ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 326/2014

Prin sentința penală nr. 416 din 24 mai 2013 a Tribunalului București, secția I-a penală, s-au hotărât următoarele: În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.A.M., la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. În baza art. 61 C. pen, s-a revocat liberarea condiționată acordată inculpatului cu privire la restul rămas neexecutat de 1068 zile închisoare din pedeapsa de 11 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului București, secția a ll-a penală. S-a contopit restul rămas neexecutat de 1068 zile închisoare cu fiecare din pedepsele stabilite în cauză, rezultând două pedepse indivizibile, de 7 ani închisoare, respectiv 1068 zile închisoare. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen.

s-au contopit pedepsele indivizibile de 7 ani închisoare și 1068 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 21 martie 2013 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 16/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea și distrugerea, cu păstrarea de contraprobe, a următoarelor cantități de droguri: - 0,18 grame pulbere conținând heroină; 0,40 grame pulbere conținând heroină; 5,99 grame pulbere conținând heroină; 51 comprimate metadonă (toate aflate la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R., dovada din 9 aprilie 2013). În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 RON. În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 41/D/P/2013 din 25 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și restituirea către inculpat a sumei de 760 RON". Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin.

rechizitoriul nr. 41/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția I penală, sub nr. 15102/3/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A.M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului faptul că la datele de 14 martie 2013 și 19 martie 2013, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a vândut colaboratorului organelor de urmărire penală 0,27 grame heroină contra sumei de 120 RON, respectiv 0,49 grame heroină contra sumei de 180 RON, iar cu prilejul percheziției efectuate în 21 martie 2013 la locuința sa fără forme legale s-au găsit 6,58 grame heroină destinate comercializării (55 de doze) și 8 comprimate și jumătate de metadona, acestea din urmă fiind destinate consumului propriu, fără drept. Situația de fapt reținută prin rechizitoriu s-a bazat pe următoarele mijloace de probă: denunțul formulat în cauză, procesele-verbale ale investigatorului sub acoperire, rapoartele de constatare tehnico-științifică.procesele-verbale de supraveghere operativă, convorbirile și comunicările telefonice interceptate, declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor.

După sesizarea instanței, la termenul din data de 26 aprilie 2013, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a precizat că recunoaște în întregime acuzațiile ce i-au fost aduse, că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și că nu solicită administrarea de probe suplimentare, față de poziția acestuia constatându-se îndeplinirea condițiilor pentru urmarea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. De asemenea, s-a procedat la atașarea fișei de cazier judiciar a inculpatului, a sentinței penale nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, și a unei adrese a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin care se comunica faptul că denunțul formulat de inculpat în cursul urmăririi penale nu s-a materializat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că: La datele de 14 martie 2013 și 19 martie 2013, în mun. București, inculpatul M.A.M. a vândut colaboratorului „.M.V." și investigatorului „V.M." mai întâi cantitatea de 0,27 grame heroină contra sumei de 120 RON, iar ulterior cantitatea de 0,49 grame heroină contra sumei de 180 RON. Prima tranzacție a avut loc în zona Căii Vitan, într-o scară de bloc, iar cea de-a doua în scara blocului unde locuia inculpatul, pe str. R.S. Ambele tranzacții au fost supravegheate de organele de urmărire penală, iar convorbirile telefonice ale inculpatului, în cursul cărora au fost aranjate întâlnirile cu colaboratorul, au fost interceptate. La originea cauzei s-a aflat denunțul formulat de numitul C.M.C.

la data de 12 martie 2013, în cuprinsul căruia acesta a indicat nr. de telefon al inculpatului și adresa la care acesta locuia fără forme legale. După efectuarea ultimei tranzacții, la data de 21 martie 2013, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința fără forme legale a inculpatului din București, str. R.S., unde au fost descoperite 6,58 grame heroină destinată comercializării (55 de doze) și 8 comprimate și jumătate de metadonă despre care inculpatul a declarat că sunt destinate consumului propriu.Totodată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor din datele de 14 și 19 martie 2013. Natura substanțelor comercializate de inculpat și a celor identificate în urma percheziției, a fost stabilită prin efectuarea unor constatări, tehnico-științifice.

