ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 578/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la constituționalitatea art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În esență, pentru a dispune astfel cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de revizuentul A., Curtea de Apel București a reținut că, la termenul de dezbateri din data de 27 septembrie 2019, revizuentul, prin apărător ales, a susținut excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) din noul C. proc. pen. care vizează admisibilitatea în principiu, referitor la modul în care este reglementat în prezent art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în sensul că pentru anumite litere de la art. 16 alin. (1), în speță a) și d), nu s-ar permite formularea unei asemenea contestații în anulare, în timp ce, pentru lit. e) - j), s)-ar permite formularea acesteia, în condițiile în care oricare dintre cazurile de la art. 16 C. proc. pen. atrage imposibilitatea de punere în mișcare a acțiunii penale sau în cazul în care a fost pusă deja în mișcare, imposibilitatea exercitării în continuare a acțiunii penale.

S-a arătat că excepția invocată vizează încălcarea art. 16, 21 și 24 din Constituția României.

Prima instanță, deliberând asupra cererii de sesizare formulată în cauză, a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, reținându-se astfel, că deși excepția de neconstituționalitate este invocată în fața instanței de judecată, de una dintre părți, respectiv de către contestator, având ca obiect prevederi legale ce au legătură cu soluționarea contestației în anulare și care nu au mai fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, s-a apreciat că, în fapt, nu se invocă decât formal, ca obiect, neconstituționalitatea unei legi.

S-a menționat că scopul invocării excepției de neconstituționalitate este acela al înlăturării unor omisiuni legislative și nu constatarea unei neconstituționalități a dispozițiilor legale în vigoare, apreciind că în fapt, se tinde la a se invoca omisiunea legiuitorului de a include între cazurile de contestație în anulare și cauzele de achitare prevăzute de art. 16 lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., aspecte care depășesc competența Curții Constituționale și intră în competența legiuitorului, principii precizate în nenumărate decizii ale Curții Constituționale.

Instanța a avut în vedere Decizia nr. 397/2015 a Curții Constituționale în care își stabilește competența și în care precizează că "aspectele legate de modul de aplicare și de interpretare a legii, care constituie atributul exclusiv al instanțelor de judecată de drept comun, nu intră în competența Curții Constituționale".

De asemenea, completarea dispozițiilor invocate în cererea formulată de contestator, prin includerea în cazurile de contestației în anulare a cauzele de achitare prevăzute de art. 16 lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, întrucât, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceasta "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului" (Decizia nr. 490 din 25 septembrie 2014 a Curții Constituționale), fără a se "putea substitui organului legislativ pentru a stabili aspecte ce ar depăși statutul său constituțional, afectând rolul de legislator pozitiv al Parlamentului României ca unică autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curții Constituționale).

În consecință, Curtea de Apel București a apreciat că nu este îndeplinită condiția constând în invocarea efectivă a neconstituționalității unei dispoziții legale în vigoare, ci se urmărește a se modifica legislația în vigoare, motiv pentru care, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare.

***

Împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs contestatorul A..

Prin recursul formulat în cauză, în esență, recurentul A. a susținut că soluția Curții de Apel București este netemeinică și nelegală, întrucât contrar celor reținute prin încheierea atacată, prin excepția de neconstituționalitate invocată nu s-a solicitat Curții Constituționale să modifice art. 426 lit. b) din C. proc. pen., ci apărarea a învederat existența unui tratament discriminatoriu între inculpații condamnați, în condițiile în care existau probe cu privire la incidența în cauză a vreunuia dintre cazurile reglementate de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (cărora li se permite să formuleze contestație în anulare în temeiul art. 426 lit. b) din C. proc. pen.) și inculpații condamnați, în condițiile în care existau probe cu privire la incidența în cauză a vreunuia dintre cazurile reglementate de art. 16 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen. (cărora nu li se permite să formuleze contestație în anulare în temeiul art. 426 lit. b) din C. proc. pen.).

Față de această situație, prin calea de atac formulată în cauză, recurentul a concluzionat că art. 426 lit. b) din C. proc. pen. creează situația profund inechitabilă și neconstituțională conform căreia numai inculpații condamnați, deși existau probe cu privire la incidența în cauză a vreunuia din cazurile reglementate de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din noul C. proc. pen. ar putea invoca motivul de contestație în anulare reglementat de art. 426 lit. b) din noul C. proc. pen.

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului și să se constate că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale așa cum a fost formulată.

Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din data de 22 noiembrie 2019, s-au luat concluziile părților asupra recursului de față, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Încheierea din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, recurată în cauză, la termenul de dezbateri asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 120/A din 27 ianuarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., s-a constatat că este inadmisibilă, reținându-se, în esență, că excepția este inadmisibilă întrucât neconstituționalitatea textului criticat în cauză este invocată formal și că în concret autorul excepției urmărește a se modifica legislația în vigoare, având în vedere că prin excepția invocată se critică omisiunea legiuitorului de a include între cazurile de contestație în anulare și cauzele de achitare prevăzute de art. 16 lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că, examinând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege pentru sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepția ridicată, în mod corect Curtea de Apel București a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd următoarele:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Similar primei instanțe, în raport de aceste dispoziții legale, se constată că este incontestabil că, în speță, excepția a fost invocată de către parte, contestatorul A., în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Instanțelor de judecată le revine însă, în faza admisibilității condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, și competența de a verifica dacă excepția a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituționalității unei dispoziții legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza.

Legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală care reglementează desfășurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Însă, având în vedere cuprinsul dispozițiilor a căror neconstituționalitate se cere a fi verificată, Înalta Curte constată că în mod judicios Curtea de Apel București a apreciat că în cauză nu sunt invocate critici de neconstituționalitate a unor dispoziții legale, ci, în realitate, prin excepția invocată se critică modalitatea în care este reglementat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte reține că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă prevăd următoarele:

Art. 426 C. proc. pen. reglementează cazurile de contestație în anulare, stabilind că:

"Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: [...] b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. [...]"

Or, pe calea excepției în discuție, recurentul a criticat faptul că aceste dispoziții legale nu creează posibilitatea inculpaților condamnați, deși existau probe cu privire la incidența în cauză a vreunuia din cazurile reglementate de art. 16 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., de a formula contestație în anulare întemeiată pe motivul de contestație în anulare reglementat de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Așadar, rezultă că în realitate ceea ce contestă recurentul nu vizează neconstituționalitatea textul de lege menționat, respectiv art. 426 alin. (1) C. proc. pen., ci faptul că în conținutul acestuia legiuitorului nu a inclus între cazurile de contestație în anulare și cauzele de achitare prevăzute de art. 16 lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., aspecte care însă depășesc competența Curții Constituționale.

Prin urmare, având în vedere criticile formulate în susținerea prezentei cereri de sesizare și față de conținutul dispozițiilor a căror neconstituționalitate se cere a fi verificată, Înalta Curte constată că prin excepția invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se susțin aspecte care țin de modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorul excepției îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu și Curții Constituționale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.

Potrivit legii și jurisprudenței în materie, Înalta Curte constată, în raport de motivele formulate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, că prin problema ridicată nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituționalitate, iar din această perspectivă, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege pentru sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepția ridicată, în cauză se apreciază că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Concluzionând, în condițiile în care, remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurentul A. în scopul și finalitatea sa, respectiv armonizarea normei procesual penale cu legea fundamentală, Înalta Curte apreciază că excepția invocată este contrară prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - MM