ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1609/2019

HOTĂRÂRE

03.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1609/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La Judecătoria Târgoviște a fost înregistrată, sub nr. x/2018, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 16337,12 RON, despre care a arătat că ar reprezenta contravaloare reparații la auto cu nr. x, conform facturii nr. x/17.03.2016.

Pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște și a solicitat declinarea în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București; de asemenea, a cerut respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința comercială nr. 32 din 6.02.2019, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă, formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 2 București competența de soluționare a cererii de chemare în judecată și a trimis dosarul instanței competente.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Târgoviște a reținut, în esență, următoarele:

Prin prisma art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a cererilor părților, a înscrisurilor depuse precum și a dispozițiilor legale în materie, instanța a apreciat că prezenta cerere de chemare în judecată este numai de competența sediului pârâtei (conform art. 107 C. proc. civ.) și că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile privind competența alternativă (art. 113 alin. (1) punctul 3 C. proc. civ.), concluzie care se impune întrucât nu s-a făcut dovada că, în cadrul unui contract încheiat între părțile dosarului de față, s-ar fi indicat un loc al executării obligațiilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 21.02.2019, păstrând numărul unic de dosar.

La primul termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, pe care a admis-o, iar prin sentința civilă nr. 3520 din 10 aprilie 2019, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. în favoarea Judecătoriei Târgoviște, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea cu care a învestit Judecătoria Târgoviște reclamanta a dedus judecății o cerere cu caracter personal patrimonial, urmărind angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei în sensul obligării acesteia la plata unei prestații pretins a fi fost efectuate în beneficiul acesteia, respectiv plata contravalorii reparațiilor unui autoturism aflat în proprietatea pârâtei, efectuate în punctul de lucru - unitatea service aparținând reclamantei, situată în Târgoviște, Calea x, jud. Dâmbovița. În condițiile în care utilizatorul vehiculului a predat reclamantei respectivul vehicul la sediul unității service aparținând reclamantei, menționate expres în partea introductivă a contractului de reparație, este evidentă voința comună a cocontractanților în sensul prestării serviciilor de reparație la respectivul punct de lucru.

Astfel, în raport de locul executării uneia dintre obligațiile convenite contractual, Judecătoria Târgoviște era una dintre instanțele deopotrivă competente să soluționeze cererea în primă instanță, având în vedere disp. art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În aceste condiții, împrejurarea că pârâta nu are sediul în circumscripția Judecătoriei Târgoviște devine lipsită de relevanță, câtă vreme reclamanta sesizase una dintre instanțele competente să soluționeze cererea, în raport de textul legal evocat.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Târgoviște competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, iar potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente."

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 16.337,12 RON, susținând că aceasta reprezintă contravaloare reparații la auto cu nr. x, conform facturii nr. x/17.03.2016.

Astfel, se constată că între părți s-au desfășurat raporturi juridice vizând prestarea de către reclamantă de servicii de reparație în favoarea pârâtei în baza unui contract de reparație.

În speță, ne aflăm în fața unei cereri cu caracter personal patrimonial, prin care se urmărește angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, constând în plata contravalorii unor reparații ale unui autoturism aparținând acesteia, efectuate în punctul de lucru-unitatea service aparținând reclamantei, situată în Târgoviște.

Utilizatorul vehiculului a predat autoturismul la sediul unității service aparținând acesteia, sediu menționat expres în partea introductivă a contractului de reparație, astfel că este evidentă voința comună a cocontractanților în sensul prestării serviciilor de reparație la respectivul punct de lucru.

Așadar, văzând voința comună a părților, se constată că locul îndeplinirii obligațiilor se situează pe raza localității Târgoviște.

Având în vedere că locul executării obligațiilor se află pe raza localității Târgoviște, concluzie ce se desprinde din circumstanțele relevate de voința comună a părților, instanța constată că sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract este alternativă între instanța domiciliului pârâtului și instanța în circumscripția căreia s-a prevăzut executarea, fie chiar în parte, a obligației, aceste instanțe fiind deopotrivă competente să judece cauza.

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă și că, opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei la Judecătoria Târgoviște, prin urmare, la instanța de la locul executării, fie chiar în parte, a obligațiilor contractuale, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 din același cod.

În egală măsură, este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Prin urmare, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Ca atare, în raport de dispozițiile legale menționate și, având în vedere că locul executării obligațiilor se află pe raza localității Târgoviște, competența teritorială a instanței se determină în raport de opțiunea reclamantei, care a fost în sensul soluționării cauzei la Judecătoria Târgoviște, fiind la alegerea acesteia sesizarea instanței de la sediul pârâtei ori sesizarea instanței prevăzute la art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.