În drept, fapta inculpatului M.A.M., care, în București la datele de 14 martie 2013 și 19 martie 2013, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a vândut colaboratorului „M.V." 0,27 grame heroină contra sumei de 120 RON, respectiv 0,49 grame heroină contra sumei de 180 RONM, iar la data de 21 martie 2013 a deținut la locuința sa din str. R.S., cantitatea de 6,58 grame heroină destinată comercializării (55 de doze) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

. Totodată.fapta aceluiași inculpat de a deține în data de 21 martie 2013 la locuința sa din str. R.S., 8 comprimate și jumătate de metadonă, destinate consumului propriu, fără drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Ambele fapte au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, înainte de executarea restului de 1068 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, (liberat condiționat la data de 23 aprilie 2011). Drept urmare, s-a reținut incidența în cauză a art. 37 lit. a) C. pen.

De asemenea, faptele au fost comise în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen. La individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere în condițiile art. 72 C. pen. limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse în conformitate cu dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., frecvența actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, faptul că există indicii că acesta nu s-a mărginit la comiterea celor două acte materiale de trafic de droguri pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, dar și antecedentele sale penale. S-a reținut totodată că inculpatul nu are ocupație sau loc de muncă, părând a-și asigura existența exclusiv din comercializarea drogurilor de mare risc. Raportat la aceste aspecte, i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

(aceasta din urmă pedeapsă complementară) pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, respectiv o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată acordată inculpatului cu privire la restul rămas neexecutat de 1068 zile închisoare din pedeapsa de 11 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 690 din 20 mai 2004 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, și a fost contopit restul rămas neexecutat de 1068 zile închisoare cu fiecare din pedepsele stabilite în cauză, rezultând două pedepse indivizibile, de 7 ani închisoare, respectiv 1068 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele indivizibile de 7 ani închisoare și 1068 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Cu privire la această măsură (ca și în cazul pedepsei complementare), Tribunalul a avut în vedere natura infracțiunilor săvârșite, precum și calitatea de recidivist a inculpatului, care îl fac incompatibil cu ocuparea unei funcții elective publice sau a unei funcții implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 21 martie 2013 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului pentru aceleași considerente expuse în încheierile anterioare prin care s-a dispus privarea sa de libertate (gravitatea faptei, perseverența infracțională, aspecte care au dus la presupunerea rezonabilă că, odată lăsat în libertate, inculpatul se va implica din nou în comiterea de fapte penale), la care s-a adăugat în momentul de față și hotărârea de condamnare în primă instanță. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, reținând gravitatea faptelor săvârșite și calitatea de recidivist a inculpatului, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea și distrugerea, cu păstrarea de contraprobe, a următoarelor cantități de droguri: - 0,18 grame pulbere conținând heroină; 0,40 grame pulbere conținând heroină; 5,99 grame pulbere conținând heroină; 51 comprimate metadonă (toate aflate la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R., dovada din 9 aprilie 2013). În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 RON. În baza art. 169 C. proc. pen., instanța a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 41/D/P/2013 din 25 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

și restituirea către inculpat a sumei de 760 RON, apreciind că nu s-a dovedit că această sumă ar fi fost obținută în urma comiterii infracțiunii de trafic de droguri. Cu privire la cuantumul sumei, Tribunalul a scăzut din suma de 1.060 RON, ridicată de organele de urmărire penală, suma de 300 RON cu privire la care s-a dispus confiscarea. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, apelantul-inculpat M.A.M., solicitând redozarea pedepselor aplicate de prima instanță, în lumina circumstanțelor sale personale, în sensul de a se reține disp. art. 74 coroborat cu art. 76 C. pen. având în vedere atitudinea de recunoaștere a faptelor, cantitatea de droguri traficată, împrejurarea că a fost judecat în stare de arest preventiv, dar și denunțul formulat.

