ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 326/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 326/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin sentința penală nr. 416 din 24 mai

2013 a Tribunalului București, secția I-a penală, s-au hotărât următoarele:

În

baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnat

inculpatul M.A.M., la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, potrivit

art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc.

pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului

propriu.

În baza art. 61 C. pen, s-a revocat liberarea

condiționată acordată inculpatului cu privire la restul rămas neexecutat de 1068

zile închisoare din pedeapsa de 11 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința

penală nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

S-a contopit restul rămas neexecutat de

1068 zile închisoare cu fiecare din pedepsele stabilite în cauză, rezultând două

pedepse indivizibile, de 7 ani închisoare, respectiv 1068 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C.

pen. s-au contopit pedepsele indivizibile de 7 ani închisoare și 1068 zile închisoare,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care

s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului

ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și

lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 21 martie 2013 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr.

16/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii

profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea și distrugerea, cu păstrarea de contraprobe,

a următoarelor cantități de droguri:

- 0,18 grame pulbere conținând heroină;

0,40 grame pulbere conținând heroină; 5,99 grame pulbere conținând heroină; 51 comprimate

metadonă (toate aflate la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R., dovada din 9

aprilie 2013).

În baza art. 17 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 RON.

În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus

ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 41/D/P/2013 din 25

martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

și restituirea către inculpat a sumei de 760 RON".

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin. rechizitoriul nr. 41/D/P/2013 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

Pitești înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția I penală, sub nr. 15102/3/2013,

s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A.M., cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de

art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 37 lit. a)

C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului faptul

că la datele de 14 martie 2013 și 19 martie 2013, în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, a vândut colaboratorului organelor de urmărire penală 0,27 grame

heroină contra sumei de 120 RON, respectiv 0,49 grame heroină contra sumei de 180

RON, iar cu prilejul percheziției efectuate în 21 martie 2013 la locuința sa fără

forme legale s-au găsit 6,58 grame heroină destinate comercializării (55 de doze)

și 8 comprimate și jumătate de metadona, acestea din urmă fiind destinate consumului

propriu, fără drept.

Situația de fapt reținută prin rechizitoriu

s-a bazat pe următoarele mijloace de probă: denunțul formulat în cauză, procesele-verbale

ale investigatorului sub acoperire, rapoartele de constatare tehnico-științifică.procesele-verbale

de supraveghere operativă, convorbirile și comunicările telefonice interceptate,

declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor.

După sesizarea instanței, la termenul din

data de 26 aprilie 2013, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul

a precizat că recunoaște în întregime acuzațiile ce i-au fost aduse, că își însușește

probele administrate în faza de urmărire penală și că nu solicită administrarea

de probe suplimentare, față de poziția acestuia constatându-se îndeplinirea condițiilor

pentru urmarea procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. De asemenea,

s-a procedat la atașarea fișei de cazier judiciar a inculpatului, a sentinței

penale nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, și

a unei adrese a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism prin care se comunica faptul că denunțul formulat de inculpat

în cursul urmăririi penale nu s-a materializat.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Tribunalul a reținut că:

La datele de 14 martie 2013 și 19

martie 2013, în mun. București, inculpatul M.A.M. a vândut colaboratorului „.M.V."

și investigatorului „V.M." mai întâi cantitatea de 0,27 grame heroină contra

sumei de 120 RON, iar ulterior cantitatea de 0,49 grame heroină contra sumei de

180 RON. Prima tranzacție a avut loc în zona Căii Vitan, într-o scară de bloc, iar

cea de-a doua în scara blocului unde locuia inculpatul, pe str. R.S.

Ambele tranzacții au fost supravegheate

de organele de urmărire penală, iar convorbirile telefonice ale inculpatului, în

cursul cărora au fost aranjate întâlnirile cu colaboratorul, au fost interceptate.

La originea cauzei s-a aflat denunțul formulat de numitul C.M.C. la data de 12

martie 2013, în cuprinsul căruia acesta a indicat nr. de telefon al inculpatului

și adresa la care acesta locuia fără forme legale. După efectuarea ultimei tranzacții,

la data de 21 martie 2013, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința

fără forme legale a inculpatului din București, str. R.S., unde au fost descoperite

6,58 grame heroină destinată comercializării (55 de doze) și 8 comprimate și jumătate

de metadonă despre care inculpatul a declarat că sunt destinate consumului propriu.Totodată,

inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor din datele de 14 și 19 martie 2013.

Natura substanțelor comercializate de inculpat și a celor identificate în urma percheziției,

a fost stabilită prin efectuarea unor constatări, tehnico-științifice.

În drept, fapta inculpatului M.A.M., care,

în București la datele de 14 martie 2013 și 19 martie 2013, în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, a vândut colaboratorului „M.V." 0,27 grame heroină

contra sumei de 120 RON, respectiv 0,49 grame heroină contra sumei de 180 RONM,

iar la data de 21 martie 2013 a deținut la locuința sa din str. R.S., cantitatea

de 6,58 grame heroină destinată comercializării (55 de doze) întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată

prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

. Totodată.fapta aceluiași inculpat de

a deține în data de 21 martie 2013 la locuința sa din str. R.S., 8 comprimate și

jumătate de metadonă, destinate consumului propriu, fără drept, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului

propriu, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Ambele fapte au fost comise în stare de

recidivă postcondamnatorie, înainte de executarea restului de 1068 de zile rămas

neexecutat din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința

penală nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, (liberat

condiționat la data de 23 aprilie 2011). Drept urmare, s-a reținut incidența în

cauză a art. 37 lit. a) C. pen. De asemenea, faptele au fost comise în concurs real,

conform art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei,

Tribunalul a avut în vedere în condițiile

art. 72 C. pen. limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse în conformitate cu

dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., frecvența actelor materiale

reținute în sarcina inculpatului, faptul că există indicii că acesta nu s-a mărginit

la comiterea celor două acte materiale de trafic de droguri pentru care s-a dispus

trimiterea sa în judecată, dar și antecedentele sale penale.

S-a reținut totodată că inculpatul nu are

ocupație sau loc de muncă, părând a-și asigura existența exclusiv din comercializarea

drogurilor de mare risc. Raportat la aceste aspecte, i s-a aplicat inculpatului

o pedeapsă de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. (aceasta din urmă pedeapsă complementară)

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, respectiv o pedeapsă de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în

vederea consumului propriu.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea

condiționată acordată inculpatului cu privire la restul rămas neexecutat de 1068

zile închisoare din pedeapsa de 11 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința

penală nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, și

a fost contopit restul rămas neexecutat de 1068 zile închisoare cu fiecare din pedepsele

stabilite în cauză, rezultând două pedepse indivizibile, de 7 ani închisoare, respectiv

1068 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C.

pen., au fost contopite pedepsele indivizibile de 7 ani închisoare și 1068 zile

închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare,

la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis

inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a ll-a și lit. b) C. pen. Cu privire la această măsură (ca și în cazul pedepsei

complementare), Tribunalul a avut în vedere natura infracțiunilor săvârșite, precum

și calitatea de recidivist a inculpatului, care îl fac incompatibil cu ocuparea

unei funcții elective publice sau a unei funcții implicând exercițiul autorității

de stat.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 21 martie 2013 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest a inculpatului pentru aceleași considerente expuse în încheierile

anterioare prin care s-a dispus privarea sa de libertate (gravitatea faptei, perseverența

infracțională, aspecte care au dus la presupunerea rezonabilă că, odată lăsat în

libertate, inculpatul se va implica din nou în comiterea de fapte penale), la care

s-a adăugat în momentul de față și hotărârea de condamnare în primă instanță.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr.

76/2008, reținând gravitatea faptelor săvârșite și calitatea de recidivist a inculpatului,

s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii

profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea și distrugerea, cu păstrarea de contraprobe,

a următoarelor cantități de droguri: - 0,18 grame pulbere conținând heroină; 0,40

grame pulbere conținând heroină; 5,99 grame pulbere conținând heroină; 51 comprimate

metadonă (toate aflate la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R., dovada din 9

aprilie 2013).

În baza art. 17 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 RON.

În baza art. 169 C. proc. pen., instanța

a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 41/D/P/2013

din 25 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. și restituirea către inculpat a sumei de 760 RON, apreciind că nu

s-a dovedit că această sumă ar fi fost obținută în urma comiterii infracțiunii de

trafic de droguri. Cu privire la cuantumul sumei, Tribunalul a scăzut din suma de

1.060 RON, ridicată de organele de urmărire penală, suma de 300 RON cu privire la

care s-a dispus confiscarea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel,

apelantul-inculpat M.A.M., solicitând redozarea pedepselor aplicate de prima instanță,

în lumina circumstanțelor sale personale, în sensul de a se reține disp. art. 74

coroborat cu art. 76 C. pen. având în vedere atitudinea de recunoaștere a faptelor,

cantitatea de droguri traficată, împrejurarea că a fost judecat în stare de arest

preventiv, dar și denunțul formulat.

