ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1558/2013

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 26/F din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, având ca obiect transferarea persoanei condamnate C.I.

S-a recunoscut Sentința nr. 9/2009 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul din Tempio Pausania - Republica Italia, definitivă la 18 septembrie 2009.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate C.I. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare și 50.000 euro amendă.

S-a dedus din durata pedepsei perioada prevenției și a pedepsei executate din 27 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe rolul instanței în data de 11 octombrie 2012, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a solicitat recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale nr. 9/2009 din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului din Tempio Pausania - Italia, rămasă definitivă la data de 18 septembrie 2009, privind pe persoana condamnată C.I. și transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Au fost atașate la dosar: adresa Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art. 162 din Legea nr. 302/2004, cererea formulată de către condamnat în vederea transferării sale în România pentru continuarea executării pedepsei - în care își exprimă consimțământul pentru transfer, sentința penală de condamnare, tradusă și în copie legalizată, extras din legislația penală italiană referitor la dispozițiile legale aplicabile în cauză, extras C. pen. român privind infracțiunile corespunzătoare celor pentru care numitul C.I. a fost condamnat în Italia, adresa emisă de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de date referitor la domiciliul din România al persoanei condamnate.

La solicitarea instanței, la dosar au fost atașate declarația persoanei condamnate privind consimțământul la transfer, exprimat în fața reprezentanților secției consulare a Ambasadei României din Roma și referatul privind situația socială și familială a acesteia, în raport de dispoz. art. 155 - 156 din Legea nr. 302/2004 și art. 7 parag. 2 din Convenția Europeană privind transferul persoanelor condamnate încheiată la Strasbourg în 1983.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

În urma verificărilor efectuate, Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a comunicat că numitul C.I., este cetățean român cu domiciliul în România, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Prin Sentința penală nr. 9/2009 din 19 ianuarie 2009, Tribunalul din Tempio Pausania a condamnat pe numitul C.I. la pedeapsa de 10 ani închisoare și amendă în cuantum de 50.000 euro pentru săvârșirea infracțiunilor de facilitare și exploatare continuă a prostituției, facilitare și exploatare a prostituției minorilor și violență sexuală prev. de art. 110, art. 81 alin. (2), art. 600 bis, art. 4 alin. (1) C. pen. italian și art. 3 alin. (8), art. 4 alin. (1), alin. (7) din Legea nr. 75/1958.

În fapt, s-a reținut că numitul C.I. împreună cu alte persoane, la intervale de timp diferite și în îndeplinirea unui singur plan infracțional, au facilitat și exploatat direct prostituția mai multor minore.

Sentința penală a rămas definitivă la data de 18 septembrie 2009, astfel încât s-a constatat îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 143/2004.

Numitul C.I. a fost arestat la data de 27 decembrie 2011, iar sfârșitul pedepsei este la data de 26 decembrie 2021, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 rep., întrucât la data primirii cererii, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 luni din pedeapsa aplicată.

Instanța a dispus și punerea în executare a sancțiunii pecuniare aplicate, în raport de dispoz. art. 233 și urm. din Legea nr. 302/2004 și Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, precum și decizia nr. 3 din 12 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.

Instanța nu a dispus executarea unei pedepse accesorii, așa cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public având în vedere că o astfel de pedeapsă nu a fost aplicată de autoritatea judiciară străină. În sentința de condamnare se regăsește mențiunea declarării persoanei condamnate ca fiind permanent privată de ocuparea de funcții publice, fiind aplicată o pedeapsa complementară, așa cum aceasta este definită de legislația română. Instanța nu a dispus executarea pe teritoriul României a acestei pedepse complementare (nici adaptată la sistemul românesc, care nu prevede o interdicție permanentă, ci doar pe o perioadă de maxim 10 ani) având în vedere domeniul de aplicare a Convenției Europene privind transferul persoanelor condamnate, încheiată la Strasbourg în 1983 care privește exclusiv pedepse sau măsuri privative de libertate, interesul pe care îl are statul de condamnare ca persoana condamnată să execute pe teritoriul său această pedeapsă, precum și faptul că Italia a exclus expres procedura conversiei.

În cauză s-a apreciat că este îndeplinită și condiția dublei incriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate își au corespondentul în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, pedepsită cu închisoarea de la 10 ani la 20 de ani.

Totodată, Curtea a constatat că felul și durata pedepsei sunt compatibile cu legislația română, astfel încât nu este necesară conversia acesteia în raport de dispoz. art. 157 - 159 din Legea nr. 302/2004.

Persoana condamnată și-a exprimat consimțământul cu privire la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanțele spaniole într-un penitenciar din România, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Drept urmare, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, Curtea, a constatat că în raport de situația socială și familială a persoanei condamnate, așa cum reiese din referatul întocmit de reprezentanții secției consulare a Ambasadei României din Roma, continuarea executării pedepsei în România va favoriza reinserția socială a acesteia, astfel că a admis sesizarea, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, conform dispozitivului sentinței.

Sentința a fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin motivele de recurs, Ministerul Public a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și în rejudecare să se dispună transferarea condamnatului și pentru continuarea executării pedepsei accesorii prev. în legislația română de dispozițiile art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen., conform instituției adaptate.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat.

Înalta Curte reține că deși instanța de fond a recunoscut Sentința nr. 9/2009 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul din Tempio Pausania - Republica Italia, definitivă la 18 septembrie 2009 și a dispus transferarea persoanei condamnate C.I. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare și 50.000 euro amendă, în mod greșit nu a dispus transferarea persoanei condamnate și pentru continuarea executării pedepsei accesorii prevăzută în legislația română de dispozițiile art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. a) și lit. b) C. pen.

Deși Republica Italia a exclus procedura conversiei pedepsei (art. 9 rap la 11 din Convenție), în ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, Înalta Curte are însă în vedere dispozițiile art. 10 pct. 2 din Legea nr. 76/1996 pentru ratificarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, conform cărora:

"1. În caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică și durata sancțiunii așa cum rezultă ele din condamnare.

Această pedeapsă sau măsura corespunde, atât cât este posibil, în ceea ce privește natura sa, celei aplicate prin condamnarea de executat. Ea nu poate să agraveze prin natura sau durata sa sancțiunea pronunțată în statul de condamnare, nici să depășească maximul prevăzut prin legea statului de executare."

Așadar, în raport de textul de lege evocat anterior, Înalta Curte va interzice condamnatului ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. a) și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat). Această adaptare a pedepsei pronunțată în statul de condamnare nu încalcă prevederile art. 9 rap. la 11 din aceeași Convenție.

Față de aceste considerente, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 26/F din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă C.I.

Se va casa în parte sentința recurată și rejudecând:

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. se va interzice intimatului condamnat persoană transferabilă C.I. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei hotărâri.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 26/F din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă C.I.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. interzice intimatului condamnat persoană transferabilă C.I. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. a) și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei hotărâri.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 mai 2013.

Procesat de GGC - NN