ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 776/A din data de 31 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a fost respinsă contestația la executare declarată de către petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1762/A din 8 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pronunțată în Dosarul cu nr. x/2017

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că prin sentința penală nr. 1425/12 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2017 a fost condamnat inculpatul A., în baza art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptele din 19 februarie 2014 - 1 aprilie 2015).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (administrator societate comercială/persoană ce realizează venituri din activități independente cu caracter de continuitate), pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (administrator societate comercială/persoană ce realizează venituri din activități independente cu caracter de continuitate), de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată în cauză reținerea și arestul la domiciliu de la data de 1 aprilie 2015 la data de 26 iunie 2015.

Prin Decizia penală nr. 1762/A din 8 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către inculpații B., A. și C. și de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței penale nr. 1425 din 12 iulie 2017 a Tribunalului București pronunțată în Dosarul cu nr. x/2017

A desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A., în baza art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) și b) raportat la art. 76 C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (administrator societate comercială/persoană ce realizează venituri din activități independente cu caracter de continuitate), pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (administrator societate comercială/persoană ce realizează venituri din activități independente cu caracter de continuitate).

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată în cauză reținerea și arestul la domiciliu de la data de 1 aprilie 2015 la data de 26 iunie 2015.

Cu privire la această decizie condamnatul A. a solicitat lămurirea dispozitivului, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală la data de 18 aprilie 2019, sub nr. x/2019.

Analizând actele dosarului, Curtea a apreciat că este nefondată contestația formulată, întrucât din analiza cazurilor de contestație la executare, prin interpretarea teleologică și sistematică a textelor legale, rezultă că intenția legiuitorului a fost ca prin intermediul acestei proceduri să se constate că dispozițiile din hotărârea penală nu pot fi puse în executare, finalitatea acesteia fiind oprirea executării sentințelor penale ca urmare a unor incidente apărute ulterior soluționării cauzei în fond și nu pentru a conduce la modificarea sentinței prin aplicarea unor texte legale care s-ar fi impus încă de la momentul pronunțării soluției.

Contestatorul a invocat faptul că din eroare, instanțele care au judecat cauza în fond nu i-au aplicat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, deși la dosar exista denunțul formulat de acesta.

Curtea a mai reținut că în cauză, contestatorul a depus la dosar o adresă a Parchetului de pe lângă Tribunalul București din data de 18 iunie 2018, ulterioară rămânerii definitive a hotărârii sale de condamnare, la data de 8 decembrie 2017, astfel că, instanțele de fond nu au avut cunoștință de această cauză de atenuare a pedepsei. Deși denunțul a fost formulat la data de 27 aprilie 2015, pentru a fi incidentă această cauză legală de atenuare a pedepsei, este necesar ca instanțele de judecată să verifice dacă formularea denunțului a condus la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave, nefiind suficientă formularea unui denunț.

S-a mai constatat că în cauză contestatorul a invocat chestiuni care nu privesc incidente apărute în cursul punerii în executare a hotărârii penale, acesta având obligația de a invoca aceste aspecte în fața instanțelor care au judecat cauza în fond.

Curtea a mai arătat că respingerea contestației la executare în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 598 C. proc. pen., nu constituie o ingerință nejustificata cu privire la liberul acces la justiție. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele interne o data cu ratificarea Convenției de către România) cu privire la art. 6 din Convenție, dreptul de acces la o instanță (parte esențială a dreptului la un proces echitabil) are doua trăsături fundamentale: el trebuie sa fie un drept efectiv, fără a fi, însă, un drept absolut. Liberul acces la justiție nu se opune existentei procedurilor extraordinare, însă necesitatea respectării principiului siguranței raporturilor juridice cere ca folosirea acestora să îmbrace un caracter excepțional atât în ceea ce privește termenul în care pot fi promovate cât și motivele de admisibilitate.

Curtea de Apel București a mai reținut că prin limitarea cazurilor și condițiilor în care pot fi desființate hotărâri definitive și obligatorii ale instanțelor judecătorești se urmărește un scop legitim, respectiv necesitatea siguranței raporturilor juridice și dreptul de punere în executare a acestor hotărâri fără a fi afectată substanța însăși a dreptului (nu este interzis de principiu accesul la instanță, ci doar cu respectarea anumitor condiții) și se respecta raportul rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese (cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei).

Împotriva Deciziei penale nr. 776/A din data de 31 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală a declarat contestație condamnatul A..

Contestatorul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 425

1

C. proc. pen., solicitând admiterea și desființarea hotărârilor atacate, susținând, în esență, că aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 75 - 76 C. pen., este obligatorie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 28 iunie 2019.

Cu ocazia dezbaterilor din ședința publică din data de 2 octombrie 2019, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației, invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Contestația la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia.

În prezenta cauză, titlul împotriva căruia contestatorul A. a formulat contestația la executare în temeiul art. 598 lit. c) C. proc. pen., este reprezentat de Decizia penală nr. 1762/A din data de 8 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, care constituie hotărârea pronunțată de către instanța de apel, ca ultim grad de jurisdicție ordinară.

Titlul reprezentat de o decizie pronunțată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de același tip, cu aceeași forță juridică, pronunțată de instanța ce a pronunțat și hotărârea a cărei lămurire se solicită, sens în care sunt dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora contestația la executare se face la instanța care a pronunțat hotărârea care se execută, iar în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție. În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia penală nr. 949 din 26 iunie 2015, Dosar x/2014; Decizia penală nr. 187 din 24 februarie 2017, Dosar x/2016; Decizia penală nr. 101 din 20 februarie 2019, Dosar x/2018, pronunțate de ICCJ-SP).

Prin Decizia nr. 949 din 26 iunie 2015, pronunțată de ICCJ-SP, în Dosarul nr. x/2014 s-a reținut că:

"în practica constantă a instanțelor, s-a statuat că în condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost modificată în căile de atac, în speță în apel, ceea ce se execută este hotărârea instanței de apel, care a desființat sentința sub aspectul la care se face referire prin contestația la executare, astfel că instanța care a pronunțat hotărârea care se execută este instanța de apel, competentă să soluționeze contestația le executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. din 1968 (art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.)."

Prin urmare, cum hotărârea judecătorească a cărei lămurire s-a solicitat nu este supusă vreunei căi ordinare de atac, și hotărârea pronunțată în contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., este definitivă.

Înalta Curte constată, așadar, că dispozițiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., în raport cu care "hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară...", nu sunt incidente în prezenta cauză.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 776/A din data de 31 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 776/A din data de 31 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM