Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2017
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3375/2017

HOTĂRÂRE
02.11.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3375/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/28.02.2017, petentul A., deținut în Penitenciarul București Rahova, a formulat plângere prin care a arătat că se constituie parte vătămată, în baza art. 1 și 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, contra judecătorului B. din cadrul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, care a pronunțat, în mod abuziv, soluția de anulare a cererii de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. x/2016, fiindu-i încălcate astfel drepturile prevăzute de art. 1, 3, 6, 7, 10, 14 și 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, petentul a arătat că se constituie parte civilă, solicitând obligarea acesteia la plata de daune morale și materiale în cuantum de 360.000 euro, precum și repunerea pe rol a dosarului. Prin cererea înregistrată la dosar la data de 2 noiembrie 2017 petentul a precizat că cererea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și art. 364 alin. (4) din C. proc. pen. 2. Considerentele și soluția Înaltei Curți Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu cererea de față, astfel cum a fost formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru argumentele în continuare arătate.

În fapt, petentul a învestit inițial instanța supremă cu o cerere prin care acesta a reclamat anumite aspecte procedurale în legătură cu dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în care în temeiul dispozițiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ., a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de A. în contradictoriu cu Membrii Comisiei de Rapoarte de Incidență din Penitenciarul Jilava, arătând că se constituie parte vătămată, în baza art. 1 și 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prin cererea înregistrată ulterior la dosar petentul a precizat că temeiul de drept al cererii introductive de instanță îl constituie dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și art. 364 alin. (4) din C. proc.

pen. Conform dispozițiilor din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și din C. proc. civ., secția de contencios administrativ și fiscal soluționează: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. cereri de revizuire în cazurile prevăzute de lege; 3. contestații în anulare; 4. cereri de strămutare, pentru motivele prevăzute în C. proc. civ. 5. conflictele de competență, în cazurile prevăzute de lege; 6. orice alte cereri date prin lege în competența sa. Totodată, art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările aduse prin Legea nr. 76 din 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30.05.2012 prevede că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea petentului, care reclamă nerespectarea normelor de procedură referitoare la participarea inculpatului și drepturile acestuia în cadrul procesului penal, nu poate face obiectul analizei acestei instanței, urmând să o respingă ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge cererea formulată de A. în contradictoriu cu Membrii Comisiei de Rapoarte de Incidență din Penitenciarul Jilava, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 977/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2018-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3716/2018
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul de dosar x/2018, persoana condamnată
ÎCCJ 2018-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 438/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, l
ÎCCJ 2017-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3289/2017
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 19.07.2017, pe
ÎCCJ 2018-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1259/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, l
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă