ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 801/2014

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 427F din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, în Dosarul nr. 1578/98/2012, a fost condamnat inculpatul C.I. la: - 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, infracțiune prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. În temeiul art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni. În temeiul art. 359 C. proc.

pen. s-a pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen. În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a-ll-a și b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 191 C. proc. pen. inculpat a fost obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: În după amiaza zilei de 04 decembrie 2011, în jurul orei 15 25 , un echipaj mixt format din agentul șef de poliție B.L. din cadrul Poliției Municipiului Slobozia și sergentul major U.G.

din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi I. se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu în zona intersecției Bulevardului C. cu strada S. din municipiul Slobozia. Agentul șef de poliție B.L. a oprit pentru control autoturismul marca D., culoare albă, cu numărul de înmatriculare ZZZ, care se deplasa pe Bulevardul C. către varianta ocolitoare a orașului - DN 2A. Motivul opririi autoturismului respectiv l-a constituit faptul că acesta avea aplicate pe geamurile portierelor din spate și pe luneta spate folii autocolante de culoare închisă și era necesar să verifice dacă acestea erau omologate sau nu de către R.A.R.

Conducătorul autoturismului marca D., cu numărul de înmatriculare ZZZ, s-a conformat semnalului regulamentar de oprire, a prezentat actele agentului de poliție, ocazie cu care s-a constatat că acesta se numea C.I., lucrând ca agent șef de penitenciare în cadrul Penitenciarului S. În timpul discuțiilor purtate cu agentul de poliție B.L., acesta a constatat că inculpatul C.I. emana miros de alcool, împrejurare în care i-a solicitat să se supună testului cu aparatul etilotest, inculpatul fiind de acord. În scurt timp la fața locului a apărut un echipaj al Poliției rutiere dotat cu aparat etilotest care i-a cerut inculpatului să sufle în aparatul respectiv, însă acesta a căutat să evite această procedură deoarece nu a suflat continuu timp de 7 secunde, ci o perioadă mai scurtă de timp, până când a menționat în mod explicit că nu mai dorea să sufle în aparatul etilotest.

În momentul în care agentul șef de poliție B.L. i-a solicitat martorului asistent O.A. să fie de față la refuzul lui C.I. de a fi testat cu aparatul etilotest inculpatul a devenit agitat și a fugit în parcul din apropiere (parcul C.). Organele de ordine au plecat în urmărirea acestuia și l-au ajuns după cca. 30 de metri, când acesta s-a împiedicat, ocazie cu care a fost imobilizat, încătușat și condus la Spitalul Județean Slobozia pentru a i se recolta probe de sânge, având în vedere atitudinea acestuia cât și faptul că emanase miros de alcool. După ce s-a realizat procedura recoltării probelor biologice a rezultat că la prima recoltare de la ora 16,05, inculpatul C.I. a avut o alcoolemie de 2,65 g‰ iar Ia a doua recoltare a probelor biologice de la ora 17,05, acesta a avut o alcoolemie în scădere, de 2,35‰ potrivit Buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 05 decembrie 2011 emis de Serviciul de Medicină legală Ialomița.

Audiat pe parcursul urmăririi penale și la cercetarea judecătorească inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor susținând fără temei că nu a condus autoturismul pe B-dul C., iar autoturismul avea pană de cauciuc la roata dreaptă spate. De asemenea, a susținut că s-a urcat la volanul autoturismului numai în scopul de a-l depărta de bordură pentru a putea manevra cricul și să scoată roata din spate. Instanța de fond a constatat că declarația inculpatului nu corespunde realității, că este dată numai în scopul exonerării sale de răspundere penală și nu are suport probator. Din procesul verbal de depistare a rezultat că mașina marca D., culoare albă, cu numărul de înmatriculare ZZZ, se deplasa către varianta DN 2A, aspect atestat și prin declarația martorului U.G.

- sergent major din cadrul I.J.J. Ialomița - care a susținut că mașina respectivă se deplasa dintre zona centrală a orașului, pe B-dul C. către zona unde se afla echipajul de control. Inculpatul a fost oprit de echipajul mixt de poliție și jandarmerie în jurul ore 15 25 în zona intersecției dintre B-dul C. cu strada S. din Slobozia, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului pe B-dul C. și nu avea nici o pană de cauciuc. Martorul în apărare S.N. - taximetrist - a declarat că l-ar fi luat pe inculpat cu taxiul și că avea o pană de cauciuc, la ora 8 dimineața iar acesta a fost surprins circulând la ora 15 25 , fără a avea pană de cauciuc. În consecință, din toate mijloacele de probă a rezultat că inculpatul a comis fapta reținută în sarcina sa și vinovăția inculpatului.

În drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului C.I., care în ziua de 04 decembrie 2011, în jurul orelor 15 25 a fost depistat de organele de poliție la volanul autoturismului marca D., culoare albă cu numărul de înmatriculare ZZZ, în timp ce se deplasa pe Bulevardul C. din municipiul Slobozia, având o alcoolemie peste limita legală, constituie infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. În ceea ce privește latura subiectivă, instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă, deoarece acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv producerea unei stări de pericol, și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

În ceea ce privește latura obiectivă, inculpatul a realizat o acțiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de 2,65‰, acțiune prin care a creat o stare de pericol. La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute la art. 72 C. pen., reținând în acest sens gradul de pericol social al infracțiunii relevat de modul de săvârșire a acesteia, împrejurarea că inculpatul a condus autovehiculul la o oră, în care traficul era intens, atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii care a fugit, comportarea nesinceră în cursul procesului, are un loc de muncă și un copil minor în întreținere.

Tot referitor la persoana inculpatului s-a reținut că acesta nu a mai fost condamnat, este divorțat și are un copil minor în întreținere. De asemenea, s-a reținut că inculpatul este încadrat în muncă la Penitenciarul S., ca agent șef, având o comportare bună, situație ce a rezultat din caracterizarea depusă la dosarul cauzei. Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, inculpatul C.I. a declarat apel, solicitând astfel achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că prin acțiunea sa, nu a pus în pericol siguranța publică, în subsidiar, a solicitat aplicarea art. 18 1 C. pen. Prin decizia penală nr. 125/A din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat C.I.

împotriva sentinței penale nr. 427/F din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. 1578/98/2012. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul a fost obligat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 100 RON s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că în mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că fapta inculpatului care în ziua de 04 decembrie 2011, în jurul orelor 15 25 a fost depistat de organele de poliție la volanul autoturismului marca D., culoare albă cu numărul de înmatriculare ZZZ, în timp ce se deplasa pe Bulevardul C. din municipiul Slobozia, având o alcoolemie peste limita legală, a fost săvârșită de inculpat și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice cu alcoolemie peste limita legală, după cum rezultă din procesul-verbal de depistare, declarații inculpat, declarații martori, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, proces-verbal de prelevare probe biologice, buletin de examinare clinică, adresă emisă de Penitenciarul Slobozia.

S-a reținut că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că s-a urcat la volanul autoturismului numai în scopul de a-l depărta de bordură pentru a putea manevra cricul și să scoată roata din spate, apărare infirmată de procesul-verbal de depistare (din care rezultă că autoturismul condus de inculpat a fost oprit în zona intersecției Bd. C. cu str. S., autoturismul deplasându-se către varianta DN 2A) și de declarația martorului U.G. (din cadrul echipajului de jandarmi care a oprit autoturismul pentru control, care a precizat că a observat că dinspre zona centrală a orașului se deplasa autoturismul marca D., pe care l-a oprit în timp ce se afla în trafic și că nu avea nicio pană de cauciuc).

Declarația martorului S.N. propus de inculpat nu este în măsură să înlăture cele constatate de echipajul de jandarmi întrucât acesta nu a putut preciza data la care l-a transportat pe inculpat și a arătat că acest lucru s-a întâmplat dimineața, în timp ce inculpatul a fost oprit în trafic și condus la spital după-amiaza (în jurul orelor 16), referindu-se la un alt moment decât cel al săvârșirii faptei. De asemenea, s-a reținut că declarația martorului asistent O.A. nu este relevantă cu privire la acest moment întrucât acesta a apărut după oprirea autoturismului, astfel încât nu a putut observa cu propriile simțuri comiterea acțiunii specifice elementului material al infracțiunii. În raport de aceste probe, instanța de apel a apreciat ca deplin dovedită vinovăția inculpatului, astfel încât nu s-a impus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) - d) C. proc.

pen. Curtea a apreciat că, în raport de circumstanțele faptelor: în timpul zilei, când traficul este intens, pe un drum aglomerat, cu o alcoolemie cu mult peste limita prevăzută de legiuitor pentru integrarea faptei în sfera ilicitului penal și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, dar a fost sancționat de trei ori administrativ, de două ori pentru fapte similare, a încercat să se sustragă de la răspundere penală, încercând să părăsească locul unde a fost oprit, dar și încercând să inducă în eroare organele judiciare, are un loc de muncă și un copil minor în întreținere, nu este necesară micșorarea suplimentară a pedepsei (pedeapsă aplicată a fost mult prea blândă în raport de atitudinea inculpatului, care a dovedit că nu a înțeles gravitatea faptelor sale, nici măcar după ce i s-a acordat clemență anterior, însă pedeapsa nu poate fi majorată în calea de atac formulată de inculpat ca urmare a dispoz.

