ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1774/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016/a2 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, la data de 21 noiembrie 2016, reclamanta A. a solicitat ca pasivul debitorului S.C. B. S.R.L., rămas neacoperit, în cuantum de 280.449,85 RON, să fie suportat de către pârâții C. și D., invocând incidența art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin Sentința civilă nr. 7012 din 04 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active și, în consecință, a fost respinsă cererea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pe parcursul judecării apelului declarat de reclamanta A.. împotriva Sentinței civile nr. 7012 din 04 decembrie 2017, E. a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul apelantei, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 07 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Atât A., cât și E. au declarat recurs împotriva acestei încheieri.

În motivarea cererii, recurenta A., după expunerea unui istoric al dosarului de insolvență și al celor două dosare asociate, ce au ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de aducerea societății în stare de insolvență, arată că, la termenul din 07.06.2018, instanța, luând în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) din C. proc. civ., a pus în discuția părților excepția lipsei capacității de folosință, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes în ceea ce o privește pe E.. și excepția inadmisibilității cererii de intervenție. Considerentele instanței referitoare la excepțiile anterior indicate, reprezintă o preluare a celor reținute cu ocazia pronunțării în ședința de judecată din 07.06.2018 asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție. Acest fapt se circumscrie ipotezei unei antepronunțări a completului învestit cu soluționarea cererii de apel formulate de către reclamantă, respectiv asupra problemei calității procesuale active a creditorului majoritar mandatat prin adunarea creditorilor să introducă acțiunea în temeiul dispozițiilor art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Art. 61 din C. proc. civ. reglementează dreptul terțelor persoane de a interveni într-un proces civil în curs de judecată, ori de câte ori acestea pot justifica interesul de a participa la acel proces declanșat de alte persoane.

Această dispoziție legală nu cere o anumită calitate a persoanei care formulează cererea de intervenție accesorie, oricine putând formula o asemenea cerere, cu simpla condiție de a justifica un interes, care, potrivit dispozițiilor art. 33 din C. proc. civ. trebuie "să fie determinat, legitim, personal, născut și actual".

Intervenienta justifică interesul de a interveni în cauză, conform art. 33 din C. proc. civ., interesul decurgând din însăși calitatea de practician în insolvență ori de fost administrator și lichidator judiciar al debitoarei, precum și din obligațiile și atribuțiile statuate de dispozițiile Legii nr. 85/2014 specifice acestei calități.

În mod greșit, arată recurenta, instanța de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie, întrucât acțiunea prevăzută la art. 169 din Legea nr. 85/2014, care este o acțiune promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la această procedură și, în eventualitatea atingerii scopului prevăzut de lege, profită chiar creditorilor și nu lichidatorului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 64 - 67 și pe art. 483 și urm. din C. proc. civ.

În motivarea cererii, E. susține că instanța de apel a reținut argumente contradictorii. Astfel, instanța, după ce a analizat și a considerat întemeiate excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, iar excepția inadmisibilității a apreciat-o ca rămasă fără obiect, a dispus totuși respingerea cererii de intervenție accesorie ca inadmisibilă.

În acest fel, recurenta precizează că instanța a manifestat o inconsecvență conceptuală și procesuală, inducând un caracter contradictoriu, nu numai motivării în ansamblul ei, ci însăși soluției pronunțate prin încheierea din 07.06.2018.

Pe de altă parte, considerentele încheierii atacate sunt alcătuite din motive străine de natura cauzei, instanța de apel reținând aspecte care țin eventual de fondul cererii de intervenție și care nu au legătură cu excepțiile dezbătute, arătând că lichidator judiciar, a avut posibilitatea să formuleze pe parcursul procedurii de insolvență o cerere de atragere a răspunderii, iar după finalizarea procedurii de faliment și radierea debitoarei B. S.R.L. nu avea dreptul de a formula o cerere de intervenție de natura celei deduse judecății.

În realitate, arată recurenta, considerentele instanței nu au legătură cu natura cauzei, dreptul de a formula cererea de intervenție accesorie decurgând din chiar prevederile art. 61 alin. (1) din C. proc. civ. și nu are legătură cu finalizarea sau nu a lichidării, așadar cu calitatea de actual sau fost lichidator a celui care formulează cererea, intervenientul putând fi orice persoană interesată.

În susținerea motivului de recurs reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 63 - 67 C. proc. civ. și în mod particular a prevederilor art. 61 din același cod.

Soluția instanței de apel, sub acest aspect, susține recurenta, este rezultatul unor eronate aprecieri a naturii cererii de intervenție accesorie a intervenientei, cu consecința realizării unui raționament juridic eronat și pronunțării unor soluții greșite.

Articolul 61 C. proc. civ. reglementează dreptul terțelor persoane de a interveni într-un proces civil în curs de judecată, ori de câte ori acestea pot justifica interesul de a participa la acel proces declanșat de alte persoane. Așadar, legea nu cere persoanei care formulează cererea de intervenție accesorie o anumită calitate, deci cu atât mai puțin calitatea de lichidator judiciar în exercitarea atribuțiilor, oricine putând formula o asemenea cerere, cu simpla condiție de a justifica un interes.

Or, recurenta justifică un asemenea interes, acesta decurgând din calitatea de fost lichidator și din obligațiile specifice acestei calități, în concordanță cu scopul instituit de Legea nr. 85/2014:

"(...) instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului (...)" și cu principiul maximizării activului destinat acoperirii masei credale, instituit de art. 4 pct. 1 din aceeași lege: "Prevederile prezentei legi se bazează pe următoarele principii: (...) 1. maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor".

Chiar dacă debitoarea în insolvență a fost radiată, iar calitatea recurentei de lichidator al acesteia a încetat, interesul de a recupera prejudiciul cauzat debitoarei este actual și este justificat de necesitatea maximizării activului destinat acoperirii masei credale, în vederea satisfacerea creanțelor creditorilor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Recurenta E. a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 05 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursurile și a fixat termen astăzi, în ședință publică, pentru soluționarea acestora.

Analizând recursurile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Nu pot fi reținute nici argumentele ce vizează interesul E. de a formula cerere de intervenție accesorie în cauză.

Prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, deși recurenta a invocat ca și motiv de recurs art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub un prim aspect, invocă încălcarea dispozițiilor art. 61 și art. 33 C. proc. civ., așadar încălcarea unor norme de procedură, aspecte care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Potrivit dispozițiilor 61 alin. (1) din C. proc. civ., "Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare", alin. (3) al aceleiași articol statuând că "Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Reiese, așadar, că intervenția voluntară accesorie este cererea prin care un terț ce justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfășurare, în vederea sprijinirii apărării uneia dintre părți.

Una din condițiile de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie voluntară este interesul, care, potrivit dispozițiilor art. 33 din C. proc. civ. trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual".

Deși cererea de intervenție accesorie este formulată în vederea sprijinirii apărării uneia dintre părți, intervenientul trebuie să urmărească obținerea unui interes pentru sine, care poate fi de natură materială ori morală, nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

Interesul său de a interveni în proces este unul preventiv, aceasta datorându-se faptului că drepturile sale ar putea fi afectate prin hotărârea ce urmează a se pronunța în cauză.

Reiese, așadar că în mod legal curtea de apel a respins cererea de intervenție accesorie voluntară formulată în cauză ca inadmisibilă, reținând că fostul lichidator judiciar nu mai justifică un interes actual în formularea acestei cereri, în condițiile în care societatea debitoare a fost radiată, iar E. nu mai deține calitatea de lichidator al S.C. B. S.R.L.

Trimiterea pe care recurenta o face la dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 și la obligațiile care revin lichidatorului judiciar potrivit acestui act normativ nu poate fi reținută, în condițiile în care, astfel cum a arătat și instanța de apel, fostul lichidator a promovat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014.

Un prim motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta arătând că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Casarea unei hotărâri intervine în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Recurenta invocă, pe de o parte, că instanța de apel, deși a analizat și a considerat întemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, iar excepția inadmisibilității a considerat-o ca rămasă fără obiect, a dispus, totuși, respingerea cererii de intervenție accesorie ca inadmisibilă. Arată, totodată, recurenta că instanța a reținut motive străine de natura cauzei, făcând referire la aspecte ce țin de fondul cererii de intervenție și care nu au legătură cu excepțiile dezbătute.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de apel, prin încheierea recurată, a apreciat că excepțiile lipsei calității procesual active și a lipsei de interes se află într-o strânsă legătură, vizând, în realitate condițiile de admisibilitate a cererii de intervenție și, constatând că în cauză nu este îndeplinită condiția interesului în formularea cererii de intervenție accesorie voluntară, a respins cererea ca inadmisibilă. În consecință, în mod legal, excepția inadmisibilității cererii de intervenție, invocată de către intimații D. și C., raportat la dispozițiile art. 169 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect.

Nu poate fi reținut nici argumentul recurentei în sensul că încheierea recurată conține motive străine de natura cauzei, în condițiile în care instanța a prezentat argumente în susținerea soluției.

Motivul de recurs prin care recurenta a invocat încălcarea normelor de drept material, susținând, de fapt încălcarea dispozițiilor art. 61, art. 63, art. 67 din C. proc. civ., așadar încălcarea unor norme de procedură, aspecte care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat.

Criticile recurentei E. privesc interesul acesteia în formularea cererii de intervenție voluntară accesorie, aceste critici fiind comune cu cele expuse de recurenta A. Cum acestea au fost analizate anterior, Înalta Curte nu va relua argumentele expuse.

Trimiterile formale pe care recurenta le face la dispozițiile Legii nr. 85/2014, în susținerea motivului ide recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu răspund exigențelor impuse de legiuitor.

Motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, aspecte care nu pot fi reținute în cauză.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. și de recurenta S.C. E. împotriva încheierii din 7 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 7 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. E. împotriva aceleiași încheieri, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2019.

GGC - NN