ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 326/2020

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă, la 24 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., recunoașterea în România a Sentinței nr. 2972 din 19 noiembrie 2013, pronunțate de Tribunalul Civil și Penal Verona în dosarul nr. x/2010.

În drept, a invocat incidența dispozițiilor art. 1094 - 1101 C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 974 din 2 noiembrie 2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bacău a reținut că, sub aspectul competenței teritoriale, relevante sunt dispozițiile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul imposibilității determinării instanței, conform alin. (1), competența aparține Tribunalului București.

Deși a apreciat că textele legale nu sunt explicite, persoana care refuză recunoașterea hotărârii străine nu poate fi decât cea care a figurat ca parte în cauza în care aceasta a fost pronunțată și căreia i se opune hotărârea.

În ceea ce privește competența teritorială, Tribunalul Bacău a apreciat că aceasta nu poate fi stabilită prin raportare la adresa de domiciliu a reclamantului sau la cea a sediului instituției competente să opereze modificările intervenite în starea civilă a acestuia, întrucât soluționarea cererii adresate instituției este condiționată și subsecventă de recunoașterea hotărârii; pe de altă parte, a considerat că ar fi îngreunată sau chiar împiedicată posibilitatea părții adverse să identifice o eventuală cerere de recunoaștere a hotărârii obținute printr-o fraudă comisă în procedura urmată în străinătate (art. 1096 alin. (3), art. 1097 alin. (1) lit. c), d) și f) C. proc. civ., respectiv art. 37 alin. (2) lit. b) din Regulamentul CE nr. 2201/2003).

Astfel, a făcut referire la dispozițiile Regulamentului CE 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială potrivit cărora, în esență, în afară de instanța de la domiciliul pârâtului ar trebui să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și acțiune ..., existența acestei legături trebuind să asigure securitatea juridică și să evite posibilitatea de a se introduce o acțiune împotriva pârâtului în fața unei instanțe dintr-un stat membru care nu era previzibilă în mod rezonabil de acesta.

De asemenea, a menționat dispozițiile art. 87 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, conform cărora "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, dovada acestuia făcându-se, potrivit art. 91 alin. (1) din același act normativ, "cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate", în lipsa acestora sau atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței neputând fi opusă altor persoane (alin. (2)).

Tribunalul Bacău a constatat că, potrivit art. I3 din Legea nr. 191 din 19 iunie 2007 pentru aprobarea O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, în vederea aplicării Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 2.201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, (art. (1)) "Cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, pronunțate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condițiile prevederilor Regulamentului nr. 2.201/2003, sunt de competența tribunalului.

Astfel, a reținut că dispozițiile art. 1099 alin. (2) sunt aplicabile în cauză, întrucât pârâta, deși este cetățean român, nu figurează cu domiciliul în România din 15 mai 2013, potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, la stabilirea competenței neputând fi avută în vedere adresa la care reclamantul pretinde că pârâta locuiește în fapt.

Pentru aceste motive, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

Prin Sentința nr. 766 din 18 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recunoaștere a unei hotărâri străine este de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

Față de aceste dispoziții legale și de cele ale art. I3, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006, a constatat că, deși tribunalul are competență generală și materială pentru a soluționa cererea promovată de reclamantă, instanța sesizată nu este cea competentă teritorial.

Astfel, a reținut că, în speță, pârâta B., care se opune recunoașterii hotărârii străine, are domiciliul în jud. Bacău, astfel cum a fost indicat de oficiul poștal din jud. Bacău, unde s-a realizat în mod legal procedura de comunicare a citației către pârâtă în procedura pentru termenul de judecată din 18 aprilie 2019.

Deși din verificările efectuate de Tribunalul Bacău în baza de date a DEPABD la 30 august 2018, a rezultat că pârâta figurează fără domiciliu activ în România, instanța a apreciat că, la stabilirea competenței, trebuie să se aibă în vedere domiciliul pârâtului, în sens procesual, iar nu domiciliul legal stabilit conform dispozițiilor art. 87 și art. 91 C. civ. din 2009.

Or, oficiul poștal din jud. Bacău, a indicat domiciliul destinatarului citației expediate către pârâta B., ca fiind în jud. Bacău, iar procedura de comunicare a actelor de procedură către pârâtă a fost legal îndeplinită la acest domiciliu.

Astfel, rezultă că domiciliul în sens procesual al pârâtei este în localitatea mai sus menționată, chiar dacă pârâta nu figurează în baza de date a DEPABD cu acest domiciliu ca fiind domiciliul legal.

În consecință, prin raportare la dispozițiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, a reținut că cererea este de competența Tribunalului Bacău, în a cărui rază teritorială se afla, la data introducerii cererii, domiciliul pârâtei care poate refuza recunoașterea hotărârii străine.

De asemenea, a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ., care atribuie în competența teritorială a Tribunalului București cererile de exequatur în cazul imposibilității de determinare a tribunalului, potrivit alin. (1) al acestui text de lege, excepția fiind de strictă interpretare și aplicare.

Totodată, a constatat că Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, precum și Regulamentul (CE) nr. 4/2009 nu stabilesc reguli de competență internă a instanțelor de pe teritoriul unui stat membru, astfel încât, odată atrasă competența internațională a instanțelor române de soluționare a cererii în baza regulamentelor, competența teritorială se stabilește potrivit normelor dreptului intern, respectiv dispozițiile art. 1099 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materie.

Pentru aceste argumente, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Obiectul cauzei deduse judecății este reprezentat de cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., recunoașterea în România a Sentinței nr. 2972 din 19 noiembrie 2013, pronunțate de Tribunalul Civil și Penal Verona în dosarul nr. x/2010.

Instituția juridică ce reglementează recunoașterea hotărârilor judecătorești străine în România este reglementată în C. proc. civ., Titlul III - "Eficacitatea hotărârilor străine", Capitolul I - "Recunoașterea hotărârilor străine".

Conform art. 1.099 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine."

În speță, calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoașterea Sentinței nr. 2972 din 19 noiembrie 2013, pronunțate de Tribunalul Civil și Penal Verona în dosarul nr. x/2010, este pârâta B..

Conform mențiunilor reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, domiciliul pârâtei este în jud. Bacău, la familia C..

Conform susținerilor reprezentantului convențional al reclamantului, consemnate în practicaua Sentinței nr. 947 din 2 noiembrie 2018 a Tribunalului Bacău, secția I civilă, pârâta domiciliază, în fapt, în jud. Bacău, la familia C..

Aceleași concluzii au fost reiterate de apărătorul reclamantului cu ocazia invocării excepției de necompetență teritorială a Tribunalului București, prin cererea depusă la 21 decembrie 2018 în dosarul nr. x/2018 al acestei instanțe, în argumentarea excepției arătându-se că pârâta are cunoștință de hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, iar domiciliul în fapt al acesteia este la părinții săi, C., din jud. Bacău.

În raport de precizările reprezentantului convențional al reclamantului, Tribunalul București, ulterior amânării succesive a pronunțării asupra cauzei prin încheierile din 10 ianuarie 2019 și din 11 ianuarie 2019 (dosar nr. x/2018), prin Încheierea din 15 ianuarie 2019 a dispus repunerea cauzei pe rol și a acordat termen de judecată la 21 februarie 2019, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâta.

Conform dovezii de înmânare aflate la dosarul Tribunalului București, pârâta a fost citată la adresa din jud. Bacău, la familia C..

Însă, potrivit mențiunilor din procesul-verbal întocmit de agentul însărcinat cu efectuarea procedurii de citare, precum și a celor inserate de oficiul poștal pe plicul cu care aceasta a fost expediată, pârâta nu locuiește la adresa anterior menționată, ci în jud. Bacău.

Drept urmare, Tribunalul București a dispus citarea pârâtei la această adresă, procedura de citare fiind legal îndeplinită pentru termenul de judecată din 18 aprilie 2019, când instanța a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială, invocată de pârât.

În ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare a acesteia, iar noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziții prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Dacă titularul și-a declarat domiciliul sau reședința, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza mențiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate."

Sancțiunea pentru neactualizarea sau nedeclararea datelor reale în cartea de identitate este menționată la art. 91 alin. (2) C. civ., care prevede că în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane.

Cu toate acestea inopozabilitatea față de terți a domiciliului real, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ. nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Raportat la acest din urmă text normativ, în doctrina și în practica judiciară, s-a arătat constant că "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv".

Având în vedere că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoștințarea părții despre existența litigiului, ci și în facilitarea prezentării acesteia în fața instanței pentru a-și formula apărările și a exercita căile de atac prevăzute de lege.

Chiar dacă, în speță, nu a fost identificat domiciliul oficial al pârâtei, acest aspect nu este de natură să atragă competența Tribunalului București, în baza alin. (2) al art. 1099 C. proc. civ., întrucât sunt aplicabile dispozițiile art. 87 C. civ. și art. 89 alin. (3) C. civ., care acordă prioritate domiciliului în fapt al pârâtei care se află în raza de competență a Tribunalului Bacău.

Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., care atribuie în competența tribunalului în circumscripția căruia domiciliază partea care refuză recunoașterea hotărârii străine cererea ce are acest obiect.

Or, dispozițiile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ. atribuie în competența Tribunalului București soluționarea cererii de exequatur numai în cazul imposibilității determinării tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază partea care refuză recunoașterea hotărârii străine, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu își găsesc aplicabilitatea nici prevederile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și ale Regulamentului (CE) nr. 4/2009, deoarece acestea nu stabilesc reguli de competență internă a instanțelor de pe teritoriul unui stat membru.

Odată atrasă competența internațională a instanțelor române de soluționare a cererii de exequatur în baza regulamentelor, competența teritorială a acestora se stabilește conform normelor de drept intern, respectiv în baza art. 1099 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materie.

Având în vedere că, în cauză, pârâta domiciliază în fapt în jud. Bacău, localitate aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului Bacău, în aplicarea dispozițiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Bacău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - CL