ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2527/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. și intervenientul forțat D. solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 675.000 RON pentru suferințele psihice provocate ca urmare a decesului mamei sale E., prestații periodice raportate la ultimul venit net obținut de defunctă în cuantum de 1/4 de la data introducerii acțiunii până la împlinirea vârstei de 18 ani și în continuare până la împlinirea vârstei de 26 ani, penalități de 0,2% pe zi de întârziere începând cu a 11 a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la plata integrală a sumei, cu cheltuieli de judecată. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat față de hotărârea pronunțată în dosarul penal nr. x/2016 având în vedere că reclamanta s-a constituit parte civilă și a solicitat 1.000.000 euro despăgubiri morale ca urmare a decesului mamei. Prin încheierea finală de dezînvestire nr. 19/21.05.2018, s-a admis excepția necompetenței funcționale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Bacău, instanță pe rolul căreia pricina a fost înregistrată sub nr. x/2018* la data de 26.06.2018.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 433 din 21 iunie 2019, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău Prin decizia civilă nr. 320 din 20 iulie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul, a anulat în parte sentința civilă apelată, a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A. solicitând admiterea acestuia și admiterea excepției autorității de lucru judecat, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 433 din 21 iunie 2019, ca temeinică și legală. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a formulat, în esență, următoarele critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.: - alegerea modalității prin care persoana vătămată înțelege să solicite despăgubiri trebuie să se circumscrie principiului "electa una via non datur recursus ad alteram"; cum reclamanta s-a constituit parte civilă în procesul penal pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului mamei sale, nu poate solicita despăgubiri pentru același prejudiciu și în fața instanței civile; - instanța de apel, deși reține constituirea de parte civilă a reclamantei în dosarul penal, cât și faptul că prin prezenta acțiune se solicită despăgubiri tot pentru decesul mamei, susține - în mod netemeinic - că latura civilă alăturată acțiunii penale prin constituirea de parte civilă a reclamantei A. nu a fost soluționată în procesul penal, înscrisurile administrate ca probe arătând o altă situație de fapt; - curtea de apel constată în mod neîntemeiat că instanța penală "lasă nesoluționată acțiunea civilă ca urmare a achitării inculpatului pentru vătămare corporală, fără a face o diferență între eventualele daune morale pretinse de parte ca urmare a decesului mamei, respectiv cele generate de vătămarea sa corporală" în condițiile în care reține constituirea de parte civilă a reclamantei în dosarul penal; - se reține fără fundament că din hotărârea penală definitivă nu reiese că pretențiile civile au fost examinate în mod efectiv în ce privește întrunirea ori neîntrunirea condițiilor răspunderii civile, în condițiile în care instanța penală a acordat despăgubiri raportându-se în mod clar la fiecare infracțiune pentru care a fost sesizată; - în considerentele deciziei penale se arată că despăgubirile civile acordate de prima instanță sunt apte să realizeze o reparație integrală a prejudiciilor încercate de flecare persoană vătămată; - curtea de apel a reinterpretat considerentele hotărârilor penale cu toate că instanțele penale s-au pronunțat și au motivat temeinic acordarea despăgubirilor materiale și morale într-un cuantum considerabil; - recurenta a invocat excepția autorității de lucru judecat, apreciind că sunt întrunite condițiile de fond pentru admiterea acesteia;

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A., prin reprezentant legal B., a formulat întâmpinare la data de 28.10.2020, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 23 septembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 320 din 20 iulie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 18 noiembrie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, în considerarea celor ce urmează: Deși cererea de recurs a fost fundamentată, în drept, pe dispozițiile art. 488, alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se constată că dezvoltarea criticilor formulate poate fi subsumată cazului de nelegalitate înscris în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., acestea punând în discuție încălcarea pe latură civilă a autorității de lucru judecat a hotărârii penale rămase definitive - decizia nr. 1199/2.11.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori si de familie. În aprecierea recurentei, dacă autoritatea de lucru judecat ar fi fost valorificată de instanța de apel, aceasta ar fi determinat inadmisibilitatea acțiunii civile din perspectiva principiului electa una via, non datur recursus ad alteram. Recurenta nu a dezvoltat, însă, critici concrete care să fie susceptibile de încadrare în cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauze), temeiul de drept fiind invocat pur formal. În consecință, examinarea deciziei recurate urmează a fi realizată doar prin prisma criticilor de nelegalitate susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ. Reține Înalta Curte faptul că pârâta a invocat în prezenta cale de atac excepția autorității de lucru judecat, care potrivit art. 432 C. proc. civ. poate fi invocată în orice stare a pricinii, chiar înaintea instanței de recurs, fiind deci admisibilă și în prezentul recurs, urmând a fi analizată în continuare prin considerente comune cu cele ce privesc fondul recursului, având în vedere că atât excepția invocată, cât și calea de atac sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, dată fiind autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri judecătorești. Aceste dispoziții legale dau expresie efectului negativ al autorității de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză. Astfel, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție aceeași pretenție, pe care să o opună aceleiași părți și invocând același temei juridic. În prezentul recurs, astfel cum în mod judicios rezultă din constatările instanțelor de fond, în cauza penală soluționată definitiv prin decizia penală nr. 1199 din data de 02.11.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de reclamanta din prezenta cauză A., prin reprezentant legal, având ca obiect acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării corporale proprii, ca efect al achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de dispozițiile art. 196 alin. (1), (3), (4) C. pen. împotriva persoanei vătămate, cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I coroborate cu prevederile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., însă a omis, în acest demers, să se pronunțe cu privire la cererea de constituire ca parte civilă formulată de aceeași parte pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului mamei sale, potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. pen., în condițiile în care a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de dispozițiile art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. În acest caz, persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal are la îndemână remediul procedural reglementat de art. 27 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia: "Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiunea la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Probele administrate în cursul procesul penal pot fi folosite în fața instanței civile." În speța dedusă judecății, consecutivă unei hotărâri penale definitive, intimata-reclamantă prin reprezentant legal s-a adresat instanței civile cu o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care a pretins daune morale pentru suferințele psihice provocate ca urmare a decesului mamei sale E., prestații periodice raportate la ultimul venit net obținut de defunctă în cuantum de 1/4 de la data introducerii acțiunii până la împlinirea vârstei de 18 ani și în continuare până la împlinirea vârstei de 26 ani, precum și penalități de 0,2% pe zi de întârziere începând cu a 11 - a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la plata integrală a sumei În aceste condiții, în mod legal curtea de apel s-a raportat la prevederile art. 27 alin. (2) C. proc. pen. atunci când a analizat soluția primei instanțe de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat, câtă vreme decizia penală nu face diferență între eventualele daune morale pretinse de reclamantă în procesul penal pentru repararea prejudiciului produs prin decesul mamei sale, respectiv cele generate de propria vătămare corporală, fiind deci evident că instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă pornită în procesul penal de către reclamanta din prezenta cauză. În acest context, Înalta Curte constată că instanța de apel a identificat și aplicat corect dispozițiile procedurale din materie penală pe care le-a coroborat în mod judicios cu cele de procedură civilă în ce privește incidența și aplicarea autorității de lucru judecat în prezenta cauză, expunând un raționament solid și coerent care a condus la pronunțarea soluției atacate cu recurs, astfel că nu se poate reține caracterul întemeiat al criticilor recurentei. Atâta vreme cât, fie și prin omiterea soluționării ei, instanța penală a lăsat nesoluționată o pretenție civilă cu care se află învestită, nu ar putea fi reținută existența autorității de lucru judecat cu privire la această pretenție. De esența lucrului judecat este tocmai analiza și soluționarea judiciară a unei pretenții, căci autoritatea nu s-ar putea atașa decât lucrului care a fost în mod efectiv examinat și soluționat, iar nu celui care a scăpat verificării jurisdicționale și pronunțării instanței. Nefiind, deci, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 C. proc. civ., față de considerentele ce preced, rezultă că și excepția autorității de lucru judecat invocată de recurentă direct în calea de atac a recursului este neîntemeiată. Ca atare, Înalta Curte, va înlătura criticile recurentei cu privire la decizia curții de apel, critici reîncadrate, în aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din același cod, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 320 din 20 iulie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.