ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3485/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 49/03.12.2014 privind constatarea încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea Concurenței și a art. 101 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene și sancționarea întreprinderilor urmare a investigației declanșate prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 1013/16.10.2012, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea Concurenței și a art. 101 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene de către întreprinderile B. S.A., C. S.R.L., D. S.R.L., societatea E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. (împreună "H."), I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L. și L. S.R.L., până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea deciziei și care formează obiectul Dosarului nr. x, aflat pe rolul Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 950 din 2 aprilie 2015, a respins cererea de suspendare executare a actului administrativ atacat, ca nefondată, dispunând restituirea, către reclamantă, a cauțiunii consemnate în cuantum de 50.000 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, contrar celor reținute de prima instanță, că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Contrar celor reținute de prima instanță, a arătat că cercetarea aparenței de legalitate, în interepretarea legală a prevederilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu exclude examinarea unor probe și poate implica pipăirea fondului nu doar prin analiza aspectelor formale privind emiterea actului.

În cauză, decizia contestată, fiind o decizie complexă sub aspectul argumentației pe fond, fără a antama o analiză completă asupra fondului, presupune examinarea succintă a stării de fapt și a calificării juridice a faptelor și nu doar aspecte strict formale legate de emiterea și forma actului administrativ, cum în mod eronat a reținut prima instanță.

Așa fiind, era necesară și relevantă, inclusiv în procedura suspendării executării actului administrativ contestat, examinarea pe scurt a criticilor de nelegalitate invocate drept temei pentru anularea respectivului act.

În opinia recurentei nu au fost analizate argumentele privind încadrarea faptei prin raportare la prevederile Legii nr. 11/1991, temeiul juridic reținut în decizia atacată, reprezentat de art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 21/1996 a fost abrogat, iar acțiunile societății nu se încadrează în niciuna din categoriile de restricții prin obiect.

Recurenta a mai arătat că, în cauză, au fost încălcate și normele legale privind aplicarea amenzii, aceasta fiind și excesivă, astfel autoritatea intimată încălcându-și propriile instrucțiuni.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminete, de asemenea, în mod greșit nu au fost avute în vedere dificultățile financiare majore pe care le-ar întâmpina societatea în cazul executării imediate a deciziei atacate, aplicarea amenzii fiind de natură să determine incapacitatea de plată a societății și să pună în pericol funcționarea acesteia pe piață, ținând cont de datele financiare prezentate.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, iar pe fond suspendarea executării deciziei contestate, până la soluționarea defintivă a acțiunii în anulare a acestui act administrativ.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală, susținând, în esență, că prima instanță a analizat aspectele de fapt și de drept în limitele permise de specificul unei cereri de suspendare a executării, indicând acele susțineri ale recurentei care depășeau în mod vădit cadrul unei astfel de acțiuni.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor Deciziei Consiliului Concurenței nr. 49 din 3 decembrie 2014, emisă de intimatul-pârât.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală, rezultă că actul administrativ, în general, dar și actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, susținerile reclamantei legate de aspecte ce vizează doar o altă interpretare a contextului factual și, în mod corespunzător, a normelor juridice incidente, făcând trimitere și la abrogarea literei g) a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

De asemenea, criticile de nelegalitate legate de nerespectarea mecanismului de analiză instituit de instanța din Luxemburg relativ la restricția de concurență prin obiect, de temeinicia concluziei la care a ajuns intimatul-pârât, inclusiv în privința cuantumului amenzii aplicate, nu pot fi analizate în cadrul prezentului demers, constituind apărări de fond.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiată însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă ci îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă

a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, în speță, recurenta-reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, în cadrul căreia nu poate antama fondul dreptului dedus judecății.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a actului administrativ atacat va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății recurente, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Prin urmare, nici această condiție nu este îndeplinită, pretinsa pagubă iminentă nu se poate limita doar la simpla posibilitate ori chiar iminența executării silite a actului administrativ devenit titlu executoriu, întrucât aceasta este expresia unui drept recunoscut de lege în beneficiul titularului dreptului de creanță reieșit din respectivul titlu.

Conchizând, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar hotărârea recurată satisface exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului analizând în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a condus la concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de A. S.A. împotriva sentinței nr. 950 din 2 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2017.