ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1493/2020

HOTĂRÂRE

14.07.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1493/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 16.10.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat instanței obligarea, în solidar, a pârâților Statul Român prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Spitalul Județean de Urgență Bacău, B., C., D., E. și F. la plata sumei de 800.000 de Euro (echivalentul in RON la data plății) cu titlu de daune morale cauzate acestuia ca urmare a săvârșirii faptelor civile delictuale prin producerea de tratamente denigrante și inumane la care a fost supusă mama sa, G., în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1349 C. civ., art. 194 și urm. C. proc. civ. și art. 2 și 3 din CEDO.

Prin sentința civilă nr. 2318 din 25 octombrie 2019, Tribunalului București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut că pentru soluționarea excepției se va avea în vedere regula generală în materia competenței teritoriale, instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se va introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

S-a reținut, raportat la motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, că nu s-a invocat vreo faptă ilicită a Statului român și, implicit, vreun eventual raport juridic delictual în privința acestuia, concluzionându-se, astfel, că ar fi fost indicat în mod formal în cuprinsul cererii, doar în vederea atragerii competenței Tribunalului București.

Totodată, constatând că toți ceilalți pârâți au domiciliile/sediile indicate ca fiind în municipiul Bacău, că pretinsele fapte ilicite, dar și că pretinsul prejudiciul generat de aceștia ar fi fost comis și produs în mun. Bacău, a apreciat că revine Tribunalului Bacău competența de soluționare a pricinii.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Bacău, secția I civilă a pronunțat sentința nr. 98 din 4 martie 2020, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă, și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivare s-a reținut că Tribunalul București a soluționat excepția de necompetență teritorială în temeiul art. 200 alin. (1) și (2) C. proc. civ., fără a pune în dezbaterea contradictorie a părților excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, precum și că necompetența teritorială, în speța de față, nu are caracter absolut, neputând fi invocată de instanță din oficiu, ci doar de pârât prin întâmpinare.

Totodată, a constatat că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul a avut alegerea între două deopotrivă competente în raport de persoanele pe care a înțeles să le cheme în judecată, și acesta a învestit Tribunalul București cu soluționarea cererii.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului ce a generat desesizarea celor două instanțe și crearea conflictului negativ de competență îl constituie cererea având ca obiect răspundere civilă delictuală, formulată de reclamantul A. prin care a solicitat instanței obligarea pârâților Statul Român prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Spitalul Județean de Urgență Bacău, B., C., D., E. și F. la plata echivalentului în RON a sumei de 800.000 de Euro, reprezentând daune morale datorate pentru pretinsele fapte ilicite săvârșite de pârâți, constând în tratamente denigrante și inumane la care a fost supusă mama sa, G., în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău.

Acțiunea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a înfățișat în fața instanței de judecată.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.

Astfel, potrivit art. 130 C. proc. civ.,"(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. (3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Pentru toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., avută în vedere de ambele instanțe, este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, instanța învestită neputând-o invoca din oficiu.

Aceeași regulă se aplică și în situația prevăzută de art. 112 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează ipoteza în care un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, legiuitorul prevăzând în acest caz, în mod expres, că necompetența se poate invoca de oricare dintre pârâți la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Din interpretarea textelor de lege sus-menționate rezultă că, atât timp cât niciunul dintre pârâți nu a formulat întâmpinare în cauză, prin care să fi invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, soluționarea cauzei este în competența instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Față de considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.