ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5266/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5266/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererilor de
recurs de față:
Din analiza actelor
și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare
în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 6
aprilie 2007 sub nr. 3394/118/2007, Tribunalul Constanța a fost învestit cu
soluționarea acțiunii formulate de reclamanta SC S.C. SRL, în contradictoriu cu
pârâții Municipiul Constanța, Consiliul Local Constanța și Primarul
Municipiului Constanța, prin care s-a solicitat obligarea pârâților la vânzarea
către reclamantă a terenului în suprafață de 8.133 mp situat în Constanța, bd. I.C.B.
Terenul a fost dobândit în anul 2003 când prin contractul de vânzare-cumpărare
din 29 mai 2003, reclamanta SC S.C. SRL a achiziționat de la SC S. SA întreg
terenul pe care acesta îl deținea în proprietate, la adresa din str. I.C.B.,
Constanța (83.395.66 mp), precum și activele situate pe acest teren. Cumpărarea
activelor a fost efectuată în cadrul procedurii de privatizare a SC
"S." SA, societate înființată conform Legii nr. 15/1990 și potrivit
H.G. nr. 1776/1990.
Pârâții Municipiul
Constanța, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța, prin
întâmpinare, au invocat excepția lipsei calității procesuale active a
reclamantei, excepția prematurității acțiunii în raport cu Municipiul Constanța
și excepția lipsei calității procesuale a Primarului mun. Constanța. Prin
Notele depuse la data de 30 octombrie 2007, pârâții au invocat excepția de
nelegalitate a H.G. nr. 1045/2000, actualizată prin H.G. nr. 1705/2006,
susținând că suprafața de teren în litigiu este inclusă în intravilanul bunurilor
ce alcătuiesc domeniul public al statului, conform anexei 15, iar prin
Încheierea de ședință din 22 ianuarie 2008, Tribunalul Constanța a dispus
sesizarea instanței de contencios administrativ competente - Curtea de Apel
București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, pentru
soluționarea excepției de nelegalitate invocate de reclamantă.
Parcursul
procesual al cauzei
2.1. Prin Sentința
civilă nr. 855 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepția lipsei calității
procesuale pasive a pârâților Municipiul Constanța, Consiliul Local Constanța
și Primarul Municipiului Constanța și excepția inadmisibilității invocată de
pârâtul Guvernul României. A fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr.
1705/2006 invocată de reclamanta SC S.C. SRL, admițându-se totodată cererea de
intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de
Ministerul Transporturilor.
Hotărârea de
respingere a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 a rămas irevocabilă
prin respingerea recursului formulat de reclamantă, ca tardiv, de către Înalta
Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4657 din 28 octombrie 2009.
2.2. La data de 1
iunie 2010, reclamanta a depus cerere completatoare a acțiunii, sub aspectul
cadrului procesual, chemând în judecată, în calitate de pârât, și Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii și a obiectului acțiunii, în sensul că a
solicitat obligarea acestui pârât la încheierea cu reclamanta a unui contract
de concesiune pentru perioada maximă prevăzută de dispozițiile O.G. nr. 88/1997
cu privire la același teren.
Prin întâmpinare,
pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a invocat excepția de
necompetență materială a instanței învestite, susținând că, față de calificarea
ca act administrativ dată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,
natura litigiului având ca obiect obligarea la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare în principal, și, în subsidiar a contractului de concesiune a
unui teren ce face parte din domeniul public, este contencios administrativă,
iar competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ și,
raportat la calitatea pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
de organ central al administrației, competența revine Curții de Apel Constanța.
Prin aceeași
întâmpinare pârâtul a invocat și excepția tardivității cererii completatoare în
raport de dispozițiile art. 132 C. proc. civ. și excepția lipsei procedurii
prealabile.
2.3. Prin Sentința
civilă nr. 5102/com din 28 septembrie 2010, Tribunalul Constanța a admis
excepția de necompetență materială a instanței, invocată de pârâtul Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel
Constanța.
2.4. Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 13 octombrie 2010 sub
nr. 1360/36/2010.
Prin Încheierea de
ședință din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanța a admis motivat excepția
tardivității cererii de completare a cererii de chemare în judecată formulată
de reclamanta SC S.C. SRL și a respins cererea de completare ca tardiv
formulată.
Pe rolul aceleiași
instanțe, la data de 9 decembrie 2010, într-un alt dosar sub nr. 1624/36/2010,
aceeași reclamantă, SC S.C. SRL, în contradictoriu cu pârâții Municipiul
Constanța, Consiliul Local Constanța, Primarul Municipiului Constanța și
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a solicitat obligarea pârâților
la vânzarea către reclamantă a terenului în suprafață de 8.133 mp situat în
Constanța, bd. I.C.B., la un preț ce va fi stabilit pe calea unui raport de
expertiză tehnică imobiliară judiciară; cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii, prin întâmpinarea depusă în Dosarul nr.
1624/36/2010, a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și a lipsei
calității procesuale pasive a ministerului.
2.6. Prin Încheierea
de ședință din data de 23 martie 2011, Curtea de Apel Constanța a dispus
reunirea Dosarului nr. 1624/36/2010 cu Dosarul nr. 1360/36/2010, constatând
îndeplinite condițiile art. 163 C. proc. civ.
2.7. Prin Încheierea
din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins motivat excepția lipsei
procedurii prealabile formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
în cauzele reunite, ca nefondată.
La solicitarea
reclamantei s-a efectuat în dosarul cauzei expertiza topografică.
Pârâtul Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii a invocat inadmisibilitatea acțiunii cu
privire la capătul de cerere având ca obiect solicitarea SC S.C. SRL de a
obține, pe cale judecătorească, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 88/1997,
obligarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la vânzarea terenului
în suprafață de 8.133 mp, situat în Constanța, Bd. I.C.B., la un preț ce va fi
stabilit pe calea unui raport de expertiză tehnică imobiliară judiciară,
arătând că terenul litigios figurează în inventarul bunurilor aparținând
domeniului public al statului, aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, aspect
confirmat și de raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză.
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința nr. 397
din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă,
contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâților Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin
primar, și Consiliul Local Constanța. Totodată, a dispus, după cum urmează:
- A admis excepția
inadmisibilității acțiunii conexate.
- A admis cererea de
majorare a onorariului cuvenit expertului topograf.
- A respins excepția
lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor și
Infrastructurii ca nefondată în acțiunea conexă.
- A respins acțiunile
formulate de reclamanta SC S.C. SRL, în contradictoriu cu Primarul Municipiului
Constanța, Municipiul Constanța, prin primar, și Consiliul Local Constanța, ca
fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
- A respins acțiunea
conexă formulată de reclamantă, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor
și Infrastructurii, ca inadmisibilă.
- A obligat
reclamanta la plata către expert a sumei de 2.660 RON, reprezentând onorariul
cuvenit.
- A obligat
reclamanta la plata către pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul
Constanța și Consiliul Local Constanța a sumei de 500 RON, reprezentând
onorariu avocat.
Pentru a hotărî
astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:
Reclamanta SC
"S.C." SRL a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții
Municipiul Constanța, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța,
Primarul Municipiului Constanța și Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii să dispună obligarea acestora la vânzarea terenului în
suprafață de 8133 mp, în temeiul dispozițiilor art. 32
1
din O.U.G
nr. 88/1997 și ale art. 111 - 141 din H.G. nr. 577/2002.
Instanța a reținut că
imobilul în suprafață de 8133 mp, situat în Constanța, B-dul I.C.B., a fost
identificat prin expertiza topografică efectuată în prezenta cauză de expertul
C.C., acesta menționând atât în cuprinsul expertizei, cât și în lămuririle
solicitate de instanță, că suprafața de teren pentru care a solicitat reclamata
obligarea pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare se află
inclus în domeniul public al statului, fiind inventariat cu acest regim
juridic, cu mențiunea concesionat potrivit Legii nr. 219/1998 și H.G. nr.
581/1998.
Curtea a apreciat că
relevantă în soluționarea cererii de față este soluția pronunțată în excepția
de nelegalitate a H.G. nr. 1045/2000, actualizată prin H.G. nr. 1705/2006,
excepție ce a fost respinsă ca nefondată prin Sentința civilă nr. 855 din 3
martie 2009 a Curții de Apel București, soluție rămasă irevocabilă prin
respingerea recursului declarat de SC "S.C." SRL ca tardiv formulat
(Decizia nr. 4657 din 28 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție).
Totodată, prima
instanță a constatat că, în raportul juridic obligațional pe care îl
cercetează, își justifică în cauză calitatea procesuală pasivă doar Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii, ca autoritate publică centrală ce deține un
drept de administrare asupra bunului cuprins în inventarul domeniului public
din H.G. nr. 1705/2006.
Din coroborarea
concluziilor raportului de expertiză topografică efectuat în cauză cu
înscrisurile care justifică includerea suprafeței de teren de 8133 mp în
cuprinsul parcelei inventariate în H.G. nr. 1705/2006, ca fiind bun public
aflat în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și dat
în concesiune C.N.C.F.R. SA, Curtea a reținut caracterul întemeiat al excepției
referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Municipiului Constanța, prin
primar, Consiliului Local Constanța și Primarului Municipiului Constanța,
respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste părți pentru lipsa
calității lor procesuale.
În raport cu cererea
de chemare în judecată, având în vedere prevederile art. 11 din Legea nr.
213/1998, potrivit cărora "(1) Bunurile din domeniul public sunt
inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, după cum urmează:
a) nu pot fi
înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau
închiriate, în condițiile legii;
b) nu pot fi supuse
executării silite și asupra lor nu se pot constitui garanții reale;
c) nu pot fi
dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de
bună-credință asupra bunurilor mobile.
(2) Actele juridice
încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al
bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută".
Prima instanță a
constatat că nu prezintă relevanță justificarea de către reclamantă a unei
vocații pe care aceasta ar avea-o asupra terenului în litigiu, în calitate de
succesoare a SC S. SA, fiind proprietară asupra activelor amplasate pe acest
teren.
A apreciat Curtea că
nu sunt întemeiate susținerile reclamantei referitoare la o eventuală eroare ce
a determinat trecerea terenului litigios în proprietatea statului, ori la o
fraudă în întocmirea planului de delimitare și amplasament, realizat în
favoarea C.N.C.F.R. SA, perpetuată ulterior în Încheierea de intabulare din 23
mai 2006 a O.C.P.I. Constanța și reluată în inventarul bunurilor cuprins în
H.G. nr. 1705/2006, atâta timp cât terenul constituie domeniu public al
statului, iar bunurile cu acest regim juridic nu pot fi înstrăinate.
În conformitate cu
prevederile art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat reclamanta, dată fiind
culpa sa procesuală în prezenta cauză, la plata onorariului cuvenit expertului
topograf, conform decontului depus la dosar și la plata către pârâții fără
calitate procesuală pasivă a cheltuielilor reprezentând onorariul cuvenit
apărătorului ales, conform chitanțelor depuse la dosar.
