ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1418/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1418/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 999/Ap din 12 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost respins apelul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva încheierii de ședință din 16 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă.
A fost admis în parte apelul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 113/S/28.07.2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă.
A fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G., H. și I.
S-a constatat neîndeplinirea cumulativă a condițiilor suspensive de la art. 1.5 din Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2012 la J., modificat prin actul adițional din 21.08.2012, actul adițional autentificat sub nr. x din 31.05.2013 și actul adițional autentificat sub nr. x din 31.05.2013.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței civile atacate cu privire la respingerea excepțiilor, respingerea restului pretențiilor formulate de reclamantă, respingerea cererilor de chemare în garanție și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâta I.
Au fost respinse restul pretențiilor formulate în apel.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 30 ianuarie 2019 și repartizat completului de filtru CF x.
În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 6 mai 2019, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză.
Raportul a fost comunicat părților la 10 - 15 mai 2019.
La 23 mai 2019 recurenta-reclamantă a transmis, prin e-mail și ulterior prin poștă, punct de vedere la raport.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la 19 septembrie 2019, în complet de filtru, fără citarea părților.
Examinând recursul în raport de excepția tardivității, invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.
Din verificările efectuate în dosarul de apel, s-a constatat că, potrivit însemnării olografe a agentului poștal consemnată pe procesul-verbal de înmânare a comunicării hotărârii, Decizia civilă nr. x/Ap din 12 iunie 2018 a fost comunicată reclamantei SC A. SRL la 31 iulie 2018 la sediul indicat în cuprinsul cererii de apel.
Cererea de recurs formulată de reclamanta SC A. SRL a fost depusă prin serviciul de curierat rapid K. la 3 septembrie 2018.
Față de dispozițiile legale anterior menționate, se reține că recursul formulat de reclamantă a fost depus cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac, respectiv cu încălcarea termenului de 30 de zile de la comunicare, termen care s-a împlinit la 31 august 2018 (zi de vineri - ultima zi a termenului de recurs).
În cuprinsul punctului de vedere la raport formulat la 23 mai 2019, recurenta-reclamantă arată că, în aprecierea sa, recursul nu este tardiv declarat, aducând o serie de argumente, care se impun a fi analizate distinct.
Cu referire la apărarea formulată de recurenta-reclamantă, în sensul că procedura de comunicare a deciziei din apel a fost viciată întrucât hotărârea instanței de apel a fost comunicată părții la adresa din Cluj Napoca, str. x - sediul statutar al persoanei juridice, la care nu se desfășoară activitate -, deși prin cererea de chemare în judecată și aproape în toate actele procesuale depuse la fond a indicat domiciliul procesual ales la sediul apărătorului său, în București, str. x, se constată că, într-adevăr, în fața instanței de fond reclamanta și-a ales sediul, în mod procedural, la adresa Cabinetului Avocațial L., însă în cuprinsul cererii de apel a indicat drept loc al citării doar sediul său din Cluj-Napoca, str. x - adresă la care, de altfel, a fost citată în fața Curții de Apel Brașov pentru termenul din 14 mai 2019, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul instanței de apel.
Deși în fața instanței de fond "în aproape toate actele procesuale" partea a indicat sediul ales la adresa Cabinetului Avocațial L., prin menționarea expresă în cuprinsul cererii de apel doar a adresei de la sediul său, apelanta-reclamantă a încunoștințat instanța (și implicit părțile adverse cărora li s-a comunicat cererea de apel) despre locul unde dorește să fie citată în continuare, schimbând locul citării în sensul dispozițiilor art. 172 C. proc. civ., revenind astfel asupra alegerii inițiale.
De asemenea, cu privire la aprecierea recurentei-reclamante asupra procedurii de citare în fața curții de apel la singurul termen de judecată la care instanța a rămas în pronunțare (termen despre care menționează că a aflat de pe portalul instanțelor), în sensul că respectiva procedură ar fi fost viciată, însă viciul a fost acoperit prin prezența în fața instanței a apărătorului său, se reține faptul că orice neregularitate a procedurii de citare (inclusiv citarea la o altă adresă) trebuia adusă la cunoștința instanței de către apărătorul părții în condițiile art. 160 C. proc. civ., chiar dacă prezența reprezentantului convențional în fața instanței de apel ar acoperi lipsa de procedură.
Curtea Europeană a arătat că revine sarcina în primul rând celor interesați să depună orice diligență pentru protejarea propriilor interese (cauza Agapito Maestre Sanchez c. Spaniei, nr. 29608/02, hotărârea din 4 mai 2004) și că autoritățile judiciare nu sunt răspunzătoare pentru faptul ca reclamantul nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a asigura primirea efectivă a corespondenței trimisă la adresa indicată chiar de el (cauza Oleksiy Grygorovych Boyko c. Ucrainei, nr. 17382/04 hot din 23 octombrie 2007).
În ceea ce privește nemulțumirea părții referitoare la faptul că decizia din apel nu i-a fost înmânată, ci a fost depusă la cutia de scrisori, se reține că "proces-verbal de înmânare" este denumirea generică, prevăzută de lege, a actului procedural prin care se comunică diverse acte procedurale, inclusiv citațiile, iar nu modalitatea de îndeplinire a procedurii de comunicare (nu înseamnă că citația sau oricare alt act de procedură au fost sau trebuie înmânate la propriu destinatarului).
Potrivit dispozițiilor art. 164 alin. (4) C. proc. civ., mențiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals.
În speță, în cuprinsul procesului-verbal de înmânare s-a consemnat faptul că destinatarul a fost absent, iar actele au fost depuse la cutia poștală, în condițiile art. 163 alin. (3) C. proc. civ. - comunicarea actelor de procedură prin depunere în cutia poștală a destinatarului [a nu se face confuzie cu situația în care destinatarul nu are cutie poștală - când procedura de comunicare se efectuează prin afișare pe ușa locuinței destinatarului a unei înștiințări, iar agentul trebuie să depună citația la sediul instanței sau cel al primăriei - art. 163 alin. (9) C. proc. civ.].
Faptul că la sediul persoanei juridice nu se desfășoară activitate și că abia la 10 august 2018, la o zi după depunerea deciziei la cutia de scrisori, aceasta a fost ridicată din cutia poștală și înregistrată în registrul societății, fiind comunicată către apărătorul părții, sunt aspecte care țin de consemnarea în propria corespondență, chestiuni care nu influențează în vreun fel curgerea termenului de declarare a căii de atac.
De asemenea, aspectul că imobilul indicat drept sediu al părții se afla în renovare nu viciază procedura de comunicare, art. 166 C. proc. civ. menționând expres care sunt cazurile de imposibilitate de comunicare a actelor de procedură - imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuințat ori destinatarul actului nu mai locuiește în imobilul respectiv.
Referitor la aprecierea recurentei-reclamante potrivit căreia, în ceea ce o privește, termenul de recurs nici nu și-a început cursul, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Același text de lege prevede cazurile în care termenul procedural nu începe să curgă [alin. (3)] sau se întrerupe și un nou termen începe să curgă [alin. (4)].
Or, aspectele prezentate de parte nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 184 C. proc. civ. Cu atât mai mult, recurenta-reclamantă nu a uzat de procedura prevăzută de art. 186 C. proc. civ. privind repunerea în termen.
Recurenta-reclamantă a invocat în cuprinsul punctului de vedere depus la dosar nulitatea absolută și necondiționată a comunicării deciziei din apel și nulitatea expresă a dovezii de comunicare.
În sistemul nostru procesual nu există nulități de drept, iar desființarea actelor de procedură nu poate avea loc decât prin hotărâre judecătorească. Așadar nulitatea actului de procedură trebuie declarată de către instanța de judecată - mijloacele de invocare a nulității diferă în funcție de momentul invocării nulității, precum și de caracterul normelor încălcate.
În ceea ce privește invocarea nulității absolute în căile de atac, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de nelegalitate nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.
Art. 487 alin. (1) C. proc. civ. dispune că, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.
Recurenta-reclamantă a înțeles să invoce în cuprinsul punctului de vedere la raport "nulitatea absolută și necondiționată a comunicării deciziei din apel la sediul statuar" și "nulitatea expresă a dovezii de comunicare a deciziei din apel".
Se reține că, neregularitatea procedurii de citare sau de comunicare a actelor procedurale poate fi invocată în recurs, însă pentru a putea fi supuse analizei instanței de control judiciar, motivele de nelegalitate trebuie formulate în termenul de recurs prevăzut de art. 485 C. proc. civ.
Or, recursul formulat de reclamantă a fost depus cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac, respectiv cu încălcarea termenului de 30 de zile de la comunicare.
Pentru a nu fi vătămate în exercițiul drepturilor procesuale, în atare situații precum cea din speța dedusă judecății, legiuitorul a pus la dispoziția părților instituția repunerii în termen prevăzută de dispozițiile art. 186 C. proc. civ., procedură de care recurenta-reclamantă nu a uzat.
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că memoriul de recurs a fost înregistrat după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac, urmează a respinge recursul, ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Deciziei nr. 999/Ap din 12 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2019.