ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5266/2012

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 6 aprilie 2007 sub nr. 3394/118/2007, Tribunalul Constanța a fost învestit cu soluționarea acțiunii formulate de reclamanta SC S.C. SRL, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța, prin care s-a solicitat obligarea pârâților la vânzarea către reclamantă a terenului în suprafață de 8.133 mp situat în Constanța, bd. I.C.B. Terenul a fost dobândit în anul 2003 când prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 mai 2003, reclamanta SC S.C. SRL a achiziționat de la SC S. SA întreg terenul pe care acesta îl deținea în proprietate, la adresa din str. I.C.B., Constanța (83.395.66 mp), precum și activele situate pe acest teren. Cumpărarea activelor a fost efectuată în cadrul procedurii de privatizare a SC "S." SA, societate înființată conform Legii nr. 15/1990 și potrivit H.G. nr. 1776/1990. Pârâții Municipiul Constanța, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța, prin întâmpinare, au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția prematurității acțiunii în raport cu Municipiul Constanța și excepția lipsei calității procesuale a Primarului mun. Constanța. Prin Notele depuse la data de 30 octombrie 2007, pârâții au invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1045/2000, actualizată prin H.G. nr. 1705/2006, susținând că suprafața de teren în litigiu este inclusă în intravilanul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, conform anexei 15, iar prin Încheierea de ședință din 22 ianuarie 2008, Tribunalul Constanța a dispus sesizarea instanței de contencios administrativ competente - Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocate de reclamantă.

Parcursul procesual al cauzei 2.1. Prin Sentința civilă nr. 855 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Constanța, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța și excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României. A fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 invocată de reclamanta SC S.C. SRL, admițându-se totodată cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Transporturilor. Hotărârea de respingere a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de reclamantă, ca tardiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4657 din 28 octombrie 2009. 2.2. La data de 1 iunie 2010, reclamanta a depus cerere completatoare a acțiunii, sub aspectul cadrului procesual, chemând în judecată, în calitate de pârât, și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a obiectului acțiunii, în sensul că a solicitat obligarea acestui pârât la încheierea cu reclamanta a unui contract de concesiune pentru perioada maximă prevăzută de dispozițiile O.G. nr. 88/1997 cu privire la același teren. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a invocat excepția de necompetență materială a instanței învestite, susținând că, față de calificarea ca act administrativ dată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, natura litigiului având ca obiect obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în principal, și, în subsidiar a contractului de concesiune a unui teren ce face parte din domeniul public, este contencios administrativă, iar competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ și, raportat la calitatea pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii de organ central al administrației, competența revine Curții de Apel Constanța. Prin aceeași întâmpinare pârâtul a invocat și excepția tardivității cererii completatoare în raport de dispozițiile art. 132 C. proc. civ. și excepția lipsei procedurii prealabile. 2.

Prin Sentința civilă nr. 5102/com din 28 septembrie 2010, Tribunalul Constanța a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Constanța. 2.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 13 octombrie 2010 sub nr. 1360/36/2010. Prin Încheierea de ședință din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanța a admis motivat excepția tardivității cererii de completare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S.C. SRL și a respins cererea de completare ca tardiv formulată. Pe rolul aceleiași instanțe, la data de 9 decembrie 2010, într-un alt dosar sub nr. 1624/36/2010, aceeași reclamantă, SC S.C. SRL, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța, Consiliul Local Constanța, Primarul Municipiului Constanța și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a solicitat obligarea pârâților la vânzarea către reclamantă a terenului în suprafață de 8.133 mp situat în Constanța, bd. I.C.B., la un preț ce va fi stabilit pe calea unui raport de expertiză tehnică imobiliară judiciară; cu cheltuieli de judecată. Pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 1624/36/2010, a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a ministerului. 2.

Prin Încheierea de ședință din data de 23 martie 2011, Curtea de Apel Constanța a dispus reunirea Dosarului nr. 1624/36/2010 cu Dosarul nr. 1360/36/2010, constatând îndeplinite condițiile art. 163 C. proc. civ. 2.

Prin Încheierea din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins motivat excepția lipsei procedurii prealabile formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în cauzele reunite, ca nefondată. La solicitarea reclamantei s-a efectuat în dosarul cauzei expertiza topografică. Pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a invocat inadmisibilitatea acțiunii cu privire la capătul de cerere având ca obiect solicitarea SC S.C. SRL de a obține, pe cale judecătorească, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 88/1997, obligarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la vânzarea terenului în suprafață de 8.133 mp, situat în Constanța, Bd. I.C.B., la un preț ce va fi stabilit pe calea unui raport de expertiză tehnică imobiliară judiciară, arătând că terenul litigios figurează în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului, aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, aspect confirmat și de raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză. 3. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 397 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin primar, și Consiliul Local Constanța. Totodată, a dispus, după cum urmează: - A admis excepția inadmisibilității acțiunii conexate. - A admis cererea de majorare a onorariului cuvenit expertului topograf. - A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii ca nefondată în acțiunea conexă. - A respins acțiunile formulate de reclamanta SC S.C. SRL, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin primar, și Consiliul Local Constanța, ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. - A respins acțiunea conexă formulată de reclamantă, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca inadmisibilă. - A obligat reclamanta la plata către expert a sumei de 2.660 RON, reprezentând onorariul cuvenit. - A obligat reclamanta la plata către pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța a sumei de 500 RON, reprezentând onorariu avocat. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Reclamanta SC "S.C." SRL a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța, Primarul Municipiului Constanța și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să dispună obligarea acestora la vânzarea terenului în suprafață de 8133 mp, în temeiul dispozițiilor art. 32 1 din O.U.G nr. 88/1997 și ale art. 111 - 141 din H.G. nr. 577/2002. Instanța a reținut că imobilul în suprafață de 8133 mp, situat în Constanța, B-dul I.C.B., a fost identificat prin expertiza topografică efectuată în prezenta cauză de expertul C.C., acesta menționând atât în cuprinsul expertizei, cât și în lămuririle solicitate de instanță, că suprafața de teren pentru care a solicitat reclamata obligarea pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare se află inclus în domeniul public al statului, fiind inventariat cu acest regim juridic, cu mențiunea concesionat potrivit Legii nr. 219/1998 și H.G. nr. 581/1998. Curtea a apreciat că relevantă în soluționarea cererii de față este soluția pronunțată în excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1045/2000, actualizată prin H.G. nr. 1705/2006, excepție ce a fost respinsă ca nefondată prin Sentința civilă nr. 855 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, soluție rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de SC "S.C." SRL ca tardiv formulat (Decizia nr. 4657 din 28 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Totodată, prima instanță a constatat că, în raportul juridic obligațional pe care îl cercetează, își justifică în cauză calitatea procesuală pasivă doar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca autoritate publică centrală ce deține un drept de administrare asupra bunului cuprins în inventarul domeniului public din H.G. nr. 1705/2006. Din coroborarea concluziilor raportului de expertiză topografică efectuat în cauză cu înscrisurile care justifică includerea suprafeței de teren de 8133 mp în cuprinsul parcelei inventariate în H.G. nr. 1705/2006, ca fiind bun public aflat în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și dat în concesiune C.N.C.F.R. SA, Curtea a reținut caracterul întemeiat al excepției referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Municipiului Constanța, prin primar, Consiliului Local Constanța și Primarului Municipiului Constanța, respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste părți pentru lipsa calității lor procesuale. În raport cu cererea de chemare în judecată, având în vedere prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora "(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, după cum urmează: a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii; b) nu pot fi supuse executării silite și asupra lor nu se pot constitui garanții reale; c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credință asupra bunurilor mobile. (2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută". Prima instanță a constatat că nu prezintă relevanță justificarea de către reclamantă a unei vocații pe care aceasta ar avea-o asupra terenului în litigiu, în calitate de succesoare a SC S. SA, fiind proprietară asupra activelor amplasate pe acest teren. A apreciat Curtea că nu sunt întemeiate susținerile reclamantei referitoare la o eventuală eroare ce a determinat trecerea terenului litigios în proprietatea statului, ori la o fraudă în întocmirea planului de delimitare și amplasament, realizat în favoarea C.N.C.F.R. SA, perpetuată ulterior în Încheierea de intabulare din 23 mai 2006 a O.C.P.I. Constanța și reluată în inventarul bunurilor cuprins în H.G. nr. 1705/2006, atâta timp cât terenul constituie domeniu public al statului, iar bunurile cu acest regim juridic nu pot fi înstrăinate. În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat reclamanta, dată fiind culpa sa procesuală în prezenta cauză, la plata onorariului cuvenit expertului topograf, conform decontului depus la dosar și la plata către pârâții fără calitate procesuală pasivă a cheltuielilor reprezentând onorariul cuvenit apărătorului ales, conform chitanțelor depuse la dosar. 4. Recursurile declarate în cauză Împotriva acestei hotărâri, precum și a Încheierii de ședință din data de 20 aprilie 2011, în termen legal au declarat recurs SC "S.C." SRL Constanța și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, după cum urmează: 4.2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă SC S.C. SRL În contextul unei detaliate prezentări a situației de fapt ca și a conținutului cererilor formulate de reclamanta-recurentă în cursul procesului, în esență, următoarele critici în raport cu hotărârea primei instanțe au fost înfățișate și dezvoltate: - în mod eronat au fost respinse acțiunile reclamantei, pe de-o parte ca inadmisibile, iar pe de alta ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, fiind încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, cu trimitere la art. 135 alin. (4) din Constituția României, referitoare la domeniul public al statului, întrucât liniile de cale ferată proprietatea reclamantei nu pot face parte din domeniul public al statului, fiind linii uzinale de manevrări interne; - trecerea terenului litigios în proprietatea statului, împreună cu liniile de cale ferată s-a făcut fără să existe un plan de situație și amplasament și fără să țină seama de situația de fapt reală; - instanța de fond a nesocotit situația de fapt ca și prevederile art. 2 și 32 1 din O.G. nr. 88/1997, precum cele ale art. 111 - 141 din H.G. nr. 577/2002, prevederi legale care dispun cu privire la situația terenurilor aflate în folosința societăților comerciale care se privatizează și cu privire la care situația juridică se clarifică după data vânzării activului; - instanța de fond nu a analizat îndeajuns înscrisurile depuse la dosar și a tratat într-o manieră evazivă concluziile scrise și orale ale expertului topograf, fiind evident că terenul în suprafață de 8133 mp se află în domeniul privat la Municipiului Constanța și nicidecum în domeniul public al statului. 4.2. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Invocând ca temei legal al căii de atac promovate, generic, prevederile art. 299 - 316 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului declarat cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei împotriva acestei autorități ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și nu ca inadmisibilă, cum s-a dispus, iar în ceea ce privește Încheierea din data de 20 aprilie 2011, a apreciat că se impune reformarea soluției pronunțate de instanța primului grad de jurisdicție în sensul admiterii excepției lipsei procedurii prealabile. S-au susținut, în esență, următoarele critici, față de dezlegările cuprinse în sentința atacată: - față de obiectul cererii de chemare în judecată, vizând obligarea instituțiilor publice pârâte la vânzarea terenului în suprafață de 8.133 mp situat în Constanța, întemeiat pe prevederile art. 2 și 32 1 din O.G. nr. 88/1997 și art. 111 - 141 din H.G. nr. 577/2002, se impunea ca instanța primului grad de jurisdicție să facă aplicarea prevederilor art. 7 și 8 din Legea nr. 554/2004, reținând că nu a fost parcursă procedura plângerii prealabile; - a fost nelegal soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului în cauză, în sensul că aceasta a fost greșit respinsă, ca nefondată, deși regimul juridic al terenului în discuție a fost legal determinat. Lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se justifică tocmai prin prisma faptului că această autoritate exercită numai un drept de administrare asupra terenului în litigiu, neexistând identitate între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și persoana ce poate fi obligată în cadrul raportului juridic dedus judecății. 