Examinând sentința atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea, conform art. 379 și urm. C. proc. pen., a constatat următoarele: Referitor la inculpatul M.A.M., având în vedere cele susținute în motivele de apel, Curtea a observat că deși acesta este recidivist în modalitatea postcondamnatorie, iar în sarcina sa au fost reținute două infracțiuni, dintre care una în formă continuată, în concurs real, aceste trei cauze de agravare facultativă a pedepsei, respectiv, recidiva post condamnatorie, concursul de infracțiuni și forma continuată a uneia dintre infracțiunii, nu sunt de natură să înlăture posibilitatea reținerii în favoarea inculpatului a disp.

art. 74-76 C. pen., având în vedere disp. art. 80 C. pen. Curtea a apreciat că atâta timp cât inculpatul a beneficiat de disp. art. 320 1 C. proc. pen., nu mai poate beneficia de circumstanța atenuantă legală prev. de art. 74 lit. c) C. pen., deși cele două texte de lege au finalități diferite, reprezentând instituții juridice diferite, având în vedere, însă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, deși instanța supremă nu exclude incidența concomitentă a celor două cauze de reducere a pedepsei, condiționează incidența celor două texte de lege, de împrejurarea ca disp. art. 76 lit. c) C. pen., să presupună mai mult decât disp. art. 320 1 C. proc. pen., în acest sens fiind cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în considerentele deciziei nr. 754 din 15 martie 2012: „în cazul aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a ll-a C. pen. întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen." Raportând la speța de față, aspectele de mai sus, Curtea a opinat că în cauză nu pot fi reținute circumstanțe atenuante legale, în favoarea inculpatului, în condițiile în care starea de recidivă postcondamnatorie contravine circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., iar în speță nu se regăsește situația reglementată de disp. art. 74 lit. b) C. pen. În ceea ce privește denunțul formulat de inculpat, Curtea a observat, din relațiile furmizate în faza procesuală a apelului de către Prachet, că deși acest denunț se află la baza formării unui dosar de urmărire penală, până în prezent nu a determinat tragerea la răspundere penală a altor persoane, în sensul care să permită reținerea disp.

art. 19 din Legea nr. 682/2002. Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Aceeași lege definește și noțiunea de infracțiune gravă, prevăzându-se în art. 2 alin. (1) lit. h) categoriile de infracțiuni considerate grave, între care și infracțiunile privind traficul de droguri.

S-a arătat că rezultă, astfel, că pentru a beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art. 19 este necesar ca persoana care denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a unor persoane ce au săvârșit infracțiuni grave trebuie să fi săvârșit, la rândul ei, o astfel de infracțiune. În situația în care persoana care invocă reținerea circumstanței legale de atenuare a pedepsei a săvârșit mai multe infracțiuni, dintre care numai una poate fi considerată infracțiune gravă în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din lege, reducerea pedepsei nu operează decât pentru fapta ce constituie infracțiune gravă.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 1488 din 19 aprilie 2010. În consecință, în cazul de față, în care inculpatul a comis atât infracțiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cât și infracțiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași lege, acesta ar fi putut beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art. 19 din Legea nr. 682/2002 numai pentru infracțiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, care constituie infracțiune gravă în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, iar nu și pentru infracțiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, care nu face parte nici din categoria infracțiunilor privind traficul de droguri, nici din categoria infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puțin 10 ani.

