ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 314/2020

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 10.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 19714,21 RON, reprezentând prejudiciul suferit prin avarierea autoturismului proprietate personală ca urmare a neluării măsurilor cuvenite pentru prevenirea producerii incidentelor, respectiv a căderii arborelui și distrugerea autoturismului cu numărul de înmatriculare x, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal de la momentul producerii evenimentului, respectiv 07.10.2017 și până la momentul plății efective a sumei.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că în data de 07.10.2017 a parcat autoturismul, proprietate personală, în dreptul imobilului situat în strada x nr. 20 unde locuiește, și pe fondul timpului ploios și vânt puternic, o creangă de dimensiuni mari din partea superioară a unui copac plantat pe terenul împrejmuit aparținând pârâtului, s-a rupt și a căzut pe caroseria autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x.

În drept au fost invocate prevederile art. 1349, 1357 - 1359, 1376 - 1377, 1381 - 1382, 1385 - 1386, 1534 C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 8124 din 10 iulie 2019, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că întrucât în cauză nu este incidentă nicio normă de competență teritorială absolută, iar prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța, față de împrejurarea că domiciliul acestuia este în București, în temeiul dispozițiilor art. 107 din C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei sectorului 3 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 3 București, prin Sentința civilă nr. 12196 din 19 noiembrie 2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia, reținând că față de obiectul cererii deduse judecății care privește o acțiune în răspundere delictuală, față de prevederile art. 116 din C. proc. civ., competentă în soluționarea pricinii este Judecătoria Constanță, ca instanță inițial învestită de către reclamant și care nu mai poate ulterior, să își decline competența în favoarea altei instanțe.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Sunt însă situații în care legea stabilește o competență teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

În cauza dedusă judecății, obiectul acțiunii cu care reclamantul a învestit instanța îl constituie obligarea pârâtului la plata sumei de 19714,21 RON, reprezentând prejudiciul suferit prin avarierea autoturismului proprietate personală ca urmare a neluării măsurilor cuvenite pentru prevenirea producerii incidentelor, respectiv a căderii arborelui și distrugerea autoturismului cu numărul de înmatriculare x, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal de la momentul producerii evenimentului, respectiv 07.10.2017 și până la momentul plății efective a sumei, izvorul juridic al pretenției reprezentându-l răspunderea civilă delictuală.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în răspundere civilă delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, în sensul stabilirii acesteia în funcție de domiciliul pârâtului, ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. menționate anterior, în materia răspunderii civile delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului.

Așadar, în cauza de față, în afară de Judecătoria Constanța, ca instanță în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită, mai era competentă și Judecătoria sectorului 3 București, ca instanța în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului, în aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) din C. proc. civ., care stipulează că "în afară de instanțele prevăzute de art. 107 - 112 (...)".

În soluționarea conflictului negativ de competență cu care a fost învestită, Înalta Curte reține prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora, "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", ceea ce presupune că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea acțiunii la Judecătoria Constanța, reclamantul a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

În consecință, având în vedere faptul că reclamantul a sesizat mai întâi Judecătoria Constanța, instanță competentă în raport de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în considerarea prevederilor art. 116 C. proc. civ., acestei instanțe îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. SA și Orașul Eforie prin primar, având ca obiect "acțiune în răspundere delictuală", în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. SA și Orașul Eforie prin primar, având ca obiect "acțiune în răspundere delictuală", în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV