ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3541/2013

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 423 din 07 mai 2013, Tribunalul Argeș, secția penală a fost condamnat inculpatul U.N.C. la 4 ani închisoare în cond. art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. proc. pen.

În baza disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza disp. art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. s-a dedus perioada de reținere și arest preventiv începând cu data de 21 februarie 2013, la zi.

În baza disp. art. 118 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea următoarelor cantități de droguri, rămase după efectuarea analizelor de laborator și aflate la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. - Direcția cazier judiciar și evidență operativă: 0,78 grame pulbere ce conține heroină (conform dovezii din 14 martie 2013 - din 05 martie 2013) și 0,86 grame pulbere ce conține heroină (conform dovezii din 14 martie 2013 - din 27 februarie 2013).

În baza disp. art. 118 alin. (4) C. pen. s-a dispus confiscarea de ia inculpat a sumei de 1.200 RON, iar în baza disp. art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la 600 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a coroborat următoarele probe: denunțul formulat de numiții F.I. și V.R.I., procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire desemnat în cauză, rapoartele de constatare tehnico-științifîce, declarația și cazierul inculpatului, precum și denunțul formulat de acesta împotriva numiților T.A. și C.C.M., declarațiile martorilor S.C.R. și M.C., declarația învinuitului S.C.R.

Sub aspectul situației de fapt, tribunalul a reținut că la data de 18 februarie 2013, investigatorul sub acoperire V.R. și colaboratorul acestuia P.V., s-au deplasat la domiciliul inculpatului U.N.C., unde au fost întâmpinați de către învinuitul S.C.R., iar după un control corporal amănunțit asupra acestora, inculpatul le-a vândut 6 doze de heroină în schimbul sumei de 600 RON.

Conform raportului de constatare tehnico-șiiințifică, cele 6 doze sunt constituite din 0,92 grame pulbere care conține heroină, drog de mare risc. După efectuarea analizelor de laborator au rămas 0,78 grame, care conțin heroină, iar această cantitate a fost introdusă în Camera de corpuri delicte a I.G.P.R.

La data de 20 februarie 2013, investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia au mers din nou la domiciliul inculpatului, unde au fost întâmpinați de învinuitul S.C.R., iar după ce au intrat în imobil, au cumpărat o doză mare de heroină de la inculpat, pentru care i-au plătit suma de 600 RON.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică, doza cumpărată conține 0,93 grame pulbere heroină, iar după efectuarea analizelor de laborator au rămas 0,86 grame pulbere care conține heroină, drog de mare risc, care a fost introdus în Camera de corpuri delicte a I.G.P.R.

în drept, a constatat prima instanță, fapta inculpatului U.N.C., care în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, prin intermediul învinuitului S.C.R. pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, a vândut investigatorului sub acoperire și colaboratorului acestuia, desemnați în cauză, la data de 18 februarie 2013, cantitatea de 0,92 grame heroină, echivalentul a 6 doze la prețul de 100 RON/doză, iar la data de 20 februarie 2013, cantitatea de 0,93 grame heroină contra sumei de 600 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 16 din Legea. 143/2000 cu aplic, art. 37 lit. b) C. pen., în cauză fiind aplicabile și disp.art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen.

Astfel Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului, iar la individualizarea pedepsei a avut în vedere criteriile generale prev.de art. 72 C. pen., respectiv natura și gravitatea faptei săvârșite, caracterul continuat al acesteia, modalitatea de săvârșire a infracțiunii și urmările produse, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv atitudinea acestuia, constând în faptul că a recunoscut și regretat fapta și starea de recidivă postexecutorie. A avut în vedere, de asemenea, limitele de pedeapsă prev. de arc. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și s-a apreciat că scopul pedepsei prev.de art. 52 C. pen. poate fi atins prin condamnarea inculpatului la pedepsele menționate.

În baza disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen., prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului, deoarece în cauză s-au menținut motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri, respectiv inculpatul a săvârșit o infracțiune pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentm ordinea publică, rezultat din natura și gravitatea faptei săvârșite de inculpat și din urmările produse ca urmare a vânzării de droguri de mare risc.

În baza disp. art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus perioada de reținere și arest preventiv, începând cu data de 21 februarie 2013, la zi.

