ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 129/2020

Asupra cauzei penale, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1644/A din data de 05 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 au fost respinse, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. și art. 126 alin. (6) din C. proc. pen., invocate de apelanta-revizuentă A..

În acest sens, a reținut cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate, care vizează disp. art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. și art. 126 alin. (6) din C. proc. pen., în raport, cu exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a considerat că nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile prevăzute de lege.

În ceea ce privește condiția referitoare la faptul ca textul de lege criticat să fie în vigoare, aceasta este îndeplinită, apelanta invocând neconstituționalitatea art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. și art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. care produc efecte juridice.

Referitor la condiția de a nu mai fi fost pronunțată de Curtea Constituțională o decizie în sensul admiterii în legătură cu aspectele învederate, s-a constatat că neconstituționalitatea dispozițiilor legale invocate de către apelantă a mai fost invocată, prin Decizia nr. 243/16.04.2019, soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (9) din C. proc. pen., care exclude posibilitatea de a face contestație împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară cu privire la dispoziția de începere a judecății referitor la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, pronunțată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., a fost declarată neconstituțională. Totodată, prin Decizia nr. 248/16.04.2019, s-a constatat că dispozițiile art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. sunt neconstituționale.

Curtea a apreciat, însă, că nu este îndeplinită nici condiția esențială, și anume legătura strânsă dintre conținutul excepțiilor de neconstituționalitate și soluționarea dosarului, aspect care conduce la rândul său, la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale este un act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, raportându-ne la particularitățile cauzei, se constată că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă, respectiv art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. și art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. nu au legătură cu cauza, ci vizează măsurile de protecție a martorilor în cursul urmăririi penale și calea de atac care poate fi formulată în cazul plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, cu privire la care judecătorul de cameră preliminară se pronunță conform art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen.

Astfel, "legătura" dintre norma legală pretins contrară Constituției și soluția ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare a acelei norme, ci dintr-o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziției în speță și necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

Din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat, iar finalitatea ei (admiterea efectivă a excepției de către instanța competentă) să conducă la un rezultat concret în soluționarea cauzei, ceea ce nu se constată în cauză.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. și art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. cuprinse în Decizia penală nr. 1644/A din data de 05 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019 (2813/2019)a declarat recurs revizuenta A..

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată.

Totodată, instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Alin. (6) al aceluiași articol prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În cauză, se constată că recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. și art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. ce privesc măsurile de protecție a martorilor în cursul urmăririi penale și calea de atac care poate fi formulată în cazul plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Una dintre condițiile ce se cer a fi îndeplinite pentru sesizarea Curții Constituționale este aceea ca dispozițiile ale căror neconstituționalitate se invocă să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. și art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. au mai făcut obiectul analizei Curții Constituționale.

Astfel, instanța de contencios constituțional a statuat prin Decizia nr. 243 din 16.04.2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 429 din 30 mai 2019 că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (9) din C. proc. pen., care exclude posibilitatea de a face contestație împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară cu privire la dispoziția de începere a judecății referitor la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, pronunțată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., este neconstituțională.

Totodată, prin Decizia nr. 248 din 16.04.2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019 s-a constatat că dispozițiile art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. sunt neconstituționale.

În aceste condiții, devin, astfel, incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Înalta Curte constată că nici condiția de admisibilitate privind legătura cu cauza nu este îndeplinită, având în vedere că excepțiile de neconstiuționalitate au fost invocate în cadrul apelului declarat de apelanta-revizuentă A. împotriva Sentinței penale nr. 2577/7.10.2019 pronunțate de Judecătoria sectorului 5 București, secția I penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentă. Totodată, se reține că revizuirea a fost îndreptată împotriva Sentinței penale nr. 1813/02.07.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei sectorului 5 București, definitivă prin Decizia penală nr. 638/30.04.2015 a Curții de Apel București, secția a II- penală, prin care, printre altele, inculpatul B. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă (faptă din data de 24.05.2008) și în baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. art. 374 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 și 36 din C. pen. a fost condamnat, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantila în formă continuată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. și art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 1644/A din data de 05 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. și art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 1644/A din data de 05 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă revizuenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV