Decizia nr. 1999/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 5570/2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 6 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 250 euro, echivalentă în RON, la cursul BNR din ziua plății, cu titlul de compensație pentru întârzierea zborului, precum și a dobânzii legale, calculate de la data înregistrării acțiunii civile, cu cheltuieli de judecată. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și următ. C. proc. civ.

Întâmpinarea La 22 aprilie 2020, pârâta B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, prin raportare la dispozițiile art. 36 C. proc. civ. pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca Prin sentința civilă nr. 5570/CC din 1 iulie 2020, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Pentru a dispune astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că, potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. De asemenea, a constatat că, dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reglementează o competență alternativă celei prevăzute de art. 107 alin. (1) din același act normativ, reclamantul putând opta între instanța de la locul sediului/domiciliului pârâtului și cea de la locul de plecare ori de sosire. Instanța a reținut că nu este incident art. 107 C. proc. civ., față de calitatea reclamantei de cesionar al creanței, întrucât acest aspect nu presupune transferarea avantajelor recunoscute titularului inițial. Constatând că ceea ce s-a cesionat este o creanță și că acest fapt vizează un drept material, iar nu procesual, Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că reclamanta putea avea în vedere doar regula de drept comun și nicidecum cea specială, reclamanta neavând dreptul de alegere a instanței, deoarece nu a fost parte în contractul de transport.

Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 București Prin sentința nr. 4631 din 30 iulie 2020, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Constatând existența conflictului negativ de competență, a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție teritorială domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Referitor la invocarea excepției necompetenței teritoriale, de ordine privată, dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevăd, în mod expres, că pot fi invocate doar de pârât, prin întâmpinare. Astfel, instanța nu se poate substitui părții, în ceea ce privește invocarea excepției de ordine privată, în scopul declinării soluționării cauzei. În cazul în care sunt incidente prevederile art. 103 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că pârâtul nu invocă excepția de ordine privată, în condițiile stabilite de lege, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că instanța mai întâi sesizată devine exclusiv competentă, neputând fi luate măsuri de înlăturare a efectelor produse de acest text de lege. În măsura în care s-ar putea interpreta că incidența art. 103 alin. (3) C. proc. civ. nu conferă posibilitatea instanței sesizate ulterior de a invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială, atunci prevederile acestui text legal ar fi eludate și ar putea determina tergiversarea soluționării cauzei, prin rejudecarea sa, dacă instanța de control judiciar ar aprecia că soluția a fost pronunțată de o instanță ce nu era, de fapt, competentă.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., necompetența este de ordine publică sau privată. Alin. 2 al acestui articol stipulează că necompetența este de ordine publică (pct. 1) în cazul în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; (pct. 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Alin.(3) prevede că "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată." Conform art. 130 din actul normativ mai sus menționat, excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al excepției. În cauză, se constată că litigiul dedus judecății are ca obiect cererea de chemare în judecată cu valoare redusă, formulată de reclamanta A. S.R.L., în baza dispozițiilor art. 1026 și următ. C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâta B., prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de sumei de 250 euro, echivalentă în RON, la cursul BNR din ziua plății, cu titlul de compensație pentru întârzierea zborului, precum și a dobânzii legale, calculate de la data înregistrării acțiunii civile. Referitor la competența teritorială de soluționare a cererilor cu valoare redusă, dispozițiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că aceasta se stabilește "potrivit dreptului comun". Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este o normă de ordine privată, care poate fi invocată, conform art. 130 alin. (3) din acest act normativ, "doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii." În procedura cu privire la cererile de valoare redusă, reglementată în Titlul X din C. proc. civ., conform art. 1030 alin. (4), întâmpinarea constă într-un formular de răspuns, care trebuie depus la dosar în termen de 30 de zile de la comunicarea cererii introductive, pârâtul având posibilitatea să răspundă pretențiilor reclamantului și prin orice alt mijloc adecvat. Verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, deși pârâta B. a depus întâmpinare, la 22 aprilie 2020, în cuprinsul acesteia nu a invocat excepția de necompetență teritorială a primei instanțe învestite, ci excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Reținând că excepția necompetenței teritoriale nu a fost ridicată de pârât în condițiile prevăzute de art. 107 din C. proc. civ., invocarea din oficiu a acestei excepții, de către Judecătoria Cluj-Napoca, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 din acest act normativ, întrucât dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtei, prin întâmpinare. În aceste condiții, neinvocarea de către pârâtă a excepției necompetenței teritoriale în condițiile prevăzute de lege atrage stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea primei instanțe sesizate cu soluționarea litigiului. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.