ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2774/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, având ca obiect obligare emitere act administrativ, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și Ministerul Educației Naționale a solicitat instanței obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale să confirme/valideze calitatea de rector interimar al B., până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, a d-lui. E..

La data de 07.12.2017, terțul Asociația H. a formulat o cerere de intervenție accesorie în sprijinul pârâtului Ministerul Educației Naționale.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibile cererile de intervenție accesorii formulate de dna C., cu privire la care a reținut că are calitatea de parte în cauză, fiind chemată în judecată în calitate de pârâtă de către reclamantă, dar și de terțul Asociația H..

Cu privire la această din urmă cerere de intervenție accesorie, prima instanță a reținut în baza dispozițiilor art. 61 C. proc. civ. că aceasta este inadmisibilă în esență, pe considerentul că nu s-a indicat și dovedit interesul propriu pe care terțul trebuie să-l justifice pentru a interveni într-o cauză pendinte ce se poartă între alte părți.

Împotriva încheierii din 11 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs terțul Asociația H. solicitând instanței de recurs să caseze încheierea recurată sub aspectul respingerii cererii sale de intervenție accesorie ca inadmisibilă și rejudecând, să admită respectiva cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea Ministerului Educației Naționale.

Prin cererea de recurs terțul Asociația H. a menționat că susținerile și criticile sale se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Recurentul a arătat în preambulul cererii de recurs că A. a fost înființată în temeiul Legii nr. 21/1994, iar în anul 1999 avea ca fondatori, F. din Timișoara, G. și H..

Cu referire la interesul său în formularea cererii de intervenție, recurentul a arătat că nelegalitatea Deciziei nr. 4/20.07.2017 prin care dl. E. a fost desemnat rector interimar al B. din Timișoara decurge din împrejurarea că la data întocmirii acestui act juridic așa-zisul Consiliu de Administrație al B. nu mai era în ființă, mandatul acestui consiliu fiind de 4 ani, respectiv numai până la data de 11.02.2015.

Cum Decizia nr. 4 a fost emisă la 20.07.2017, posterior datei la care încetase mandatul Consiliului de Administrație, rezultă cu evidență, în opinia recurentului, că a fost emisă de un organ inexistent și astfel se justifică interesul în formularea cererii de intervenție accesorie în favoarea Ministerului Educației Naționale.

Analizând Încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, prin raportare la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față, astfel cum în mod corect a fost calificată calea de atac exercitată, este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin încheierea din data de 11 ianuarie 2018, instanța de fond, inter alia, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie în favoarea Ministerului Educației Naționale, formulată de recurentul Asociația H., reținând că această terță parte nu a dovedit și nici nu a justificat interesul care trebuie să existe și în cazul cererilor de intervenție accesorie, simpla dovada că acest terț este membru al asociației reclamante nefiind în opinia judecătorului fondului o dovadă în sine, cu atât mai mult cu cât s-a solicitat intervenția în susținerea părții pârâte, cu interes contrar și care, în plus, a solicitat în mod expres respingerea cererii de intervenție formulate în favoarea sa.

În fine, judecătorul fondului și-a argumentat soluția și prin referire la conținutul explicațiilor orale oferite de către terț, la solicitarea sa, cu ocazia soluționării cererii de intervenție accesorie, arătând că simpla susținere în sensul ca terțul Asociația H. înțelege să se disocieze de prezenta acțiune a reclamantei nu relevă interesul în sens procesual de a interveni în prezentul litigiu și, de altfel, atare argumente nici nu se regăsesc în motivarea scrisă a cererii de intervenție.

În acord cu cele reținute de judecătorul fondului și contrar susținerilor terțului recurent, Înalta Curte constată că, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația H., fiind evident, din actele dosarului și din chiar cuprinsul cererii de intervenție că nu a fost dovedită în cauză existența interesului propriu din partea terțului recurent.

În jurisprudență dar și în doctrina de specialitate, în mod constant, s-a reținut că intervenientul accesoriu trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, chiar dacă nu pretinde un drept propriu în cadrul procesului în care intervine.

Astfel cum s-a arătat, interesul terțului ar fi acela de a sprijini partea pentru care intervine, față de care este legat printr-un interes juridic conex cu procesul. Tocmai de aceea s-a apreciat în doctrină că intervenientul accesoriu are un interes preventiv, care se apreciază în funcție de posibila incidență asupra drepturilor sale a hotărârii ce ar urma să se pronunțe cu privire la cererea principală.

Din perspectiva considerațiunilor teoretico - jurisprudențiale sus enunțate și reținând că prin cererea de recurs nu au fost aduse în mod efectiv critici de nelegalitate și nici nu au fost combătute argumentele instanței de fond, în susținerea soluției adoptate, fiind reiterate doar împrejurări de fapt, instanța de recurs reține așadar că nu se impune reformarea încheierii pronunțate în ceea ce privește cererea de intervenție accesorie de față.

Si aceasta cu atât mai mult cu cât, în adevăr, și în opinia instanței de recurs, simpla dezicere de acțiunea promovată de reclamantă, din structura căreia și terțul recurent face parte, ca membru, precum și susținerea reiterată prin cererea de recurs în sensul că Decizia nr. 4/20.07.2017 este nelegală, nu sunt de natură a contura existența interesului în sensul art. 61 C. proc. civ.

In fine, nu lipsită de relevanță juridică este împrejurarea corect reținută de instanța de fond în sensul că intervenția accesorie s-a solicitat în interesul părții pârâte care, în mod expres, a solicitat însă respingerea acesteia, ceea ce face ca nici condiția prevăzută în art. 67 alin. (2) C. proc. civ. să nu fie îndeplinită.

Prin urmare, față de toate considerentele sus arătate ce demonstrează caracterul nefondat al criticilor recurentei reclamante, confirmând totodată legalitatea soluției pronunțate de prima instanță, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să respingă ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Asociația H. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2018.