ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2349/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2349/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, petentul A. a formulat o cerere de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, împotriva doamnei judecător B. din cadrul Tribunalului București, solicitând obligarea acesteia la repunerea pe rol a cererii sale inițiale și la plata unor despăgubiri morale și materiale.
Soluția Înaltei Curți
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, excepție invocată din oficiu de instanță, se rețin următoarele:
În prezenta cauză, petentul A. a formulat o cerere de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că:
"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:
"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.".
Astfel, în raport de conținutul său, și de temeiul de drept invocat de către petent, cererea dedusă judecății în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluționate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție este reglementată prin dispozițiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
recursurile în interesul legii;
cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
orice alte cereri date prin lege în competența sa."
Potrivit dispozițiilor art. 95 C. proc. civ.:
"Tribunalele judecă:
în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;
ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță;
ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
orice alte cereri date prin lege în competența lor."
Astfel, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepția celor date prin lege în competența sa.
Or, în raport dispozițiile legale anterior menționate, care cuprind norme de competență de ordine publică, precum și în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă material să soluționeze cauza de față, competența aparținând tribunalului.
În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 97, art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 132 C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a cererii formulate de petentul A., în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul A., în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2018.