În baza disp. art. 118 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităților de droguri traficate de inculpat, rămase după efectuarea analizelor de laborator și aflate la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. -Direcția cazier judiciar și evidență operativă.

În baza disp. art. 118 alin. (4) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.200 RON. dobândită prin săvârșirea infracțiunii, iar în baza disp. art. 191 C. proc. pen. a obligai, inculpatul la 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, a cărui critică vizează, în esență, greșita individualizare a pedepsei aplicate, susținând că sentința atacată nu este motivată corespunzător, în ceea ce privește cuantumul de 4 ani închisoare aplicat, mult peste limita minimă de 3 ani și 4 luni închisoare la care s-a ajuns ca urmare a aplicării art. 320

1

C. proc. pen., coroborat cu art. 16 din Legea nr. 143/2000. Inculpatul a arătat că nu s-au luat în calcul circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea de recunoaștere și însușire a faptei, situația familială, starea de sănătate, comportamentul pe care l-a avut înainte și în timpul procesului penal, care trebuiau să determine reducerea pedepsei sub minimul special.

A mai susținut inculpatul câ fapta sa nu a fost săvârșită în mod continuat, el vânzând de două ori droguri, la o zi diferență de timp, către un investigator sub acoperire, fără a mai efectua și alte vânzări.

Prin decizia penală nr/72/A ăm 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins, ca nefondat, apelul declarai de inculpatul U.N.C., în prezent aflat în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 423 din 07 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. 2801/109/2013.

În baza art. 383, raportat Ia art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a dedus în continuare prevenția, la zi.

A fost obligat apelantul inculpat la 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial al avocatului din oficiu Ș.O., în cuantum de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Examinând sentința atacată, în raport de oriticile formulare și de actele și lucrările dosarului, dar și în limitele și condițiile prevăzute de art. 371 și art. 372 C. proc. pen., Curteaa constatat că apelul inculpatului este nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică, inclusiv sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și al încadrării juridice a faptei.

Cu privire la starea de fapt, Curtea a constatai că aceasta a fost corect reținută de către prima instanță, probele administrate în cursul urmăririi penale, însușite în totalitate de inculpat conform art. 320

1

C. proc. pen., dovedind faptul că acesta, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, prin intermediul numitului S.C.R., a vândut investigatorului sub acoperire și colaboratorului acestuia desemnați în cauză, la data de 18 februarie 2.013, cantitatea de 0,92 gr. heroină (echivalentul a 6 doze la prețul de 100 RON/doză), iar ia data de 20 februarie 2013, cantitatea de 0,93 gr. heroină, contra sumei de 600 RON.

De altfel, și poziția inculpatului în fața instanței a fost în sensul recunoașterii în totalitate a săvârșirii faptei, în condițiile reținute în rechizitoriu, aspect care a atras aplicarea cu privire la acesta a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Curtea a constatat că încadrarea juridică a faptei a fost corect stabilită în infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în raport de natura substanței vândute de inculpat - heroină, respectiv în raport de săvârșirea de către acesta a două acte materiale de trafic de droguri, la datele și în condițiile menționate anterior, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale. În raport de săvârșirea de către inculpat a infracțiunii în aceste împrejurări, Curtea a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., reținute în mod corect de prima instanță.

Sub acest ultim aspect, Curtea nu a putut reține critica apărătorului inculpatului, în sensul că nu ar exista elemente de probatiune care să ateste în mod clar că inculpatul ar mai fi efectuat și alte vânzări și că din acest motiv fapta acestuia nu ar fi o infracțiune continuată.

Astfel cum rezultă în mod clar și din sentința primei instanțe, inculpatul nu a fost trimis în judecată și condamnat pentru efectuarea și a altor vânzări de droguri, ci numai pentru faptele constând în vânzarea de heroină la datele de 18, respectiv 20 februarie 2013, fapte recunoscute de inculpat. Faptul că aceste două acțiuni de vânzare de droguri au avut loc la interval de doar două zile nu înlătură caracterul distinct al fiecăreia, de act material de vânzare de droguri care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, și anume cea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Totodată, Curtea nu a putut reține nici criticile inculpatului, în sensul nereținerii în favoarea sa a circumstanțelor atenuante și al nereducerii pedepsei sub limita minimă specială, de 3 ani și 4 luni închisoare, la care s-a ajuns în cauză prin aplicarea succesivă a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Curtea a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea din prezenta cauză în formă continuată, stare de natură a agrava răspunderea sa penală, precum și în stare de recidivă postexecutorie, din fișa de cazier judiciar rezultând că a fost liberat condiționat din penitenciar la data de 15 iunie 2007 cu un rest rămas neexecutat din pedeapsă de 759 zile închisoare, din executarea unei pedepse de 6 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt calificat, devenind aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., starea de recidivă fiind, de asemenea, de natură a agrava răspunderea sa penală.

