ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3716/2018

HOTĂRÂRE

02.11.2018

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3716/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul de dosar x/2018, persoana condamnată A. a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva instituțiilor Administrației Naționale a Penitenciarelor, Penitenciarului București Rahova și Penitenciarului București Jilava, pe care le acuză de abuz de putere, privare de libertate, tortură, viol, rele tratamente și falsuri în acte.

Prin încheierea din 17 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a anulat cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2018, reținând că până la data de 9 aprilie 2018 - termenul de complinire a lipsurilor - petentul nu a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, instanța făcând aplicarea dispozițiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ. și anulând cererea.

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 19 iunie 2018, petentul a criticat faptul că în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în ședința din Camera de Consiliu din data de 17 aprilie 2018, i-au fost încălcate drepturi legale, constituționale, prin faptul că i-a fost anulată ilegal și abuziv cererea de chemare în judecată, dl. judecător fiind incompatibil.

Petentul a arătat că pentru aceste motive se constituie parte civilă și solicită Înaltei Curți daune materiale și morale, precum și repunerea dosarului în lucru.

Examinând cererea formulată, Înalta Curte o califică drept cerere de reexaminare a încheierii pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 17 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2018 și constată că nu este competentă să o soluționeze.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a învederat că înțelege să depună plângere, în temeiul dispozițiilor art. 1 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de măsurile dispuse de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ca instanță de judecată învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2018, în ședința de judecată din Camera de consiliu din data de 17 aprilie 2018.

În dispozitivul încheierii s-a menționat:

"Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii reclamantului".

Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. civ.:

"(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 - 197.

(2) În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.

(3) Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 - 197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(4) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(5) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(7) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).

(8) În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit."

Prin urmare, aceste dispoziții reglementează procedura aplicabilă cererilor de chemare în judecată adresate instanțelor judecătorești.

Astfel, încheierea pronunțată la data de 17 aprilie 2018 reprezintă o hotărâre pronunțată în procedura de regularizare a unei cereri de chemare în judecată, care poate face obiectul căii de atac a reexaminării prevăzute de art. 200 alin. (5) C. proc. civ.

Această cale de atac urmează a fi soluționată de către un alt complet al instanței respective, în speță al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă să soluționeze cererea formulată de petent.

Pe de altă parte, examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că nu este competentă material să soluționeze cererea formulată de petentul A. și pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, petentul A. a formulat o cerere de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că:

"orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori printr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în temeiul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim".

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Astfel, în raport de conținutul său, și de temeiul de drept invocat de către petent, cererea dedusă judecății în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluționate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție este reglementată prin dispozițiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

recursurile în interesul legii;

cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

orice alte cereri date prin lege în competența sa."

Potrivit dispozițiilor art. 95 C. proc. civ.:

"Tribunalele judecă:

în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;

ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță;

ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;

orice alte cereri date prin lege în competența lor."

Astfel, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepția celor date prin lege în competența sa.

Or, în raport dispozițiile legale anterior menționate, care cuprind norme de competență de ordine publică, precum și în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă material să soluționeze cauza de față, competența aparținând tribunalului.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 97, art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 132 C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cererea formulată de petent spre soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.