Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1850/2019

HOTĂRÂRE
18.10.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1850/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 18 octombrie 2019 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 februarie 2019 pe rolul Judecătoriei Satu Mare, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de 3.100 RON reprezentând avarii produse la autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, ca urmare a evenimentului rutier din 21 noiembrie 2014. Prin sentința civilă nr. 1504/2019 din 2 mai 2019 pronunțată de Judecătoria Satu Mare a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

În motivarea hotărârii, s-a reținut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., privind competența teritorială alternativă, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă, reclamantul fiind acela care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ. S-a reținut că domiciliul pârâtului C. este în localitatea Ulmeni, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Baia-Mare, iar sediul pârâtei este în București.

Pe de altă parte, s-a constatat că evenimentul rutier invocat de reclamant s-a produs între localitățile Arieșu de Câmp și D. aflate, de asemenea, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Baia Mare. Așa fiind, s-a apreciat că Judecătoria Baia Mare este instanța competentă să soluționeze litigiul. Învestită prin declinare, Judecătoria Baia Mare a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Satu Mare, având în vedere incidența prevederilor art. 116 C. proc.

civ., care prevăd că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente raportate la dispozițiile art. 115 alin. (3) din același cod, potrivit cărora: "în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său". Astfel, prin sentința civilă nr. 8438/2019 din 29 iulie 2019 pronunțată de Judecătoria Baia Mare a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Satu Mare competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că reclamantul A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților B. și C. la plata sumei de 3100 RON reprezentând avarii produse la autoturismul marca x în urma unui accident rutier. Se reține că prezentul litigiu intră sub incidența materiei asigurărilor și nu al unei fapte ilicite, întrucât la baza despăgubirilor solicitate se află un contract de asigurare, fiind astfel incidente dispozițiile art. 115 C. proc.

civ. Potrivit art. 115 alin. (3) C. proc. civ.: "în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său". Art. 116 din Noul C. proc. civ. dispune că: "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente". În toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective, nici reclamantul nemaiputând reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

În cauză, opțiunea reclamantului A., domiciliat în județul Satu Mare, a fost în sensul soluționării cauzei la instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul său, respectiv Judecătoria Satu Mare, opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ. Prin urmare, în condițiile în care Judecătoria Satu Mare, instanță aflată în conflict, este competentă teritorial să soluționeze cauza, conform argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 115, 116 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A., în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1609/2019
Ședința publică din data de 3 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La Judecătoria Târgoviște a fost înregistrată, sub nr. x/2018, cererea de
ÎCCJ 2024-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1526/2024
Ședința publică din data de 18 septembrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș la data de 12.10.2023
ÎCCJ 2025-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1919/2025
Ședința publică din data de 10 decembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, secția Civilă la 31.01
ÎCCJ 2020-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2427/2020
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020 asupra conflictului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva la 6 septembrie 2018, reclamant
ÎCCJ 2018-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3869/2018
Ședința publică din data de 2 octombrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. x/2016, la data de 21 decembrie 2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă