ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2852/2017

Deliberând asupra prezentei contestații, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 345 din data de 30 mai 2017 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la Judecătoria Baia Mare, formulată de A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

În motivarea acestei hotărâri Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că prin Hotărârea nr. 282/23.02.2017, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător și a dispus sesizarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu propunerea de admitere a cererii de numire în funcția de judecător.

Conform evidențelor direcției de resort a rezultat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, unitatea de parchet la care este încadrată contestatoarea, din cele 14 posturi de procuror prevăzute în schemă (2 posturi de conducere și 12 posturi de execuție), sunt ocupate 1 post de conducere și 11 posturi de execuție, fiind vacante 2 posturi (1 post de conducere și 1 post de execuție) .

În ceea ce privește volumul de activitate, în anul 2016 la unitatea de parchet sus-menționată s-a înregistrat o încărcătură de 1049 dosare pe procuror, fața de media națională de 1480 dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 974 dosare, spre deosebire la media națională de 1218 dosare.

Din evidențele direcției de resort s-a constatat că la Judecătoria Baia Mare, instanța la care s-a solicitat numirea în funcția de judecător, din cele 25 de posturi prevăzute în schema de personal, sunt ocupate 21 de posturi, din care 1 post se va ocupa la 14.04.2017, fiind vacante 4 posturi, din care 1 post este aferent funcției de conducere de vicepreședinte al instanței, ceea ce înseamnă că doar 3 posturi de judecător-funcție de execuție sunt efectiv vacante și utile pentru numirea procurorilor în funcția de judecător.

La această instanță, în anul 2016, încărcătura pe judecător a fost de 1222 dosare, față de media națională de 1083 dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 801 dosare, spre deosebire de media națională de 874 dosare.

Soluția de respingere a cererii a fost fundamentată pe situația existentă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, unitatea de parchet la care este încadrată doamna procuror A., unde sunt vacante sau temporar vacante 4 posturi de procuror-funcție de execuție, respectiv 1/3 din numărul total al posturilor prevăzute în schema de personal, dar și pe faptul că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare au comunicat puncte de vedere nefavorabile cererii de numire în funcția de judecător .

În temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, doamna A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 345 din 30 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând numirea sa în funcția de judecător la Judecătoria Baia Mare.

În motivarea contestației, s-a arătat că situația posturilor vacante la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare este diferită de cea reținută în hotărârea atacată, în sensul că 2 dintre procurorii cu funcție de execuție au fost delegați la alte unități de parchet, delegarea a fost posibilă tocmai datorită schemei de personal complete. În același timp, situația procurorilor delegați este una termporară și ea nu ar fi trebuit să fie luată în considerare la soluționarea cererii.

De asemenea, emitentul hotărârii a reținut eronat și numărul de posturi vacante la Judecătoria Baia Mare, în mod real existând 4 posturi vacante și nu 3, ca urmare a revocării uneia dintre cererile de transfer admise în ședința secției de judecători din data de 23.03.2017.

În privința volumului de activitate și a încărcăturii de dosare/magistrat, care, la nivelul Judecătoriei Baia Mare, sunt peste media națională, contestatoarea a apreciat că acestea sunt considerente importante care ar fi trebuit să fie luate în considerare la analizarea cererii sale.

În opinia contestatoarei punctele de vedere nefavorabile formulate de unitățile de parchet implicate nu sunt esențiale pentru admiterea cererii, aspect dovedit și prin faptul că din cele 6 cereri de numire în funcția de judecător din ședința Plenului din 30.03.2017, doar una a avut avize favorabile din partea parchetului la care funcționează și a celor ierarhic superioare.

Reiterând motivele de ordin profesional invocate în susținerea cererii de numire în funcția de judecător (vechimea în funcția de procuror de 7 ani și 10 luni, în integralitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, experiența profesională ș.a.) contestatoarea a apreciat că, în lipsa unor criterii obiective în analizarea cererii sale, se află în imposibilitatea de a cunoaște condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească pentru admiterea unei cereri viitoare, lipsa de personal la parchetul la care activează, în condițiile existenței unor posturi vacante, nefiind un criteriu obiectiv și pertinent.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând, în esență, că hotărârea atacată a fost adoptată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și ale art. 22 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, care fac trimitere la criteriile prevăzute în art. 23 alin. (1)

1

din același Regulament, texte care nu creează automat un drept de numire în funcția de judecător și nu conduce la admiterea automată a cererii, conferind autorității emitente un drept de apreciere.