De asemenea datele care circumstanțiază persoana inculpatului, astfel cum au fost reținute de instanța de fond, respectiv faptul că are antecedente penale, că a recunoscut și regretat faptele comise, că nu are o familie organizată, că anterior arestării preventive nu avea un loc de muncă stabil, cantitatea de droguri traficată, suma obținută în urma săvârșirii infracțiunilor, s-a apreciat că nu sunt de natura a justifica reținerea lor ca circumstanțe atenuante, prin prisma disp. art. 74 alin. (2) C. pen. De altfel, s-a arătat că se poate observa că, în condițiile în care limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 sunt de la 10 ani, la 20 ani închisoare, iar limitele reduse ca urmare a aplicării disp.

art. 320 1 C. proc. pen., sunt de la 6 ani și 8 luni, la 13 ani și 4 luni închisoare, prin aplicarea pedepsei de 7 ani închisoare, prima instanță a avut în vedere limita minimă rezultată din incidența disp. art. 320 1 C. proc. pen., ceea ce a reprezentat în opinia Curții, încă o dovadă a faptului că în speță, pedesele au fost corect individulizate. În mod asemănător a procedat judecătorul fondului și în ceea ce privește pedeapsa stabilită pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, aplicând o pedeapsă de 2 ani închisoare, în condițiile în care limitele prevăzute de lege sunt de la 2 ani, Ia 5 ani închsioare, iar cele rezultate din incidența disp. art. 320 1 C. proc.

pen., sunt de la 1 an și 4 luni, la 3 ani și 4 luni închisoare. În consecință, Curtea a concluzionat că prima instanță a procedat la o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, datorită incidenței disp. art. 37 lit. a) C. pen., s-a reținut că este exclusă reținerea art. 81 C. pen. sau art. 86 1 C. pen. Curtea a mai constatat că la individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului, au fost avute în vedere toate criteriile prev. de disp. art. 72 C. pen., și anume dispozițiile generale ale C. pen.

cu referire la tipul de pedeapsă aplicat, dispozițiile legii de incriminare care stabilește limitele speciale pentru infracțiunile deduse judecății, împrejurările concrete în care faptele s-au derulat, maniera elaborată și organizată a activității infracționale precum și circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal, antecedentelor penale, situația familială, stabilindu-se un cuantum prin care să se atingă scopul educativ - coercitiv - exemplificativ al pedepsei. Așadar, având în vedere disp. art. 52 alin. (2) C. pen., Curtea a considerat că atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, este aptă să asigure atingerea scopului prev. de art. 52 alin. (1) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat M.A.M. împotriva sentinței penale nr. 416 din 24 mai 2013 a Tribunalului București, secția l-a penală, a dedus din pedeapsa aplicată prin sentința apelată, durata reținerii și a arestării preventive de la 21 martie 2013, la zi și a menținut arestarea preventivă a apelantului-inculpat față de modalitatea de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată și față de împrejurarea că situația juridică a inculpatului nu a suferit modificări de natură să determine incidența disp. art. 139 alin. (1) sau alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.A.M.

Prin motivele de recurs susținute oral de către apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat și cele depuse în scris de către apărătorul ales al recurentui inculpat la data de 29 ianuarie 2014, s-a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și s-a solicitat în esență reducerea pedepsei, iar apărătorul ales a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002: Examinând recursul declarat de inculpatul M.A.M. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc.

pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același Cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași art., cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția l-a penală, la data de 01 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen.,astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe se observă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul la data de 29 ianuarie 2014, (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 11 decembrie 2013), nerespectându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, fața de această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurent acestor motive de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpat cu privire la nereținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 s-ar circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Cu privire la critica vizând reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte reține că pedepsele aplicate sunt în limitele legale, astfel cum au fost reduse prin aplicarea alin. (7) al art. 320 1 C. proc.

pen., ca atare au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar critica formulată de recurentul inculpat vizează temeinicia hotărârii și nu legalitatea acesteia, și s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de pct. 14 teza I, al art. 385 9 C. proc. pen., însă acest caz de casare, a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013. Față de aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.M. împotriva deciziei penale nr. 231 din 01 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția l-a penală.

Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M.A.M., durata reținerii și arestării preventive de la 21 martie 2013 la 29 ianuarie 2014. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.A.M. împotriva deciziei penale nr. 231 din 01 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția l-a penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M.A.M., durata reținerii și arestării preventive de la 21 martie 2013 la 29 ianuarie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2014.