ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1488/2018

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Prahova și B., obligarea pârâților, în solidar, la achitarea sumelor de 2300 RON reprezentând daune materiale și 10.000 RON ce constituie daune morale, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru și onorariu de avocat.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 100 pronunțată în data de 6 mai 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea potrivit legii contenciosului administrativ și fiscal, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI - SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI PRAHOVA și B., ca neîntemeiată.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Consideră ca in cauza este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. dintr-o dubla perspectiva: 1. Pentru termenul din data de 22.04.2015 reprezentantul său convențional a depus la dosarul cauzei o cerere de acordare a unui nou termen de judecata motivat de faptul ca nu se poate prezenta in instanța din motive medicale, atașand adeverință medicala emisă de către un cabinet medical conform căreia acestuia i se recomanda repaus la pat. La același termen, a lipsit atât reclamanta, necitată personal la interogatoriu, cat și traducătorul de limba engleza. Instanța a pus in discuție cererea formulata de către apărătorul său ales și respinsa de către instanța, întrucat in cuprinsul adeverinței medicale nu ar fi fost specificată perioada recomandata pentru repaus. A apreciat că poziția instanței reprezintă o încălcare a dreptului său la apărare atât timp cât actul medical anexat cererii era unul valabil, iar eventuale informații suplimentare puteau fi furnizate la un termen ulterior In același timp, nu i-a fost acordata posibilitatea de a lua cunoștința de răspunsul la interogatoriul administrat Serviciului pentru Imigrări, întrucât acesta a fost depus in aceeași ședința din 22.04.2015. Așadar, hotărârea astfel pronunțata este lovita de nulitate absoluta. 2. Totodată, în cauză este incident și un caz de nulitate relativa reprezentat de aplicarea art. 358 C. proc. civ. in absenta citării sale personal la interogatoriu in condițiile in care la termenul încuviințării probelor a fost reprezentată. Pe de alta parte, la dosarul cauzei se afla cererea reprezentantului convențional, motivata și dovedita, iar din actele și lucrările dosarului nu reieșea ca ar fi incetat mandatul. Totodată, in absenta traducătorului de limba engleza, cu siguranța nu ar fi putut fi administrata aceasta proba intrucat art. 18 alin. (3) instituie in mod expres pentru cetățenii străini, dreptul de a vorbi in instanța prin traducător autorizat. Chiar instanța a considerat ca se impune prezenta acestuia fara ca ulterior sa fi revenit asupra acestei decizii. Incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Pentru a pronunța soluția de respingere a solicitării sale de acordare a daunelor materiale, instanța a apreciat că nu a demonstrat prejudiciul în cuantum de 2.300 RON, intrucat contractul său ar fi fost reactivat prin Decizia nr. 172/12.09.2014. Totuși, instanța de fond nu are in vedere un aspect esențial. Intre momentul 21.08.2014, momentul incetarii contractului individual de munca, și 17.09.2014, momentul instiintarii sale cu privire la eliberarea unui permis de ședere, nu a fost în măsură sa presteze niciun fel de activitate remunerata, intrucat nu indeplinea condițiile legale. Pe parcursul întregii perioade a trebuit sa-și asigure existenta in România, in baza resurselor financiare propri, foarte limitate. Discomfortul material creat este astfel unul evident. Chiar daca eliberarea permisului de ședere ca urmare a hotărârii curții de apel și reactivarea contractului individual munca au avut loc in cele din urma, până la acele etape a trebuit sa suport toate cheltuielile singura și fără a avea un loc de muncă. Nu numai că a explicat și argumentat pe larg in ce consta prejudiciul material ce reiese cu putere de evidenta, dar fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu o reprezintă chiar absenta rolului activ in soluționarea cererii mele de prelungire a dreptului de ședere precum și respingerea solicitării in mod nejustificat, nelegal. Sub aceste aspecte deja mai statuase o instanța de judecata, cu titlu definitiv. In ceea ce privește respingerea solicitării de acordare a daunelor morale ca urmare chiar a neanalizării acestui petit consider ca ne aflam in prezenta tezei absentei nemotivarii. În baza rolului activ instanța de judecata trebuie sa lămurească cauza sub toate aspectele, iar orice hotărâre se dispune de o maniera motivata. Cu atât mai mult, fiecare trebuie analizata in parte. Consideră ca prin măsura refuzului de a-i permite prelungirea dreptului de ședere, paratul Serviciul pentru Imigrări al Județului Prahova a adus atingere demnității mele, onoarei și dreptului său la prestarea unei activități remunerate. Prejudiciul generat este cu atât mai semnificativ cu atât mai mult cu cat chiar Constituția României prevede in cuprinsul art. 18 alin. (1) dreptul cetățenilor străini care locuiesc in România de a se bucura de protecția generala a persoanelor și a averilor, garantata de Constituție. Aceeași consecința s-a produs și prin atitudinea celuilalt parat, agent sef adjunct de politie B. ce a refuzat un dialog constructiv cu reclamanta sau angajatorul său, nu a efectuat verificările necesare lămuririi situației de fapt și de drept, consultând doar instituția in evidentele căreia fusesem înregistrata cu norma parțiala de munca din eroare, informație care născuse nevoia de verificări suplimentare. Practic demersurile efectuate de acest agent au fost unele superficiale. Deși intr-adevar Inspectoratul Teritorial de Munca este singura instituție abilitata in gestionarea contractelor individuale de munca, cu toate elementele constitutive, totuși informații referitoare la relațiile de munca ale unei persoane pot oferi și multe alte instituții după cum am exemplificat anterior. Totodată, chiar parații recunosc in cuprinsul celor doua