ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1137/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la 29 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., să se constate dobândirea dreptului de proprietate, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și accesiunii imobiliare artificiale, asupra imobilului situat în municipiul București, str. x (fostă Bd. x), constând în teren intravilan în suprafață de 380 mp și construcție cu o suprafață construită desfășurată de 98,74 mp. Prin cererea depusă la termenul din 26 mai 2016, numitul D. a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de reclamant, în locul reclamantei A., ca urmare a încheierii contractului de vânzare de drepturi litigioase, autentificat sub nr. x din 10 martie 2016 de Biroul Individual Notarial E. De asemenea, a arătat că solicită introducerea în cauză a pârâților B., C., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, prin primarul general, cererea sa vizând: - pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate deschisă succesiunea defuncților B. și C.; - să se constate vacanța succesorală și calitatea de unic moștenitor a statului; - să se constate dobândirea dreptului de proprietate al reclamantei A. prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și al accesiunii imobiliare artificiale asupra imobilului situat în București, str. x (fostă Bd. x), constând în teren intravilan în suprafață de 360 mp, conform măsurătorilor cadastrale efectuate, și 380 mp din acte, și în construcțiile edificate pe acesta: C1 - locuință, având o suprafață construită desfășurată de 72 mp și o suprafață utilă de 59,87 mp și C2 - construcție anexă având o suprafață construită desfășurată de 5 mp.

Sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București: Prin Sentința civilă nr. 11521 din 23 iunie 2016, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă: Prin Sentința nr. 948 din 26 iunie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată. A admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta A., în sensul că a constatat deschisă succesiunea defuncților B. și C., precum și vacanța succesorală de pe urma acestora, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A constatat că reclamantul D. (în calitate de cumpărător de drepturi litigioase de la pârâta A., potrivit contractului de vânzare de drepturi litigioase autentificat sub nr. x din 10 martie 2016 de Biroul Individual Notarial E.) a dobândit dreptul de proprietate prin prescripția achizitivă de lungă durată asupra terenului în suprafață de 371,84 mp (380 mp din acte), situat în municipiul București, str. x (fostă Bd. x), astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expertul tehnic judiciar F. și a constatat că reclamantul D. a dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra construcției C1 - locuință având o suprafață construită la sol de 51,8 mp, identificată prin raportul de expertiză menționat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin Decizia nr. 197 din 5 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, prin primarul general, împotriva Sentinței civile nr. 948 din 26 iunie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și D.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. O primă critică de nelegalitate vizează reținerea greșită a calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în sprijinul căreia au fost aduse argumentele ce urmează să fie expuse. Un prim argument invocat de recurentul-pârât este acela că au fost încălcate dispozițiile legale ce guvernează calitatea de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român. În cauza dedusă judecății primul capăt de cerere are ca obiect constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctei B. și a defunctului C., prin urmare în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (8) din H.G. nr. 731 din 4 iulie 2007 privind aprobarea Normei metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului. Conform dispozițiilor legale menționate anterior, în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații și sunt citate de notarii publici în cadrul procedurii notariale. Prin urmare, în succesiunile ce urmează să fie declarate vacante, Statul Român va fi reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București (DGFP București), iar nu de către Ministerul Finanțelor Publice. Instanța de apel a făcut o confuzie între calitatea de parte în proces și calitatea de reprezentant, deoarece DGFP București a participat în proces în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, iar nu al Statului Român. Un al doilea argument vizează capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului de către reclamantă, în sensul că, în cauză, are calitate procesuală pasivă proprietarul care s-a desesizat de bun, permițând ca acesta să intre în posesia altei persoane. Or, în speță, numai dacă se constată prin aceeași hotărâre că Statul Român a devenit proprietarul terenului s-ar putea reține calitatea sa procesuală pasivă, în caz contrar fiind necesar să fie chemați în judecată proprietarii anteriori ai terenului în litigiu. Mai mult, prin Decizia nr. 2/2011, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că în cadrul acțiunilor ce au ca obiect constatarea calității pârâtului de unic moștenitor al unei succesiuni, formulate în contradictoriu cu Statul Român, acesta nu are legitimare procesuală pasivă decât în prezența unui certificat de vacanță succesorală. S-a reținut în considerente că," în lipsa unui certificat de vacanță succesorală, nu există un conflict între părți aflate pe poziții de contrarietate juridică și deci statului nu i se poate opune în calitate de pârât, pretenția reclamantului asupra unei moșteniri față de care statul este terț." Un al treilea argument vizează dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcției edificate pe teren, capăt de cerere pentru care, de asemenea, recurentul Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în temeiul dispozițiilor Legii nr. 50/1991, întrucât cererea de chemare în judecată trebuia îndreptată împotriva unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se află construcția. Această entitate juridică are calitatea de a aplica amenzi contravenționale și de a dispune desființarea construcțiilor executate fără autorizație. Prin urmare, în speță, legitimare procesuală pasivă poate avea numai proprietarul terenului, prezumat a fi și proprietarul construcției în temeiul art. 492 din C. civ. de la 1864. O altă critică vizează greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1890 C. civ., în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele textului menționat anterior, respectiv posesia de peste 30 ani, iar aceasta să fie utilă, adică neviciată. Argumentul invocat de recurent în sprijinul acestei teze este acela că bunul ce face obiectul judecății nu se află în circuitul civil, adică nu era susceptibil de a fi uzucapat. Astfel, s-a arătat că anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 18/1991 și art. 4 din Legea nr. 213/1998, bunurile nu puteau fi dobândite prin uzucapiune. Prin urmare nu se putea opune o posesie utilă statului înainte de anul 1989, întrucât proprietatea socialistă era insesizabilă, inalienabilă și imprescriptibilă.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din camera de consiliu din 10 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Apărările formulate în cauză La 18 iulie 2018 (data depunerii la oficiul poștal), reclamantul D. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând, în esență, că acesta nu are un drept de opțiune succesorală, iar bunurile din moștenirea vacantă sunt dobândite de stat în baza unui drept de moștenire legală, conform dispozițiilor art. 680 din C. civ. de la 1865. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministrul Finanțelor Publice, este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile formulate de recurent cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestuia, prin raportare la toate argumentele din cuprinsul cererii de recurs. Înalta Curte constată că, în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 5 alin. (8) din H.G. nr. 731/04.07.2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, acest text este incident numai în cadrul procedurii notariale, ceea ce înseamnă că într-un litigiu de drept comun se aplică dispozițiile generale, respectiv art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 223 din C. civ. Raportul juridic dedus judecății a luat naștere înainte de intrarea în vigoare a C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune care a început încă din anul 1969, conform precizărilor reclamantei G. și a continuat să se deruleze și sub imperiul legii noi. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954: "Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop." Potrivit dispozițiilor art. 223 alin. (1) C. civ., "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul când legea stabilește un alt organ în acest sens." Mai mult, pe tot parcursul judecării cauzei, Statul Român a fost reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, astfel încât niciuna dintre entitățile juridice din proces nu a suferit vreo vătămare procesuală. Înalta Curte, în acord cu instanța de apel, constată că nu poate fi reținut argumentul privind incidența Deciziei nr. 2/2011, pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că "În cadrul acțiunilor ce au ca obiect constatarea calității pârâtului ca unic moștenitor al unei succesiuni, formulată în contradictoriu cu Statul Român, acesta nu are legitimarea procesuală pasivă decât în prezența unui certificat de vacanță succesorală." Astfel, se reține că instanța de fond s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind vacanța succesorală, a admis acțiunea precizată, în sensul că a constatat deschisă succesiunea defuncților B. și C., precum și vacanța succesorală de pe urma acestora, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Așadar, vacanța succesorală poate fi constatată și în procedura judiciară, în contradictoriu cu Statul Român, nu numai pe cale notarială, acest aspect fiind tranșat de instanța de fond, soluția fiind menținută în apel. În consecință, nu se poate reține că instanța de apel a făcut o confuzie între calitatea de parte și calitatea de reprezentant, deoarece, așa cum rezultă din dispozițiile legale evocate, calitatea de parte este a Statului Român, reprezentat în litigiile de drept comun prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât criticile formulate de recurent sub acest aspect, sunt nefondate. În acest context, Statul Român are legitimare procesuală pasivă, de vreme ce calitatea sa a fost constatată prin hotărâre judecătorească și poate sta în proces cu privire la toate capetele de cerere formulate de reclamantă. Este nefondat și argumentul invocat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 50/1991 privitor la realizarea unor construcții fără autorizație și necesitatea introducerii în cauză a unității administrativ-teritoriale Municipiul București, deoarece acest aspect vizează răspunderea contravențională și nu face obiectul litigiului dedus judecății. Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1890 C. civ. de la 1864, este nefondată critica recurentului-pârât privind greșita aplicare de către instanța de apel a acestor norme legale, în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele textului menționat anterior, respectiv posesia de peste 30 ani, iar aceasta să fie utilă, adică neviciată. În ceea ce privește capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului de către reclamantă, instanțele anterioare au reținut în mod corect incidența Deciziei nr. 4/2006, pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că: "În cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că după abrogarea lor prin Decretele-lege nr. 1/1989 și 9/1989, posesorii terenurilor pot solicita instanțelor de judecată să se constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective." Așadar, posesia exercitată de reclamantă și de antecesorii săi asupra imobilului este de natură să producă efecte juridice în temeiul dispozițiilor art. 1890 C. civ. de la 1864, fiind aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate, după îndeplinirea termenului prevăzut de lege. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Deciziei nr. 197 A din 5 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.