5. Soluția instanței de recurs Analizând criticile aduse hotărârii instanței de fond de ambele recurente, actele și lucrările dosarului, ca și prevederile legale aplicabile, inclusiv art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanțe, astfel că urmează a fi respinse recursurile declarate, pe temeiurile și pentru considerentele în continuare arătate. 5.2. Cu privire la recursul recurentei-reclamante SC S.C. SRL Prin cererea de chemare în judecată ce a format obiceiul Dosarului nr. 1624/36/2010, recurenta-reclamantă a solicitat instanței de contencios administrativ să oblige instituțiile publice pârâte în cauză (Municipiul Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța, Primarul Municipiului Constanța și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii), la vânzarea terenului în suprafață de 8.133 mp, situat în Constanța, Bd. I.C.B., la un preț ce va fi stabilit pe calea unui raport de expertiză tehnică imobiliară judiciară. Cererea astfel formulată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 2 și 32 1 din O.G. nr. 88/1997 și art. 111 - 141 din H.G. nr. 577/2002. Această acțiune a fost conexată la cererea de chemare în judecată ce a format obiectul Dosarului nr. 1360/36/2010, prin care recurenta-reclamantă, în contradictoriu cu Municipiul Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Primarul Municipiului Constanța, urmărea valorificarea acelorași pretenții, respectiv obligarea instituțiilor publice pârâte în cauză la vânzarea terenului în suprafață de 8.133 mp, situat în Constanța, Bd. I.C.B., la un preț ce va fi stabilit pe calea unui raport de expertiză tehnică imobiliară judiciară. Prin sentința atacată, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar, și Consiliul Local Constanța, respingând pe cale de consecință acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeași sentință, a fost admisă și excepția inadmisibilității acțiunii conexate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca inadmisibilă. Apreciind că toate criticile recurentei-reclamante, chiar dacă prezentate într-o manieră nesistematizată și fără indicarea expresă a cazurilor incidente, potrivit art. 304 C. proc. civ., se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le va examina din această perspectivă. Raportat la conținutul cererilor de chemare în judecată și față de prevederile Legii nr. 219/1998 și ale H.G. nr. 581/1998, a căror incidență a fost corect examinată, Înalta Curte reține că într-adevăr, problema de drept ce se impunea a fi soluționată în cauză viza determinarea regimului juridic al terenului în suprafață de 8.133 mp situat în Constanța, B-dul I.C.B. Pentru acest teren recurenta a solicitat pe de o parte, obligarea pârâților Municipiul Constanța, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța la vânzarea lui (conform cererii inițiale depuse la 6 aprilie 2007), iar pe de alta, obligarea recurentului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la perfectarea unui contract de concesiune (conform cererii completatoare depuse la 1 iunie 2010) pentru perioada maximă prevăzută de O.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale. Contrar criticilor recurentei, Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 32 1 din O.G. nr. 88/1997, analizate și de judecătorul fondului, ca și la actele și lucrările dosarului, că este corectă premisa legală ce a stat la baza raționamentului instanței de fond în soluționarea excepțiilor invocate. Astfel, cu justețe s-a reținut că suprafața de teren pentru care s-a cerut obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare se află inclusă în domeniul public al statului, fiind inventariată cu acest regim juridic și cu mențiunea concesionării potrivit Legii nr. 219/1998 și a H.G. nr. 581/1998, o atare concluzie fiind pe deplin susținută de raportul de expertiză topografică efectuată în cauză. Pe acest din urmă aspect considerentele primei instanțe sunt elocvente și pertinente, relevanță prezentând desigur și decizia judecătorească definitivă și irevocabilă prin care a fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1045/2000, actualizată