ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2796/2018

Asupra cererii de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.05.2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor la plata sumei de 2.000.000 euro cu titlu de daune materiale și morale.

Prin încheierea din 25 mai 2018 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secțiilor civile ale Tribunalului București.

Petentul A. a criticat această încheiere și a invocat încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 1-10, 14 și 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte invocă din oficiu excepția necompetenței materiale.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată în cauză din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele expuse în continuare.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În cauză se solicită de către reclamantul A. obligarea pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor la plata sumei de 2.000.000 euro cu titlu de daune materiale și morale ca urmare a schimbării regimului de detenție, Administrația Națională a Penitenciarelor fiind o autoritate publică centrală, competența de a soluționa cauza revine Curții de Apel.

Potrivit art. 96 alin. (1) C. proc. civ. "Curțile de apel judecă:

Pe de altă parte, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.

Având în vedere normele cuprinse în Cartea I - Dispoziții generale, Titlul III - Competența după materie, din C. proc. civ., mai exact art. 97 și din care rezultă clar că Înalta Curte de Casație și Justiție nu judecă în primă instanță decât materiile date prin lege în competența sa, date fiind și prevederile Legii contenciosului administrativ (art. 10 alin. (2), excepția de necompetență materială a Înaltei Curți, va fi admisă.

În consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 129 coroborat cu art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iulie 2018.