ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1862/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român și Guvernul României, a solicitat acordarea unor despăgubiri în cuantum de 562.641 RON, în considerarea art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 55/2017 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 111/2010 și, pe cale de excepție, sesizarea Curții Constituționale în scopul constatării neconstituționalității art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 55/2017.

Pentru termenul de judecată din data de 06.12.2017, reclamantul a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, Ministerului Muncii și Justiției Sociale și Secretariatului General al Guvernului iar obiectul cererii a fost modificat prin formularea următoarelor capete de cerere:

a. constatarea vătămării cauzate patrimoniului reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 55/20017 prin care s-a dispus plafonarea indemnizației de creștere a copilului la suma de 8.500 RON și implicit prin emiterea Deciziei privind modificarea cuantumului indemnizației de creștere copil nr. x/01.09.2017 de către Agenția de Plăți;

b. anularea Deciziei nr. x/01.09.2017 precum și a Deciziei nr. 23803/23.10.2017, emisă de Agenția de Plăți prin care a fost respinsă contestația prealabilă formulată de reclamant;

c. obligarea Agenției Județene de Plăți Constanța și a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, în solidar, la plata sumelor de bani reprezentând diferența între cuantumul indemnizației de creștere copil la care reclamantul era îndreptățit anterior emiterii deciziei contestate și cuantumul plafonului instituit prin O.U.G. nr. 55/2017;

d. obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce către Agenția Județeană de Plăți Constanța și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială sumele necesare stabilite menționate la lit. c) în vederea efectuării plăților;

e. pe cale de excepție, sesizarea Curții Constituționale în scopul constatării neconstituționalității art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 55/2017.

2.1. Hotărârea Curții de Apel Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin încheierea din 10 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a disjuns din cererea de chemare în judecată modificată capetele de cerere de la lit. b) privind anularea deciziei privind modificarea cuantumului indemnizației de creștere nr. x/01.09.2017 și deciziei prin care s-a soluționat contestația prealabilă și lit. c) privind obligarea Agenției Județene de Plăți și a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, în solidar, la plata sumelor de bani și a dispus înaintarea acestora spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând incidența art. 10 din Legea nr. 554/2004.

S-a reținut în considerentele încheierii de la acea dată că rămâne în competența Curții de Apel Constanța să judece cererea de chemare în judecată așa cum a fost modificată, funcție de pretenția de la lit. a) - vătămarea ca urmare a emiterii O.U.G. nr. 55/2017, lit. d) - obligarea Ministerului Finanțelor la alocarea sumelor și lit. e) - sesizarea Curții Constituționale. De asemenea, în raport de capătul de cerere de la lit. d), s-a apreciat că se impune introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor în calitate de pârât.

Cauza astfel disjunsă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.01.2018, sub dosar nr. x/2018.

2.2. Hotărârea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 337 din 01 martie 2018, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că obiectul principal formulat de reclamant este reprezentat de solicitarea de anulare a deciziei privind modificarea cuantumului indemnizației de creștere a copilului și respectiv cererea de despăgubiri.

Deși competența materială a tribunalului este atrasă de calitatea de autoritate publică locală a emitentei deciziei contestate, respectiv Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială Județeană Constanța, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, în situația de față, aceste capete de cerere nu pot fi disjunse din dosarul în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate și trimise unei alte instanțe, întrucât acțiunea este lipsită de însuși obiectul ei principal, indicat de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că s-au disjuns doar cele două capete de cerere menționate, Tribunalul a reținut că nu își poate analiza competența raportat la întreaga cerere de chemare în judecată, așa cum a fost modificată, fiind ținută de dispoziția Curții de Apel Constanța din încheierea de la data de 10.01.2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

După cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost modificată, adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Muncii și Justiției Sociale: să se constate vătămarea patrimoniului său urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 55/2017 și implicit prin emiterea deciziei privind modificarea cuantumui indemnizației de creștere copil; anularea acestei decizii, precum și a deciziei de respingere a contestației prealabile; obligarea Agențiilor pârâte, în solidar, la plata tuturor sumelor de bani reprezentând diferența între cuantumul indemnizației de creștere copil la care reclamantul era îndreptățit anterior emiterii deciziei și cuantumul plafonat instituit prin O.U.G. nr. 55/2017; obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce către cele două Agenții pârâte sumele necesare în vederea efectuării plăților; pe cale de excepție, sesizarea Curții Constituționale în scopul constatării neconstituționalității art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 55/2017.

Potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, privind contenciosul administrativ, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce acțiunea la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Acțiunea în contencios administrativ trebuie să privească în mod necesar, o vătămare într-un drept sau interes legitim aparținând unei persoane și trebuie să aibă un obiect complex, în sensul ca să existe o cerere principală specifică contenciosului administrativ și anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței guvernului, atacată în cauză, iar excepția de neconstituționalitate a acesteia trebuie să constituie o cerere secundară.

Construcția juridică concepută de către reclamant, care a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând anularea deciziei privind modificarea cuantumului indemnizației de creștere a copilului și respectiv o cerere de despăgubiri, concomitent cu cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unui text al unei ordonanțe de urgență se grefează așadar, așa cum de altfel este și precizat în acțiune, pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că, prin declinare,Tribunalul Constanța a fost învestit cu acțiunea în anularea actului administrativ emis în baza ordonanței Guvernului care îl vatămă pe reclamant într-un drept al său, precum și cu cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri, pe când Curtea de Apel Constanța a rămas învestită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unui text din ordonanță.

În cazul acțiunii grefată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate pronunța o hotărâre de admitere a acțiunii doar dacă starea de neconstituționalitate este confirmată, ajungând să soluționeze cauza după constatarea neconstituționalității.

Prin urmare, cele două capete de cerere nu pot fi disjunse din dosarul în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, întrucât ceea ce s-a disjuns este chiar obiectul acțiunii grefată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum este acesta indicat la alin. (5) al art. 9, excepția de neconstituționalitate fiind o cerere secundară.

Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la rangul de autoritate publică locală a emitentei deciziei a cărei anulare s-a solicitat în cauză, respectiv Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială Județeană Constanța, competența materială în primă instanță ar fi aparținut Tribunalului Constanța.

Însă, deși excepția necompetenței materiale a curții de apel a fost invocată de părți prin întâmpinare, întrucât la termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2018, primul termen la care părțile au fost legal citate, curtea de apel s-a declarat competentă pentru o parte din capetele de cerere, având în vedere dispozițiile art. 131 C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine instanței inițial sesizate competența de soluționare a acțiunii în integralitatea ei.

Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu considerentele reținute de tribunal, constată că, în cauză, competența materială de soluționare în primă instanță a litigiului aparține curții de apel.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2018.