ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1970/2012

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. ll din data de 20 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a admis cererea de investire a Curții de Apel Ploiești cu cererea formulată de autoritățile judiciare bulgare de recunoaștere și executare a hotărârii penale străine și în consecință: În baza art. 131 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, republicată, și prevederile Convenției Europene privind valoarea internațională a hotărârilor represive adoptată la Haga la 28 mai 1970 ratificată de România prin Ordonanța de Guvern nr. 90/1999, s-a dispus recunoașterea și executarea sentinței penale nr. 26 din 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Varna în dosarul nr. 1767/2009 modificată prin decizia nr. 107 din 6 iulie 2010 a Curții de Apel Varna, privind pe condamnatul - intimat B.M.A.

S-a constatat că prin hotărârea recunoscută i-a fost aplicată intimatului - condamnat pedeapsa de 1 (un ) an și 6 (șase ) luni sub supraveghere, cu măsurile de supraveghere, după cum urmează: - înregistrarea obligatorie la o adresă curentă pentru durata de 1 (un ) an și 6 ( șase ) luni; - întâlniri regulate obligatorii de două ori pe săptămână cu un ofițer de supraveghere pe timp de 1 an și 6 luni. Pe durata de 2 ani este suspendat dreptul de a conduce un autovehicul de către condamnat de la data rămânerii definitive a hotărârii din care se scade perioada 10 iulie - 26 octombrie 2009 în care a avut loc suspendarea administrativă a permisului de conducere.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea formulată de Ministerul Justiției al Bulgariei, ce a format obiectul adresei din 1 aprilie 2011, către Ministerul Justiției din România, s-a solicitat recunoașterea și executarea sentinței nr. 26 din 22 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Varna în dosarul nr. 1767/2009 al acestei instanțe privind pe cetățeanul român B.M.A.

În drept, autoritățile judiciare bulgare și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind Cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr. 224/2006, coroborate cu prevederile Convenției europene privind valoarea internațională a hotărârilor represive de la Haga din 28 mai 1970. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 26 din 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Varna, în dosarul nr. 1767/2009, a condamnat pe B.M.A., la pedeapsa de punere în libertate sub supraveghere pe timp de 1 an și 6 luni pentru uciderea din culpă, într-un eveniment rutier, a victimei A.K.A., faptă prevăzută de art. 343, paragraful 1B C. pen.

bulgar, cu suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul pe timp de 2 ani conform art. 343 C. pen. Totodată s-au instituit împotriva condamnatului următoarele măsuri de supraveghere: - înregistrarea obligatorie la o adresă curentă pentru un an și șase luni, - întâlniri regulate obligatorii de două ori pe săptămână cu un ofițer de supraveghere pe aceeași perioadă. S-a constatat că sentința a rămas definitivă prin decizia nr. 107 din 6 iulie 2010 a Curții de Apel Varna, iar în perioada 10 iulie - 26 octombrie 2009 inclusiv, condamnatul a avut suspendată posibilitatea de a-și exercita dreptul de a conduce un autovehicul, un ordin administrativ, în sensul disp. art. 37, Paragraful 1 și 7 C. pen.

bulgar, perioadă care se scade din durata suspendării. S-a reținut că, întrucât domiciliul condamnatului se află, în România, în mun. Ploiești, str. Gen. Vasile Milea, județul Prahova, Ministerul Justiției al Republicii Bulgaria, prin organele sale judiciare competente, a solicitat Ministerului Justiției din România recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești sus­menționate conform art. 15 și 16, 40 din Convenția europeană privind valoarea internațională a hotărârilor represive adoptate la Haga la data de 28 mai 1970, convenție ratificată de România prin O.G. nr. 90/1999 și aprobată prin Legea nr. 35/2000. Potrivit art. 130 și 131 din Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu disp.

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților sale fundamentale, pentru recunoașterea unei hotărâri penale străine pe teritoriul României, se impun a fi îndeplinite următoarele condiții: - România este parte la un tratat internațional în materie; - a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul disp. art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, iar hotărârea nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau militară; - a fost respectată ordinea publică a statului român, iar hotărârea poate produce efecte juridice în România potrivit legii penale române; - nu a fost pronunțată o condamnare pentru aceleași fapte, împotriva aceleiași persoane în România sau într-un alt stat care a fost recunoscută în România.

- în speță, raportând ansamblul înscrisurilor existente la dosar, cele emanate de la autoritatea judiciară bulgară fiind legalizate de un traducător autorizat, Curtea a constatat că cererea cu care a fost investită este întemeiată. S-a reținut că, cu prilejul dezbaterilor, condamnatul ascultat fiind a fost de acord cu admiterea cererii cu care a fost investită instanța, dar numai în parte, susținând că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 302/2004, dar sase constate că nu i-a fost aplicată pedeapsa de punere în libertate supravegheată ci, i s-a aplicat numai sancțiunea „probațiunii" cu măsurile de supraveghere obligatorie. Instanța a considerat că această apărare nu are suport legal.

S-a reținut că, este de necontestat, că inculpatul prin modul de conducere a autovehiculului său pe șosea, prin încălcarea regulilor de circulație, pătrunzând pe contrasens, a provocat din culpa sa uciderea victimei, faptă incriminată ca infracțiune de către ambele legislații penale din Bulgaria și România, subzistând astfel dubla incriminare, fiind fără relevanță modul de formulare al infracțiunii și nici sistemul de pedepse aplicabil, din moment ce ambele sunt compatibile, iar denumirea instituțiilor de asemenea, nefiind relevantă în condițiile în care are la baza aceleași temeiuri juridice în ambele legislații. S-a mai arătat că, într-o altă apărare, atât cu prilejul dezbaterilor cât și în concluziile scrise depuse ulterior, s-a invocat faptul că măsura suspendării permisului de conducere o poate analiza numai organele de poliție conform art. 114 lit. a) din O.U.G.

nr. 195/2002, nu și instanța de judecată, când titularul a fost condamnat prin hotărâre judecătorească. definitivă. Instanța a considerat că nici această apărare nu este fondată deoarece este incontestabil că a fost comisă de către condamnat o infracțiune gravă, de ucidere din culpă, a victimei, situație în care nu se mai justifică legal ca titularul permisului să poate conduce, în continuare, autovehicule o perioadă de timp, pentru considerente de natură juridică și preventivă, acestea subzistând, în ambele legislații, astfel că nu mai are relevanță în final, care sunt organele judiciare competente care să dispună suspendarea permisului respectiv, instanța sau organele de poliție.

Referitor la faptul că, prin rezoluția parchetului nu s-a solicitat Curții deducerea din perioada de 2 ani a intervalului de timp dintre 10 iulie – 26 octombrie 2009, de suspendare a permisului de a conduce un automobil, măsură luată de autoritățile bulgare prin ordin administrativ, instanța a arătat că, într-adevăr, s-a dispus condamnarea și suspendarea permisului de conducere pe timp de 2 ani însă, instanța de control judiciar - Curtea de Apel Vama - prin decizia nr. 107 din 6 iulie 2010, a dispus în mod expres că perioada de timp dintre 10 iulie - 26 octombrie 2009 se scade din perioada suspendării. În raport de toate considerentele expuse, fiind îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile cerute de legislația internă și internațională, instanța a arătat că se impune admiterea cererii de investire a Curții de Apel Ploiești cu cererea formulată de autoritățile judiciare bulgare de recunoaștere și executare a hotărârii penale străine.

Ulterior, prin încheierea din 13 februarie 2012 pronunțată în același dosar, Curtea de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a admis cererea de înlăturare a omisiunii vădite, formulată din oficiu. S-a înlăturat omisiunea din cuprinsul considerentelor și a dispozitivului sentinței penale nr. 11 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, în sensul că, pedeapsa de punere în libertate sub supraveghere pentru un an și șase luni, conform art. 343 paragraful 1 B, C. pen.

bulgar, aplicată cetățeanului român B.M.A., prin sentința penală nr. 26 din 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Varna - Republica Bulgaria, rămasă definitivă, echivalează cu infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen., și se substituie cu pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni închisoare, a cărei executare este suspendată sub supraveghere conform art. 86 1 C. pen., la care se adaugă și dispozițiile art. 86 3 C. pen., cu privire la măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului pe perioada un an și șase luni. Totodată, s-a dispus că măsura dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani aplicată aceluiași condamnat, drept pedeapsă complementară, are corespondență în legislația română și echivalează cu pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. (2) C. pen.

român, combinat cu art. 114 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, din care se scade perioada de la 10 iulie - 26 octombrie 2009, în care a avut loc suspendarea administrativă a permisului de conducere. S-a dispus ca mențiunea să se facă pe cele două exemplare ale hotărârii. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a pronunța această încheiere, Curtea a constatat că, prin sentința penală nr. 11 din 20 ianuarie 2012, din eroare, s-a omis a se face mențiunile referitoare la faptele reținute în sarcina condamnatului B.M.A. , pentru care a fost condamnat definitiv de instanța din Republica Bulgaria și care au corespondență în legislația română. Astfel, s-a reținut că, prin sentința nr. 26 din 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Varna, rămasă definitivă, cetățeanului român B.M.A., i-a fost aplicată pedeapsa de punere în libertate sub supraveghere pentru un an și șase luni, conform art. 343 paragraful 1 B, C. pen.

bulgar. S-a constatat că, această infracțiune echivalează cu infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1), (2) C. pen. și se substituie cu pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni închisoare și a cărei executare este suspendată sub supraveghere, conform art. 86 1 C. pen., la care se adaugă și dispozițiile, art. 86 3 C. pen., cu privire la măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului pe perioada de 1 an și 6 luni. S-a mai constatat că măsura dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 2 ani, aplicată aceluiași condamnat, drept pedeapsă complementară, are corespondență în legislația română, respectiv echivalează cu pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. (2) C. pen.

român, combinat cu art. 114 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, și din care se scade perioada de la 10 iulie - 26 octombrie 2009, în care a avut loc suspendarea administrativă a permisului de conducere. Ca atare, în conformitate cu disp. art. 196 C. proc. pen., Curtea a admis cererea formulată din oficiu și a înlăturat omisiunea din cuprinsul sentinței penale nr. 11 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești. Împotriva încheierii din 13 februarie 2012 pronunțată în dosarul 981/42/2011, de Curtea de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a formulat recurs condamnatul B.M.A. , susținând că încheierea este contrară dispozițiilor art. 195,196 C. proc.

pen., care sunt aplicabile pentru unele aspecte limitativ prevăzute de lege, iar în cauză, instanța a modificat chiar dispozitivul sentinței penale, agravând situația sa. A solicitat casarea încheierii atacate și respingerea cererii de înlăturare a omisiunii vădite. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 196 C. proc. pen., dispozițiile art. 195 privind îndreptarea erorilor materiale, se aplică și în cazul când instanța, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, apărători, potrivit art. 189 sau 190, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii.

Prin urmare, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ situațiile în care prin încheiere, instanța de judecată are posibilitatea legală de a înlătura anumite omisiuni vădite. Se constată că, prin încheierea din 13 februarie 2012, instanța a substituit pedeapsa de punere în libertate sub supraveghere pentru un an și șase luni, aplicată prin sentința penală nr. 26 din 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Varna cu pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni închisoare a cărei executare a suspendat-o sub supraveghere, conform art. 86 1 C. pen., la care a adăugat dispozițiile art. 86 3 C. pen., cu privire la măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului pe perioada un an și șase luni. Totodată, a echivalat măsura suspendării dreptului de a conduce pe o durată de 2 ani (dispusă prin sentință), cu pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. (2) C. pen.

român, combinat cu art. 114 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Astfel, se constată că, prin încheierea pronunțată, în temeiul art. 196 C. proc. pen., instanța a completat sentința penală cu dispoziții referitoare la pedeapsa principală și a adăugat o pedeapsă accesorie, aducând modificări nepermise de lege, soluției dispuse prin sentință, pe fondul cauzei, pe calea unei încheieri de înlăturarea a unor omisiuni vădite. Cum aceste modificări nu se circumscriu cazurilor în care instanța poate, în temeiul art. 196 C. proc. pen., să înlăture omisiuni vădite, înalta Curte constată că, recursul formulat de condamnatul B.M.A., este întemeiat. Pe cale de consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., înalta Curte va admite recursul, va admite recursul declarat de recurentul inculpat B.M.A. împotriva încheierii din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, dispusă în dosar nr. 981/42/2011. Va casa încheierea atacată și va menține dispozițiile sentinței penale nr. 11 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat B.M.A. împotriva încheierii din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, dispusă în dosar nr. 981/42/2011. Casează încheierea atacată și menține dispozițiile sentinței penale nr. 11 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2012.