ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 209/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 209/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 171 din 15 iulie

2013, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 2056/107/2013, a fost

respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea de rejudecare după extrădare

formulată de petentul-condamnat B.A.I., acesta fiind obligat, în baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 05 martie 2013 petentul B.A.I., condamnat definitiv la

o pedeapsă de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.

64 lit. a) și b) C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 94/2011 a

Tribunalului Alba, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 7711/107/2010, a

solicitat rejudecarea după extrădare a cauzei sale, arătând în motivarea

acesteia, în esență, că a lipsit la judecata cauzei în toate gradele de

jurisdicție, motiv pentru care este admisibilă rejudecarea dosarului în vederea

asigurării apărării, pe care nu și-a putut-o realiza, fiind lipsă.

În concluziile

scrise, a mai arătat că nu a angajat apărător și nu a mandatat pe nimeni să

angajeze un avocat, iar reprezentarea sa de către avocatul din oficiu nu a

echivalat cu apărarea efectivă a dreptului său și, totodată, a mai făcut

diferite referiri legate de faptul că în procedura rejudecării are prioritate

principiul dreptului la apărare față de autoritatea de lucru judecat.

Verificând cererea

condamnatului prin prisma interpretării date de practica judiciară în materie,

a art. 522

1

C. proc. pen., mai întâi în etapa admisibilității în

principiu a acesteia, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 522

1

C. proc. pen. în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și

condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a

judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Dispozițiile art. 405 -

408 se aplică în mod corespunzător.

S-a reținut că,

potrivit Deciziei de speță nr. 5173/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, din interpretarea disp. art. 405 alin. (1) C. proc.

pen. care fac referire la rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a

cererii de revizuire, dispoziții care se aplică în mod corespunzător în

procedura rejudecării cauzei după extrădare, rezultă existența unei faze de

admitere în principiu și în cazul acestei proceduri. În faza de admitere în

principiu în procedura rejudecării cauzei după extrădare, instanța este

obligată să efectueze verificări prealabile referitoare la caracterul definitiv

al hotărârii pronunțate în cauză, la scopul extrădării persoanei condamnate, la

modul în care a avut loc judecata inițială, în lipsa condamnatului sau,

dimpotrivă, în prezența acestuia. Prin încheierea de admitere în principiu a

cererii de rejudecare a cauzei, instanța fixează și limitele în care va avea

loc rejudecarea, procedând în mod obligatoriu la audierea condamnatului și

examinând probele propuse de condamnat.

S-a arătat că scopul

reglementării procedurii rejudecării cauzei după extrădare este acea de a se

garanta persoanei extrădate un proces echitabil, cu respectarea, în principal,

a dreptului la apărare, și că textul nu impune obligații instanțelor de

rejudecare în toate situațiile în care inculpatul a lipsit la toate termenele

de judecată și, ca atare, instanța competentă poate opta în sensul admiterii

sau respingerii cererii în funcție de necesitatea reluării ciclurilor

procesuale în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, ceea ce

include și dreptul la apărare. Faptul că această procedură este facultativă a

fost subliniat și în practica judiciară, aspect care se desprinde, de altfel,

din sintagma "instanța poate", cuprinsă la art. 522

1

C.

proc. pen.

S-a mai arătat că

procedura rejudecării după extrădare nefiind obligatorie, cererea poate fi

respinsă dacă instanța constată că cel condamnat a avut cunoștință de procesul

penal, constatare ce se poate întemeia pe diferite deducții ale judecătorului

ori pe reprezentarea condamnatului de către un apărător.

Or, în speță s-a

constatat că petentul, în pofida susținerilor sale că nu a cunoscut procesul, a

avut posibilități de a lua la cunoștință de acesta pentru considerentele ce vor

fi expuse.

Prealabil, prima

instanță a constatat că petentul a fost condamnat definitiv prin Sentința

penală nr. 94/2011, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 7711/107/2010,

la o pedeapsă de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., că a fost emis mandatul de executare nr.

110/2011, la data de 28 iunie 2012, în baza căruia s-a emis un mandat european

de arestare și petentul a fost adus în țară și încarcerat la data de 19

februarie 2013, în vederea executării pedepsei.

S-a mai constatat că

pe parcursul procesului în toate gradele de jurisdicție, petentul a fost

reprezentat de apărător din oficiu la fond și apărător ales în căile de atac

și, mai mult, a declarat apel, prin apărătorul său ales, și recurs, printr-o

cerere semnată personal de petent. Aceste aspecte au constituit, în opinia

tribunalului indicii suficiente că petentul a cunoscut că este implicat într-un

proces aflat pe rol la instanțele române. De altfel, petentul a arătat că

probabil familia i-a angajat un apărător, însă nu a avut cunoștință de acesta,

aspect puțin probabil să fie real, câtă vreme nu s-a făcut dovada că petentul

nu a luat efectiv legătura cu familia în perioada derulării procesului care a

început la Tribunalul Alba la data de 30 august 2010.

S-a mai arătat că

petentul a mai depus la dosar diferite documente din care rezultă că în anumite

perioade, și nu în întreg intervalul derulării procesului, a fost fie

încarcerat de autoritățile germane, fie că s-a aflat internat în spital și că

acest motiv l-a pus în imposibilitate să cunoască procesul din România. Din

aceste documente a rezultat admiterea cererii de extrădare de către Curtea

Supremă a Landului Dusseldorf, iar din cealaltă hotărâre reiese că acestuia i-a

fost revocată pedeapsa privativă de libertate de 1 an și 5 luni, aplicată cu

supraveghere prin Sentința penală din 22 martie 2012 a Judecătoriei Kleve, în Dosar

nr. 14LS-200JS1322/11-7/12, și s-a dispus executarea acesteia, întrucât a avut

un comportament necorespunzător, hotărârea fiind definitivă la 20 noiembrie

2012.

În consecință, prima

instanță a constatat că încarcerarea efectivă a petentului în executarea

hotărârii străine a avut loc după data de 27 iunie 2012, când a rămas

definitivă Sentința penală nr. 94/2011, dată în dosarul a cărui rejudecare se

cere.

Prin urmare, a

reținut tribunalul din actele depuse nu rezultă că petentul ar fi fost

încarcerat în timpul derulării procesului din România nici măcar pe o perioadă

anume.

De asemenea, atașat

concluziilor scrise, petentul, prin apărătorul său, a depus o corespondență din

partea unei d-ne apărător, avocat din Germania, din care rezultă că petentul a

fost internat la o clinică din Koln în perioada 25 mai 2011 - 25 iunie 2011,

interval care face parte din cel supus analizei, însă este un interval scurt,

de doar o lună, ori procesul s-a desfășurat pe parcursul a aproape 3 ani

(interval ce include urmărirea penală și judecata în toate căile de atac) și a

început la data de 01 octombrie 2009, odată cu începerea urmăririi penale,

sfârșindu-se la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv

data pronunțării deciziei de recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție din

27 iunie 2012.

A mai reținut

tribunalul că petentul a fost lipsă și în cursul urmăririi penale și că s-au

îndeplinit toate formalitățile de citare în vederea trimiterii sale în judecată

în lipsă, în dosarul a cărui rejudecare se cere. Mai mult, acest interval de o

lună, în care ar fi fost internat în spital, nu este dovedit cu acte ce emană

de la unitatea spitalicească și nici nu este indicată în vreuna din hotărârile

străine, așa cum susține avocatul din Germania în corespondența trimisă

petentului și depusă odată cu concluziile scrise.

În consecință,

Tribunalul a apreciat că cererea de rejudecare după extrădare nu este

admisibilă în principiu și, din verificările expuse, din modul în care a avut

loc judecata inițială în lipsa condamnatului, nu rezultă că acesta nu a avut

cunoștință de proces, ba, dimpotrivă a rezultat că inculpatul s-a sustras de la

urmărire penală și judecată.

Cât privește dreptul

său la apărare, s-a constatat că acesta a fost respectat, fiind reprezentat la

fond de apărător din oficiu, iar în căile de atac de apărător ales, care și-a

exercitat atribuțiile, iar substituirea apărătorului la un anumit termen de

către un alt apărător este o procedură prevăzută de lege și nu se poate

concluziona că apărătorul substituent nu a făcut o apărare calificată sau că

prin aceasta i s-ar fi încălcat vreun drept procesual inculpatului.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel condamnatul, solicitând desființarea

ei și, în rejudecare, să se admită în principiu cererea de rejudecare și să se

rețină cauza spre a fi rejudecată pe fond, învederând și că dorește să

beneficieze de prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

Prin Decizia penală

nr. 142/A din 16 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și

pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de condamnatul. B.A.I.

împotriva Sentinței penale nr. 171 din 15 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul

Alba în Dosarul nr. 2056/107/2013, sentință care a fost desființată integral

și, în rejudecare:

A fost admisă în

principiu cererea formulată de condamnatul B.A.I., având ca obiect rejudecarea,

după predarea în baza unui mandat european de arestare, a cauzei din Dosarul

nr. 7711/107/2010 al Tribunalului Alba.

S-a dispus trimiterea

cauzei la Tribunalul Alba pentru judecarea în fond a cererii de rejudecare,

după predarea în baza unui mandat european de arestare, a cauzei din Dosarul

nr. 7711/107/2010 al Tribunalului Alba.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas

în sarcina acestuia, iar onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu, în

sumă de 50 RON, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide

astfel instanța de control judiciar a reținut că în literatura de specialitate

se face referire la originea procedurii de rejudecare a condamnatului după

extrădarea acestuia, și anume al doilea Protocol adițional (Strasbourg, 17

martie 1978) al Convenției europene de extrădare, încheiată la Paris, la 13

decembrie 1957. Conform acestui protocol, "când o parte contractantă cere

unei alte părți contractante extrădarea unei persoane în vederea executării

unei pedepse sau măsuri de siguranță pronunțate printr-o hotărâre dată în lipsă

împotriva sa, partea solicitată poate refuza extrădarea în acest scop dacă,

după părerea sa, procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de drepturi de

apărare recunoscute oricărei persoane învinuite de o infracțiune.

Totuși, extrădarea se

va acorda dacă partea solicitantă dă asigurări apreciate ca suficiente spre a

garanta persoanei, a cărei extrădare este cerută, dreptul la o nouă procedură

de judecată care să-i salvgardeze drepturile la apărare. Această hotărâre

îndreptățește partea solicitantă fie să execute judecata în cauză, dacă cel

condamnat nu se împotrivește, fie să urmărească pe cel extrădat, în caz

contrar.

Când partea

solicitată comunică persoanei a cărei extrădare este cerută hotărârea dată în

lipsă împotriva sa, partea solicitantă nu va considera această comunicare ca o

nouă notificare atrăgând efecte față de procedura penală în acest stat."

Dreptul la o nouă

procedură de judecată constituie o condiție pentru acordarea extrădării și

prevederile Protocolului de la Strasbourg nu fac distincție după cum

condamnatul s-a sustras sau nu de la judecată, fiind indiferent, sub acest

aspect, motivul pentru care condamnatul a ajuns pe teritoriul statului

solicitat.

S-a mai arătat că

deși Convenția garantează dreptul persoanei de a se apăra ea însăși - ceea ce

presupune prezența inculpatului în fața instanței - în practica Curții Europene

a Drepturilor Omului judecata în lipsă nu constituie o încălcare a Convenției,

dacă statul a depus eforturi rezonabile pentru a-l găsi și a-l cita pe

inculpat. De asemenea, persoana judecată în lipsă are dreptul să ceară

rejudecarea cauzei, cu excepția cazurilor în care s-a sustras de la judecată.

În acord cu cele

reținute de instanța de contencios european în materie de drepturi ale omului,

Curtea de apel a arătat că este de acord, până la un punct și cu raționamentul

tribunalului, în sensul că cererea de rejudecare a inculpatului poate fi

calificată ca abuzivă dacă se dovedește că a avut cunoștință de proces și a

ales să nu se prezinte personal.

Curtea de apel a

reținut însă și că unul din principiile trasate în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului este și acela că statele părți ale convenției pot

acorda mai multe drepturi decât o face însăși convenția. În legătură cu

reglementarea din art. 522

1

C. proc. pen., Curtea de apel a

considerat că legiuitorul român a ales să acorde inculpaților judecați și

condamnaților în lipsă drepturi lărgite în legătură cu posibilitatea de a se

proceda la o nouă judecare a cauzei lor.

Nu în ultimul rând

Curtea de apel a mai reținut că ori de câte ori se verifică admisibilitatea în

principiu a unei cereri, condițiile ce se solicită a fi îndeplinite trebuie să

fie unele de formă, care, prin această caracteristică a lor, se pretează a fi

analizate într-o procedură lapidară precum cea în discuție.

Conchizând în urma

analizei efectuate până la acest punct, Curtea de apel a considerat că

singurele condiții a căror existență instanța învestită cu o cerere de

rejudecare pe temeiul art. 522

1

C. proc. pen. trebuie să le

cerceteze în faza de admisibilitate în principiu sunt:

- ca inculpatul să fi

fost extrădat sau predat în baza unui mandat european de arestare și

- ca inculpatul să fi

fost judecat și condamnat în lipsă, adică să fi lipsit la toate termenele la

care s-a judecat cauza sa de către toate instanțele (primă instanță și căi

ordinare de atac) din primul ciclu procesual.

Constatând

îndeplinirea celor două condiții, instanța învestită cu cererea de rejudecare

nu mai trebuie să cerceteze dacă lipsa s-a datorat relei-credințe a

inculpatului în sensul că acesta a ales să se sustragă procesului penal.

Cuvântul

"poate" folosit de legiuitor în conținutul textului art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen. nu trebuie interpretat în sensul că ar conferi o putere

de apreciere a instanței cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii

de rejudecare în funcție de buna sau reaua-credință a inculpatului, ci trebuie

interpretat în sensul că legiuitorul permite, în contextul îndeplinirii

anumitor condiții de admisibilitate în principiu, repunerea în discuție a unei

cauze definitiv judecate.

Aplicând cele mai sus

reținute la speța de față, Curtea de apel a constatat, ca și prima instanță, de

altfel, că inculpatul a fost predat în baza unui mandat european de arestare și

că nu a fost prezent la niciun termen la care cauza s-a a fost judecată în

primul ciclu procesual.

Împotriva acestei

decizii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia a declarat, în termen legal,

recursul de față, solicitând, potrivit susținerilor procurorului astfel cum au

fost expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri, casarea deciziei și

menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul

Alba, secția penală.

Examinând recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Alba Iulia, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Procedura rejudecării

în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală prin Legea

nr. 281/2003 (ulterior textul art. 522

1

a fost modificat prin Legea

nr. 202/2010) în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al

inculpaților care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată în cauză.

Din interpretarea

dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că instanța competentă să se

pronunțe asupra cererii de rejudecare a cauzei, după extrădare sau predare în

baza unui mandat european de arestare, optează în sensul admiterii sau

respingerii cererii, în funcție de necesitatea reluării ciclurilor procesuale,

în vederea asigurării respectării dreptului persoanei extrădate, ori după caz,

predate în baza unui mandat european de arestare, la un proces echitabil, în

principal, a dreptului la apărare.

Dreptul inculpatului

de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislația internă cât și

în Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice și în

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, care, în art. 6 parag. 3 prevede că cel acuzat are dreptul de a

se apăra el însuși și dreptul de a interoga martorii. De asemenea, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că prezența inculpatului

este în principiu obligatorie la soluționarea cauzei.

De la regula

prezenței inculpatului la soluționarea cauzei se admit și excepții, atunci când

asigurarea acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii,

mai ales dacă inculpatul are o culpă în absența sa (cauza Poitrimol c. Franței,

cauza Collozza c. Italiei).

Prin urmare, dreptul

persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a

beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricționat, nu numai în situația în

care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau

la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut cunoștință, în orice mod,

despre desfășurarea judecății.

Deși este cert

stabilit că recurentul condamnat B.A.I. a lipsit în cursul procesului penal,

atât în faza de urmărire penală, cât și la toate termenele de judecată la

instanțele de fond, apel și recurs, precum și la pronunțarea hotărârii de

condamnare, Înalta Curte constată, în acord cu concluzia la care a ajuns tribunalul

și contrar celor susținute de apărătorul recurentului, că acesta nu se află în

situația reglementată de art. 522

1

C. proc. pen. și nu poate

beneficia de rejudecarea cauzei așa cum a solicitat.

În cauză se constată,

contrar celor susținute de recurent, că acesta avea cunoștință de existența

procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-și exercite

dreptul la apărare, a fost reprezentat de un apărător în tot cursul procesului,

însă a înțeles să nu participe la judecată. Lipsa recurentului de la judecată

îi este imputabilă acestuia, concluzie la care în mod judicios a ajuns instanța

de fond pe baza argumentelor expuse pe larg în considerentele sentinței, care

nu vor mai fi reluate de instanța de recurs.

Totodată Înalta Curte

constată că recurentul a fost lipsă și în cursul urmăririi penale și s-au

îndeplinit toate formalitățile de citare în vederea trimiterii sale în judecată

în lipsă, în dosarul a cărui rejudecare se cere, iar pe parcursul procesului în

toate gradele de jurisdicție, petentul a fost reprezentat de apărător desemnat

din oficiu (la fond și la recurs) și de apărător ales (în apel).

Aceste aspecte

constituie indicii suficiente că recurentul B.A.I. a cunoscut că este implicat

într-un proces aflat pe rolul instanțelor române; așa fiind, susținerea

petentului, în sensul că, probabil, familia i-a angajat un apărător, însă nu a

avut cunoștință de aceasta, aspect puțin probabil să fie real, câtă vreme nu

s-a făcut dovada că petentul nu a luat efectiv legătura cu familia în perioada

derulării procesului, care a început la Tribunalul Alba la data de 30 august

2010, se apreciază a fi neverosimilă.

Referitor la dreptul

la apărare, Înalta Curte constată că acesta a fost respectat, inculpatul, așa

cum deja s-a arătat, a fost reprezentat de apărător ales în apel și de

apărători desemnați din oficiu la judecarea cauzei în fond și în recurs. Faptul

că în fața instanței de recurs apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul

B.A.I. a fost substituit de un coleg de al său nu duce la concluzia că

apărătorul substituent nu i-a făcut acestuia o apărare calificată.

Față de

considerentele expuse, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia

împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 16 septembrie 2013 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul

condamnat B.A.I., va fi admis, va fi casată decizia penală recurată și va fi

menținută Sentința penală nr. 171 din 15 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul

Alba, secția penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se

plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr.

142/A din 16 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și

pentru cauze cu minori, privind pe intimatul condamnat B.A.I.

Casează decizia penală

recurată și menține Sentința penală nr. 171 din 15 iulie 2013 pronunțată de

Tribunalul Alba, secția penală.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de

50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - GV