ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1215/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 226.550,72 RON, echivalentul a 51.106,6 euro, ca preț al serviciilor de transport pe care l-a prestat, cu dobânda legală, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 850 din 3 mai 2017, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin Sentința civilă nr. 811 (C) din 27 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, instanța a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, privind decăderea pârâtei B. SA, din dreptul de a mai invoca excepția prescripției dreptului material la acțiunea principală; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. SA, în ceea ce privește pretențiile în cuantum de 226.550,72 RON, solicitate de reclamanta SC A. SRL, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. SA, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea formulată de pârâta-reclamantă reconvențional B. SA, invocată de reclamanta-pârâtă reconvențională SC A. SRL, prin întâmpinare și a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională SC A. SRL, ca fiind prescrisă.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea acestuia și, în consecință, respingerea excepției prescripției dreptului său material la acțiune și pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, împotriva acestei sentințe a declarat apel și pârâta-reclamantă reconvențională SC B. SA, prin care a solicitat admiterea căii de atac și în consecință, să se respingă excepția prescripției dreptului său material la acțiune în ceea ce privește pretențiile din cererea reconvențională și, urmare analizării pe fond a acesteia, să se dispună admiterea ei.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin Decizia civilă nr. 157/Ap din 12 februarie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat în cauză de apelanta-pârâtă B. SA; a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 811/C din 27 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că: a admis excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului material la acțiunea principală și, pe cale de consecință, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, privind decăderea pârâtei B. SA, prin dreptul de a mai invoca excepția prescripției dreptului material la acțiunea principală; a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL și a obligat pârâta B. SA să plătească reclamantei suma de 226.550,72 RON cu titlu de debit restant aferent serviciilor de transport efectuate în beneficiul pârâtei în perioada 20 martie 2015 - 10 decembrie 2015; a obligat pârâta B. SA să plătească reclamantei suma de 3.563,85 RON cu titlu de dobândă legală calculată la debitul de mai sus, până la data introducerii cererii de chemare în judecată; a obligat pârâta B. SA să plătească reclamantei dobânda legală aferentă debitului de 226.550,72 RON în continuare, începând cu data de 25 noiembrie 2016 și până la achitarea integrală a debitului; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.840,49 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, constând în taxa judiciară de timbru; a înlăturat din sentința apelată dispozițiile privind respingerea cererii formulate de reclamanta SC A. SRL, privind decăderea pârâtei B. SA, prin dreptul de a mai invoca excepția prescripției dreptului material la acțiunea principală, privind admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. SA, în ceea ce privește pretențiile în cuantum de 226.550,72 RON, solicitate de reclamanta SC A. SRL și pe cea privind respingerea acțiunii formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. SA; a păstrat restul dispozițiilor sentinței; a obligat pe intimata-pârâtă B. SA să plătească apelantei-reclamante SC A. SRL suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel constând în taxa judiciară de timbru; a luat act de poziția procesuală a apelantei - reclamante potrivit cu care își rezervă dreptul ca restul cheltuielilor de judecată să le solicite pe cale separată.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs pârâta C. SRL Zărnești, fostă Societatea "B." SA, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Au fost interpretate greșit normele de drept material cuprinse în dispozițiile art. 2506 C. civ., art. 2508 C. civ., art. 2510 C. civ., precum și cele cuprinse în Decretul nr. 451/1972 privind aderarea României la Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR).

Chiar dacă recurenta a invocat prin apărările formulate pe fondul cauzei compensația creanțelor reciproce datorate, deoarece aceasta a fost voința reală a părților, indiferent de mențiunile făcute ulterior, nu a renunțat în niciun moment la dreptul său legal de a invoca prescripția extinctivă.

Soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune este prioritară oricăror alte apărări de fond invocate, fără a se intra în fondul cauzei și fără a se discuta o compensare a creanțelor.

Instanța de apel a interpretat greșit normele de drept material referitoare la renunțarea tacită la dreptul recurentei de a invoca prescripția extinctivă atunci când a reținut că invocarea compensației de către aceasta poate fi asimilată unei executări de bună voie a propriilor obligații, deoarece societatea recurentă a dorit executarea de bună voie a propriilor obligații doar în condițiile în care urma să opereze compensația creanțelor reciproce datorate.

