ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1255/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 12 aprilie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată aceasta din urmă, la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie, a imobilului-centru de pâine situat în București.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că nu poate fi opusă autoritatea lucrului judecat în considerarea Sentinței civile nr. 15325 din 19 decembrie 2017 pronunțate de Tribunalul București, întrucât nu este întrunită tripla identitate, cauza fiind diferită, în litigiul anterior instanța neprocedând la o analiză comparativă a titlurilor celor două părți.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 563 C. proc. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și excepția autorității de lucru judecat.

Prin Sentința civilă nr. 1181 din 15 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SA, reținând în motivarea acestei hotărâri că, între litigiul pendinte și cel finalizat cu Sentința comercială nr. 15325 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, prin care SC A. SA a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-spațiu comercial situat în București, există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC A. SA.

Prin Decizia civilă nr. 673A din 26 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamanta SC A. SA, reținând în motivarea acestei decizii că obiectul litigiului anterior este reprezentat de revendicarea aceluiași imobil din prezentul litigiu respectiv, spațiul din București, iar obligația de a face, a reprezentat obiectul unui capăt de cerere formulat și soluționat distinct de revendicare respectiv, evacuarea din imobil.

Capătul de cerere vizând revendicarea (cel ce în mod cumulativ cu celelalte elemente ale identității analizate în prezent, atrage incidența în litigiul pendinte, a excepției autorității de lucru judecat) a fost separat și a vizat obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie spațiul, în temeiul art. 480 - art. 481 C. proc. civ. vechi.

În privința motivului de apel relativ la omisiunea de analiză a apărărilor reclamantei în sensul respingerii acestei excepții de către prima instanță, Curtea a constatat ca fiind nefondat, atât timp cât tribunalul și-a expus algoritmul juridic pe care și-a fundamentat soluția de admitere a excepției, considerentele sale reprezentând în mod cert, contraargumente față de apărările reclamantei (apărări circumscrise acelorași trei elemente analizate de tribunal, ale identității necesare pentru admiterea excepției), fără a fi necesară - potrivit dispozițiilor juridice interne sau internaționale incidente - și menționarea concretă a faptului că ele reprezintă contraargumente ale apărărilor reclamantei.

În privința motivului de apel relativ faptului că instanța s-ar fi pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat care nu ar fi fost invocată de nici o parte procesuală și nici de către instanță din oficiu, Curtea a apreciat, de asemenea, ca fiind nefondat, în condițiile în care, contrar aserțiunilor apelantei reclamante, prin întâmpinarea depusă în faza procesuală a fondului, intimata pârâtă a invocat în mod expres și motivat, excepția autorității de lucru judecat, această excepție fiind cea pusă în discuție la termenul de dezbateri al tribunalului, din data de 15 septembrie 2017.

În fine, împrejurarea că în cuprinsul considerentelor sentinței civile apelate, excepția autorității de lucru judecat se dezbate inclusiv prin prisma puterii de lucru judecat, nu denotă nici o nelegalitate, nici pronunțarea asupra a altceva decât s-a discutat, întrucât autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat, efect al atributului de exclusivitate al acestei puteri, astfel încât trimiterile și la gen, sunt inerente.

Tribunalul nu a admis excepția puterii de lucru judecat, ci în mod neîndoielnic, pe cea a autorității de lucru judecat, cu argumente pertinente și corecte, astfel cum s-a enunțat.

Pentru aceste considerente, Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, hotărârea primei instanțe de judecată apreciindu-se ca fiind legală și temeinică.

Decizia din apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanta SC. A. SA.

În susținerea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale care reglementează autoritatea de lucru judecat, întrucât nu există identitate de cauză între prezentul litigiu și cel ce a format obiectul dosarului nr. x/2007 al Tribunalului București, secția a VI a comercială, astfel cum a reținut instanța de apel, cererea inițială fiind o acțiune având ca obiect "obligația de a face", iar prezenta este o acțiune în revendicare, formulată de o altă parte decât cea care a formulat acțiunea inițială și pentru alte motive, care nu sunt sub nici un aspect identice.

Instanța a fost chemată să analizeze titlurile de proprietate invocate de fiecare dintre părți, prin urmare, acțiunea în revendicare actuală are o cauză diferită de cea anterioară, fiind vorba de revendicarea prin compararea titlurilor, acțiune diferită de acțiunea în revendicare fondată pe lipsa titlului unei părți, precum cea anterioară.

Susține recurenta că, în litigiul anterior, instanța a avut în vedere faptul că SC B. SA avea titlu de proprietate asupra terenului, în timp ce despre SC A. SA s-a considerat în mod eronat că deține imobilul fără titlu.

Cauza acțiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanțe care determină și întrețin voința părții interesate de a reclama sau de a se apăra și de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă.

Existența motivelor de a acționa sau apăra în fața instanței un anumit drept, fără prefigurarea mentală a obținerii unui anumit rezultat, nu determină pe nimeni să reclame sau să se apere în justiție.

Sub acest aspect, trebuie reținut faptul ca in dosarul nr. x/2007 nu s-au comparat titlurile de proprietate ale părților, ci s-a reținut doar lipsa titlului SC A. SA.

Prin "titlu" în această materie se înțelege actul juridic sau actul jurisdicțional translativ de proprietate sau înscrisul doveditor al temeiului juridic al dobândirii dreptului de proprietate.

În ce privește situația în care atât reclamantul, cât și pârâtul se consideră că au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, în cadrul acesteia, trebuie făcută distincția între situația când ambele părți prezintă titluri care provin de la același autor sau când ambele părți prezintă titluri care provin de la autori diferiți, sau când numai una dintre părți deține titlu.

