ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2321/2020

HOTĂRÂRE

10.11.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2321/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 RON reprezentând contravaloarea prejudciului cauzat, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data producerii incidentului rutier, până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiază cererea pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 43/1997 și prevederile art. 1349, 1357, 1385 C. civ..

Pârâta la data de 04.10.2019 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 325 din 27 ianuarie 2020, Judecătoria Târgu-Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că art. 107 C. proc. civ. instituie o competență teritorială de ordine privată, stabilind că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, în prezenta cauză aflându-ne în această ipoteză.

S-a arătat că întrucât pârâta își are sediul în localitatea Brașov, jud. Brașov, conform textelor de lege anterior menționate competența teritorială de a soluționa cererea ce formează obiectul prezentului dosar revine instanței în a cărei circumscripție își are sediul pârâta.

S-a avut în vedere că potrivit H.G. 337/9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, localitatea Brașov din județul Brașov este arondată Judecătoriei Brașov, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei judecătorii.

Prin încheierea din 2 octombrie 2020, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta a formulat împotriva pârâtei o cerere în răspundere delictuală, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a contactului autoturismului cu două gropi de mari dimensiuni.

În speță, locul producerii prejudiciului s-a arătat că este reprezentat de sediul reclamantei, având în vedere că acesta este locul unde reclamanta își desfășoară activitatea patrimonială. Totodată, reclamanta a susținut că a suferit un prejudiciu în urma faptei ilicite săvârșite de către pârâtă, arătând că a achitat suma de 2.000 RON pentru înlocuirea a două anvelope.

Sediul reclamantei este situat în Târgu Mureș, str. x, acesta fiind și locul producerii prejudiciului în urma săvârșirii pretinsei fapte ilicite de către pârâtă, motiv pentru care s-a apreciat că aparține Judecătoriei Târgu Mureș competența de soluționare a cauzei.

În consecință, față de faptul că sediul reclamantei, unde s-a produs prejudiciul, este situat în mun. Târgu Mureș, jud. Mureș, iar conform art. 116 C. proc. civ., în situația în care competența instanței este alternativă reclamantul alege între mai multe instanțe competente, fiind sesizată Judecătoria Târgu Mureș cu cererea de chemare în judecată formulată, s-a arătat că Judecătoria Brașov nu este competentă să soluționeze cauza, ci Judecătoria Târgu Mureș. Mai mult decât atât, pârâta chemată în judecată în prezenta cauză este Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar nu Direcția Regională Drumuri și Poduri Brașov, aceasta având doar calitatea de reprezentant al pârâtei, astfel că Judecătoria Brașov nu este competentă pentru soluționarea cauzei nici din această perspectivă.

Față de motivele expuse, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În drept, reclamanta și-a întemeiază cererea pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 43/1997 și prevederile art. 1349, 1357, 1385 C. civ..

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. 3 al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepția celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În materia competenței teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Se constată faptul că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, anume acțiune în răspundere delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Însă, întrucât aceste norme sunt de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât prin întâmpinare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâta nu a invocat prin întâmpinare excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu-Mureș, această excepție fiind invocată de către pârâtă doar la termenul de judecată din 23 ianuarie 2020, cu nesocotirea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, constatând că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către pârâtă prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș.