ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 760 din 13 septembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 678 din 11 aprilie 2019, pronunțată de Judecătoria Ploiești în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 15.06.2015).

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule din categoriile "A" și "B", pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, prin Sentința penală nr. 388/18.06.2015 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 1176/24.11.2015 a Curții de Apel Ploiești și cu infracțiunile pentru care același inculpat a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, prin Sentința penală nr. 1962/24.07.2017 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 586/22.05.2018 a Curții de Apel Ploiești.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1962/24.07.2017 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 586/22.05.2018 a Curții de Apel Ploiești.

S-a descontopit pedeapsa rezultată de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1962/24.07.2017 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 586/22.05.2018 a Curții de Apel Ploiești, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată în baza art. 257 alin. (1) raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 03.02.2014);

- pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată în baza art. 257 alin. (1) raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 03.02.2014);

- pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 388/18.06.2015 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 1176/24.11.2015 a Curții de Apel Ploiești, contopită urmare anulării beneficiului suspendării sub supraveghere;

- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru o perioadă de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

S-a menținut dispoziția de anulare a suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 388/18.06.2015 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 1176/24.11.2015 a Curții de Apel Ploiești, astfel cum s-a dispus prin Sentința penală nr. 1962/24.07.2017 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 586/22.05.2018 a Curții de Apel Ploiești.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății cu pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 388/18.06.2015 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 1176/24.11.2015 a Curții de Apel Ploiești și pedepsele de 5 luni închisoare și 5 luni închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 1962/24.07.2017 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 586/22.05.2018 a Curții de Apel Ploiești și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 4 luni și 20 de zile închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 10 luni și 20 de zile închisoare.

S-a dispus că pedeapsa se va executa în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule din categoriile "A" și "B", pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) coroborat cu art. 45 alin. (2) C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule din categoriile "A" și "B", pedeapsă ce se execută potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 1500 RON.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a acordat onorariu parțial în cuantum de 150 RON avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, potrivit delegației nr. 4051/05.06.2018, aferent fazei de judecată, onorariu care se va înainta din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., care a arătat că starea de "reținut" a permisului de conducere nu se regăsește printre situațiile incriminatorii limitativ și expres prevăzute de lege, situațiile legale fiind cele de permis retras sau anulat. A susținut apelantul că nu a fost încunoștințat în scris de reținerea permisului de conducere, adresele trimise la dosarul cauzei fiind emise ulterior datei de 15.06.2015, când a fost depistat conducând autoturismul. Astfel, a apreciat că, având permisul doar reținut în vederea anulării sau suspendării, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

II. Prin Decizia penală nr. 760 din 13 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 678 din data de 11 aprilie 2019 a Judecătoriei Ploiești.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

III. Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta nu este fondat.

A. Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, ș.a. ori situația dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate sunt cele iterate și în fața instanței de apel, referitoare la faptul că nu a fost înștiințat direct și personal cu privire la pierderea dreptului de a conduce la câteva zile după ce fusese depistat conducând cu permisul reținut (în condițiile în care reținerea permisului nu figurează ca și variantă legală de incriminare în dispozițiile art. 335 alin. (2) C. pen.), astfel încât, cel puțin aparent, a fost cercetat și condamnat definitiv pentru o faptă ce nu constituie infracțiune, nefiind întrunite elementele de tipicitate cerute de lege. A mai arătat că, potrivit Deciziei penale nr. 425/24.04.2014 a Curții de Apel Ploiești, dreptul său de a conduce nu era afectat de niciun fel de îngrădire, suspendare sau pierdere, de natură să conducă ulterior la reținerea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., ca fiind comisă la data de 15.06.2015.

Prin urmare, recurentul inculpat a apreciat că se impune admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și achitarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât nu a comis o faptă prevăzută de legea penală.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, astfel cum este incriminată de art. 335 alin. (2) C. pen.

În cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere corespund faptei reținute în concret în sarcina inculpatului: în fapt, la data de 15.06.2015, ora 19:30, pe raza jud. Prahova, s-a procedat la identificarea conducătorului autoturismului în persoana inculpatului A., acesta din urmă declarând verbal că nu deține nici documentele personale necesare pentru identificare, nici documentele autovehiculului, înscrisuri solicitate de organele de poliție.

Totodată, din conținutul procesului-verbal s-a reținut că inculpatul A. a fost condus la sediul Postului de Poliție Sângeru unde i-a fost stabilită identitatea, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta era posesorul permisului de conducere nr. x, ce figura "suspendat".

Din conținutul adresei nr. x din data de 20.08.2015 emisă de I.P.J. Prahova - Serviciul Rutier a rezultat că inculpatul A. figurează în baza de date ca posesor al permisului de conducere categoria B, nr. x, iar la data de 15.06.2015, permisul de conducere se afla în starea "reținut", inculpatul neavând dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind cercetat în trei dosare penale pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., aspect relevat și de conținutul fișei de cazier judiciar al acestuia.

Astfel, s-a reținut, pe baza probelor, săvârșirea de către inculpat a unei acțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, elemente care se suprapun textului de incriminare al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în realitate, se contestă situația de fapt stabilită de către instanța de apel, fondul criticii formulată pe calea recursului în casație pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Natura criticilor formulate de recurent ține de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, existența infracțiunii, sub aspectul laturii obiective și subiective a acestora.

Cu privire la lipsa concordanței dintre situația de fapt reținută și tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunii, Înalta Curte reține că scopul recursului în casație este verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, instanța trebuie să plece în analiza tipicității obiective și subiective a infracțiunii de la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel, neputând să analizeze pertinența și concludența probelor administrate în cauză ori suficiența acestora.

Criticile referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație este limitată exclusiv în drept. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

Nici criticile referitoare la faptul că inculpatul nu avea cunoștință despre faptul că anterior, permisul de conducere îi fusese reținut și că nu ar avea drept de a conduce pe drumurile publice nu pot fi primite în prezentul cadru procesual, din mijloacele de probă administrate în cauză rezultând că inculpatului A. i-a fost comunicat faptul că nu are dreptul de a conduce pe drumurile publice urmare a faptului că permisul său de conducere fusese anterior reținut de polițiști, prin adresa nr. x/12.02.2019 înaintată la dosarul cauzei de către I.P.J. Prahova.

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, perioada în care titularului permisului de conducere i se interzice dreptul de a conduce un autovehicul se consideră suspendare, conform dispozițiilor art. 96 alin. (2) lit. b). Acest din urmă text prevede în alin. (1) că sancțiunile contravenționale complementare, printre care și suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.

În această ipoteză se afla și recurentul inculpat, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operând în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, potrivit art. 209 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

Referitor la faptul că inculpatului nu i s-a comunicat măsura de suspendare, aceasta nu era obligatorie, ea subzistând doar atunci când conducătorul auto a acumulat 15 puncte de penalizare sau atunci când pentru o infracțiune anterior comisă instanța sau procurorul a dispus o soluție de clasare, renunțare sau amânare dacă pentru regula de circulație încălcată ordonanța de urgență prevede suspendarea.

Având în vedere că în cauză calea de atac exercitată vizează în mod formal un caz de recurs în casație, instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 760 din 13 septembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 760 din 13 septembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.

GGC - GV