ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3006/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal la data de 16 iunie 2015, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 13.812 din 15 aprilie 2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 18 februarie 2015, emise de pârâtă.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 266/F din 5 noiembrie 2015, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, dispunând anularea Deciziei nr. 13.812 din 15 aprilie 2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 18 februarie 2015, emise de pârâtă, precum și suspendarea executării actelor administrative contestate, până la soluționarea definitivă a contestației.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 266/F din 5 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Soluția instanței de recurs Prin Decizia nr. 1795 din 7 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a casat sentința atacată și, rejudecând, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, ca neîntemeiată.

Calea extraordinară de atac formulată în cauză 5.1. Împotriva Deciziei nr. 1795 din 7 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, a formulat cerere de revizuire recurenta-reclamantă A. SRL, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 29 mai 2018, sub nr. x/2018, solicitând anularea deciziei atacate și rejudecarea cauzei. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., iar în motivarea acesteia, revizuenta a susținut că avocatul angajat în cauză s-a aflat în imposibilitate de prezentare la termenul din 7 mai 2018, din motive medicale. Astfel, ca urmare a stării de sănătate precare din week-end-ul ce a precedat ziua de 7 mai 2018, avocatul revizuentei, prezentându-se la medicul de familie în dimineața acelei zile, a obținut documentele medicale ce atestau starea sa de sănătate în jurul orei 09:00. În continuare, reprezentantul convențional al revizuentei a scanat și trimis aceste documente, prin poșta electronică, la adresa Înaltei Curți, la orele 09:01, respectiv 09.03. În opinia revizuentei, imposibilitatea obiectivă de prezentare a avocatului angajat în cauză, la termenul când s-a judecat pricina, justifică admiterea căii extraordinare de atac și rejudecarea recursului declarat de intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 266/F din 5 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. De asemenea, revizuenta a prezentat și argumentele pentru care, în rejudecarea recursului, ulterior admiterii cererii de revizuire, solicită respingerea recursului, ca nefondat, precum și argumentele ce susțin temeinicia cererii de chemare în judecată. 5.2. La data de 24 august 2018, revizuenta A. SRL a înregistrat la dosarul cauzei o cerere prin care a invocat cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea cererii de revizuire și schimbarea deciziei atacate în sensul respingerii recursului, ca nefondat. În susținerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuenta a apreciat că decizia instanței de recurs nu a arătat în ce constă nelegalitatea sentinței atacate, limitându-se la preluarea argumentelor intimatei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, fără a analiza niciunul dintre argumentele prezentate de revizuentă. Revizuenta apreciază că, în speță, s-a dovedit faptul că intimata adaptează normele legale incidente în mod discreționar, utilizează impropriu termeni specifici și, astfel, încalcă normele comunitare în materie. Instanța de recurs a ignorat aceste aspecte și nu a dat prevalență normelor comunitare reprezentate de: - art. 6 din Regulamentul CE 1290/2005, conform căruia eligibilitatea unei cereri trebuie controlată doar ante-factum, sub sancțiunea ridicării acreditării agenției; - art. 5 alin. (3) din Regulamentul CE 65/2011 sau art. 30 alin. (1) din Regulamentul CE 1975/2006, conform căruia verificările ex-post se realizează doar dacă beneficiarul păstrează și utilizează bunurile finanțate, adică doar în condițiile prevăzute de art. 72 din Regulamentul CE 1698/2005; - art. 72 din Regulamentul CE 1698/2005, conform căruia în cadrul verificării ex-post, unui beneficiar i se retrage finanțarea doar dacă aduce modificări substanțiale proiectului, modificări ce trebuie să fie obligatoriu consecința schimbării naturii proprietății bunurilor finanțate; - art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE 65/2011, potrivit căruia în cazul creării artificiale a condițiilor de accesare intervine sancțiunea neefectuării vreunei plăți, și nu sancțiunea aplicată de intimată a restituirii finanțării. De asemenea, revizuenta a înfățișat și argumentele referitoare la temeinicia contestației ce face obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând a fi avute în vedere în cazul în care instanța va proceda la rejudecarea acesteia.