ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 801/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 801/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 427F din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

Ialomița, secția penală, în Dosarul nr. 1578/98/2012, a fost condamnat

inculpatul C.I. la:

- 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii

de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are

o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, infracțiune prevăzută de

art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a), art. 76 lit. d) C. pen.

În temeiul art. 81-82 C. pen. s-a dispus

suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și

3 luni.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a pus

în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a-ll-a și b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a

dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate

a executării pedepsei.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. inculpat

a fost obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

În după amiaza zilei de 04 decembrie 2011,

în jurul orei 15

25

, un echipaj mixt format din agentul șef de poliție

B.L. din cadrul Poliției Municipiului Slobozia și sergentul major U.G. din cadrul

Inspectoratului Județean de Jandarmi I. se afla în exercitarea atribuțiunilor de

serviciu în zona intersecției Bulevardului C. cu strada S. din municipiul Slobozia.

Agentul șef de poliție B.L. a oprit pentru

control autoturismul marca D., culoare albă, cu numărul de înmatriculare ZZZ, care

se deplasa pe Bulevardul C. către varianta ocolitoare a orașului - DN 2A.

Motivul opririi autoturismului respectiv

l-a constituit faptul că acesta avea aplicate pe geamurile portierelor din spate

și pe luneta spate folii autocolante de culoare închisă și era necesar să verifice

dacă acestea erau omologate sau nu de către R.A.R.

Conducătorul autoturismului marca D., cu

numărul de înmatriculare ZZZ, s-a conformat semnalului regulamentar de oprire, a

prezentat actele agentului de poliție, ocazie cu care s-a constatat că acesta se

numea C.I., lucrând ca agent șef de penitenciare în cadrul Penitenciarului S.

În timpul discuțiilor purtate cu agentul

de poliție B.L., acesta a constatat că inculpatul C.I. emana miros de alcool, împrejurare

în care i-a solicitat să se supună testului cu aparatul etilotest, inculpatul fiind

de acord. În scurt timp la fața locului a apărut un echipaj al Poliției rutiere

dotat cu aparat etilotest care i-a cerut inculpatului să sufle în aparatul respectiv,

însă acesta a căutat să evite această procedură deoarece nu a suflat continuu timp

de 7 secunde, ci o perioadă mai scurtă de timp, până când a menționat în mod explicit

că nu mai dorea să sufle în aparatul etilotest.

În momentul în care agentul șef de poliție

B.L. i-a solicitat martorului asistent O.A. să fie de față la refuzul lui C.I. de

a fi testat cu aparatul etilotest inculpatul a devenit agitat și a fugit în parcul

din apropiere (parcul C.). Organele de ordine au plecat în urmărirea acestuia și

l-au ajuns după cca. 30 de metri, când acesta s-a împiedicat, ocazie cu care a fost

imobilizat, încătușat și condus la Spitalul Județean Slobozia pentru a i se recolta

probe de sânge, având în vedere atitudinea acestuia cât și faptul că emanase miros

de alcool.

După ce s-a realizat procedura recoltării

probelor biologice a rezultat că la prima recoltare de la ora 16,05, inculpatul

C.I. a avut o alcoolemie de 2,65 g‰ iar Ia a doua recoltare a probelor biologice

de la ora 17,05, acesta a avut o alcoolemie în scădere, de 2,35‰ potrivit Buletinului

de analiză toxicologică-alcoolemie din 05 decembrie 2011 emis de Serviciul de Medicină

legală Ialomița.

Audiat pe parcursul urmăririi penale și

la cercetarea judecătorească inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor susținând

fără temei că nu a condus autoturismul pe B-dul C., iar autoturismul avea pană de

cauciuc la roata dreaptă spate.

De asemenea, a susținut că s-a urcat la

volanul autoturismului numai în scopul de a-l depărta de bordură pentru a putea

manevra cricul și să scoată roata din spate.

Instanța de fond a constatat că declarația

inculpatului nu corespunde realității, că este dată numai în scopul exonerării sale

de răspundere penală și nu are suport probator.

Din procesul verbal de depistare a rezultat

că mașina marca D., culoare albă, cu numărul de înmatriculare ZZZ, se deplasa către

varianta DN 2A, aspect atestat și prin declarația martorului U.G. - sergent major

din cadrul I.J.J. Ialomița - care a susținut că mașina respectivă se deplasa dintre

zona centrală a orașului, pe B-dul C. către zona unde se afla echipajul de control.

