se va da în cadrul

litigiului și soluția ce va fi pronunțată de Curtea Constituțională.

În esență, textele legale a căror excepție de

nelegalitate a fost invocată (articolului unic din O.U.G. nr. 4/2012, art. III

din O.U.G. nr. 62/2010 și art. 1 și 2 din Legea nr. 117/2012), prevăd că

procedurile administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se

suspendă până la 15 mai 2013.

Cum obiect al cauzei aflate pe rolul

instanței de fond îl reprezintă cenzurarea atitudinii autorităților publice

implicate în procedurile de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr.

247/2005, deoarece nu a fost pusă în executare o decizie irevocabilă prin care

au fost obligate la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, se

constată că soluția în această cauză depinde de soluția ce va fi dată în cazul

excepției de neconstituționalitate invocată de reclamantă.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată

încheierea atacată și va fi admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a articolului unic din O.U.G. nr. 4/2012, art.

III din O.U.G. nr. 62/2010 și art. 1 și 2 din Legea nr. 117/2012.

Opinia instanței cu privire la excepția de

neconstituționalitate invocată

În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr.

47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta

Curte apreciază că textele nu sunt neconstituționale, așa cum susține

recurenta-reclamantă și excepția este neîntemeiată.

Textele atacate pe calea de excepție de

neconstituționalitate nu încalcă principiul neconstituționalității legii,

consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, nici principiul egalității în

drepturi, așa cum prevede art. 16 din Constituție, nici accesul liber la

justiție, astfel cum este reglementat în art. 21 din legea fundamentală și nici

dreptul de proprietate privată, drept prevăzut de art. 44 din Constituție.

Prin actele normative a căror excepție de

neconstituționalitate a fost invocată, legiuitorul a dorit suspendarea

procedurilor administrative de acordare a despăgubirilor potrivit Legii nr.

247/2005, pe de o parte, pentru a da posibilitatea implementării măsurilor

dispuse în hotărârea pilot (cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României)

pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și, pe de altă parte,

pentru a putea fi identificate posibilitățile de acordare a despăgubirilor.

Prin aceste prevederi nu se neagă dreptul

celor cărora legea le-a recunoscut posibilitatea primirii de despăgubiri, ci

este numai o măsură temporară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta G.J.

împotriva Încheierii din 6 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică încheierea atacată în sensul că

admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a prevederilor articolului unic din O.U.G. nr. 4/2012,

art. III din O.U.G. nr. 62/2010 și art. 1 și 2 din Legea nr. 117/2012.

Sesizează Curtea Constituțională cu

soluționarea acestei excepții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie

2013.

Procesat

de GGC - CL