ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2684/2013

Prin sentința civilă nr. 168 din 5

iunie 2012 a Tribunalului Brașov s-a admis excepția prescripției dreptului la

acțiune, invocată de pârâtă.

S-a respins

acțiunea civilă formulată de reclamantul R.N.în contradictoriu cu pârâta SC R.B.

SA; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța a reținut că acțiunea promovată de reclamant

este o acțiune patrimonială, materie în care regula este prescriptibilitatea

acțiunilor în justiție, astfel că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile art.

3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, fiind deci supusă termenului general

de prescripție de 3 ani.

Potrivit

dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la

acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de

la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și

pe cel care răspunde de ea .

Reclamantul a

dat procură de administrare mandatarei M.R., aceștia căsătorindu-se în 15 iunie

200, după ce la data de 16 octombrie 2000 și 20 decembrie 2000 au avut loc

operațiuni cu privire la contul reclamantului pentru ca ia data de 29 martie 2002

să fie lichidat contul de către mandatara reclamantului.

Reclamantul a

formulat și o plângere penală împotriva soției sale, înregistrată sub nr. 6101/P/2010

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, soluția pronunțată fiind în sensul

neînceperii urmăririi penale pentru fapta de furt a carnetului C.E.C.,

reținându-se intervenirea prescripției acestei fapte urmare trecerii unei

perioade de 10 ani de la data săvârșirii ei (fila 17).

Această faptă

de furt a carnetului ca și a sumelor ce se solicită de la pârâtă au fost

cunoscute încă din anul 2000, cum recunoaște însuși reclamantul în cererea sa

și chiar dacă s-ar admite că momentul cunoașterii pagubei este altul, respectiv

data la care trebuia lichidat contul sau data la care acesta a fost lichidat

efectiv, momentele de la care curge termenul de prescripție a prezentei acțiuni

se situează în timp tot în afara termenului de 3 ani prevăzut de normele mai

sus enunțate.

Din actele

dosarului nu rezultă incidența vreunor cazuri de suspendare sau de întrerupere

a cursului prescripției prevăzute de art. 13 și 16 din Decretul 167/1958 care

să înlăture intervenirea acesteia cu privire la pretențiile reclamantului.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamantul R.N.

În motivarea

cererii sunt aduse critici completului de judecată care a soluționat cauza în

fond .

Acțiunea

împotriva SC B.R. SA s-a făcut în temeiul art. 6, 13, 17 din Convenția C.E.D.O.,

întrucât suma furată de bancă din conturile sale este de șase sute milioane

lei, fiindu-i astfel încălcate drepturile asupra bunurilor sale pentru care a

plătit permanent comisioane.

În combaterea

cererii de apel intimata pârâtă SC R.B. SA a formulat în cauză întâmpinare .

Prin Decizia

civilă nr. 129/ Ap din 4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, s-a respins apelul formulat de reclamantul R.N. împotriva

sentinței civile nr. 168/ S din 5 iunie 2012 a Tribunalului Brașov, secția I

civilă.

În motivarea

hotărârii, instanța de apel a reținut că prin cererea de apel nu se aduce nicio

critică expres sau implicit hotărârii atacate, cu modul în care a avut loc

judecata sau cu soluția pronunțată în funcție de particularitatea speței.

Motivele invocate de apelant vizează în esență critici aduse completului de

judecată și încălcarea drepturilor asupra bunurilor sale respectiv a art. 1 din

protocolul Adițional la Convenție.

Față de

impreviziunile de formulare din apel și de inexistența unei încadrări de drept

a pretențiilor relevate de reclamant prin cererea de chemare în judecată,

Curtea de Apel a constatat că prima instanță a soluționat corect cauza în

temeiul unei excepții de prescripție a dreptului la acțiune în raport cu

prevederile art. 1 coroborat cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958, dispoziții

incidente în cauză.

În principiu

drepturile de creanță, indiferent de izvorul lor, sunt suspuse prescripției

extinctive. De la acest principiu există o excepție potrivit căreia acțiunea în

restituirea depozitului este imprescriptibilă.

S-a reținut că

în cauză apelantul solicită repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită a

intimatei, astfel încât termenul curge de la data când păgubitul a cunoscut sau

trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea; furtul

carnetului de economii cât și a sumelor pretinse de la intimată au fost

cunoscute din anul 2000, aspect recunoscut de reclamant prin cererea de chemare

în judecată.

În raport de

dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție pentru

restituirea sumelor de bani depuse în depozit la intimata pârâtă este de 3 ani,

iar momentul de la care curge acest termen, este data când se naște dreptul la

acțiune care coincide cu data lichidării contului, respectiv 29 martie 2002.

Documentele în

baza cărora s-a emis carnetul de economii nu se mai regăsesc în arhivele

Raiffeisen, iar relația cu banca a încetat în 29 martie 2010 când M.R. care

figurează în sistemul băncii ca împuternicit, a lichidat contul.

Deși

reclamantul contestă calitatea de împuternicit a numitei M.R. (cu care era

căsătorit la acea dată) nu a fost în măsură să dovedească lipsa unei astfel de

mențiuni pe carnetul de economii, al cărui titular era.