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 6 septembrie 2018, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., ca nefondată, susținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de acest text de lege. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, intimata nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei. II. Soluția asupra cererii de revizuire Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente: II.1. Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Acest motiv de revizuire reglementează un caz de reformare a hotărârii definitive fundamentat pe împrejurarea că "partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa". Înalta Curte reține că, deși imposibilitatea de prezentare a avocatului revizuentei este dovedită în cauză prin înscrisurile depuse la dosar, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. privește imposibilitatea de prezentare a părții și nu a reprezentantului convențional al acesteia, textul de lege fiind de strictă interpretare și aplicare. Cele două noțiuni nu se suprapun, C. proc. civ. reglementând distinct părțile unui proces judiciar, în cuprinsul art. 55 - 78, față de reprezentarea convențională a acestora în fața instanțelor de judecată, prevederi regăsite în cuprinsul art. 83 - 89. Având în vedere că revizuenta este persoană juridică, în cazul său noțiunea de "parte" se suprapune cu aceea de "reprezentant legal", desemnat potrivit legii specifice de înființare, organizare și funcționare a persoanei juridice. În speță, având forma de organizare a unei societăți cu răspundere limitată, revizuenta este reprezentată de către administratorul statutar, numit în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990. Așadar, motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. se circumscrie imposibilității de prezentare a administratorului societății revizuente, în calitate de reprezentant legal, iar nu a avocatului angajat în cauză, care are calitatea de reprezentant convențional. În cazul reprezentării prin avocat, Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011 a Consiliului B., prevede o altă soluție legislativă pentru situația imposibilității de prezentare a titlularului contractului de asistență juridică, respectiv asigurarea substituirii printr-un alt avocat, conform art. 221 alin. (1) din acest Statut. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., cererea de revizuire fiind nefondată. II.2. Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004. Pentru a fi incident acest caz de revizuire, este necesar ca instanța de judecată învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac, să constate că, prin hotărârea atacată, a fost încălcat principiul priorității dreptului unional. Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, acest motiv de revizuire presupune, pe de-o parte, existența unei neconcordanțe între norme de drept din legislația internă și norme ale dreptului unional și, pe de altă parte, ca instanța de judecată să fi procedat la o greșită aplicare, cu prioritate, a normelor dreptului intern. Motivând cererea formulată în cauză, revizuenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată este pronunțată cu ignorarea dispozițiilor art. 6 din Regulamentul CE 1290/2005, art. 5 alin. (3) din Regulamentul CE 65/2011 și art. 30 alin. (1) din Regulamentul CE 1975/2006, art. 72 din Regulamentul CE 1698/2005 și art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE 65/2011. Analizând criticile revizuentei, Înalta Curte reține că aceasta se limitează la prezentarea normelor de drept unional pe care instanța de recurs nu le-ar fi aplicat în speță, însă nu indică, concret, cum a fost încălcat principiul priorității dreptului unional, respectiv care sunt normele din dreptul național care ar fi fost aplicate cu prioritate, contrar art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României. În realitate, revizuenta reclamă interpretarea și aplicarea greșită, de către instanța de recurs, a unor texte de lege din cuprinsul unor Regulamente europene, precum și o presupusă practică administrativă a intimatei, neconformă cu aceste prevederi. Înalta Curte constată că, în raport de considerentele hotărârii atacate, nu poate fi sesizată vreo încălcare a principiului priorității dreptului unional față de dreptul național, hotărârea supusă revizuirii analizând situația litigioasă dedusă judecății prin raportare, deopotrivă, la normele de drept din legislația națională, la contractul de finanțare încheiat între părți, precum și la dreptul unional aplicabil în cauză, inclusiv din perspectiva jurisprudenței în materie aparținând Curții de Justiție a Uniunii Europene. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiat, motivul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. SRL împotriva Deciziei nr. 1795 din 7 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.