Recursurile
declarate în cauză
Împotriva acestei
hotărâri, precum și a Încheierii de ședință din data de 20 aprilie 2011, în
termen legal au declarat recurs SC "S.C." SRL Constanța și Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii, după cum urmează:
4.2. Motivele de
recurs înfățișate de recurenta-reclamantă SC S.C. SRL
În contextul unei
detaliate prezentări a situației de fapt ca și a conținutului cererilor
formulate de reclamanta-recurentă în cursul procesului, în esență, următoarele
critici în raport cu hotărârea primei instanțe au fost înfățișate și
dezvoltate:
- în mod eronat au
fost respinse acțiunile reclamantei, pe de-o parte ca inadmisibile, iar pe de
alta ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală
pasivă, fiind încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998,
cu trimitere la art. 135 alin. (4) din Constituția României, referitoare la
domeniul public al statului, întrucât liniile de cale ferată proprietatea
reclamantei nu pot face parte din domeniul public al statului, fiind linii
uzinale de manevrări interne;
- trecerea terenului
litigios în proprietatea statului, împreună cu liniile de cale ferată s-a făcut
fără să existe un plan de situație și amplasament și fără să țină seama de
situația de fapt reală;
- instanța de fond a
nesocotit situația de fapt ca și prevederile art. 2 și 32
1
din O.G.
nr. 88/1997, precum cele ale art. 111 - 141 din H.G. nr. 577/2002, prevederi
legale care dispun cu privire la situația terenurilor aflate în folosința
societăților comerciale care se privatizează și cu privire la care situația
juridică se clarifică după data vânzării activului;
- instanța de fond nu
a analizat îndeajuns înscrisurile depuse la dosar și a tratat într-o manieră
evazivă concluziile scrise și orale ale expertului topograf, fiind evident că
terenul în suprafață de 8133 mp se află în domeniul privat la Municipiului
Constanța și nicidecum în domeniul public al statului.
4.2. Motivele de
recurs înfățișate de recurentul-pârât Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii
Invocând ca temei
legal al căii de atac promovate, generic, prevederile art. 299 - 316 C. proc.
civ., recurenta a solicitat admiterea recursului declarat cu consecința
modificării în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii
reclamantei împotriva acestei autorități ca fiind îndreptată împotriva unei
persoane fără calitate procesuală pasivă, și nu ca inadmisibilă, cum s-a
dispus, iar în ceea ce privește Încheierea din data de 20 aprilie 2011, a
apreciat că se impune reformarea soluției pronunțate de instanța primului grad
de jurisdicție în sensul admiterii excepției lipsei procedurii prealabile.
S-au susținut, în
esență, următoarele critici, față de dezlegările cuprinse în sentința atacată:
- față de obiectul
cererii de chemare în judecată, vizând obligarea instituțiilor publice pârâte
la vânzarea terenului în suprafață de 8.133 mp situat în Constanța, întemeiat
pe prevederile art. 2 și 32
1
din O.G. nr. 88/1997 și art. 111 - 141
din H.G. nr. 577/2002, se impunea ca instanța primului grad de jurisdicție să
facă aplicarea prevederilor art. 7 și 8 din Legea nr. 554/2004, reținând că nu
a fost parcursă procedura plângerii prealabile;
- a fost nelegal
soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului în
cauză, în sensul că aceasta a fost greșit respinsă, ca nefondată, deși regimul
juridic al terenului în discuție a fost legal determinat.
Lipsa calității
procesuale pasive a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se
justifică tocmai prin prisma faptului că această autoritate exercită numai un
drept de administrare asupra terenului în litigiu, neexistând identitate între
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și persoana ce poate fi obligată
în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Soluția instanței
de recurs
Analizând criticile
aduse hotărârii instanței de fond de ambele recurente, actele și lucrările
dosarului, ca și prevederile legale aplicabile, inclusiv art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de
nelegalitate de natură a antrena fie modificarea, fie casarea hotărârii primei
instanțe, astfel că urmează a fi respinse recursurile declarate, pe temeiurile
și pentru considerentele în continuare arătate.
5.2. Cu privire la
recursul recurentei-reclamante SC S.C. SRL
Prin cererea de
chemare în judecată ce a format obiceiul Dosarului nr. 1624/36/2010,
recurenta-reclamantă a solicitat instanței de contencios administrativ să
oblige instituțiile publice pârâte în cauză (Municipiul Constanța, Consiliul
Local al Municipiului Constanța, Primarul Municipiului Constanța și Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii), la vânzarea terenului în suprafață de
8.133 mp, situat în Constanța, Bd. I.C.B., la un preț ce va fi stabilit pe
calea unui raport de expertiză tehnică imobiliară judiciară.
