ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 16/2015

Prin acțiunea introductivă, reclamantul R.N., în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 25.930.000 lei reprezentând: 8.100.000 lei contravaloarea depozitelor, 5.830.000 lei dobânda aferentă pentru 12 ani, 13.930.000 lei daune materiale și 12.000.000 lei daune morale. Prin sentința civilă nr. 104 din 31 martie 2014 a Tribunalului Brașov, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și, în consecință, s-a respins, ca prescrisă, cererea formulată de reclamantul R.N., în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a fost titular a patru conturi de depozit ale unui carnet de economii deținut la SC R.B.

SA, cu transferul dobânzii într-un cont curent, astfel: depozitul X, retragere 66.707.000 lei, în data de 16 octombrie 2000, lichidare 25.198.000 lei în data de 20 decembrie 2000, transferul sumei în contul curent Y; depozitul X - lichidare 25.712.250 lei în data de 20 decembrie 2000 transferul sumei în contul curent Y; depozitul X - lichidare 23.155.595,01 lei în data de 09 iunie 2000, transferul sumei in contul curent X și depozitul Y care nu a avut tranzacții. Retragerile și lichidările au fost efectuate de M.R., care era împuternicită de reclamant. După cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentințele nr. 168/S din 05 iunie 2012 și nr. 32/S din 01 februarie 2013, pronunțate de Tribunalul Brașov, reclamantul a avut cunoștință despre operațiunile făcute asupra conturilor sale de către persoana împuternicită M.R.

încă din anul 2000. Prezenta cerere de chemare în judecată este o acțiune patrimonială, supusă termenului general de prescripție de 3 ani, conform art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958, act normativ incident în cauză, față de dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. S-a mai reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 8 din același act normativ, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea iar față de data la care reclamantul a cunoscut paguba și pe cel vinovat de producerea ei, anul 2000, termenul de prescripție a fost cu mult depășit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul R.N. iar prin Decizia civilă nr. 261/Ap din 22 mai 2014, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în pretenții, constând în aceea că prin modul de efectuare a operațiunilor bancare aferente depozitelor a căror titular era, intimata pârâtă prin intermediul salariaților săi precum și împuternicita M.R., au dispus de conturile sale fără drept, delapidând conturile de depozit. S-a reținut că scadența certificatelor de depozit al căror titular era reclamantul R.N.

era stabilită pentru data de 12 ianuarie 2001, acestea fiind lichidate la data de 29 martie 2002, când reclamantul prin mandatar M.R. (fostă R.R.) a închis contul curent deschis pe numele acestuia. În raport cu solicitările apelantului de restituire a contravalorii depozitelor, a dobânzii pe 12 ani, daune materiale și morale, instanța a constatat că pentru valorificarea pretențiilor bănești invocate și nedovedite, acesta trebuia să sesizeze instanța într-un interval de 3 ani de la data la care a intervenit scadența depozitelor, respectiv 12 ianuarie 2001 sau cel mai târziu de la data închiderii contului curent la SC R.B. SA respectiv, 29 martie 2002, potrivit art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958.

Constatându-se că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 coroborat cu art. 3 și art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958 cu privire la prescripția dreptului la acțiune, apelul a fost respins, menținându-se sentința civilă apelată ca legală și temeinică. Împotriva Deciziei civile nr. 261/Ap din 22 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs reclamantul R.N. Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a arătat că în cauză nu sunt incidente prevederile Decretului Lege nr. 167/1958 și că potrivit Condițiilor generale de derulare a operațiunilor bancare - persoane fizice, ediția 1 martie 2012, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care notificarea de închidere a contului se consideră primită de către client.

A mai arătat recurentul că această notificare s-a făcut la data de 16.10 2012 iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 5 octombrie 2012. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Deși prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant nu a invocat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile acestuia pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 același cod, urmând a analiza recursul exclusiv din perspectiva încălcării dispozițiilor incidente în cauză, cu referire la prescripția dreptului la acțiune.

Prealabil expunerii argumentelor avute în vedere la pronunțarea soluției, se impune a fi făcută precizarea că incidența în speță a dispozițiilor Decretului Lege nr. 167/1958 este dată de prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora prescripțiile începute și neîmplinite la dat intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Așa fiind, se reține că potrivit art. 1 din Decretul Lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termen care conform art. 3 din același act normativ este de 3 ani.

În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, acesta este reglementat de art. 8 din decret, potrivit căruia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. În raport de dispozițiile legale evocate, se constată că în mod corect, instanța de control judiciar a făcut aplicarea acestora, apreciind că a intervenit prescripția dreptului la acțiune, momentul de la care termenul a început să curgă fiind cel mai târziu la data 29 martie 2002, data închiderii conturilor la SC R.B. SA, or în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, 5 octombrie 2012, este evident că aceasta s-a făcut cu depășirea termenului legal.

Așa fiind, se constată că nu poate fi reținută încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de control judiciar, astfel încât, pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.N. împotriva Deciziei civile nr. 261/Ap din 22 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.N. împotriva Deciziei civile nr. 261/Ap din 22 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.