ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 255 din 23 martie 2018, Judecătoria Miercurea-Ciuc, secția penală a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. și art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1969 și art. 16 din Legea nr. 187/2012 a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 754 din 27 septembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 116/A din 14 martie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, constatând că infracțiunea de ucidere din culpă este concurentă cu infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere dedusă judecății.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de 2 ani închisoare, stabilită pentru infracțiunea de ucidere din culpă, și de 1 an și 6 luni închisoare, stabilită pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv 6 luni, în total 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. și art. 67 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen. a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 97 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei comunei Lunca de Jos, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 96 C. pen., a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, a nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse ori a neîndeplinirii obligațiilor civile.

În temeiul art. 71 alin. (5) teza a II-a C. pen. din 1969, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 de RON, aferentă fazei de urmărire penală.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă maghiară a fost lăsat în sarcina statului.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, criticând faptul că prima instanță nu a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., și pedeapsa accesorie similară.

Deopotrivă, parchetul a criticat omisiunea primei instanțe de a stabili în sarcina inculpatului una sau mai multe dintre obligațiile prev. de art. 93 alin. (2) C. pen.

III. Prin Decizia penală nr. 557/A din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc împotriva sentinței penale nr. 255 din 23 martie 2018 pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, s-a desființat, în parte, sentința penală atacată, iar în rejudecare:

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a impus inculpatului A. obligația de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin deciziei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că, în condițiile în care, pentru infracțiunea cercetată în cauză - conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o perioadă de 3 ani de la rămânerii definitive a hotărârii, se impunea ca, raportat la modalitatea în care a săvârșit fapta, comportamentul pe care l-a adoptat la momentul opririi de către organele de poliție și gradul de alcoolemie pe care l-a avut la momentul comiterii infracțiunii, acestuia să i se aplice și pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.

Totodată, a notat că, având în vedere caracterul imperativ al disp. art. 93 alin. (2) C. pen., se impunea a se stabili în sarcina inculpatului una dintre obligațiile prevăzute de textul de lege menționat, respectiv aceea de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probațiune Harghita sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, inculpatul exprimându-și acordul în acest sens.

****

Împotriva Deciziei penale nr. 557/A din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș.

În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a invocat un unic motiv de recurs în casație, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În argumentarea acestuia, evocând jurisprudența instanței supreme și doctrina de specialitate în materia cazului de recurs în casație invocat, în considerarea cărora a susținut că recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este apt să remedieze nelegalitățile în materia pedepselor, indiferent de categoria acestora: principale, complementare sau accesorii, parchetul a arătat că soluția curții de apel, care, admițând apelul declarat de procuror, în rejudecare a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule (decurgând din pedeapsa complementară omonimă), direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă (corespunzătoare concursului între infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și ucidere din culpă), fără să o fi stabilit, în prealabil, pe lângă pedeapsa principală corespunzătoare infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. - corespunde unei nelegale aplicări a pedepsei. Practic, modalitatea de impunere, de către instanța de apel, în sarcina inculpatului A., a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule s-a realizat cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 65 alin. (1), cu referire la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. și a art. 45 alin. (5), cu referire la alin. (2) C. pen.

În acest sens, parchetul a arătat că dispozițiile legale precitate instituie două reguli, respectiv:

- se stabilesc pentru infracțiunile concurente nu doar pedepse principale și, eventual, complementare, ci și pedepse accesorii; numai după ce o pedeapsă accesorie se stabilește pe lângă o pedeapsă principală inițială, aceasta (pedeapsa accesorie) se aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă;

- dacă există o pluralitate de pedepse accesorii cu un conținut diferit, ele se aplică, toate, pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

Prima dintre cele două reguli exprimă ideea că impunerea pedepsei accesorii presupune o dublă operațiune: mai întâi, stabilirea ei pe lângă o pedeapsă principală, iar apoi, aplicarea ei pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

Or, în pofida acestor reguli, în speță, curtea de apel a făcut o referire singulară la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule (decurgând din pedeapsa complementară omonimă), respectiv în contextul aplicării ei pe lângă pedeapsa principală rezultantă corespunzătoare concursului între infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și ucidere din culpă, fără ca aceasta să fi fost stabilită inițial pe lângă pedeapsa principală corespunzătoare infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., care a făcut obiectul cercetărilor în cauză.

În consecință, în considerarea argumentelor prezentate, parchetul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a hotărârii atacate, iar în rejudecare, înlăturarea greșitei aplicări a art. 65 alin. (1), cu referire la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. și a art. 45 alin. (5), cu referire la alin. (2) C. pen., urmând ca:

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 4 februarie 2019, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității cererii de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 15 martie 2019.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 15 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv, 24 mai 2019, constatând că intimatul inculpat A. a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei în lipsă și că, raportat la dispozițiile art. 90 C. proc. pen., asistența juridică a acestuia nu este obligatorie, Înalta Curte a luat concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

****

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte notează că recursul în casație formulat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș se fundamentează exclusiv pe cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârea este supusă casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a stabilit că el este incident numai în situația în care pedeapsa stabilită de instanța de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator permis de lege.

În contextul acestor considerații teoretice, evaluând susținerile parchetului prin prisma datelor particulare ale cauzei, Înalta Curte notează că, potrivit considerentelor deciziei recurate, constatând că prima instanță a aplicat inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (pentru care a fost cercetat în prezenta cauză), pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, fără a-i impune însă și pedeapsa accesorie corespunzătoare prevăzută de textul de lege anterior menționat, în considerarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. pen., instanța de apel a aplicat inculpatului această din urmă pedeapsă, dispunând ca atare prin dispozitivul deciziei pronunțate.

Considerând că, raportat la conținutul deciziei recurate, în lipsa vreunei alte mențiuni cu privire la pedeapsa accesorie de referință, instanța de apel a aplicat inculpatului această pedeapsă direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, corespunzătoare concursului între infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (pentru care a fost cercetat în cauza pendinte) și ucidere din culpă (pentru care a fost condamnat definitiv prin Sentința penală nr. 754 din 27 septembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 116/A din 14 martie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș), fără ca anterior să o fi stabilit pe lângă pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, parchetul critică această soluție, susținând că, raportat la jurisprudența invocată a instanței supreme în materia de referință, aceasta constituie o nelegală aplicare a pedepsei.

Practic, antamând caracterul ambiguu și incomplet al soluției Curții de Apel Târgu Mureș, parchetul invocă nelegala aplicare a pedepsei accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., dată fiind existența unei referiri singulare cu privire la aceasta în dispozitivul deciziei recurate, iar nu a două mențiuni, cum opinează că ar fi fost normal.

În acest context, Înalta Curte constată că, astfel cum este formulată, critica parchetului aduce în discuție, în concret, exclusiv tehnica judiciară a instanței de apel în stabilirea pedepsei accesorii prev. art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. în sarcina inculpatului A., iar nu chestiunea distinctă a aplicării acesteia în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Într-adevăr, astfel cum s-a statuat jurisprudențial, procesul individualizării sancțiunilor (principale, complementare și accesorii) în cauzele penale vizând un concurs de infracțiuni presupune parcurgerea obligatorie a două etape: o primă etapă, care vizează stabilirea pedepselor individuale pentru fiecare dintre infracțiunile concurente și o a doua etapă, în care se efectuează contopirea pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente.

Or, deși, raportat la aceste considerații teoretice, tehnica instanței de apel de impunere, în sarcina inculpatului A., în maniera prezentată, a pedepsei accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., este deficitară, aceasta nu are, însă, semnificația unei încălcări a limitelor legale în care poate fi aplicată pedeapsa secundară menționată.

Aceasta întrucât, în contextul particular al cauzei, în care concursul de infracțiuni reținut în sarcina inculpatului A. vizează infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, care a făcut obiectul judecății în cauză, și infracțiunea de ucidere din culpă, pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv în anul 2017, este incontestabil faptul că pedeapsa accesorie aplicată acestuia în apel (decurgând din pedeapsa complementară corespondentă) este consecința pedepsei principale aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.. Deopotrivă incontestabil este și faptul că, având în vedere ansamblul hotărârii primei instanțe, menținută în apel, dispoziția de referință a Curții de Apel Târgu Mureș completează în mod natural regimul sancționator aplicat inculpatului la fond pentru pluralitate de fapte reținute în sarcina acestuia.

În consecință, raportat la efectele juridice pe care le produce în concret, neaducând în discuție vreo încălcare a limitelor legale în care poate fi aplicată pedeapsa accesorie prev. art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., tehnica instanței de apel de stabilire în sarcina inculpatului A. a pedepsei accesorii anterior menționată nu poate fi cenzurată eo ipso prin prisma cazului de recurs în casație invocat, destinat exclusiv cenzurării aspectelor de nelegală aplicare a pedepselor, în limitele menționate în debutul prezentelor considerente, și nici prin prisma vreunui alt caz limitativ prevăzut de art. 438 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate în prezentul demers judiciar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva Deciziei penale nr. 557/A din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privindu-l pe intimatul inculpat A..

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor fi lăsate în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva Deciziei penale nr. 557/A din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privindu-l pe intimatul inculpat A.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2019.

Procesat de GGC - LM