ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2686/2014

Asupra

recursului de față;

În baza

actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 240/F

din 18 octombrie 2013, Tribunalul Ialomița a hotărât următoarele:

În baza art. 87

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc.

pen., art. 74 - 76 C. pen., a condamnat inculpatul C.S.M. la pedeapsa de 6 luni

închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

În baza art. 81

- 82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare

pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

A făcut aplicarea

art. 83 C. pen. și art. 359 C. proc. pen.

A făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către

stat din care 100 RON, onorariu avocat oficiu, a fost avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

În fapt, i se

impută inculpatului C.S.M. că la data de 31 martie 2013, la ora 20,30 a condus pe

DN2 A autovehiculul marca R.M., având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,20 g%.

Inculpatul s-a

prevalat în instanță de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, judecătorului fondului s-a raportat la criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: gradul de pericol social al faptei,

limita de pedeapsă pentru fapta pendinte și persoana inculpatului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul C.S.M., iar prin decizia penală nr. 7 A din

09 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus respingerea,

ca nefondat, a apelului declarat de apelantul - inculpat C.S.M., împotriva sentinței

penale nr. 240 din data de 18 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița,

secția penală în Dosar nr. 2014/98/2013 și obligarea inculpatului la plata sumei

de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

decizii, la data de 17 ianuarie 2014, a declarat recurs inculpatul motivat de faptul

că a solicitat, atât în faza de urmărire penală, cât și la instanța de fond, recalcularea

alcoolemiei, întrucât alcoolemia rezultată din actul medico-legal, din punctul său

de vedere, este mai mare comparativ cu cantitatea de alcool consumată, iar solicitarea

sa a fost respinsă ca neîntemeiată.

De asemenea, a

susținut că a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă comportamentul

său la locul de muncă, familie, societate, cât și faptul că nu a avut probleme cu

alcoolul ori de altă natură, că s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., iar prin atitudinea sa în toate etapele procesuale se poate reduce

sancțiunea sa sub 6 luni închisoare sau se poate aplica o amendă cu caracter penal.

Inculpatul și-a

motivat recursul în baza dispozițiilor art. 385

9

alin. (9) C. proc. pen.

Înalta Curte,

analizând recursul declarat, atât prin prisma motivelor de casare invocate, cât

și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în raport cu

conținutul actelor și lucrărilor de la dosar constată că recursul declarat de inculpatul

C.S.M. este nefondat.

Conform art. 12

din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare

a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs.

În consecință,

analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc. pen.

anterior, respectiv art. 385

3

, art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Recursul este

calea ordinară de atac, preponderent de reformare, ce poate fi exercitată pentru

cazurile de casare strict și limitativ prevăzute de lege.

Prin Legea

nr. 2/2013 au fost operate mai multe modificări în materia recursului, așa cum rezultă

din expunerea de motive a legii, aceasta și-a propus, pe de o parte, degrevarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru asigurarea rolului său de unificare

a practicii judiciare și pentru transformarea acesteia într-o veritabilă instanță

de casație, și, pe de altă parte, o introducere anticipată a filozofiei Noului

C. proc. pen. în care recursul în casație devine o cale extraordinară de atac.

De asemenea, prin

Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluțiunii recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

Astfel, inculpatul

a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C.

proc. pen.

Ulterior, prin

concluziile apărătorului ales, fără a fi indicat vreun caz de casare prevăzut de

art. 385

9

C. proc. pen., s-a solicitat renunțarea la aplicarea pedepsei

în baza art. 396 alin. (3) Noul C. proc. pen. motivat de faptul că pe tot parcursul

procesului penal, a regretat și regretă fapta, fiind un exemplu pozitiv la locul

de muncă.

Or, prin

Legea nr. 2/2013 cazul de casare de la pct. 9 al art. 385

9

C. proc.

pen. a fost abrogat, astfel încât Înalta Curte va analiza recursul declarat numai

prin prisma cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu conform

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Analizând cazurile

de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, cele prevăzute la

art. 385

9

alin. (1) pct. 1, 3-6 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată

că nu ne aflăm în prezența niciunui motiv care să se circumscrie cazurilor de casare

arătate mai sus și anume:

nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea

persoanei;

a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau

a existat un caz de incompatibilitate;

judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie,

potrivit legii;

avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie;

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În ceea ce privește

aplicarea art. 5 C. pen., comparând dispozițiile art. 336 alin. (1) Noul C.

pen. și cele prevăzute de art. art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, precum

și faptul că inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen. și că, la individualizarea pedepsei, s-au reținut în favoarea inculpatului

circumstanțe atenuante judiciare, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă

inculpatului este legea veche.

Față de aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.M. împotriva

deciziei penale nr. 7/A din 09 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.S.M. împotriva deciziei penale nr. 7/A din 09

ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 septembrie 2014.