prin H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce privește includerea terenului în litigiu în domeniul public al statului (Anexa 15 poziția 100403 la H.G. nr. 1705/2006). Nefondate sunt criticile recurentei și în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității, neputându-se reține, astfel cum s-a susținut, o insuficientă și evazivă analiză a actelor și lucrărilor dosarului, dată fiind argumentația din considerentele hotărârii, prin care s-a răspuns tuturor excepțiilor, dar și apărărilor formulate. În fine, în cauză nu pot fi pertinent reținute criticile recurentei-reclamante referitoare la așa-zisele "carențe" ale înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea Statului Român, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, apartenența acestui teren la domeniul public al statului se impune în speță cu titlu de autoritate de lucru judecat, dată fiind soluția pronunțată de instanță cu privire la excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006. De altfel, antamarea acestor aspecte în cadrul prezentei cauze este și lipsită de eficiență în condițiile în care recurenta-reclamantă avea la dispoziție alte remedii procesuale pentru contestarea încheierii de carte funciară prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea Statului Român. Pe cale de consecință, toate aserțiunile recurentei-reclamante referitoare la ipoteticele modificări ale regimului acestui teren survenite în decursul timpului, dincolo de faptul că sunt lipsite de relevanță, nici nu pot face obiect de cercetare în cadrul prezentei cauze în condițiile în care, astfel cum s-a indicat deja, legalitatea includerii acestui teren în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului a fost statuată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Față de cele învederate și reținând regimul juridic al terenului în litigiu a cărui apartenență la domeniul public al statului nu poate fi tăgăduită, soluția instanței de fond de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii este legală și temeinică, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a art. 11 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora bunurile din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. 5.3. Cu privire la recursul recurentului-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Raportat la soluția primei instanțe și față de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține lipsa de interes a autorității recurente Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în promovarea și susținerea recursului declarat. Cu ocazia dezbaterilor în cauză, Înalta Curte a solicitat părților să își expună punctele de vedere și cu privire la excepția lipsei de interes, invocată din oficiu. Recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a susținut că nu este lipsit de interes demersul său procesual, în esență, în considerarea excepției în temeiul căreia se impunea a fi respinsă acțiunea reclamantei-recurente față de autoritatea Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, și anume pentru neîndeplinirea plângerii prealabile, și nu reținându-se inadmisibilitatea cererii. Înalta Curte, independent de împrejurarea că apreciază că rezolvările primei instanțe asupra tuturor excepțiilor invocate sunt deplin întemeiate și date cu justă interpretare a actelor și lucrărilor dosarului, arată totodată că reține lipsa de interes a recurentului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în promovarea recursului de față. Interesul, astfel cum este definit în doctrină și după cum s-a apreciat și în jurisprudență, este o cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune, semnificând folosul practic, imediat, pe care-l are o parte pentru a justifica nu numai punerea în mișcare a procedurii judiciare, dar și, ori de câte ori pe parcursul procesului oricare dintre participanții la judecată apelează la una sau alta din formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii. În aplicarea acestui principiu, în practică, în mod unanim, a fost considerată ca lipsită de interes calea de atac exercitată de partea care a obținut câștig de cauză. Din această perspectivă este de reținut că și recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a obținut, prin sentința atacată, câștig de cauză întrucât acțiunea reclamantei-recurente a fost respinsă, în ceea ce-l privește, ca inadmisibilă, fiind așadar irelevante criticile recurentului în susținerea temeiniciei unei alte excepții de procedură ce ar fi condus, în măsura în care ar fi fost întemeiată, la același rezultat practic. Pentru toate cele arătate se va respinge așadar ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.