Inculpatul a fost oprit de echipajul mixt

de poliție și jandarmerie în jurul ore 15

25

în zona intersecției dintre

B-dul C. cu strada S. din Slobozia, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului

pe B-dul C. și nu avea nici o pană de cauciuc.

Martorul în apărare S.N. - taximetrist

- a declarat că l-ar fi luat pe inculpat cu taxiul și că avea o pană de cauciuc,

la ora 8 dimineața iar acesta a fost surprins circulând la ora 15

25

,

fără a avea pană de cauciuc.

În consecință, din toate mijloacele de

probă a rezultat că inculpatul a comis fapta reținută în sarcina sa și vinovăția

inculpatului.

În drept, prima instanță a apreciat că

fapta inculpatului C.I., care în ziua de 04 decembrie 2011, în jurul orelor 15

25

a fost depistat de organele de poliție la volanul autoturismului marca D., culoare

albă cu numărul de înmatriculare ZZZ, în timp ce se deplasa pe Bulevardul C. din

municipiul Slobozia, având o alcoolemie peste limita legală, constituie infracțiunea

prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea ce privește latura subiectivă,

instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă,

deoarece acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv producerea unei stări

de pericol, și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

În ceea ce privește latura obiectivă, inculpatul

a realizat o acțiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către

o persoană având o alcoolemie de 2,65‰, acțiune prin care a creat o stare de pericol.

La individualizarea pedepsei instanța de

fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute la art. 72

C. pen., reținând în acest sens gradul de pericol social al infracțiunii relevat

de modul de săvârșire a acesteia, împrejurarea că inculpatul a condus autovehiculul

la o oră, în care traficul era intens, atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii

care a fugit, comportarea nesinceră în cursul procesului, are un loc de muncă și

un copil minor în întreținere.

Tot referitor la persoana inculpatului

s-a reținut că acesta nu a mai fost condamnat, este divorțat și are un copil minor

în întreținere.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul

este încadrat în muncă la Penitenciarul S., ca agent șef, având o comportare bună,

situație ce a rezultat din caracterizarea depusă la dosarul cauzei.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen

legal, inculpatul C.I. a declarat apel, solicitând astfel achitarea sa conform

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc.

pen., având în vedere că prin acțiunea sa, nu a pus în pericol siguranța publică,

în subsidiar, a solicitat aplicarea art. 18

1

C. pen.

Prin decizia penală nr. 125/A din 23 aprilie

2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, a fost respins ca nefondat

apelul formulat de apelantul inculpat C.I. împotriva sentinței penale nr. 427/F

din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. 1578/98/2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., apelantul a fost obligat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat din care onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum

de 100 RON s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel instanța de control

judiciar a reținut că în mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele

administrate rezultă că fapta inculpatului care în ziua de 04 decembrie 2011, în

jurul orelor 15

25

a fost depistat de organele de poliție la volanul autoturismului

marca D., culoare albă cu numărul de înmatriculare ZZZ, în timp ce se deplasa pe

Bulevardul C. din municipiul Slobozia, având o alcoolemie peste limita legală, a

fost săvârșită de inculpat și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de conducere pe drumurile publice cu alcoolemie peste limita legală, după cum rezultă

din procesul-verbal de depistare, declarații inculpat, declarații martori, buletin

de analiză toxicologică alcoolemie, proces-verbal de prelevare probe biologice,

buletin de examinare clinică, adresă emisă de Penitenciarul Slobozia.

S-a reținut că inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei, arătând că s-a urcat la volanul autoturismului numai în scopul

de a-l depărta de bordură pentru a putea manevra cricul și să scoată roata din spate,

apărare infirmată de procesul-verbal de depistare (din care rezultă că autoturismul

condus de inculpat a fost oprit în zona intersecției Bd. C. cu str. S., autoturismul

deplasându-se către varianta DN 2A) și de declarația martorului U.G. (din cadrul

echipajului de jandarmi care a oprit autoturismul pentru control, care a precizat

că a observat că dinspre zona centrală a orașului se deplasa autoturismul marca

D., pe care l-a oprit în timp ce se afla în trafic și că nu avea nicio pană de cauciuc).

