ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 22/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, formulată la data de 4 aprilie 2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Secretariatul General al Guvernului și Primul Ministru al României emiterea unei noi decizii cu privire la modificarea și completarea Deciziei nr. 273 din 12 august 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 624 din 12 august 2016, în sensul precizării că emiterea acesteia a avut loc la cererea sa, obligarea pârâtului la emiterea oricărei alte decizii cu efect similar.

A precizat reclamantul A. că a îndeplinit funcția de secretar general al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar la data de 24 mai 2016 a solicitat încetarea numirii sale în respectiva funcție, cel mai târziu la sfârșitul lunii iulie 2016.

La data de 12 august 2016 a fost emisă Decizia Primului ministru nr. 273 din 12 august 2016 prin care s-a dispus încetarea exercitării, cu caracter temporar a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici, de secretar general al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 624 din 12 august 2016

Nemulțumirea reclamantului în legătură cu conținutul actului administrativ privește faptul că în cuprinsul acestuia nu s-a indicat că încetarea exercitării funcției publice s-a realizat la cerere. În justificarea interesului existenței unei astfel de mențiuni în cuprinsul actului, reclamantul a arătat că din informațiile apărute în presă reieșea că a avut loc revocarea sa din funcție ca urmare a manifestării de voință a primului ministru și nu la cerere, aspecte de natură a-i afecta reputația profesională.

La data de 22 mai 2017, pârâții au depus întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 4005 din 27 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Secretariatul General al Guvernului și Primul Ministru al României și a obligat pârâții la emiterea unui act prin care să stabilească modalitatea în care s-a realizat încetarea exercitării funcției publice de către reclamant.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs pârâții Secretariatul General al Guvernului și Prim-Ministrul Guvernului României solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu consecința respingerii acțiunii, ca inadmisibilă.

3.1. Recursul formulat de pârâtul Secretariatul General al Guvernului

Recurentul-pârât și-a întemeiat criticile aduse sentinței primei instanțe, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., scop în care a arătat că raportul dedus analizei nu este de serviciu (funcție publică), ci de demnitate publică, reglementat special prin disp. art. 13 - 19 din Legea nr. 90/2001, republicată.

Recurentul-pârât are atribuțiile dispuse prin art. 49 din H.G. nr. 561/2009 privind aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării.

Recurentul-reclamant examinează proiectul de decizie a Prim-Ministrului, în vederea semnării, iar Secretarul General îl contrasemnează, astfel că nu are calitatea de emitent și nici prerogativele specifice instituției Prim-Ministrului.

3.2. Recursul formulat de recurentul-pârât Prim-Ministrul Guvernului României

Recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și arată că din niciun articol accesat în media online nu reiese că faptul juridic reglementat ar fi consecința unei sancționări a intimatului-reclamant și nici că impactul acestuia ar avea efectul producerii vreunui prejudiciu moral.

Susține recurentul-pârât că nu s-a produs intimatului-reclamant, prin actul de autoritate niciun prejudiciu, decizia a fost emisă în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.

La adoptarea actului au fost respectate principiul simetriei, prevăzut de disp. art. 48 - 53 din H.G. nr. 561/2009, condițiile de validitate, de fond și de formă.

Exercitarea funcției de secretar general al ANAF a fost temporară, iar actul de eliberare din funcție nu este condiționat de ad validitatem de menționarea altui motiv, întrucât se prezumă că este îndeplinită condiția prevăzută în actul de numire (durata temporară).

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

Prin Decizia nr. 273 din 12 august 2016 emisă de Prim-Ministrul Guvernului României, s-a dispus încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Agenției Naționale de Administrare Fiscală de către intimatul-reclamant A..

Intimatul-reclamant a formulat acțiune în contencios administrativ întemeiată pe disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, prin care a solicitat emiterea unei noi decizii care să precizeze că eliberarea din funcție a avut loc la cererea sa.

Prima instanță, achiesând la susținerile reclamantului, a admis acțiunea considerând că actul administrativ atacat nu conține elementele minime din care să reiasă modalitatea în care a intervenit încetarea exercitării funcției, astfel că această lacună a fost de natură a afecta reputația profesională a reclamantului, aspect relevat și de articolele din presa electronică depuse la dosar.

Înalta Curte, analizând motivele de casare invocate, precum și actele dosarului, apreciază că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Potrivit disp. art. 1 din Legea contenciosului administrativ, acțiunea în contencios administrativ poate fi formulată de orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ [...].

Din interpretarea acestor prevederi legale, reiese faptul că reclamantul are obligația să dovedească vătămarea dreptului sau interesului său legitim prin emiterea actului administrativ a cărui anulare a cerut-o.

Vătămarea a fost cuantificată de către intimatul-reclamant prin existența unui prejudiciu de imagine, ca urmare a unor articole apărute în poșta electronică, tocmai datorită neprecizării în Decizia nr. 273/2016 a încetării exercitării funcției prin demisie.

Condițiile prevăzute de disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, nu sunt însă întrunite, deoarece intimatul-reclamant nu a invocat o vătămare concretă, din moment ce articolele depuse la dosar doar informează cu privire la încetarea exercitării funcției, fără să se facă niciun fel de comentariu legat de persoana reclamantului sau probitatea sa morală/profesională, astfel că, din acest punct de vedere, hotărârea primei instanțe este criticabilă.

Referitor la inexistența motivării actului, în sensul că nu conține precizarea că încetarea exercitării funcției s-a făcut la cererea intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că anularea unui act administrativ poate fi decisă numai în situația în care lipsa motivării sau insuficienta motivare afectează însăși legalitatea actului.

În speță, decizia atacată conține elemente suficiente din care să se desprindă elementele de fapt și de drept care au condus la emiterea acesteia, iar omisiunea invocată de intimatul-reclamant nu are incidentă decât în cazul în care acesta dovedește existența unei vătămări, în conformitate cu disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Cum deja s-a constatat, vătămarea dreptului sau interesului legitim este doar ipotetică și, prin urmare, legalitatea deciziei nu este afectată.

Secretariatul General al Guvernului are atribuții de ordin procedural în cazul elaborării și avizării actelor administrative emise în baza H.G. nr. 561/2009, iar recurentul-pârât nu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și nici prima instanță nu a pus în discuție, din oficiu, această excepție, astfel că face parte din cadrul procesual ales de către reclamant.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să se admită recursurile declarate, să se dispună casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de Secretariatul General al Guvernului și de Prim-Ministrul Guvernului României împotriva Sentinței nr. 4005 din 27 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - MM