ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2246/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2246/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în fața primei instanțe
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța prin primar, în principal: admiterea plângerii împotriva Dispoziției nr. 262/02.02.2015; anularea Dispoziției nr. 262/02.02.2015, respectiv anularea obligației de plată a sumei de 1.183.349,83 Euro plus TVA la curs BNR, cu titlu de diferență de preț/taxe ca urmare a schimbării destinației din vila turistică P+1 în imobil P+5+7E+ spații comerciale; constatarea nulității absolute a tuturor actelor subsecvente respectiv: convenția aut. nr. x/09.03.2015 BNP B. și C. pentru suprafața de 515 m.p.; convenția aut. nr. y/09.03.2015 BNP B. și C. pentru suprafața de 1267,23 m.p.; convenția aut. nr. z/09.03.2015 BNP B. și C. pentru suprafața de 1081,63 m.p.; convenția aut. nr. w/09.03.2015 BNP B. și C. pentru suprafața de 1267,23 m.p.; să se constate că HCL nr. 62/2014 privind aprobarea metodologiei de vânzare a bunurilor imobile (terenuri și/sau clădiri) aparținând domeniului privat al municipiului Constanța și Dispoziția 330 din 03.02.2014 privind verificarea destinației unor bunuri imobile nu sunt aplicabile societății reclamante, față de modul de dobândire a bunurilor imobile - terenuri de la terți agenți economici și nu din domeniul privat al Municipiului Constanța; să se anuleze Raportul de expertiză efectuat de pârât; să se dispună restituirea sumelor achitate în baza convențiilor autentice nr. z, w, y, x din 09.03.2015 conform facturilor fiscale emise de pârâtă în suma de 4.735.858,44 RON;
În subsidiar, reclamanta a solicitat: admiterea plângerii împotriva Dispoziției 262/02.02.2015, anularea Dispoziției nr. 262/02.02.2015, să se dispună asupra eventualelor sume cu titlu de diferențe de preț/taxe ca urmare a schimbării destinației din Vila turistică P+1 în imobil P+5+7E+spații comerciale; să se constate nulitatea parțială a convențiilor aut. z, w, y, x din 09.03.2015 BNP B. și C. numai în ceea ce privește cuantumul sumelor; să se dispună restituirea sumelor achitate în plus către pârâtă; cu cheltuieli de judecată.
Soluția primei instanțe
Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 175 CA din 15 octombrie 2015, a respins cererea de repunere pe rol ca nefondată, a respins acțiunea reclamantei S.C. "A." S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța prin primar ca nefondată și a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L. Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., republicat.
Criticile subsumate motivelor de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)
Susține recurenta că instanța de fond nu s-a pronunțat efectiv pe toate capetele de cerere ale acțiunii, ci numai generic, întreaga motivare fiind întemeiată pe actul de acord al recurentei-reclamante de a plăti diferența de preț, precum și pe efectuarea plății sumelor, cu înlăturarea tuturor punctelor de vedere ale societății menționate în procesele-verbale de negociere și în Convențiile autentice din 9.03.2015, în sensul că plata nu reprezintă o recunoaștere a pretențiilor.
Se mai arată că instanța de fond nu a motivat nelegalitatea Dispoziției nr. 262/02.02.2015 față de temeiul de drept invocat, și nici aplicabilitatea HCL 62/2014 și a Dispoziției 330/03.02.2014 recurentei-reclamante.
- Hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prin raportare la art. 1214 alin. (1), art. 1215 alin. (1) din C. civ., precum și la dispozițiile art. 1257 coroborate cu cele ale art. 1206 alin. (1) și art. 1207 alin. (2) pct. 1 din C. civ.).
II. Procedura în fața instanței de recurs
La data de 15 ianuarie 2016, recurenta-reclamantă a depus la dosar o cerere completatoare prin care dezvoltă critici care se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.
Intimatul Municipiul Constanța, prin Primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, reiterând principalele susțineri pe fondul litigiului.
Prin încheierea din 19 aprilie 2018, pronunțată de Completul de filtru conform dispozițiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.
III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat exclusiv în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut".
Această pronunțare implică, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.
Judecătorul fondului în mod greșit nu a stabilit mai întâi natura actelor a căror anulare se cere, neavând în vedere faptul că în speță este vorba de o dispoziție emisă de primar prin care ia act de acordul recurentei privind plata diferenței de preț a unor terenuri din domeniul privat acordate în compensare în temeiul Legii nr. 10/2001 și de mai multe convenții subsecvente care nu vizează punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică, ci plata diferențelor de preț pentru aceste terenuri, iar nu taxe, impozite sau alte asemenea sume.
Totodată, judecătorul nu a fost preocupat de stabilirea corectă a naturii raportului juridic dintre reclamantă și autoritatea pârâtă (civil sau de contencios administrativ), în condițiile în care a fost invocat și Acordul de mediere nr. x/16.01.2015, încheiat într-o procedură specifică materiei civile, iar nu administrative.
În consecință, instanța de fond nu și-a verificat în mod corespunzător competența materială de soluționare a litigiului, potrivit art. 131 din C. proc. civ.
În plus, instanța de fond nu a analizat toate susținerile părților, nepronunțându-se nici asupra aspectului relevant invocat de către reclamantă referitor la faptul că, prin hotărârea definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Constanța, acțiunea reclamantei a fost respinsă pentru lipsă de interes pe motiv că acesteia nu i se aplică actele administrative a căror anulare a cerut-o în respectivul dosar (HCL nr. 62/2014 privind aprobarea metodologiei de vânzare a bunurilor imobile (terenuri și/sau clădiri) aparținând domeniului privat al municipiului Constanța și Dispoziția 330 din 03.02.2014 privind verificarea destinației unor bunuri imobile) și care sunt menționate ca stând la baza emiterii dispoziției atacate în prezenta cauză.
Or, o astfel de analiză este, evident, necesară pentru ca prin hotărârea ce se pronunță să nu se aducă atingere, fără o justificare temeinică, eventualelor împrejurări de fapt și de drept tranșate deja definitiv.
Față de toate aceste împrejurări și având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte apreciază recursul reclamantei ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În această fază procesuală nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, nefiind încă stabilită culpa procesuală.
IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia
În baza dispozițiilor art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. Constanța împotriva sentinței nr. 175 din 15 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2018.