ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1814/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1814/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 3695 din 14 noiembrie

2012 pronunțată în Dosarul nr. 4259/97/2010, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 165/A/2011 din 29 noiembrie

2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

A casat, în parte,

decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 77 din 1 aprilie 2011

a Tribunalului Hunedoara și, rejudecând:

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului K.I.G.

în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, cu

înlăturarea sporului de 6 luni închisoare.

A menținut anularea

suspendării sub supraveghere privind pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare

aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 552/2010 a Judecătoriei

Petroșani, pedeapsă pe care a descontopit-o în pedepsele componente, pe care

le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare

pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (4) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare

pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare

pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) C. pen.;

- 1 an închisoare

pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 4 din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 334 C.

proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută

de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 291 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 290 C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul

K.I.G.

În baza art. 290 C.

pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., a condamnat pe inculpatul K.I.G. la pedeapsa

de 2 luni închisoare, cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. e)

C. pen.

În baza art. 215

alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu

reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat

pe inculpatul K.I.G. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 36 alin.

(1) C. pen. și art. 34 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin

această decizie cu pedepsele rezultate în urma descontopirii pedepsei de 3 ani

închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 552/2010 pronunțată de

Judecătoria Petroșani, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea

de 3 ani și 6 luni închisoare.

A interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. în

condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

A înlăturat

dispozițiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, urmând

ca inculpatul K.I.G. să execute pedeapsa în conformitate cu art. 57 C. pen.

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei K.M.E. în pedepsele

componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 334 C.

pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și

pedepsită de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută

și pedepsită de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 290 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (2) C.

pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpata K.M.E. la pedeapsa de

2 luni închisoare.

În baza art. 215

alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu

reținerea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe

inculpata K.M.E. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus că inculpata K.M.E. va executa pedeapsa

cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.

A înlăturat

dispozițiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, urmând

ca inculpata K.M.E. să execute pedeapsa în conformitate cu art. 57 C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare deciziei.

A dispus că

onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați K.I.G.

și K.M.E., în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei

decizii, au formulat contestație în anulare contestatorii K.I.G. și K.M.E.,

aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -

secția penală la data de 27 noiembrie 2012.

Pe această cale,

contestatorii au susținut că la termenul din 8 noiembrie 2012, când au avut loc

dezbaterile în recurs, a fost lipsă de procedură cu aceștia, arătând totodată

că nu s-au putut prezenta în instanță, neavând cunoștință de proces, în

condițiile în care locuiau în Franța, însă la o altă adresă decât aceea la care

fuseseră citați în cauză.

Au mai susținut că nu

au fost audiați de către instanța de recurs, deși în cauză fusese pronunțată o

soluție de achitare.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 386 lit. a), b) și e) C. proc. pen.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatorii K.I.G. și K.M.E., sub aspectul

admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este

inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestația în

anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori

de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii; nulități privind

actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul

cauzei.

Natura juridică a

acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea

contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare,

respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla

condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

În conformitate cu

dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea

procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,

precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate,

care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc.

pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai

împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi

exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de

lege.

Prin urmare,

examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii

admisibilității în principiu.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1)

C. proc. pen.

Așadar, legiuitorul a

prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi

atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o

garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice

condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești

definitive.

În prezenta cauză.,

se constată că a fost promovată contestația în anulare, criticile formulate

fiind circumscrise prevederilor art. 386 lit. a), b) și e) C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., hotărârile definitive pot fi

atacate pe calea contestației în anulare când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii, or din datele existente la dosar rezultă că la

termenul de judecată din 8 noiembrie 2012, când a fost dezbătut recursul,

procedura de citare a fost legal îndeplinită în cauză, în condițiile în care

contestatorii au fost citați la toate adresele cunoscute din țară și din

străinătate, de altfel pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la adresa

din Franța - singura adresă din străinătate cunoscută de instanță -fiind

aplicată semnătura acestora, rezultând astfel că au luat cunoștință de termenul

acordat în cauză.

În plus, ca dovadă că

cei doi contestatori aveau cunoștință de proces, Înalta Curte reține și faptul

că, pentru termenul din 14 iunie 2012, intimatul inculpat K.I.G. a trimis la

dosar o cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în

vederea angajării unui apărător, semnată personal, indicând cu acest prilej, în

vederea comunicării actelor de procedură, adresa din Deva,. De asemenea, ambii

intimați au depus la dosar concluzii scrise, semnate personal de aceștia, dar

și un înscris din care rezultă că au cunoștință de termen, solicitând pe

această cale judecarea cauzei în lipsă, neputându-se deplasa din Franța.

Totodată, se reține

că, în Franța, citarea s-a făcut la adresa indicată de contestatori, unde au și

semnat personal că au luat cunoștință de termen, împrejurarea că aceștia și-ar

fi schimbat respectiva adresă nefiind adusă la cunoștința instanței de recurs,

nefiind astfel respectate dispozițiile art. 70 alin. (4) C. proc. pen.,

potrivit cărora aveau obligația să anunțe instanța, în scris, în termen de trei

zile, cu privire la schimbarea locuinței.

Astfel fiind, criticile

formulate de contestatori în sensul că la termenul de judecată din 8 noiembrie

2012 ar fi fost lipsă de procedură, nu pot fi încadrate în dispozițiile art.

386 lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce privește

criticile circumscrise dispozițiilor art. 386 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că, în speță, nu poate fi identificat niciun element din care să

rezulte că cei doi contestatori au fost în imposibilitate de a se prezenta la

termenul când a fost dezbătut recursul și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare.

În acest sens, se

reține, pe de o parte, că la termenul din 27 septembrie 2012, s-a dispus

citarea intimaților inculpați cu mandate de aducere, din procesul-verbal

întocmit la una dintre adresele din țară rezultând că au cunoștință de proces,

iar pe de altă parte, aceștia, personal, au trimis la dosar o cerere de

judecare a cauzei în lipsă, motivat de faptul că nu se pot deplasa din

Franța(fila 60 dosar recurs), aducând astfel la cunoștința instanței

imposibilitatea de prezentare.

Pe de altă parte,

referitor la susținerile încadrate în dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc.

pen., Înalta Curte reține că, deși intimații inculpați au fost citați în recurs

cu mențiunea de a se prezenta în instanță în vederea audierii, aceștia nu s-au

conformat dispoziției instanței care, astfel, a fost în imposibilitate

obiectivă de a proceda la ascultarea acestora, în pofida soluției de achitare

ce fusese pronunțată în cauză.

Astfel fiind, Înalta

Curte, constatând că, deși calea extraordinară de atac a fost exercitată în

termenul prevăzut de lege, iar criticile formulate au fost încadrate în

dispozițiile art. 386 lit. a), b) și e) C. proc. pen., la dosar nu au putut fi

identificate dovezi în susținerea contestației în anulare, motiv pentru care

aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ

cerințele care condiționează admiterea sa în principiu.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii K.I.G. și

K.M.E. împotriva Deciziei penale nr. 3695 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4259/97/2010.

Obligă contestatorii

la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2013.

Procesat de GGC - LM