Întrucât după comunicarea întâmpinării, societatea reclamantă A. SRL nu a achiesat la compensarea invocată, recurenta a înțeles să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În speță, nu a operat niciun fel de renunțare (expresă sau tacită) la dreptul recurentei de a invoca prescripția extinctivă, astfel încât acest lucru să echivaleze cu invocarea tardivă a excepției prescripției. Instanța de apel s-a pronunțat doar în legătură cu pretențiile apelantei-reclamante, fără să se pronunțe în niciun fel sub aspectul compensației creanțelor invocate de recurentă prin întâmpinare.

Instanța de control judiciar a interpretat greșit noțiunea de "culpă echivalentă dolului" din art. 32 din Convenția CMR, statuând că:

"definiția dolului din dreptul român face din acesta mai mult decât o culpă obișnuită, astfel cum a fost aceea care a determinat evenimentul rutier care s-a soldat cu avarierea mărfii apelantei-pârâte".

În contextul art. 1547 C. civ., prin intenție se înțelege atât urmărirea prejudicierii creditorului prin neexecutare, cât și culpa gravă sau efectuarea unor greșeli de neiertat, grosolane, de natură să indice intenția rău-voitoare.

Potrivit art. 29 din Convenția CMR transportatorul nu are dreptul să se prevaleze de prevederile prezentului capitol ("Răspunderea Transportatorului") care exclud sau limitează răspunderea sa sau care limitează sarcina probei, dacă fapta a fost provocată din dol sau dintr-o culpă care îi este imputabilă și care, în conformitate cu legea țării căreia îi aparține organul de jurisdicție sesizat, este echivalentă cu un dol.

Evenimentul care a cauzat recurentei prejudiciul solicitat nu a fost determinat de o culpă simplă, obișnuită așa cum în mod greșit a interpretat instanța de apel, ci de o culpă gravă, determinat de încălcarea de către transportator a dispozițiilor legale în ceea ce privește legislația rutieră, precum și cele referitoare la fixarea mărfii.

Elementele de fixare a mărfii au aparținut transportatorului, iar asigurarea mărfii a fost în sarcina transportatorului, subcontractant al intimatei-pârâte.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 980/2011 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora prin O.G. nr. 27/2011 prevăd în sarcina operatorului obligația de a se asigura că încărcătura înfășurată și fixată în vehicul este în conformitate cu dispozițiile din "Recomandările europene privind cele mai bune practici în domeniul fixării încărcăturii pentru transport rutier" elaborată de Direcția Generală pentru Energie și Transport a Comisiei Europene la data de 14 decembrie 2005.

Culpa gravă a transportatorului rezultă și din cuprinsul procesului-verbal de contravenție de unde reiese că transportatorul nu a fost amendat doar pentru faptul că marfa nu ar fi fost așezată și fixată corespunzător, ci în primul rând pentru faptul că nu a respectat dispozițiile legale rutiere, respectiv nu a adoptat viteza într-o curbă periculoasă.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

F. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel a pronunțat o soluție legală, a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 2507 - 2511 C. civ., reținând renunțarea la prescripția extinctivă din partea recurentei.

Astfel, prin cererea reconvențională, pârâta s-a prevalat de compensarea creanței sale cu cea a reclamantei și a solicitat obligarea reclamantei doar la suma de 74.303,44 RON, sumă ce reprezintă diferența dintre cele două creanțe.

Invocând compensația, pârâta s-a raportat la întregul cuantum al pretențiilor reclamantei, fapt ce rezultă din calculul detaliat pe care l-a expus în cererea reconvențională. Astfel, în cererea reconvențională se stipulează următoarele:

"În considerarea tuturor celor prezentate vă rugăm să rețineți că obligația noastră de plată a sumei de 226.550,72 RON (suma integrală a pretențiilor din cererea introductivă) este stinsă ca urmare a intervenirii compensației".