Examinând sentința atacată, pe baza actelor

și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate

aspectele de fapt și de drept, Curtea, conform art. 379 și urm. C. proc. pen., a

constatat următoarele:

Referitor la inculpatul M.A.M., având în

vedere cele susținute în motivele de apel, Curtea a observat că deși acesta este

recidivist în modalitatea postcondamnatorie, iar în sarcina sa au fost reținute

două infracțiuni, dintre care una în formă continuată, în concurs real, aceste trei

cauze de agravare facultativă a pedepsei, respectiv, recidiva post condamnatorie,

concursul de infracțiuni și forma continuată a uneia dintre infracțiunii, nu sunt

de natură să înlăture posibilitatea reținerii în favoarea inculpatului a disp. art.

74-76 C. pen., având în vedere disp. art. 80 C. pen.

Curtea a apreciat că atâta timp cât inculpatul

a beneficiat de disp. art. 320

1

C. proc. pen., nu mai poate beneficia

de circumstanța atenuantă legală prev. de art. 74 lit. c) C. pen., deși cele două

texte de lege au finalități diferite, reprezentând instituții juridice diferite,

având în vedere, însă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, deși instanța supremă nu exclude

incidența concomitentă a celor două cauze de reducere a pedepsei, condiționează

incidența celor două texte de lege, de împrejurarea ca disp. art. 76 lit. c) C.

pen., să presupună mai mult decât disp. art. 320

1

C. proc. pen., în acest

sens fiind cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în considerentele deciziei nr. 754 din 15 martie 2012: „în cazul aplicării dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând

în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței,

nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74

alin. (1) lit. c) teza a ll-a C. pen. întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor

nu i se poate acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1)

lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului

după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre

cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen."

Raportând la speța de față, aspectele de

mai sus, Curtea a opinat că în cauză nu pot fi reținute circumstanțe atenuante legale,

în favoarea inculpatului, în condițiile în care starea de recidivă postcondamnatorie

contravine circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., iar în speță

nu se regăsește situația reglementată de disp. art. 74 lit. b) C. pen.

În ceea ce privește denunțul formulat de

inculpat, Curtea a observat, din relațiile furmizate în faza procesuală a apelului

de către Prachet, că deși acest denunț se află la baza formării unui dosar de urmărire

penală, până în prezent nu a determinat tragerea la răspundere penală a altor persoane,

în sensul care să permită reținerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002

privind protecția martorilor, persoana care are calitatea de martor, în sensul

art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau

în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea

și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni

beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Aceeași lege definește și noțiunea de infracțiune

gravă, prevăzându-se în art. 2 alin. (1) lit. h) categoriile de infracțiuni considerate

grave, între care și infracțiunile privind traficul de droguri. S-a arătat că rezultă,

astfel, că pentru a beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art.

19 este necesar ca persoana care denunță sau facilitează identificarea și tragerea

la răspundere penală a unor persoane ce au săvârșit infracțiuni grave trebuie să

fi săvârșit, la rândul ei, o astfel de infracțiune.

În situația în care persoana care invocă

reținerea circumstanței legale de atenuare a pedepsei a săvârșit mai multe infracțiuni,

dintre care numai una poate fi considerată infracțiune gravă în sensul art. 2

alin. (1) lit. h) din lege, reducerea pedepsei nu operează decât pentru fapta ce

constituie infracțiune gravă.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 1488 din 19 aprilie

2010.

În consecință, în cazul de față, în care

inculpatul a comis atât infracțiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cât și infracțiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași

lege, acesta ar fi putut beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută în

art. 19 din Legea nr. 682/2002 numai pentru infracțiunea prevăzută în art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, care constituie infracțiune gravă în sensul

art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, iar nu și pentru infracțiunea prevăzută în

art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, care nu face parte nici din categoria

infracțiunilor privind traficul de droguri, nici din categoria infracțiunilor pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puțin

10 ani.

De asemenea datele care circumstanțiază

persoana inculpatului, astfel cum au fost reținute de instanța de fond, respectiv

faptul că are antecedente penale, că a recunoscut și regretat faptele comise, că

nu are o familie organizată, că anterior arestării preventive nu avea un loc de

muncă stabil, cantitatea de droguri traficată, suma obținută în urma săvârșirii

infracțiunilor, s-a apreciat că nu sunt de natura a justifica reținerea lor ca circumstanțe

atenuante, prin prisma disp. art. 74 alin. (2) C. pen.

De altfel, s-a arătat că se poate observa

că, în condițiile în care limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 sunt de la 10 ani, la 20 ani închisoare,

iar limitele reduse ca urmare a aplicării disp. art. 320

1

C. proc. pen.,

sunt de la 6 ani și 8 luni, la 13 ani și 4 luni închisoare, prin aplicarea pedepsei

de 7 ani închisoare, prima instanță a avut în vedere limita minimă rezultată din

incidența disp. art. 320

1

C. proc. pen., ceea ce a reprezentat în opinia

Curții, încă o dovadă a faptului că în speță, pedesele au fost corect individulizate.