Declarația martorului S.N. propus de inculpat nu este în măsură să înlăture cele

constatate de echipajul de jandarmi întrucât acesta nu a putut preciza data la care

l-a transportat pe inculpat și a arătat că acest lucru s-a întâmplat dimineața,

în timp ce inculpatul a fost oprit în trafic și condus la spital după-amiaza (în

jurul orelor 16), referindu-se la un alt moment decât cel al săvârșirii faptei.

De asemenea, s-a reținut că declarația

martorului asistent O.A. nu este relevantă cu privire la acest moment întrucât acesta

a apărut după oprirea autoturismului, astfel încât nu a putut observa cu propriile

simțuri comiterea acțiunii specifice elementului material al infracțiunii.

În raport de aceste probe, instanța de

apel a apreciat ca deplin dovedită vinovăția inculpatului, astfel încât nu s-a impus

achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) - d) C. proc. pen.

Curtea a apreciat că, în raport de circumstanțele

faptelor: în timpul zilei, când traficul este intens, pe un drum aglomerat, cu o

alcoolemie cu mult peste limita prevăzută de legiuitor pentru integrarea faptei

în sfera ilicitului penal și de circumstanțele personale ale inculpatului, care

nu are antecedente penale, dar a fost sancționat de trei ori administrativ, de două

ori pentru fapte similare, a încercat să se sustragă de la răspundere penală, încercând

să părăsească locul unde a fost oprit, dar și încercând să inducă în eroare organele

judiciare, are un loc de muncă și un copil minor în întreținere, nu este necesară

micșorarea suplimentară a pedepsei (pedeapsă aplicată a fost mult prea blândă în

raport de atitudinea inculpatului, care a dovedit că nu a înțeles gravitatea faptelor

sale, nici măcar după ce i s-a acordat clemență anterior, însă pedeapsa nu poate

fi majorată în calea de atac formulată de inculpat ca urmare a dispoz. art. 372

C. proc. pen.).

Curtea a mai reținut că în raport de criteriile

prev. de art. 18

1

alin. (2) C. pen. modul și mijloacele de săvârșire

- în timpul zilei, când traficul este intens, pe un drum aglomerat, de urmarea produsă

sau care s-ar fi putut produce (deși nu s-a produs nici un eveniment rutier, această

posibilitate exista în raport de valoarea mare a alcoolemiei și de condițiile în

care a fost săvârșită fapta), circumstanțele personale ale inculpatului (care a

fost sancționat de trei ori administrativ, de două ori pentru fapte similare, dovedind

că nu este suficient acest tip de sancțiune pentru îndreptarea sa, a încercat să

se sustragă de la răspundere penală, încercând să părăsească locul unde a fost oprit,

dar și încercând să inducă în eroare organele judiciare), fapta prezintă gradul

de pericol social al unei infracțiuni, astfel încât nu se impune aplicarea unei

sancțiuni administrative.

Împotriva acestei decizii, inculpatul C.I.

a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând, prin invocarea cazurilor

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și pct. 17

2

C. proc. pen.:

Admiterea recursului, casarea ambelor hotărîri

și în rejudecare, prin aplicarea art. 5 din C. pen., schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în infracțiunea

prevăzută de art. 336 C. pen. (nou) care prevede pentru infracțiunea săvârșită închisoare

de la 1-5 ani sau amendă și:

- în principal, achitarea sa în temeiul

art. 16 lit. a) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. (nou), întrucât fapta

nu există;

- în subsidiar, achitarea sa în temeiul

art. 16 lit. b) C. proc. pen. (nou) întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția

prevăzută de lege - a lipsit elementul subiectiv.

Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat

o aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ (întrucât pe vechea reglementare

se putea aplica art. 18

1

C. pen.).

Examinând recursul declarat de inculpatul

C.I. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată

următoarele:

În cauză, se observă că decizia recurată

a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, la 23 aprilie

2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013,

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat

de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la

8 mai 2013, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de

recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este

legea procesual penală aplicabilă recursului de față.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare

a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar

altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului

de casare prevăzut de pct. 17

2

alin. (1) art. 385

9

C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind

aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului

declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele

care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ reglementate în

art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., în noua redactare, motive care, în

speță, sunt, cele prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.,

pct. 12 (teza I) - când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni

- respectiv, pct. 17

2

- când hotărârea este contrară legii sau când prin

hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Problema achitării inculpatului în temeiul

art. 16 lit. a) C. proc. pen. (nou), întrucât fapta nu există, sau în temeiul

art. 16 lit. b) C. proc. pen. (nou), întrucât nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută

de lege (sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 12 C. proc. pen.) nu se poate pune, din examinarea întregului dosar al

cauzei și a considerentelor hotărîrilor pronunțate până în această fază a procesului

(sentință fond/decizie apel) rezultând fără nici un dubiu că inculpatul a săvârșit

fapta pentru care au fost trimis în judecată și condamnat și că acesta faptă caracterizează

- atât sub aspectul laturii obiective cât și sub acela al laturii subiective (vinovăția,

în forma intenției indirecte - aspect amplu și convingător motivat în considerentele

sentinței, considerente însușite, cu justificat temei, de instanța de apel) - infracțiunea

prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002; sub acest aspect, respingerea

de către instanța de apel a cererii de achitare formulate în fața sa se învederează

a fi întrutotul temeinică și legală, încât reitarearea acestei cereri în recurs,

în condițiile în care nici nu au fost relevate aspecte concludente de nelegalitate

a deciziei atacate, nu poate fi primită.

Totodată, în realizarea aceluiași scop,

de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai

aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

alin. (1)

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când

s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, inculpatul a solicitat prin

apărător, în subsidiar, și reducerea pedepsei, situație exclusă însă din sfera de

cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, deoarece,

potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 2/2013), casarea ar putea interveni numai dacă "s-au aplicat pedepse

în alte limite decât cele prevăzute de lege" (ceea ce, evident, nu este cazul).

În ce privește cazul de casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de

recurentul inculpat, se constată, pe de o parte, că, într-adevăr, acesta a fost

menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea

nr. 2/2013, însă, pe de altă parte, că finalitățile vizate, alternativ, de inculpat

prin invocarea acestui temei de drept - achitarea sau reducerea pedepsei - nu pot

fi realizate, întrucât ceea ce nu se poate obține direct, sub incidența cazurilor

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și pct 14 C. proc.

pen., nu poate fi obținut nici indirect, prin „deturnarea" de la finalitatea

sa reală a cazului de casare prevăzut de pct. 17

2

(sub același art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.).

Cu privire la aplicarea art. 5 C. pen.;

În conformitate cu dispozițiile art. 5

din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea

definitivă a cauzei, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea

definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea

mai favorabilă.

În speță se observă că inculpatul a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cu care „conducerea pe drumurile publice a

unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică

de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5

ani", în timp ce potrivit art. 336 C. pen. (nou) Conducerea unui vehicul sub

influența alcoolului sau a altor substanțe, „Conducerea pe drumurile publice a unui

vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere

de către o persoană care, Ia momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație

alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la

unu la 5 ani sau cu amendă".

Analizând cele două texte de lege mai sus-arătate

(legea nouă și lege veche) Înalta Curte constată că deși limitele minimă/maximă

ale pedepsei privative de libertate sunt 1-5 ani, legea penală nouă apare ca fiind

mai favorabilă, deoarece prevede și pedeapsa alternativă a amenzii.

Cu toate acestea, nu se poate proceda la

schimbarea încadrării juridice solicitate de inculpat - în art. 336 C. pen. (nou)

deoarece, în raport cu noua încadrare juridică nu s-ar putea menține circumstanțele

atenuante judiciare [art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969] acordate de instanța

de fond și confirmate în apel, decât dacă s-ar proceda la o combinare «ad hoc» a

textelor de lege mai sus menționate, creându-se, astfel, în beneficiul inculpatului

recurent, o lex tertia, ceea ce se apreciază a fi inadmisibil.

Față de considerentele expuse, recursul

declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 125/A din 23 aprilie 2013

a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, va fi respins, ca nefondat, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă

350 RON, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 125/A din 23 aprilie 2013 a Curții

de Apel București, secția a ll-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 5 martie 2014.