Potrivit dispozițiilor art. 2507 C. civ. "se poate renunța la prescripția împlinită, precum și la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută și neîmplinită".

Aceeași atitudine există din partea pârâtei și în motivele de recurs. Astfel, aceasta menționează:

"subscrisa a dorit să opereze compensația, stingându-se astfel datoriile reciproce, prescrise sau, neprescrise".

Contractul nr. x din 5 ianuarie 2015 încheiat între părți instituie numai condițiile generale, iar locul preluării mărfurilor, destinația, tipul mărfii, cantitatea, data preluării și predării, prețul se stabileau în comenzile aferente fiecărui transport în parte.

Potrivit dispozițiilor art. 2523 C. civ.:"prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui".

În cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face, prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă și debitorul trebuie astfel să o execute.

Pârâta recurentă avea obligația să plătească prețul transporturilor executate.

Între realizarea transporturilor și momentul plății acestora există intervale lungi de timp, iar recurenta-pârâtă a avut intenția de a compensa dauna pretinsă cu prețul acestor transporturi, altele decât cel în care s-a produs avaria.

Intimata a prestat servicii de transport care nu au fost achitate de recurenta-pârâtă și a lucrat și cu sub-transportatori pe care a fost obligată să-i plătească.

Termenul de prescripție aplicabil cererii reconvenționale este de un an și este prevăzut de art. 32 alin. (1) teza I din Convenția CMR, termen care era împlinit la momentul înregistrării cererii reconvenționale.

S-a reținut în mod corect de către instanța de apel faptul că prejudiciul invocat de pârâtă nu s-a produs ca urmare a unei fapte intenționate, respectiv, în timpul unui viraj din semiremorca în care era transportată încărcătura predată subtransportatorului D. au căzut părți ale acesteia, care s-au avariat.

În dreptul românesc, astfel cum a reținut Curtea de Apel, prin dol se înțelege inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace dolosive și presupune intenția de a induce în eroare. Dolul implică așadar mai mult decât o culpă obișnuită, așa cum a fost cea care a determinat evenimentul rutier în care s-au avariat mărfurile pârâtei.

Termenul de prescripție de 3 ani intervine numai în caz de dol sau de culpă echivalentă dolului, astfel că acesta nu se aplică în cauză.

În speță, pârâta a cunoscut data și cauza evenimentului rutier care s-a produs dintr-o culpă simplă. Pe de altă parte, art. 17 alin. (4) lit. c) din Convenția CMR prevede că transportatorul nu răspunde de manipularea, încărcarea, stivuirea, descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar.

De la prevederile Convenției CMR nu se poate deroga pe cale convențională, art. 41 alin. (1) din convenție stipulând că este nulă și fără niciun efect orice stipulație care, direct sau indirect, ar deroga de la dispozițiile convenției.

Transportul în discuție este guvernat de Convenția CMR, ale cărei norme se aplică oricărui contract de transport de mărfuri pe șosele, cu titlu oneros, cu vehicule, când locul primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberare sunt situate în două țări diferite dintre care cel puțin una este țara contractantă, independent de domiciliul sau naționalitatea participanților la contract.

Potrivit dispozițiilor art. 17 și respectiv 18 din Convenția CMR, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente manipulării, încărcării, stivuirii sau descărcării mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acționează în contul expeditorului sau al destinatarului.

În cauză, s-a stabilit că avaria s-a datorat defectării elementelor încărcăturii din semiremorcă pe parcursul transportului ca rezultat al deficiențelor la măsurile de fixare a încărcăturii, în considerarea mișcărilor normale din timpul transportului.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate. Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Față de dispozițiile art. 453 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimata-reclamantă SC A. SRL Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. SRL Zărnești (fostă, Societatea "B." SA Zărnești) împotriva Deciziei civile nr. 157/Ap din 12 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Obligă recurenta- pârâtă C. SRL Zărnești (fostă, Societatea "B." SA Zărnești) să plătească intimatei-reclamante SC A. SRL Timișoara suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM