ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 81/2020

Asupra recursului civil de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constituie titlul de proprietate asupra suprafeței de teren ce i-a fost oferită de RAAPPS în București, bd. x, în compensare pentru 381,60 mp de care familia a fost deposedată.

Pârâta Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii formulata de reclamant în principal ca fiind intrată în puterea de lucru judecat și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 1539 din 23 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamantul A.

Prin încheierea din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus, în conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei având ca obiect soluționarea apelului formulat de apelantul reclamant A., împotriva Sentinței civile nr. 1539 din 23.10.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, până la soluționarea Dosarului nr. x/2013 al Tribunalului București.

Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea încheierii de suspendare a judecații pronunțată la data de 25 octombrie 2018, în Dosarul nr. x/2017, și trimiterea cauzei Curții de Apel București în vederea continuării judecății.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 februarie 2019 și repartizat completului CF x.

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că încheierea din data de 25.10.2018 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de drept material și a pretins că soluția de suspendare a judecării cauzei, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2013, este eronată, deoarece în dosarul respectiv nu are calitatea de parte.

Încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 21 din Legea nr. 165/2013, art. 221 și art. 222 din Normele de metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2013 stabilesc ca:

Instanța de apel a dispus greșit suspendarea judecării cauzei, fără a face aplicarea dispozițiilor menționate, în contextul în care, pe de o parte, R.A.A.P.P.S nu a făcut dovada imposibilității atribuirii în compensare a unei părți din terenul oferit, situat în B-dul x și nu a făcut dovada că acest teren este afectat de sarcini, iar, pe de altă parte, instanța a adăugat la lege, suspendând un dosar în favoarea soluționării altui dosar, fără ca această soluție să aibă un temei legal.

Arată că pârâtul RAPPS a fost obligat la "(...) emiterea unei decizii de acordare de măsuri reparatorii de restituire prin echivalent pentru imobilul situat în București". Mai mult, pârâta, prin Adresa nr. x/10.03.2016, a solicitat tatălui său să prezinte, din nou, opțiunea privind locația pe care urmează a se efectua compensarea, indicând alte terenuri disponibile a fi acordate în echivalent, printre care și "teren în suprafață de cca. 4700 m.p. din bulevardul x, sector 1". Prin scrisorile din data de 13.06.2016 și 07.09.2016, tatăl său și-a exprimat acordul de a primi în compensare pentru suprafața de 381,60 mp din fosta parcelare Parc Jianu, o suprafață de teren, corespunzătoare ca valoare, în București. Rezultă că însăși R.A.A.P.P.S, la data propunerii acordării în compensare a unei părți din terenul situat în B-dul x, a recunoscut aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, apreciind că acest teren este liber de sarcini și poate fi atribuit în compensare.

Instanțele judecată au pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece nu este posibilă suspendarea judecării prezentului dosar până la soluționarea Dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului București, cât timp prin această suspendare i se aduce un prejudiciu incomensurabil.

Curtea de Apel București nu a dispus suspendarea prezentei cauzei motivat de faptul că dezlegarea în prezenta cauză depinde de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul Dosarului nr. x/2013, ci consideră că, numai după o identificare concretă a terenului ce este posibil a se acorda în compensare în Dosarul nr. x/2013 se poate realiza, în prezenta cauză, o expertiză având ca scop identificarea unei suprafețe echivalente ca valoare cu terenul preluat abuziv de la tatăl său.

Un astfel de raționament este greșit întrucât și în prezenta cauză se poate efectua o expertiză care să identifice, concret, terenul ce i se poate restitui în natură, ținând cont de Raportul de expertiză nr. x/2013, de opțiunea reclamanților din respectiva cauză astfel încât să nu existe suprapuneri de teren sau să se încalce/întârzie dreptul vreuneia din părți. Din contră, faptul că în Dosarul nr. x/2013 s-au făcut primii pași în administrarea probei cu expertiză poate să accelereze finalizarea prezentului litigiu.

Din susținerile pârâtei RAPPS, reclamanții din Dosarul nr. x/2013 au solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de teren în compensare de 1319 mp (echivalent a 576 mp din Parcul Jianu preluat abuziv) tot în bd. x, suprafață ce se poate restitui dintr-o suprafață totală de 4778 mp.

O soluție de menținere a suspendării cauzei nu face decât să nege dreptului recunoscut tatălui său prin hotărârile pronunțate de către instanțele judecătorești.

Curtea de Apel București prin suspendarea prezentei cauze a dat, indirect, prioritate fructificării dreptului reclamanților din Dosarul nr. x/2013, încălcându-i dreptul său de proprietate, fără a avea vreun temei legal.

Recurentul pretinde că nu are niciun fel de control asupra modalității de soluționare a Dosarului nr. x/2013, care trenează de mai bine 6 ani și încă nu a fost pronunțată vreo hotărâre.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de suspendare a judecații pronunțată la data de 25 octombrie 2018 și trimiterea cauzei Curții de Apel București în vederea continuării judecații.

În cauză a formulat întâmpinare Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 7 noiembrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 și a fixat termen de judecată a recursului la 16 ianuarie 2020, ora 09:00, în ședință publică, complet C4, cu citarea părților.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că, acele critici formulate prin cererea de recurs care se referă la încălcarea dispozițiilor de drept substanțial înscrise în Legea nr. 10/2001 și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu sunt susceptibile de încadrare în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece nu vizează soluția de suspendare a judecării pricinii dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., drept pentru care decizia recurată va fi examinată din perspectiva susținerilor susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., după cum urmează:

Recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către instanța de apel a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind dispusă în mod greșit măsura suspendării cauzei.

Critica recurentei se vădește a fi întemeiată.

Conform prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ce vizează suspendarea facultativă "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Din analiza dispozițiilor evocate, se observă că măsura suspendării reprezintă un incident în cursul desfășurării acțiunii și are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor, aceste prevederi reglementând un caz de suspendare facultativă a judecății și anume când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Măsura care a întrerupt cursul judecății - prin suspendare - a fost dispusă în prezenta cauză în care recurentul formulat solicitarea de a se acorda, pentru imobilul preluat abuziv din proprietatea autorului său, măsura reparatorie a compensării cu un alt teren, respectiv cu un teren situat în Bd. x.

Instanța de apel a reținut că, în cadrul Dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a cerut pentru un alt imobil preluat abuziv, situat în Bd. x, acordarea unei suprafețe de teren în compensare tot în Bd. x, dosar care se află într-un stadiu procesual mai avansat.

Or, se constată că măsura suspendării nu a fost dispusă prin raportare la împrejurarea că dezlegarea prezentei cauze ar depinde de existența sau inexistența vreunui drept procesual subiectiv care face obiectul judecății în Dosarul nr. x/2013, ci s-a apreciat asupra stadiului procesual al dosarului respectiv față de cel pendinte și, că, numai după o identificare concretă a terenului situat în Bd. x (posibil a fi acordat în compensare în Dosarul nr. x/2013) s-ar putea efectua, în prezenta cauză, o expertiză care să identifice, același teren, solicitat în compensare.

În acest context, în exercitarea controlului de legalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte reține că măsura procesuală a instanței, care a întrerupt cursul judecății nu îndeplinește condiția premisă a cazului de suspendare facultativă analizat, măsură care are, așa cum corect arată recurentul, caracter excesiv, raportat la stadiul procedurii și obiectul învestirii instanței.

Or, a subordona continuarea judecării pricinii de față de finalizarea procedurii în cadrul unui dosar în care recurentul nu are calitatea de parte reprezintă o sarcină disproporționată impusă recurentului, care nu își are justificare legală în dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care recunosc facultatea instanței de a suspenda judecata atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

În consecință, se constată că raportat la circumstanțele și datele concrete ale speței, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența art. 488 pct. 5 C. proc. civ., text în care urmează a fi încadrate criticile de nelegalitate formulate de recurent pe temeiul art. 488 pct. 8 din cod, întrucât se invocă nesocotirea unei norme de procedură, iar nu de drept material.

Ca atare, conform art. 497 C. proc. civ., cu referire la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recursul va fi admis, încheierea recurată va fi casată și cauza trimisă spre continuarea judecății aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. x/2017.

Casează încheierea recurată și trimite cauza pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

GGC - NN