ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 170/2013

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 2775 din 27 aprilie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții B.I., M.G., F.M.,

D.N., D.M., S.N. și V.S., în contradictoriu cu pârâții Președintele Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicitau obligarea acestora la plata unei

amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de

întârziere, până la executarea Sentinței nr. 6746 din 15 noiembrie 2011

pronunțată de aceeași instanță, în sensul emiterii deciziei de despăgubire în

favoarea reclamanților.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în speță nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu s-a făcut

dovada culpei autorităților pârâte, pe de o parte, iar prin O.U.G. nr. 4/2012

au fost suspendate operațiunile privind emiterea titlurilor de despăgubire, pe

de altă parte.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții,

reiterând argumentele invocate în fața primei instanțe și susținând, în esență,

că în mod greșit s-a reținut de către aceasta că autoritățile pârâte nu sunt în

culpă cu privire la neexecutarea Sentinței nr. 6746 din 15 noiembrie 2011.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Ulterior pronunțării Sentinței

nr. 6746 din 15 noiembrie 2011 – cu privire la care recurenții-reclamanți nici nu

au făcut dovada datei la care a devenit irevocabilă – sentință în legătură cu

executarea căreia a fost promovată acțiunea în cauza de față, prin O.U.G. nr. 4/2012,

activitatea de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată pe o

perioadă de 6 luni, ce a fost ulterior prelungită, prin Legea nr. 117/2012,

până în 15 mai 2013.

Se constată, așadar,

că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 și, ulterior, a Legii nr. 117/2012,

au fost suspendate procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de

despăgubire, legiuitorul instituind un tratament unitar pentru toate persoanele

ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Această reglementare

este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor

măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului

de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot

a C.E.D.O., pronunțată în cauza A. ș.a., să aleagă măsurile destinate să

garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți.

În cauză sunt, deci,

aplicabile cele două acte normative, reclamanții fiind, conform prevederilor

acestora, titularii unui drept afectat de un termen suspensiv, a cărui realizare

(emiterea titlului reprezentând decizia de despăgubire) nu poate fi obținută înainte

de împlinirea respectivului termen.

Î

n jurisprudența

Curții de la Strasbourg s-a arătat că, atunci când autoritățile sunt obligate

să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, în

vederea aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele

specifice fiecărui caz, precum și de atitudinea autorităților, de eventuala „inerție”

a acestora.

Această răspundere

funcționează, deci, numai ca sancțiune a stării de inerție; or, în litigiul de

față, fiind suspendată prin lege

activitatea autorităților pârâte,

în ceea privește emiterea titlurilor de despăgubire, nu se poate reține existența

unei atitudini de pasivitate care să fie sancționabilă.

Pentru considerentele

arătate, constatându-se că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală,

nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.

proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din același cod,

coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge recursul

declarat de reclamanții B.I., M.G., F.M., D.N., D.M., S.N. și V.S. împotriva

Sentinței nr. 2775 din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel București. secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.