art. 372 C. proc. pen.). Curtea a mai reținut că în raport de criteriile prev. de art. 18 1 alin. (2) C. pen. modul și mijloacele de săvârșire - în timpul zilei, când traficul este intens, pe un drum aglomerat, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce (deși nu s-a produs nici un eveniment rutier, această posibilitate exista în raport de valoarea mare a alcoolemiei și de condițiile în care a fost săvârșită fapta), circumstanțele personale ale inculpatului (care a fost sancționat de trei ori administrativ, de două ori pentru fapte similare, dovedind că nu este suficient acest tip de sancțiune pentru îndreptarea sa, a încercat să se sustragă de la răspundere penală, încercând să părăsească locul unde a fost oprit, dar și încercând să inducă în eroare organele judiciare), fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel încât nu se impune aplicarea unei sancțiuni administrative.

Împotriva acestei decizii, inculpatul C.I. a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând, prin invocarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și pct. 17 2 C. proc. pen.: Admiterea recursului, casarea ambelor hotărîri și în rejudecare, prin aplicarea art. 5 din C. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în infracțiunea prevăzută de art. 336 C. pen. (nou) care prevede pentru infracțiunea săvârșită închisoare de la 1-5 ani sau amendă și: - în principal, achitarea sa în temeiul art. 16 lit. a) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. (nou), întrucât fapta nu există; - în subsidiar, achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b) C. proc.

pen. (nou) întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege - a lipsit elementul subiectiv. Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat o aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ (întrucât pe vechea reglementare se putea aplica art. 18 1 C. pen.). Examinând recursul declarat de inculpatul C.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele: În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, la 23 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 mai 2013, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17 2 alin. (1) art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ reglementate în art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., în noua redactare, motive care, în speță, sunt, cele prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., pct. 12 (teza I) - când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni - respectiv, pct. 17 2 - când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Problema achitării inculpatului în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. (nou), întrucât fapta nu există, sau în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. (nou), întrucât nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege (sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.) nu se poate pune, din examinarea întregului dosar al cauzei și a considerentelor hotărîrilor pronunțate până în această fază a procesului (sentință fond/decizie apel) rezultând fără nici un dubiu că inculpatul a săvârșit fapta pentru care au fost trimis în judecată și condamnat și că acesta faptă caracterizează - atât sub aspectul laturii obiective cât și sub acela al laturii subiective (vinovăția, în forma intenției indirecte - aspect amplu și convingător motivat în considerentele sentinței, considerente însușite, cu justificat temei, de instanța de apel) - infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002; sub acest aspect, respingerea de către instanța de apel a cererii de achitare formulate în fața sa se învederează a fi întrutotul temeinică și legală, încât reitarearea acestei cereri în recurs, în condițiile în care nici nu au fost relevate aspecte concludente de nelegalitate a deciziei atacate, nu poate fi primită. Totodată, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpatul a solicitat prin apărător, în subsidiar, și reducerea pedepsei, situație exclusă însă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, deoarece, potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013), casarea ar putea interveni numai dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" (ceea ce, evident, nu este cazul). În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată, pe de o parte, că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, pe de altă parte, că finalitățile vizate, alternativ, de inculpat prin invocarea acestui temei de drept - achitarea sau reducerea pedepsei - nu pot fi realizate, întrucât ceea ce nu se poate obține direct, sub incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și pct 14 C. proc.

pen., nu poate fi obținut nici indirect, prin „deturnarea" de la finalitatea sa reală a cazului de casare prevăzut de pct. 17 2 (sub același art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen.). Cu privire la aplicarea art. 5 C. pen.; În conformitate cu dispozițiile art. 5 din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. În speță se observă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cu care „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani", în timp ce potrivit art. 336 C. pen.

(nou) Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, Ia momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă". Analizând cele două texte de lege mai sus-arătate (legea nouă și lege veche) Înalta Curte constată că deși limitele minimă/maximă ale pedepsei privative de libertate sunt 1-5 ani, legea penală nouă apare ca fiind mai favorabilă, deoarece prevede și pedeapsa alternativă a amenzii. Cu toate acestea, nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice solicitate de inculpat - în art. 336 C. pen.

(nou) deoarece, în raport cu noua încadrare juridică nu s-ar putea menține circumstanțele atenuante judiciare [art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969] acordate de instanța de fond și confirmate în apel, decât dacă s-ar proceda la o combinare «ad hoc» a textelor de lege mai sus menționate, creându-se, astfel, în beneficiul inculpatului recurent, o lex tertia, ceea ce se apreciază a fi inadmisibil. Față de considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 125/A din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă 350 RON, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 125/A din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2014.