ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1163/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1163/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Maramureș, reclamantul C.T.T. (G.Ș.T.B.M.) a solicitat în
contradictoriu cu pârâta C.C. MARAMUREȘ, anularea în parte a deciziei din 16
septembrie 2010 emisă de C.C. Maramureș în Dosarul nr. 53/2010, pe care o
consideră netemeinică cu privire la obligația impusă la pct. 7 din dispozitivul
acesteia precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii
reclamantul a arătat în esență că pârâta a constatat în mod nelegal că nu ar fi
respectat prevederile legale cu privire la suspendarea ocupării prin concurs
sau examen a posturilor vacante din cadrul autorităților și instituțiilor
publice instituite prin O.U.G. nr. 223/2008.
Pârâta a depus
întâmpinare invocând în principal excepția necompetenței materiale a
Tribunalului Maramureș, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 228 din
actualul Regulament al Curții de Conturi, competența aparține secției de
contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază
teritorială se află sediul entității verificate.
Prin Sentința nr.
4788 din 13 septembrie 2011, Tribunalul Maramureș a admis excepția de
necompetență materială a Tribunalului Maramureș, invocată de pârâta C.C. a
Județului Maramureș și a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Tribunalul a reținut în esență următoarele.
Potrivit art. 227 din
Regulamentul privind organizare și desfășurarea activităților specifice Curții
de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități,
aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 a plenului Curții de
Conturi, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor
prevăzută la pct. 213 conducătorul entității verificate poate sesiza instanța
de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de
la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile legii contenciosului
administrativ.
Potrivit art. 228 din
același Regulament, competența de soluționare a sesizării formulate de
conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de
soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și
fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul
entității verificare, în condițiile legii contenciosului administrativ.
A mai reținut
Tribunalul că Regulamentul a fost adoptat în temeiul Legii nr. 94/1992 privind
organizarea și funcționarea Curții de Conturi pe de-o parte, iar pe de altă
parte, nu derogă de la normele de competență materială instituite de C. proc.
civ. (art. 3 pct. 1) și de Legea contenciosului administrativ (art. 10 alin.
(1)) câtă vreme încheierea de respingere a contestației formulate împotriva
deciziei din 16 septembrie 2010 a Camerei de Conturi Maramureș este emisă de o
autoritate centrală.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, sub nr. 1612/33/2011.
La termenul de
judecată din data 10 ianuarie 2011, Curtea a invocat din oficiu excepția
necompetenței materiale în soluționarea prezentei cauze.
Prin Sentința nr. 6
din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis excepția necompetenței
materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Maramureș, constatând totodată ivit conflictul negativ de
competență.
Pentru a pronunța
această hotărâre Curtea a reținut că având în vedere că actul contestat este
emis de C.C. a Județului Maramureș, autoritate publică locală, competența
materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Maramureș conform art.
10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d) C.
proc. civ., iar nu Curții de Apel Cluj.
Înalta Curte, în
raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită
cu soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a soluționa
conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei,
se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea în
parte a deciziei din 16 septembrie 2010 emisă de C.C. Maramureș în Dosarul nr.
53/2010 în ceea ce privește obligația impusă la pct. 7 din dispozitivul acesteia.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,
noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu
caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere
publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a
legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul
cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)
menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,
modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și
care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios
administrativ.
Potrivit dispozițiilor
art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea
activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de
control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr.
130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I,
împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate
formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația
executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a
Contestațiilor.
Executarea măsurilor
devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de
Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial
contestația".
În raport de
dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce
efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii
Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,
acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura
juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările
ulterioare.
Este adevărat că
regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor
structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că
împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,
conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios
administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din
același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de
conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de
soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și
fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul
entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la
competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,
precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în
fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și
cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și
accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de
secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin
lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că
dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului
administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare
a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii
deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de
Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228
din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.
130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv
în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel
cum a stabilit jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție
care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie
2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva
Sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012
ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a
prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare
la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva
încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.
De la dreptul comun
prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin
dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat
prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria
legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în
raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare.
În concluzie, față de
toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în
cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei
structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei
revine tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât
obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a
Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.
Ținând seama de
considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția
contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Colegiul în contradictoriu cu
T.T. (G.Ș.T.B.M.) în contradictoriu cu pârâta C.C. Maramureș în favoarea
Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 martie 2012.
Procesat de GGC - AA