ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1880/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) contestație împotriva Deciziei de soluționare a contestației nr. x/25.06.2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 8.05.2015.

Prin Sentința nr. 107 din 20 aprilie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva Sentinței nr. 107 din 20 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea contestației, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. x/25.06.2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 8.05.2015.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea atacată necuprinzând motivele pe care se întemeiază. Astfel, prima instanță nu a arătat și raționamentul care a stat la baza soluției de respingere a contestației formulată în cauză.

În opinia recurentului, în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsește nicio referire la modalitatea de determinare a procentului de 30% raportat la valorile fluctuante de maximum 25.000 euro echivalent a maxim 108.082 RON și nici la principiul proporționalității ce trebuie avut în vedere la aplicarea măsurii.

Recurentul-reclamant apreciază că, prin nemotivarea hotărârii atacate, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și i s-a cauzat o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei în vederea rejudecăriii cererii sale.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant are ca obiect contestația formulată împotriva Deciziei de soluționare a contestației nr. x/25.06.2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 8.05.2015, emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Prin Sentința nr. 107 din 20 aprilie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Instanța de control judiciar nu poate împărtăși această soluție pentru că reflectă o abordare superficială a cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Altfel spus, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30).

Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (Hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 425 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.

Sub aspectul calității motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar și simplu, condiție esențială pentru a fi înțeleasă de părți și de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii și enumerarea argumentației într-un stil clar și accesibil tuturor.

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susține și justifica soluția adoptată.

În cauză, se constată că hotărârea recurată nu respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, reclamantul a criticat nelegalitatea măsurilor contestate, însă prima instanță nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu ar fi temeinice, raportat la contextul cauzei, ci s-a limitat în a reproduce textele de lege incidente și apărările formulate de pârât în întâmpinare.

Considerentele sentinței atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamant, ceea ce conduce la concluzia că susținerile și mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată și de pârât prin întâmpinare, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

În raport cu soluția preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 107 din 20 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV