ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 136/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 43 de la 15 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2011, printre altele, în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. zis "B." la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. zis "B." să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiționată și s-a contopit restul rămas neexecutat cu pedeapsa rezultată, în final inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 228 din 14 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, printre altele, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 43 din 15 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2011.

S-a desființat, în parte, sentința apelată, în privința inculpatului A., sub aspectul laturii penale.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitate, și restul de 988 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1449 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei Craiova.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., art. 61 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie și restul de 988 zile închisoare, pentru care s-a menținut revocarea liberării condiționate, în pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 856 din data de 7 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2012, printre altele, s-a admis recursul formulat de inculpatul A..

S-a casat, în parte, Decizia penală nr. 228 din 14 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală pentru cauze cu minori și Sentința penală nr. 43 din 15 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj și, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă, de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 din C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior;

- restul, de 988 zile, rămas de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1449 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei Craiova.

În baza art. 17 rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu aplic. art. 3 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 4 din C. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 din C. pen.

În baza art. 61 din C. pen. anterior, s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) din C. pen. anterior cu restul de 988 zile, rămas de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1449 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei Craiova, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

La data de 3 decembrie 2018 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2018 sesizarea formulată de judecătorul delegat din cadrul Biroului de Executări penale al Tribunalului Dolj cu privire la incidența dispozițiilor art. 554 alin. (2) teza I C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.

Prin Sentința penală nr. 39 din 23 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, în baza art. 598 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut, în esență, că, prin adresa nr. x din 22 noiembrie 2018 din data de 28 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat spre soluționare Tribunalului Dolj, ca instanță competentă, cererea Penitenciarului Târgu Jiu din data de 20 noiembrie 2018, prin care se solicită lămuriri cu privire la cuantumul pedepsei aplicate deoarece în urma contopirii pedepsei de 2 ani închisoare cu restul de 988 zile, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Tribunalul a reținut că, în raport de dispozițiile art. 598 alin. (1) și (2) C. proc. pen., dar și față de împrejurarea că nelămurirea privește o dispoziție pronunțată în recurs, prin Decizia cu nr. 856 din data de 7 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012, în cauză, competența de a analiza sesizarea revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 februarie 2019, având fixat prim termen de judecată la data de 1 martie 2019.

Examinând contestația la executare formulată de judecătorul delegat din cadrul Biroului Executări Penale al Tribunalului Dolj în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestația la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până la acest moment, în cursul executării, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.

Prin urmare, prin contestația la executare se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Prin intermediul contestației la executare se asigură punerea în executare și executarea propriu - zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă la executarea unei hotărâri.

Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.

Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (cauza Brumărescu împotriva României).

În cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", nelămurirea sau împiedicarea la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

În raport de dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că motivele invocate de judecătorul delegat din cadrul Biroului Executări Penale al Tribunalului Dolj nu pot constitui un temei pentru exercitarea contestației la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât nu este vorba despre o nelămurire sau o împiedicare la executare, câtă vreme prin sesizarea formulată se solicită lămuriri cu privire la cuantumul pedepsei aplicate deoarece, în urma contopirii pedepsei de 2 ani închisoare cu restul de 988 zile, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Înalta Curte constată că argumentele formulate de judecătorul delegat din cadrul Biroului Executări Penale al Tribunalului Dolj nu se circumscriu dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât, prin prezenta contestație la executare, nu sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută și nici piedici în calea punerii ei în executare.

Astfel, se constată că nici hotărârea atacată, nici mandatul de executare emis nu prezintă elemente care să determine imposibilitatea executării dispozițiilor instanței, neexistând lipsuri, omisiuni sau alterări care să reprezinte piedici la executare.

Natura pedepsei aplicate, durata acesteia, modalitatea de individualizare, infracțiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa, natura și conținutul pedepsei accesorii sunt prevăzute în mod clar și fără echivoc, astfel încât nu există nici un impediment la executarea vreunei dispoziții din decizia penală atacată.

În consecință, constatând că în cauză nu există nicio nelămurire cu privire la executarea Deciziei penale nr. 856 din data de 7 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2012, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată privind pe condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 856 din data de 7 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2012.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare privind pe condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 856 din data de 7 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2012.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 martie 2019.

GGC - MM