ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4397/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4397/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 2007 din 27 iunie 2012, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată

de reclamanta R.O. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul de

Finanțe și, în consecință, l-a obligat pe pârât la restituirea către reclamantă

a sumelor în valută preluate abuziv, fără titlu valabil, prin confiscare în

anul 1988, respectiv la restituirea sumei de 97.321 lire sterline și 5.104

dolari canadieni, conform procesului-verbal din 4 decembrie 1988 și

inventarului nr. 825 din 4 decembrie 1988.

Instanța

de fond a reținut caracterul abuziv al confiscării sumelor menționate pe baza

probelor administrate, în considerarea faptului că reclamantul a fost amenințat

și supus la presiuni psihice, inclusiv cu întocmirea unui dosar penal de fosta

Miliție, pentru faptul posesiei sumelor.

în

lipsa reglementării unei proceduri speciale de restituire, instanța de fond a

făcut aplicarea dreptului comun și a prevederilor art. 6 din Convenția

Europeană.

Excepțiile

prescripției și inadmisibilității acțiunii invocate de pârât prin întâmpinare

au fost respinse prin sentința menționată.

Tribunalul

a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie o

revendicare mobiliară întemeiată pe prevederile dreptului comun, care se

circumscrie categoriilor acțiunilor reale supuse dispozițiilor art. 1890 C.

civ., nefiind aplicabile prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 care

referă la acțiuni patrimoniale întemeiate pe drepturi de creanță și care sunt

prescriptibile în termenul general de prescripție de 3 ani.

Făcând

aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică

și regimul juridic al acesteia, care conferă dreptul instanțelor judecătorești

de a analiza legalitatea dispozițiilor de preluare de către stat a bunurilor mobile

și imobile, indiferent de actul care a stat la baza preluării, acțiunea s-a

apreciat ca admisibilă și, drept urmare, în raport de probele administrate,

întemeiată pe fond.

Curtea

de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 197/ A din 28 noiembrie

2012, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul de

Finanțe.

Criticile

apelantei cu privire la greșita respingere a excepțiilor prescripției și

inadmisibilității acțiunii cât și cele privind greșita reținere a caracterului

abuziv al preluării în raport de existența Decretului nr. 210/1960 care, la

acea epocă, interzicea deținerea valutei, au fost înlăturate de instanța de

apel.

În

considerentele deciziei s-a reținut că în raport de obiectul acțiunii, aceasta

este o acțiune reală aflată sub regimul art. 1890 C. civ. sub aspectul

prescripției, iar nu al dispozițiilor Decretului 167/1958, care nu sunt

incidente speței.

Admisibilitatea

acțiunii în restituire a fost corect reținută de prima instanță, se reține în

motivarea deciziei, în raport de dreptul comun și de dispozițiile art. 6 CEDO.

Corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998,

dispozițiile Decretului nr. 210/1966 fiind contrare atât constituției de la

epoca confiscării cât și Declarației Universale a Drepturilor Omului.

În

contra deciziei a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de D.G.F.P. Timiș.

Solicită

recurentul admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii

excepțiilor prescripției și inadmisibilității acțiunii, iar pe fond,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304

9

C. proc. civ.

Recurentul

în susținerea excepțiilor pe care Ie-a invocat în fața instanței de fond și în

critica soluțiilor asupra acestora invocă lipsa unui temei legal care să

permită o repunere în termen și admisibilitatea acțiunii iar pe fond invocă

caracterul legal al confiscării valutei în raport de dispozițiile Decretului nr.

210/1960.

Recursul

nu este fondat.

Se

constată că recurentul în criticile formulate se limitează a reitera trei

afirmații critice din apelul declarat fără nici o referire la considerentele pe

care instanța de apel Ie-a avut în vedere când, în examinarea lor, acestea au

fost înlăturate.

Singura

referire la decizia atacată se limitează la indicarea numărului ei, fiind total

ignorate considerentele, or, potrivit art. 304 C. proc. civ., instanța de

recurs verifică motivul de recurs, în speță art. 304

9

C. proc. civ.,

din perspectiva criticilor care se aduc hotărârii a cărei modificare se

solicită pe acest temei.

Astfel,

instanța de apel confirmând sentința, a constat că în raport de caracterul

acțiunii promovate, acțiune reală, în revendicare mobiliară, nu este incident

Decretul nr. 165/1958 care reglementează prescripția acțiunilor personal

patrimoniale, ci dispozițiile art. 1890 C. civ.

A

mai constat că acțiunea este admisibilă în raportul cu dispozițiile dreptului

comun, ale art. 6 (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și cu

prevederile art. 6 din Convenția Europeană.

Cât

privește legalitatea confiscării din perspectiva invocată de recurent, s-a

arătat că Decretul 210/1960 era contrar tratatelor internaționale, respectiv

Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Sub

acest aspect se impune în plus, și argumentul abrogării art. 37 din Decretul nr.

210/1960 care reglementa regimul mijloacelor de plată străine prin chiar

Decretul-lege nr. 9/1989 privind abrogarea unor acte normative, cu o expunere

de motive relevantă, demonstrativă și constitutivă: „în scopul înlăturării

imediate din legislația țării noastre a unor reglementări legale emise de

fostul regim dictatorial care prin caracterul lor discriminator, nedrept, au

adus grave prejudicii materiale și morale poporului român, intereselor legitime

ale tuturor cetățenilor, desfășurării unor relații normale cu celelalte state

”

.

înalta

Curte constatând că prin hotărârea atacată cu recursul de față nu s-a încălcat

Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, ale cărui prevederi nu se

aplică, conform art. 21, dreptului la acțiune privitor la drepturile de

proprietate, caracterul acțiunii reținut de instanțe, cel de acțiune reală

nefiind contestat de recurent, că legitimitatea prevederii art. 37 din

Decretului nr. 210/1960 pe care s-a întemeiat confiscarea valutei în speță a

fost infirmată prin chiar expunerea de motive a Decretului-lege 9 din 31

decembrie 1989 care o abrogă, că nici faptul efectivității confiscării nu se

contestă de recurent, că deci nicio prevedere legală nu a fost greșit aplicată

s-au interpretată, decizia atacată fiind întemeiată legal în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul astfel

declarat ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de D.G.F.P. Timiș împotriva deciziei civile nr. 197/ A din

28 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013.