În acest

condiții, conform procedurii bancare în vigoare la data efectuării

operațiunilor bancare, persoanele împuternicite pentru efectuarea unor

operațiuni de retragere a depozitelor aferente carnetului de economii erau

trecute și consemnate în cadrul carnetului astfel încât funcționarul bancar

putea să verifice titularul carnetului și eventualele persoane împuternicite,

datele de identificarea fiind confirmate chiar pe carnetul de economii. Este

evident că lichidarea depozitelor și operațiunilor bancare efectuate la date

diferite până la lichidarea definitivă din anul 2002 au fost efectuate de cea

care a avut calitatea de împuternicită a reclamantului pe contul curent, cu

acordul și în baza mandatului dat de acesta.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.N., fără a-l încadra în drept.

Recurentul

arată că a depus acțiunea în justiție la data de 20 mai 2011, în temeiul art. 6,

13, 17 și art. 1 din Protocolul adițional la C.E.D.O.

Recurentul

susține că termenul de prescripție prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958

începe să curgă de la data de 14 iunie 2010 „când păgubitul a cunoscut paguba

cât și pe cel care răspunde de ea", așa cum arată ordinul de plată primit

de acesta de la bancă la 14 iunie 2010, datat, semnat și parafat. în

consecință, consideră că termenul s-a împlinit la data de 13 iunie 2013.

Cu privire la

„pretinsa" împuternicire acordată numitei M.R., recurentul susține că

aceasta nu există, precum și faptul că scrisoarea din 09 noiembrie 2010 este o

comunicare a punctului de vedere prezentat de SC R.B. SA, în urma analizării

împreună cu Protecția Consumatorilor a reclamatiei sale.

Înalta Curte,

potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va analiza cu prioritate excep';ia

nulității recursului, invocată din oficiu, având în vedere prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. proc. civ., precum și modul în care

recurentul a înțeles să motiveze recursul raportat la considerentele deciziei

atacate:

Recursul este o

cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conținutul hoiarârii

atacate și pe chestiuni de drept care au făcut obiectul analizei instanțelor de

fond.

Art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede că, cererea de recurs va cuprinde,

printre alte mențiuni, sub sancțiunea nulității, și motivele de nelegalitate pe

care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

A motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea

unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de

altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind

modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la

motivul de recurs invocat.

Față de faptul

că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la

soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare

la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

în speță, nu

numai că recurentul R.N. nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

C. proc. civ., pe care și-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici

care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare

sau modificare prevăzute de arc. 304 C. proc. civ.

În calea

extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce

constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea,

eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra

pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de șpel.

Instanța de

apel a reținut în considerentele deciziei atacate că, potrivit dispozițiilor art.

1 și 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție pentru restituirea

sumelor de bani depuse în depozit la intimata pârâtă este de 3 ani, iar

momentul de la care curge acest termen, este data când se naște dreptul la

acțiune care coincide cu data lichidării contului, respectiv 29 martie 2002,

deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul a recunoscut că a cunoscut

încă din anul 2000 furtul carnetului de economii cat și a sumelor pretinse de

la intimată.

De asemenea,

s-a reținut și faptul că potrivit procedurii bancare în vigoare la data

efectuării operațiunilor bancare, persoanele împuternicite pentru efectuarea

unor operațiuni de retragere a depozitelor aferente carnetului de economii erau

trecute și consemnate în cadrul carnetului astfel încât funcționarul bancar

putea să verifice titularul carnetului și eventualele persoane împuternicite,

datele de identificare fiind confirmate chiar pe carnetul de economii; este

evident că lichidarea depozitelor și operațiunilor bancare efectuate la date

diferite până la lichidarea definitivă din anul 2002 au fost efectuate de cea

care a avut calitatea de împuternicită a reclamantului pe contul acestuia, cu

acordul și în baza mandatului dat de acesta .

În recursul

declarat, reclamantul reiterează aceleași susțineri de la fond și din apel,

neargumentate din punct de vedere juridic, în sensul că termenul de prescripție

curge de la data 14 iunie 2010 când a primit ordinul de plată de la bancă,

susținând că acesta este momentul când a cunoscut paguba și pe cel care răspunde

de ea, precum și faptul că nu a existat o împuternicire acordată numitei M.R.

Recurentul

exprimă în termeni foarte generali încălcarea de către instanțe a dispozițiilor

art. 6, 13 și 17 din Convenția C.E.D.O. și ale art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenție, fără însă a evoca în mod concret ce norme

internaționale nu sunt în concordanță cu normele interne. Astfel, prin simpla

afirmație că hotărârea atacată încalcă dispozițiile legale indicate nu se poate

cenzura legalitatea acesteia, în condițiile în care nu au fost constatate nici

motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii

criticate.

Fără să combată

în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici

susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății

anterioare.

Criticile

formulate de recurent privind probele administrate, care, în opinia acestuia,

ar fi fost interpretate greșit de către instanțele fondului în dovedirea

prescripției dreptului său la acțiune, exced obiectului prezentului proces. De

asemenea, nici criticile privind situația de fapt reținută de instanțele

anterioare nu mai pot fi analizate, față de actuala structură a recursului,

întrucât motivul de casare care permitea verificarea aspectelor de fapt ale

litigiului în raport de probele administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C.

proc. civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Văzând

dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art.

306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din C. proc. civ., se va constata

nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu

este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de reclamantul R.N. împotriva Deciziei civile nr. 129/ Ap din

4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.