Făptui că inculpatul a formulat un denunț, în urma căruia au fost identificate și arestate alte persoane, respectiv faptul că a recunoscut și a regretat infracțiunea dedusă judecății, sunt aspecte care deja au fost avute în vedere de prima instanță, tocmai prin aplicarea cauzelor de reducere a limitelor pedepsei prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000, respectiv de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., astfel încât nu se mai justifică reținerea acestor aspecte ca și circumstanțe atenuante, în sensul solicitat de apărătorul inculpatului.

În fine, faptul că inculpatul are familie și doi copii minori în întreținere, că avea loc ele muncă la momentul săvârșirii faptei, respectiv faptul că are probleme de sănătate, dovedite prin înscrisurile medicale înfățișate primei instanțe, nu sunt de natură a atrage reținerea circumstanțelor atenuante, în raport de dispozițiile art. 74 C. pen. și de periculozitatea deosebită a infracțiunii săvârșite (în condițiile în care traficu] de droguri de mare risc, cum este heroina, pune în pericol grav sănătatea și viata altor persoane), de conduita generală a inculpatului, de persistența în activitatea infracțională.

Curtea a mai reținut că orice pedeapsă trebuie să fie individualizată de asemenea manieră, încât să fie atins scopul prevăzut de art. 52 C. pen., în sensul constrângerii, reeducării, dar și prevenției speciale și generale. În concret, în cauză, aplicarea față de inculpat a pedepsei principale de 4 ani închisoare, orientate așadar către minimul special prevăzut de ]ege, în urma operării a două reduceri succesive ale limitelor speciale, este pe deplin justificată în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior analizate, aplicarea unei pedepse sub minimul special redus nefiind de natura a conduce la atingerea scopului sus-menționat.

Peni.ro aceste motive, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În baza art. 383 rap. Ia art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, apreciindu-se că subzistă toate motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri, dm probele administrate in cauză rezultând, rară dubiu, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii, recunoscute și de acesta, Curtea constatând totodată că lăsarea inculpatului în libertate ar constitui un pericol concret și grav pentru ordinea publică, în raport atât de împrejurările săvârșirii infracțiunii, cât mai ales de circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului.

S-a dedus în continuare, la zi prevenția.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Curtea a obligat pe apelantul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul U.N.C., susținând că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii prin aceea că nu au fost avute în vedere xoate elementele de eircumstanuiere în favoarea acestuia pentru a beneficia de o pedeapsă mai redusă, caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

teza a II-a C. proc. pen.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul a motivat recursul printr-un memoriu transmis prin fax la dosar la data de 11 noiembrie 2013, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen., iar motivul invocat nu este dintre cele care se iau în examinare din oficiu.

Având în vedere data pronunțării deciziei instanței de apel, respectiv 13 iunie 2013, în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 2/2013 prin care s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Prin modificările aduse de această lege, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înțeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greuit individualizate, așa încât, după modificările menționate, temeiul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În ce privește motivul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. invocat de inculpat, se constată că acesta nu a suferit nicio modificare prin Legea nr. 2/2013 însă potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în examinare din oficiu.

Verificând îndeplinirea condi IIiilor prev. de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că inculpatul și-a motivat recursul tardiv, fiind încălcate obligațiile prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. având în vedere și dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. nu se va proceda la examinarea criticilor formulate de inculpat.

Având în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

în baza art. 88 alin. (1) C. pen. se va deduce din pedepsa aplicată recurentului inculpat reținerea și arestarea preventivă de la 21 februarie 2013. Văzând și clispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.N.C. împotriva deciziei penale nr. 72/A din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 21 februarie 2013 Ia 14 noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată. în ședință publică, azi 14 noiembrie 2013.