Cererea astfel
formulată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 2 și 32
1
din O.G. nr. 88/1997 și art. 111 - 141 din H.G. nr. 577/2002.
Această acțiune a
fost conexată la cererea de chemare în judecată ce a format obiectul Dosarului
nr. 1360/36/2010, prin care recurenta-reclamantă, în contradictoriu cu
Municipiul Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Primarul
Municipiului Constanța, urmărea valorificarea acelorași pretenții, respectiv
obligarea instituțiilor publice pârâte în cauză la vânzarea terenului în
suprafață de 8.133 mp, situat în Constanța, Bd. I.C.B., la un preț ce va fi
stabilit pe calea unui raport de expertiză tehnică imobiliară judiciară.
Prin sentința
atacată, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâților Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar,
și Consiliul Local Constanța, respingând pe cale de consecință acțiunea
formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind îndreptată împotriva unor
persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași
sentință, a fost admisă și excepția inadmisibilității acțiunii conexate, cu
consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulate în
contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca
inadmisibilă.
Apreciind că toate
criticile recurentei-reclamante, chiar dacă prezentate într-o manieră
nesistematizată și fără indicarea expresă a cazurilor incidente, potrivit art.
304 C. proc. civ., se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le va examina din această perspectivă.
Raportat la
conținutul cererilor de chemare în judecată și față de prevederile Legii nr.
219/1998 și ale H.G. nr. 581/1998, a căror incidență a fost corect examinată,
Înalta Curte reține că într-adevăr, problema de drept ce se impunea a fi
soluționată în cauză viza determinarea regimului juridic al terenului în
suprafață de 8.133 mp situat în Constanța, B-dul I.C.B.
Pentru acest teren
recurenta a solicitat pe de o parte, obligarea pârâților Municipiul Constanța,
Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța la vânzarea lui (conform
cererii inițiale depuse la 6 aprilie 2007), iar pe de alta, obligarea
recurentului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la perfectarea unui
contract de concesiune (conform cererii completatoare depuse la 1 iunie 2010)
pentru perioada maximă prevăzută de O.G. nr. 88/1997, privind privatizarea
societăților comerciale.
Contrar criticilor
recurentei, Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 32
1
din O.G. nr. 88/1997, analizate și de judecătorul fondului, ca și la actele și
lucrările dosarului, că este corectă premisa legală ce a stat la baza
raționamentului instanței de fond în soluționarea excepțiilor invocate.
Astfel, cu justețe
s-a reținut că suprafața de teren pentru care s-a cerut obligarea la încheierea
contractului de vânzare-cumpărare se află inclusă în domeniul public al
statului, fiind inventariată cu acest regim juridic și cu mențiunea
concesionării potrivit Legii nr. 219/1998 și a H.G. nr. 581/1998, o atare
concluzie fiind pe deplin susținută de raportul de expertiză topografică
efectuată în cauză.
Pe acest din urmă
aspect considerentele primei instanțe sunt elocvente și pertinente, relevanță
prezentând desigur și decizia judecătorească definitivă și irevocabilă prin
care a fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1045/2000, actualizată
prin H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce privește includerea terenului în litigiu în
domeniul public al statului (Anexa 15 poziția 100403 la H.G. nr. 1705/2006).
Nefondate sunt
criticile recurentei și în ceea ce privește modalitatea de soluționare a
excepției inadmisibilității, neputându-se reține, astfel cum s-a susținut, o
insuficientă și evazivă analiză a actelor și lucrărilor dosarului, dată fiind
argumentația din considerentele hotărârii, prin care s-a răspuns tuturor
excepțiilor, dar și apărărilor formulate.