După o expunere detaliată a împrejurărilor de fapt supuse analizei în soluționarea cererii contestatoarei, intimatul a arătat că hotărârea nu are caracter arbitrar și nu a fost emisă cu exces de putere, astfel cum este acesta definit în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 - " exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

A mai apreciat intimatul că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat, motivarea acestuia fiind decisivă pentru a face demarcația dintre actul adoptat în cadrul marjei de apreciere conferite de lege .

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Actul administrativ supus controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 345/30 martie 2017, prin care contestatoarei, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, i-a fost respinsă cererea de numire în funcția de judecător.

Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a reținut în mod corect faptul că solicitarea contestatoarei este supusă prevederilor generale cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, conform cărora "la cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror, iar procurorii, în funcția de judecător, prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege", dar și normelor administrative adoptate pentru aplicarea acestora.

Conform art. 22 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cererile de numire din funcția de judecător în funcția de procuror și din funcția de procuror în funcția de judecător se soluționează pe baza criteriilor prevăzute în art. 23 alin. (1)

1

și anume: - volumul de activitate al instanțelor și parchetelor implicate, numărul de posturi vacante și dificultățile de ocupare a acestora; - vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; - vechimea la instanța sau parchetul de unde provine solicitantul; - vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită numirea.

În speță, intimatul a analizat aceste criterii și a adoptat soluția de respingere a cererii, având în vedere necesitatea asigurării bunei funcționări a unității de parchet la care funcționează magistratul în cauză.

În examinarea criticilor privind oportunitatea soluției administrative, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse de autoritățile publice și interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

În cuprinsul Legii nr. 554/2004, o concretizare a acestui principiu poate fi regăsită în art. 2 alin. (1) lit. n) care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea drepturilor sau libertăților cetățenilor.

Ținând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât și o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuții ce constituie competența legală a autorității publice.

Textul legal aplicabil, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu consacră un drept ci, în mod evident doar o vocație la numirea din funcția de procuror în cea de judecător și, respectiv, din funcția de judecător în cea de procuror. Din interpretarea acestuia nu rezultă existenta unui drept de care beneficiază automat persoanele vizate de ipoteza normei legale și nici obligația corelativă a autorității publice de a dispune admiterea cererilor de numire în funcțiile de procuror/judecător.

Drept urmare, în exercitarea acestei competențe legale, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu se limitează la punerea în aplicare, în mod mecanic, a dispoziției legale, ci are o marjă largă de apreciere în gestionarea resurselor umane ale instanțelor și parchetelor, respectiv în a dispune măsurile pe care le apreciază adecvate din punct de vedere administrativ, în scopul asigurării unui just echilibru între interesul general, acela a bunei funcționări a instanțelor și parchetelor, și interesele personale ale magistraților care formulează cereri întemeiate pe dispozițiile art. 61 alin. (1) din actul normativ menționat.

Înalta Curte reține netemeinicia criticilor formulate de contestatoarea A., întrucât examinarea cererii acesteia de eliberare din funcția de procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare și numire în funcția de judecător, s-a realizat prin prisma criteriilor obiective prevăzute la art. 22 alin. (1) și art. 23 alin. (1)

1

din Regulament, care au vizat existența posturilor vacante la instanța la care s-a solicitat numirea, volumul de activitate și schema de personal ale unității de parchet, vechimea deținută de contestatoare la unitatea de parchet și vechimea în funcție, motivele de ordin personal invocate de către acesta și avizele comunicate de parchetele și instanțele implicate în procedura de ocupare a funcției.

În speță, s-a reținut că la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare erau vacante sau vacante temporar 1/3 din numărul total al posturilor prevăzute în schema de personal, iar numirea contestatoarei în funcția de judecător ar fi condus la creșterea volumului de activitate al acestei unități de parchet atât pe procuror, cât și pe schemă.

Hotărârea contestată a avut în vedere, așadar, situația concretă la data soluționării cererii de numire în funcția de judecător. Plenul C.S.M. a procedat la o analiză de oportunitate a măsurii, pe care este îndrituit să o facă în raport de dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 coroborate cu prevederile art. 22 și 23 din Regulamentul aprobat prin H.P.C.S.M. nr. 193/2006.

În privința punctelor de vedere favorabile exprimate de Curtea de Apel Cluj și Judecătoria Baia Mare, dar și a celor negative transmise de unitățile de parchet implicate, Înalta Curte constată că acestea au rol consultativ, decizia fiind atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii, care, conform legii, își asumă rolul de a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar.

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu se poate reține existența unor elemente de exces de putere, de natură a afecta legalitatea hotărârii contestate, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația formulată de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 345 din 30 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2017.