întâmpinări (aproape identice, de altfel), faptul ca nici O.U.G. nr. 194/2002, nici procedurile de lucru interne nu prevăd care sunt acele verificări obligatorii suplimentare. Reglementarea situației străinilor ce prestează o munca remunerata pe teritoriul României este atributul exclusiv al Inspectoratului General pentru Imigrări, iar la nivelul Județului Prahova, Serviciul pentru Imigrări este cel care are acest rol. Incertitudinea in ceea ce privește situația sa, riscul ca să fie obligată să se intoarcă in tara de origine ce o părăsise tocmai pentru ca nu avea posibilitatea de a-și găsi un loc de munca și a obține un venit i-a creat o stare de temere evidentă. Pe lângă faptul ca prin munca prestata in România și venitul astfel obținut îi asigur existenta, incerca pe aceasta cale sa-și ajute și familia rămasa in Filipine, familie ce se afla intr-o situație materiala precara. Consider ca atitudinea funcționarilor însărcinați cu soluționarea unor astfel de dosare ar trebui sa fie una de colaborare cu persoanele in cauza și nicidecum una vadit menita sa duca la respingerea cererilor. Faptul ca in documentele intocmite de angajator fost inserată și o eroare materiala, nu exonerează pe niciunul dintre parați de obligația de a efectua serviciul cu care au fost insarcinati cu profesionalism, obiectivitate și fără discriminare. A apreciat ca sunt îndeplinite toate condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a ambilor parați. Prejudiciul este cel învederat prin cererea de chemare in judecata, iar existenta sa nu poate fi contestata având in vedere toate argumentele exprimate in cuprinsul acțiunii introductive. Fapta ilicita exista, de asemenea. Celor doi parați nu li se reproșează faptul ca ar fi acționat in limitele permise de lege, ci aspectul ca n-au depus toate diligentele in vederea soluționării corecte a cererii sale, cu evitarea unei situații incorecte. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu este de asemenea probat având in vedere ca parații erau singurii abilitați cu legala soluționare a cererii mele, iar prejudiciul produs este urmarea directa a soluției injuste de respingere a acesteia. In final, consider ca modalitatea de evaluare a activităților derulate de instituțiile publice precum de către funcționarii publici trebuie racordata la realitățile actuale interne și europene. Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de fond.

Apărările intimaților Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei la data de 6 octombrie 2015 și la 06 octombrie 2015, intimații Inspectoratul General pentru Imigrări și B. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din data de 19 februarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 16 aprilie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat. Argumente de fapt și de drept relevante Prima critica a recurentei-reclamante privind incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanța de fond a încălcat regulile de procedură prin respingerea cererii de amânare a cauzei, necitarea reclamantei, cu mențiunea personal la interogatoriu și lipsa traducătorului de limbă engleză, nu este fondată. Verificând actele și dosarului de fond, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanță a respins cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulată la data de 22 aprilie 2015, de apărătorul ales al reclamantei, întrucât adeverința medicală nu purta perioada în care persoana bolnava nu putea sa să deplaseze . Mai mult se constată că judecătorul fondului a amâna pronunțarea pentru a permite reprezentantului reclamantei să depună concluzii scrise, respectând astfel dreptul la apărare al părților. Sub aspectul nerespectării prevederilor C. proc. civ. în privința administrării probei cu interogatoriu, Înalta Curte constată că nici această critică nu este fondată, întrucât instanța la termenul de judecată din data de 18 martie 2015 a pus în vedere reclamantei prin apărător să se prezinte în instanță în vederea administrării probei sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 358 C. proc. civ. În ceea ce privește lipsa traducătorului autorizat de limba engleza și susținerea recurentei vizând încălcarea drepturilor sale in absenta acestuia, Înalta Curte reține că nu are susținere, întrucât prin nota telefonică aflată la fila x instanța de fond a luat legătura cu doamna traducător C. care și-a confirmat prezența. Față de cele expuse anterior, rezultă că instanța de fond nu a încălcat regulile de procedură. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în speță fiind respectate exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt și de drept relevante pentru soluționarea cauzei. Înalta Curte mai reține că nu se susține critica reclamantei conform căreia sunt indeplinite condițiile atragerii răspunderii răspunderii civile delictuale a ambilor pârâți, întrucât singura persoană care a atras produs întreaga situație și care a creat prejudiciu reclamantei este angajatorul său, care nu a completat corect formularele puse la dispoziție de către instituțiile statului. Angajații instituțiilor abilitate a rezolva și aproba diferite cereri ale cetănițelor proprii sau străini au obligația de a respecta și a-și îndeplini atribuțiile conform prevederilor legale în vigoare. Orice depășire a cadrului legal poate fi considerat un abuz sau un interes. În acest context pârâta angajată a Serviciului de Imigrări nu putea face mai multe cercetări asupra unei cereri depuse pe proprie răspundere de un angajator român sau străin. Inalta Curte apreciază că este neîntemeiată și nu va avea în vedere susținerea recurentei vizând faptul că pârâții erau singurii abilitați cu legala soluționare a cererii sale, iar prejudiciul produs este urmarea directă a soluției injuste de respingere a acesteia, întrucât înscrisurile depuse la dosar dovedesc legalitatea măsurilor dispuse prin actele administrative atacate și corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente de către instituția pârâtă și instanța de fond. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. .