În mod asemănător a procedat judecătorul

fondului și în ceea ce privește pedeapsa stabilită pentru infracțiunea prev. de

art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, aplicând o pedeapsă de 2 ani închisoare,

în condițiile în care limitele prevăzute de lege sunt de la 2 ani, Ia 5 ani închsioare,

iar cele rezultate din incidența disp. art. 320

1

C. proc. pen., sunt

de la 1 an și 4 luni, la 3 ani și 4 luni închisoare.

În consecință, Curtea a concluzionat că

prima instanță a procedat la o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului,

iar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, datorită

incidenței disp. art. 37 lit. a) C. pen., s-a reținut că este exclusă reținerea

art. 81 C. pen. sau art. 86

1

C. pen.

Curtea a mai constatat că la individualizarea

pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului, au fost avute în vedere toate criteriile

prev. de disp. art. 72 C. pen., și anume dispozițiile generale ale C. pen. cu referire

la tipul de pedeapsă aplicat, dispozițiile legii de incriminare care stabilește

limitele speciale pentru infracțiunile deduse judecății, împrejurările concrete

în care faptele s-au derulat, maniera elaborată și organizată a activității infracționale

precum și circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea sinceră pe parcursul

procesului penal, antecedentelor penale, situația familială, stabilindu-se un cuantum

prin care să se atingă scopul educativ - coercitiv - exemplificativ al pedepsei.

Așadar, având în vedere disp. art. 52

alin. (2) C. pen., Curtea a considerat că atât prin cuantum, cât și prin modalitatea

de executare, pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, este aptă să asigure atingerea

scopului prev. de art. 52 alin. (1) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, Curtea,

în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat

de apelantul-inculpat M.A.M. împotriva sentinței penale nr. 416 din 24 mai 2013

a Tribunalului București, secția l-a penală, a dedus din pedeapsa aplicată prin

sentința apelată, durata reținerii și a arestării preventive de la 21 martie 2013,

la zi și a menținut arestarea preventivă a apelantului-inculpat față de modalitatea

de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată și față de împrejurarea că situația

juridică a inculpatului nu a suferit modificări de natură să determine incidența

disp. art. 139 alin. (1) sau alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpatul M.A.M.

Prin motivele de recurs susținute oral

de către apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat și cele depuse în scris

de către apărătorul ales al recurentui inculpat la data de 29 ianuarie 2014, s-a

invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen. și s-a solicitat în esență reducerea pedepsei, iar apărătorul ales a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002:

Examinând recursul declarat de inculpatul

M.A.M. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același Cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași art., cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată

a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția l-a penală, la data de 01

octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație

în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în

art. 385

9

C. proc. pen.,astfel cum au fost modificate prin actul normativ

menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare

a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,

ipoteza care însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost

abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare

a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C.

proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de

recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a

suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost

exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu,

fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar,

respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe

se observă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul la data de 29 ianuarie

2014, (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 11 decembrie 2013), nerespectându-și,

astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare,

fața de această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de

prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și

de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi

luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al

art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise

de recurent acestor motive de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute

în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit

căreia criticile formulate de inculpat cu privire la nereținerea dispozițiilor

art. 19 din Legea nr. 682/2002 s-ar circumscrie cazului de casare prevăzut în

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, așa

cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici

de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată.

Cu privire la critica vizând reindividualizarea

pedepsei, Înalta Curte reține că pedepsele aplicate sunt în limitele legale, astfel

cum au fost reduse prin aplicarea alin. (7) al art. 320

1

C. proc. pen.,

ca atare au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., iar critica formulată de recurentul inculpat vizează temeinicia hotărârii

și nu legalitatea acesteia, și s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de

pct. 14 teza I, al art. 385

9

C. proc. pen., însă acest caz de casare,

a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013.

Față de aceste considerente, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.A.M. împotriva deciziei penale nr. 231 din 01

octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția l-a penală.

Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului M.A.M., durata reținerii și arestării preventive de la 21 martie 2013

la 29 ianuarie 2014.

Va obliga recurentul inculpat la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul M.A.M. împotriva deciziei penale nr. 231 din 01 octombrie 2013 a Curții

de Apel București, secția l-a penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului M.A.M., durata reținerii și arestării preventive de la 21 martie 2013

la 29 ianuarie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând

onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 29 ianuarie 2014.