În fine, în cauză nu
pot fi pertinent reținute criticile recurentei-reclamante referitoare la
așa-zisele "carențe" ale înscrierii în cartea funciară a dreptului de
proprietate asupra terenului în favoarea Statului Român, în condițiile în care,
astfel cum s-a arătat anterior, apartenența acestui teren la domeniul public al
statului se impune în speță cu titlu de autoritate de lucru judecat, dată fiind
soluția pronunțată de instanță cu privire la excepția de nelegalitate a H.G.
nr. 1705/2006.
De altfel, antamarea
acestor aspecte în cadrul prezentei cauze este și lipsită de eficiență în
condițiile în care recurenta-reclamantă avea la dispoziție alte remedii
procesuale pentru contestarea încheierii de carte funciară prin care s-a dispus
înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea Statului
Român.
Pe cale de
consecință, toate aserțiunile recurentei-reclamante referitoare la ipoteticele
modificări ale regimului acestui teren survenite în decursul timpului, dincolo
de faptul că sunt lipsite de relevanță, nici nu pot face obiect de cercetare în
cadrul prezentei cauze în condițiile în care, astfel cum s-a indicat deja,
legalitatea includerii acestui teren în inventarul bunurilor aparținând
domeniului public al statului a fost statuată printr-o hotărâre judecătorească
definitivă și irevocabilă.
Față de cele
învederate și reținând regimul juridic al terenului în litigiu a cărui
apartenență la domeniul public al statului nu poate fi tăgăduită, soluția
instanței de fond de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii este
legală și temeinică, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a art. 11 din Legea
nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu
modificările și completările ulterioare, potrivit cărora bunurile din domeniul
public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.
5.3. Cu privire la
recursul recurentului-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Raportat la soluția
primei instanțe și față de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte
reține lipsa de interes a autorității recurente Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii în promovarea și susținerea recursului declarat. Cu ocazia
dezbaterilor în cauză, Înalta Curte a solicitat părților să își expună punctele
de vedere și cu privire la excepția lipsei de interes, invocată din oficiu.
Recurentul Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii a susținut că nu este lipsit de interes
demersul său procesual, în esență, în considerarea excepției în temeiul căreia
se impunea a fi respinsă acțiunea reclamantei-recurente față de autoritatea
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, și anume pentru neîndeplinirea
plângerii prealabile, și nu reținându-se inadmisibilitatea cererii.
Înalta Curte,
independent de împrejurarea că apreciază că rezolvările primei instanțe asupra
tuturor excepțiilor invocate sunt deplin întemeiate și date cu justă
interpretare a actelor și lucrărilor dosarului, arată totodată că reține lipsa
de interes a recurentului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în
promovarea recursului de față.
Interesul, astfel cum
este definit în doctrină și după cum s-a apreciat și în jurisprudență, este o
cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune, semnificând folosul
practic, imediat, pe care-l are o parte pentru a justifica nu numai punerea în
mișcare a procedurii judiciare, dar și, ori de câte ori pe parcursul procesului
oricare dintre participanții la judecată apelează la una sau alta din formele
procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii.
În aplicarea acestui
principiu, în practică, în mod unanim, a fost considerată ca lipsită de interes
calea de atac exercitată de partea care a obținut câștig de cauză.
Din această
perspectivă este de reținut că și recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
a obținut, prin sentința atacată, câștig de cauză întrucât acțiunea
reclamantei-recurente a fost respinsă, în ceea ce-l privește, ca inadmisibilă,
fiind așadar irelevante criticile recurentului în susținerea temeiniciei unei
alte excepții de procedură ce ar fi condus, în măsura în care ar fi fost
întemeiată, la același rezultat practic.
Pentru toate cele
arătate se va respinge așadar ca lipsit de interes recursul declarat de
recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC S.C. SRL Constanța împotriva Sentinței nr. 397/CA din 11
noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul
declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva Încheierii
din 20 aprilie 2011 și a Sentinței nr. 397/CA din 11 noiembrie 2011 ale Curții
de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 decembrie 2012.
Procesat
de GGC - AZ