În acțiunea ce a făcut obiectul dosarului finalizat cu pronunțarea Sentinței civile nr. 15325/2007 s-a soluționat o acțiune având ca obiect obligația de a face, iar nu o acțiune în revendicare, nefiind timbrată ca atare, în care s-a avut în vedere ipoteza că numai una dintre părți deține titlu asupra proprietății ce face obiectul cauzei.

Chiar dacă, în mod ipotetic s-ar putea considera că acțiunea inițială a avut ca obiect revendicare întemeiată pe existența unui singur titlu deținut de pârâtă și lipsa titlului reclamantei, în prezenta acțiune este vorba de soluționarea unui alt tip de acțiune în revendicare și anume, aceea în care ambele părți dețin un titlu de proprietate asupra imobilului ce face obiectul revendicării, fiind o acțiune distinctă de cea soluționată anterior.

Susține recurenta că, în acțiunea de față, instanța este chemată să analizeze titlurile de proprietate invocate de fiecare dintre părți, prin urmare acțiunea in revendicare de față are o cauză diferită de cea anterioară, fiind vorba de revendicarea prin compararea titlurilor, acțiune diferită de acțiunea in revendicare fondata pe lipsa titlului uneia dintre părți, astfel cum a fost litigiul purtat anterior între părți.

În cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007, SC B. SA, în calitate de reclamantă, a solicitat, pe calea obligației de a face, ca pârâta să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie spațiul comercial, obiectul prezentului litigiu fiind acela de revendicare imobiliară, total diferit față de cel al litigiului anterior.

În fine, recurenta susține că pot exista mai multe acțiuni cu același obiect, întemeiate pe cauze diferite. Cauza acțiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanțe care determină și întrețin voința părții interesate de a reclama sau de a se apăra și de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, după pronunțarea de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al acestei instanțe a Deciziei nr. 2 din 14 ianuarie 2019, în dosar nr. x/2018, constatând că hotărârea atacată are deschisă calea de atac a recursului, la data de 22 aprilie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 18 mai 2019, comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au formulat punct de vedere cu privire la acesta.

La termenul din 13 iunie 2019, instanța a reținut cauza în pronunțare.

Examinând criticile cu care a fost învestită, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se reține că, în raport de dispozițiile art. 24 și art. 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluționarea recursului de față se vor avea în vedere dispozițiile C. proc. civ. existente la data inițierii demersului judiciar.

Conform art. 431 din noul C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Rezultă că, autoritatea de lucru judecat este condiționată de existența unei triple identități - de obiect, cauză și părți - între prima cerere în judecată, rezolvată în mod definitiv, și cea de-a doua, pendinte pe rolul instanței.

Principiul lucrului judecat împiedică deci nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească dată într-un alt proces.

Există putere de lucru judecat și atunci când din cuprinsul acțiunilor rezultă că scopul final urmărit este același, chiar dacă dreptul pretins de una sau de cealaltă parte se discută numai pe cale incidentală, astfel că soluția dată într-un prim proces are autoritate de lucru judecată în noua acțiune prin care se încearcă valorificarea aceluiași drept.

În cauza dedusă judecății, contrar susținerilor recurentei, se regăsește tripla identitate, de părți, obiect și cauză, între prima acțiune promovată de recurenta reclamantă, soluționată în mod irevocabil prin Sentința civilă nr. 15325 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului București, și cererea ce formează obiectul prezentului litigiu.

Nu poate fi primită critica recurentei, în sensul că prezentul litigiu are o cauză diferită de cea a litigiului finalizat cu pronunțarea Sentinței civile nr. 15325 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului București. Argumentul în susținerea acestei critici este acela că, chiar dacă s-ar considera că și prima acțiune a întrunit cerințele unei acțiuni în revendicare, faptul că în primul litigiu s-a constatat că una dintre părți nu a prezentat un titlu de proprietate, iar în prezenta cauză s-a solicitat compararea titlurilor, presupune o cauză juridică diferită, care nu poate atrage autoritatea de lucru judecat.

Acest argument nu poate fi primit, deoarece, prin cauză juridică se înțelege fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii, iar în speță se constată că temeiul juridic indicat de reclamantă în cele două acțiuni este identic.

Astfel, în cauza dedusă judecății, reclamanta recurentă a indicat ca temei al acțiunii sale dispozițiile care reglementează acțiunea în revendicare, respectiv art. 563 alin. (1) și urm. C. proc. civ., prevederi identice cu cele din art. 480 și urm. din vechiul C. proc. civ., invocate în acțiunea inițială, în raport de care s-a constatat autoritatea de lucru judecat.

Acțiunea în revendicare este definită ca fiind acțiunea prin care proprietarul neposesor al unui bun individual determinat cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui, de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar.

Ca atare, în cazul acțiunilor în revendicare, cauza juridică constă în deținerea fără drept a bunului revendicat, cauză care implică în mod necesar operațiunea juridică de comparare a titlurilor exhibate de părți, pentru a se determina care dintre aceste titluri este preferabil.

Împrejurarea că una dintre părți - în speță, reclamanta - nu a prezentat un titlu spre comparare, nu conduce la modificarea cauzei juridice a acțiunii în revendicare, astfel cum în mod eronat se susține în motivarea recursului.

Așa fiind, constatând că există o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a soluționat acțiunea în revendicare cu privire la imobilul ce formează obiectul prezentului dosar, în mod corect instanțele fondului au reținut autoritatea de lucru judecat.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză este nefondat și îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 673 A din 26 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2019.

Procesat de GGC - CP