ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1163/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Maramureș, reclamantul C.T.T. (G.Ș.T.B.M.) a solicitat în

contradictoriu cu pârâta C.C. MARAMUREȘ, anularea în parte a deciziei din 16

septembrie 2010 emisă de C.C. Maramureș în Dosarul nr. 53/2010, pe care o

consideră netemeinică cu privire la obligația impusă la pct. 7 din dispozitivul

acesteia precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat în esență că pârâta a constatat în mod nelegal că nu ar fi

respectat prevederile legale cu privire la suspendarea ocupării prin concurs

sau examen a posturilor vacante din cadrul autorităților și instituțiilor

publice instituite prin O.U.G. nr. 223/2008.

Pârâta a depus

întâmpinare invocând în principal excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Maramureș, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 228 din

actualul Regulament al Curții de Conturi, competența aparține secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază

teritorială se află sediul entității verificate.

Prin Sentința nr.

4788 din 13 septembrie 2011, Tribunalul Maramureș a admis excepția de

necompetență materială a Tribunalului Maramureș, invocată de pârâta C.C. a

Județului Maramureș și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut în esență următoarele.

Potrivit art. 227 din

Regulamentul privind organizare și desfășurarea activităților specifice Curții

de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități,

aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 a plenului Curții de

Conturi, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor

prevăzută la pct. 213 conducătorul entității verificate poate sesiza instanța

de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de

la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile legii contenciosului

administrativ.

Potrivit art. 228 din

același Regulament, competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de

soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificare, în condițiile legii contenciosului administrativ.

A mai reținut

Tribunalul că Regulamentul a fost adoptat în temeiul Legii nr. 94/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții de Conturi pe de-o parte, iar pe de altă

parte, nu derogă de la normele de competență materială instituite de C. proc.

civ. (art. 3 pct. 1) și de Legea contenciosului administrativ (art. 10 alin.

(1)) câtă vreme încheierea de respingere a contestației formulate împotriva

deciziei din 16 septembrie 2010 a Camerei de Conturi Maramureș este emisă de o

autoritate centrală.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 1612/33/2011.

La termenul de

judecată din data 10 ianuarie 2011, Curtea a invocat din oficiu excepția

necompetenței materiale în soluționarea prezentei cauze.

Prin Sentința nr. 6

din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Maramureș, constatând totodată ivit conflictul negativ de

competență.

Pentru a pronunța

această hotărâre Curtea a reținut că având în vedere că actul contestat este

emis de C.C. a Județului Maramureș, autoritate publică locală, competența

materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Maramureș conform art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d) C.

proc. civ., iar nu Curții de Apel Cluj.

Înalta Curte, în

raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei,

se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea în

parte a deciziei din 16 septembrie 2010 emisă de C.C. Maramureș în Dosarul nr.

53/2010 în ceea ce privește obligația impusă la pct. 7 din dispozitivul acesteia.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de

control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr.

130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I,

împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate

formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor.

Executarea măsurilor

devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial

contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel

cum a stabilit jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie

2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva

Sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012

ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a

prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare

la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva

încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei

revine tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Ținând seama de

considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Colegiul în contradictoriu cu

T.T. (G.Ș.T.B.M.) în contradictoriu cu pârâta C.C. Maramureș în favoarea

Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2012.

Procesat de GGC - AA